KorAP: Find »[drukola/base=râde & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...1126 1127 1128 ...1170 >

29,239 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750

vă spun... A.V. ... de împlinire. I.H. De împlinire. Da. A.V. La final: ce v-ar fi plăcut să vă întreb, și, ori nu mi-a dat prin minte, ori nu mai avem timp, nu v-am întrebat? I.H. (râde) Vai de mine, bună această întrebare! Ce mi-ar fi plăcut să mă întrebați... Mi-ar fi plăcut să mă întrebați cum m-am simțit ieri când am vorbit la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza". Și v-aș fi răspuns: cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
pentru că veni vorba, eu trebuie să ți-o plătesc. Du-te acum în Iași, pe orice stradă, și se va urca un nor de praf de te termină! A. V. Eu vorbeam de anii copilăriei, nu de actualitate... (Mariana Codruț râde). Iată, ți-o plătesc și eu, chiar din cartea ta: "Pe șosea, colbul e de un lat de palmă. N-a mai plouat demult. Acum văd în depărtare apropiindu-se în trombă o mașină învelită într-un nor alb". Ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
șosea, colbul e de un lat de palmă. N-a mai plouat demult. Acum văd în depărtare apropiindu-se în trombă o mașină învelită într-un nor alb". Ce îți povesteam mai înainte despre colbul Prisecaniului din copilărie?... M. C. (râde)...așa este! A. V. -..."mă refugiez cu grăbire pe trotuar. Câinele de nuș' ce rasă al sorei a rămas un pic în urmă, am inversat rolurile, acum el e ariergarda" Sar la alt fragment: "În cimitir copacii mai au destule

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
întrebăm unde-s iernile de altădată? Îmi plăcea strașnic, sau mai degrabă îmi place acum privind în urmă franchețea iernilor de altădată. Începeau în decembrie, atingeai maturitatea glorioasă prin ianuarie-mijlocul lui februarie, își mai scuturau puțin cât să zâmbim a râde cojoacele la începutul lui martie, după care o luau la sănătoasa." E și puțin Creangă, aici. M. C. Da, e limbajul, sunt niște expresii moldovenești. A. V. Și, dintr-o dată, devii acidă: "Dumnezeu știe de ce, dar iernile de acum au

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
Nu sunt de acord. Publicul poate fi ridicat. Impune-i, dă-i puțin câte puțin muzică adevărată, poezie adevărată, oameni de calitate, și el va deveni din ce în ce mai exigent, din ce în ce mai selectiv. A. V. Îți mai place ceva la televiziune? M. C. (râde) Ce îmi mai place la televiziune?! Vrei să-ți spun așa, de-a dreptul? Păi, sigur că sunt și lucruri care îmi plac! Unele au dispărut. De pildă, îmi plăcea foarte mult emisiunea lui Sava8... A. V. ...chiar dacă era intempestiv

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
în spectacolul "Gianni Scchichi", regizat de regretatul maestru Dimitrie Tăbăcaru. Deci, vorbim de 1984. Cred că am o fotografie din acel spectacol, cu mama1, care o interpreta pe Zita, o fotografie foarte frumoasă, purtam o perucă blondă, la 7 ani (râde)... Apoi, în '93 am plecat, și de atunci, m-am întors de foarte puține ori. A.V. Celor care te-au ascultat și te-au văzut în anii trecuți, celor care te cunosc acum, să le amintim, să descriem etapele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
din ce în ce mai multe, sunt școli foarte bune... A.V. Și dacă nu mai există această etapă de pregătire, cu cine învață ei cum să cânte? V.I. Cu pianiștii. Aici voiam să ajung... A.V. Deci, tragi spuza spre turta ta... V.I. (râde) Da, sunt foarte mulți, cu voci foarte bune, foarte bune. A.V. Înseamnă că tu ești un fericit, nu trebuie să fugi contra timpului! V.I. Nu, eu nu fug contra timpului, în schimb fug contra oboselii, ca să spun așa. Este

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
se primesc pensii mici. Sunt prea multe broaște, și prea puțină apă. A.V. Bucurați-vă că veți rămâne tot timpul în rândurile lucrătorilor. D.V. Eu rămân, că așa am fost educat, și nu am nici un chef să mă trădez (râde). Mai cred în Eminescu, încă... (Emisiunea "Interviul săptămânii", TVR Iași, ???????) Dan Hăulică Dan Hăulică este un boier al gândului și al faptei închinate actului artistic. Discursul său despre imaginea plastică, ce se constituie ca o eflorescență de idei și metafore

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
sunt temele poeziei lui Emil Brumaru? Prea deschid cărțile sale, la întâmplare, și dau numai peste ode închinate femeii!... E.B. Păi, știu eu, mi se pare normal, doar n-o să scriu acum ode închinate bărbaților... A.V. Cum vreți... (se râde). Dar Dumneavoastră n-ați intrat în Europa?... E.B. Am intrat, am intrat, domnule, și în NATO, și în Europa... În NATO am intrat foarte ciudat. A doua soție, Tamara, cam prin 2003, s-a îndrăgostit, pe net, de un american

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
NATO! (râsete). În UE cu fiică-mea... A.V. Deci, punctul principal, sau cel mai important, al poeziei Dumneavoastră este femeia, cu majusculă. E.B. "Femeia cu majusculă"!? Știu eu? Femeia mai intimă, care-și lasă majusculele deoparte. Femeia cu minuscule! (râde) A.V. Iată o formulă frumoasă! E.B. Da, cred că e mai apreciată de... cel care scria... Apropos de asta, eu am avut o perioadă foarte lungă în care în fiecare zi îmi notam să nu uit că sunt poet

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
la Leningrad, cu o cehoslovacă. Dacă mă uitam la ea cu un ochi, erau două, când îmi puneam mâna la un ochi, era una. Și zic "uite, domnule, aveau dreptate ăia care spuneau că ești pilit de vezi dublu!" (se râde) A.V. Domnule Holban, ascultați această "Ultimă baladă": Singur în lumina albă Sprijinitu-m-am de-o nalbă Fericit că pot s-aștept Fluturii să-mi intre-n piept. Și am stat până-n amurg Privind îngerii cum curg Peste un perete blând

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
M.S. Doamna Florica m-a iubit foarte mult. Îmi aduc aminte, cântam "Aida" la 9 dimineață, aria "Nilul" din actul al III-lea, și îmi spunea "hai, cântă-mi, că vreau să-mi impostez vocea pentru diseară, că am spectacol". (râde). Iubea foarte mult vocea mea și..., în sfârșit..., era mândră de vocea mea. Și eu eram mândră că era profesoara mea. De altfel, suntem în relații foarte bune. A fost așa de scumpă, acum, de curând, mi-a trimis un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
uneori și cu voci bărbătești, dar e mai complicat. Deoarece cânt în continuare, e dificil, când lucrezi cu un bariton, de exemplu, trebuie să exemplifici, să poți cânta într-un registru mai grav, și eu vreau să mai rămân soprană (râde). Acum lucrez cu un tenor, un băiat cu o voce foarte frumoasă, care se pregătește pentru admiterea la Universitatea de Muzică. A.V. Faptul că lucrați aproape numai cu voci feminine să fie și un semn că urmați exemplul profesoarei

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
impas. Filmele mele vorbesc despre situație în răspântie. Înăuntrul răspântiei. Când se poate merge la stânga, la dreapta, înainte sau înapoi. A.V. Dați-mi voie să vă spun că filmele dumneavoastră sunt și poetice. A.V. Da, eu nu știu... (râde) A.V. Încă nu știți? Încă nu le simțiți că ar fi și poetice? A.V. Domnule Vasiliu, sunt un om la 67 de ani. Știu să mă feresc de lucrurile care ar aduce în discuție o anumită infatuare. Nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
tuturor, dar aparține Marii Britanii. A.V. Da, e adevărat, Shakespeare e al nostru, al tuturor, dar personajul Dumneavoastră, Ana, poate fi și al unei actrițe din Islanda? A.V. (după o scurtă ezitare) Vedeți dumneavoastră..., ar trebui să se poată (râde). Dar nu se poate! Nu se poate, și ne întoarcem de unde am început discuția. Eminescu e cel mai mare poet român, poetul national. Din păcate, nu e cunoscut nici măcar ca Pușkin. Și aici intervine ceva: decalajul. Eminescu a făcut pentru

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
exercițiu extraordinar pentru cântăreț, să treacă de la o piesă la alta cu o repeziciune deosebită, trebuie să găsești culoarea potrivită ca să poți reda această bijuterie, care este liedul. A.V. Vă place să acordați interviuri? Leontina Văduva Ne-am obișnuit! (râde) Ruxandra Donose Eu spun că-mi place, depinde ce întrebări primesc!... Până acum, ne place foarte mult! A.V. Mulțumesc frumos. V-am întrebat, pentru că există și presa tabloidă, care se interesează ce tip de floare sau de cafea vă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
de tehnică dintre genul cântecului popular și genul "operă"? L.V. Poate că acum, după 23-24 de ani de activitate în domeniul operei pot să-mi dau seama cu adevărat de diferențe... L.V. ...Atunci era o "sfântă inconștiență"? L.V. Exact, exact (râde). Inocența și inconștiența au făcut, un timp, că am urmat acest drum fără să-mi fixez o finalitate. Absolut. Dacă aș fi intrat într-un cor, pentru mine ar fi fost ceva extraordinar, să ajung să cânt operă. Niciodată nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
multe de Iași. Am aici rude și prieteni. Am venit de multe ori la Iași fără să cânt. A.V. Deci, ați venit incognito, în "travesti", de n-am știut. Să nu mai faceți așa, vă rog frumos. R. D. (râde) Voi face tot posibilul. A.V.Doamnă Leontina Văduva, ați fost studentă trei ani la Conservatorul "George Enescu" din Iași, la clasa de canto a doamnei profesoare Ella Urmă.4 Aproape toți studenții săi au ajuns personalități ale artei cântului

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
meu a coborât, m-am amuzat cu pianista, la Paris, să studiez diverse pagini. Nici nu vreau să-i spun Ruxandrei că m-a bătut gândul să cânt aici, la Iași, chiar și o arie din "Carmen", dar am tăcut... (râde). Totuși, am îndrăznit să cânt în fața unei mezzosoprane rolul Charlotte din opera "Werther". Bine, sunt roluri care au fost interpretate de multe soprane Ileana Cotrubaș, Victoria de Los Angeles. Și colega noastră Angela Gheorghiu l-a înregistrat... Ruxandra Donose Eu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
rozelor". Ruxandra Donose "Cavalerul rozelor" ar fi perfect. A.V. Eu vă descopăr acum și calități de dive de televiziune, pentru că puteți conversa interesant, spectaculos, iar eu să stau cu obrazul în palmă, și să vă ascult încântat! Leontina Văduva (râzând) Ne cerem scuze... A.V. ... nu trebuie să vă cereți scuze, pentru că îmi place și mie, sper că și telespectatorilor. Dar, ați spus mai înainte, cu dreptate, că sunteți actrițe de operă. Ce rol pe care l-ați jucat, sau

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
vă faceți datoria de cântăreț, de actor, și totul merge "ață", până la ultima notă și scenă a spectacolului? R.D. Este o combinație. Eu cred că simt reacția publicului, și nu mă refer, bineânțeles, la situația când jucăm o comedie, dacă râde, dacă aplaudă, ci la un anume fel de energie pe care îl simți, că toată lumea e cu ochii pe tine. Dar nu numai cu ochii, ci și cu urechile, cu sufletul, te ascultă, te primește, se crează un flux energetic

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
prea modern... L.V. Tocmai, avem nevoie de evoluție. Sunt convinsă că aș avea de învățat extrem de mult de la el, mi-ar da, poate, altă dimensiune. A.V. V-ar fi plăcut să jucați teatru? Numai teatru... L.V. Cred că da (râde). Pentru că în operele franceze sunt multe partituri în care avem și text vorbit... A.V. ...recitative. L.V. Da, am încercat totdeauna să le fasonez, să le dau o culoare cât mai aproape de adevăr, să fie cât mai naturale, să nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
Garden din Londra. Vedeți? Șansa, trebuie să o și sesizezi. Să știi dacă ești capabil să fructifici acea șansă. A.V. Dacă ai curajul... L.V. Și curajul, bineînțeles. Sigur, la tinerețe, avem curaj, pentru că este o doză de inconștiență care... (râde) ne ajută să trecem peste obstacole. Poate că și din cauza asta am cântat puțin "Traviata", am luat-o în repertoriu destul de târziu, poate prea târziu, și această inconștiență a începuturilor m-a făcut, după 15 ani de carieră, să-mi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
te întrebi ce e dincolo, și cred că asta m-a ajutat mult nu să ajung undeva, că n-am ajuns nicăieri, de fapt, dar să rămân în căutare. A.V. De ce spuneți că n-ați ajuns nicăieri? A.Ș. (Râde) Pentru că mă uit la cariera mea, mă uit la ce am făcut și, într-un fel, am impresia că nu am realizat nimic din ceea ce mi-aș fi dorit să realizez. Iar acum, dacă mă întrebați precis ce anume am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
ceva care știe și îl face să se simtă bine. A.Ș. Da, acesta nu este publicul meu. Am tot respectul pentru cei care vor să vadă un actor jucînd un rol așa cum a jucat alt rol mai înainte, să râdă cum i-a făcut să râdă înainte. Pentru mine, asta nu duce teatrul mai departe. Eu mă consider un căutător. Cineva care caută totdeauna esența comunicării prin teatru. A.V. Asta înseamnă că vă adresați unui public oarecum cult? A

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]