29,566 matches
-
Apoi, pe măsură ce se înmulțeau, fețele lor se înăspreau și glasurile se îngroșau, parcă o nerăbdare stăpânită le-ar fi sugrumat sufletele. Până ce Leonte Orbișor izbucni cu necaz: ― Da noi ce ne holbăm de pomană, măi fraților?... Ori n-avem altă treabă?... Ia haidem mai sus, să vedem și noi ce mai mișcă prin sat și să nu rămânem de căruță! ― Așa-i! făcură ceilalți înviorați, ca și când le-ar fi vorbit din fundul inimii. Pe drum mai întîlniră ici-colo oameni care se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ieși din cârciumă și Petre, înconjurat de o grămadă de oameni, mai ales flăcăi. În urma lor apăru și Cârciumarul, care trase de mână pe Niculae: ― Bine, băieți, băurăți cât v-a poftit inima și acuma plecați neplătiți? Apoi asta-i treabă de omenie, Nicule?... Adică așa să... Petre îi reteză vorba bațjocoritor: ― Ia vezi, nea Cristache, întoarce-te ușurel la tejgheluța matale și lasă-ne în pace, că ți-om plăti noi când om avea vreme!... Hai, hai, du-te și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cu Nicolae Dragoș înainte. ― Duceți-vă, duceți-vă, că suntem destui aci! zise Petre. Și de-or mai trebui oameni, nea Matei știe vorba noastră! ― Eu rămân cu tălică, nea Petrică! vorbi Ilie Cârlan cu însuflețire. ― D-apoi dânșii ce treabă au? răspunse Matei Dulmanu, arătând pe cei cu care stătuse. ― Tocmai! făcu Petre. Da să nu pierdem vremea cu multă vorbă nici noi, că ceilalți uite-i cum zoresc! Nadina transformase, cât s-a putut, după gustul ei dormitorul conacului
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Mama voastră de grecotei! sudui printre dinți Nicolae Dragoș. Trăsura ieși uruind pe poartă. După câteva clipe Nicolae, mai răcorit, zise: ― Acu noi am isprăvit ce-am avut de isprăvit și ne putem întoarce acasă, că mai avem și alte treburi! Un vlăjgan, nemulțumit, îl înfruntă: ― Da noi cum rămânem, măi vere? Că doar nu ne-am ridicat noi numai ca să puteți jugăni pe feciorul grecului! ― Cum, băiete, noi să vă învățăm ce să faceți dacă ați scăpat de ciocoi? se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
dat de bine? ― Ia taci, măi Toderiță, nu te mai porcăi! se încruntă flăcăul. Că doar ești om, nu cîine!... Am muștruluit-o eu de ajuns, n-ai grijă tu... Uite-acu pleacă și ne lasă, și moșie, și tot! ― Bună treabă! făcură vreo doi lespezeni. Toader Strîmbu însă se roși deodată: ― Da ce, măi Petrică, așa ne-a fost vorba?... Apoi d-aia mi-am tocit eu picioarele până aci? ― Dar tu ce vrei, Toderiță? întrebă Petre. ― Parcă ziceai că ne-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
a fost vorba?... Apoi d-aia mi-am tocit eu picioarele până aci? ― Dar tu ce vrei, Toderiță? întrebă Petre. ― Parcă ziceai că ne-a batjocorit destul și... ― Pe tine te-a batjocorit, ori pe mine? ― Dacă tu te lași, treaba ta! urmă Toader mai înfocat. Dar eu sunt văduv, mă, și stătut și... Na, Ilie, ține-mi... adăugă brusc, întorcîndu-se către Ilie Cârlan și agățîndu-i de braț toporul. Că n-am să mă iau eu după alții care... Se repezi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
aproape toată zestrea fetelor. Țăranii ascultau, chiar râdeau uneori de câte o glumă de a lui, dar găseau replici la orice și, unde nu, se îndîrjeau că e munca lor și revoluția nu mai îngăduie să se amestece boierii în treburile oamenilor. ― Ne-om descurca noi, n-ai grijă matale, spuse Găliganu. Oamenii cu oamenii, boierii cu boierii. Tălică du-te la oraș, că acolo-s boierii și-i locul matale! Întâi ceruseră să plece pe jos numai cu o boccea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cel bătrân. ― Ba eu nici nu trimit străjile și nici nu mă duc cu voi! zise Pravilă. Că dacă ați făcut ce-ați făcut cum ați vrut și fără mine, apoi eu nu mă mai bag și nu mă amestec! Treaba voastră cum vă descurcați, că eu sunt primar și nu mă pot lua după vorbe și basme! ― Ba ai să trimiți, că, de nu, să știi că mănânci bătaie! se răsti deodată Trifon, ridicând pumnul. ― Tu să dai în mine
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mânie, se pomeni deodată cu o revărsare de pumni și ghionturi din toate părțile, care nu se domoli decât când Luca strigă speriat și dînsul: ― Da ce, măi oameni, ne-ați poftit aci să ne luați la bătaie?... Așa merge treaba? ― Așa, nea Luca! răspunse Trifon Guju dezvelindu-și dinții. Cine nu pricepe de vorbă trebuie să priceapă de bătaie! 3 ― N-am mai fost la Cameră poate de trei ani, dar la ședința de azi aș fi fost în stare
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
nu I-ar fi auzit, Miron întoarse capul să întrebe pe alții despre ce anume poruncă e vorba. Isbășescu îl pusese în curent de ieri, dar credea că e bine să se facă a n-o cunoaște. Câțiva oameni de treabă se grăbiră să-i explice cum și ce s-a aflat. Boierul asculta liniștit și se pregătea să vorbească. Trifon întrerupse din nou, mai provocator, jignit că nu l-a întrebat pe el: ― Stai, cucoane, să te lămuresc eu, că
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
întunecat: ― Multora le-a făcut bine, și uite răsplata! ― Și dumnealui a fost prea proclet și iute, Dumnezeu să-l ierte! făcu atunci Luca Talabă foarte blând. Tăcură toți un răstimp. Apoi Petre, luîndu-și seama, rosti aspru: ― Care n-aveți treabă aici să faceți bine să ieșiți afară! Nu mai așteptă să vază dacă I-au ascultat, ca și când ar fi fost sigur că așa va fi. Și în curând mortul rămase numai cu Ichim, cu Profira și cu Marioara să-l
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cu răsuciri mânioase de scântei. Curând începură să se adune iar țăranii, unul câte unul. Se uitau la foc, clătinau din cap, aruncau câte o vorbă și repede întorceau ochii spre conacul vechi. Li se părea, chiar spusese cineva, că treaba nu e sfârșită cât timp tocmai casa cea bătrână boierească rămâne în picioare. Dar din pricina mortului nu cuteza nimeni să se apropie, oricât jinduiau. De altfel, cei mai mulți veneau pentru pradă. Sărăcimea se lăcomea mai cu seamă la porumb. Un hambar
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
hai, nu sta, să-ți iei și tălică nițel porumb, că oamenii se îndeasă la pomană și pe urmă degeaba te-ai mai duce! strigă Pavel sfătos, înapoindu-se degrabă la conac. ― Fire-ar a dracului! bombăni baba, văzîndu-și de treburi, parcă nici nu I-ar fi văzut și nici auzit. În vreme ce mulțimea se îmbrîncea în jurul magaziilor, unii mai îndrăzneți se ciorovăiau din pricina vitelor. Marin Stan scoase din grajduri o pereche de boi și voia să-i ducă acasă, Leonte Orbișor
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
toți erau oameni mai slăbuți și nimeni nu avea autoritatea de a se impune ca conducător și a se face ascultat. Încerca el Toader Strîmbu să ridice glasul, dar oamenii nu-l luau în seamă când era vorba de o treabă așa de însemnată. El și Trifon erau buni la sfadă, unde trebuie numai gură și obrăznicie. Acum trebuiau oameni așezați, gospodari și cuminți, care știu să cântărească și să judece înțelept. Dacă popa Nicodim ar fi fost mai tânăr și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cu trei ca tine și tu zici că i-e frică! ― Apoi atunci de ce șade acasă? Că uite, s-a făcut de amiazi! ― Ei, o fi având și el ale lui, ca orice om... Dar când a început Petrică o treabă, n-o lasă neisprăvită! Că și tatăl său, fie iertat, a fost om de frunte și de ispravă! Tocmai în clipa aceea pică și Petre împreună cu Nicolae Dragoș. Petre s-a certat rău cu maică-sa, care n-a vrut
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
că s-a ascuns la cineva în sat, nimeni nu bănuia unde. Cum se amestecară în mulțime, fură iar cuprinși de amețeala obștească. Discuția asupra împărțirii moșiilor o reluară de la început. După multă vorbărie zadarnică, Petre hotărî: ― Asta nu e treabă de oameni ca noi, degeaba, că noi ne-om sfădi, și ne-om bate, și nu ne-om potrivi. Asta e treabă de ingineri! Să mai așteptăm să se așeze lucrurile și să se facă pace și atunci stăpânirea o să
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
obștească. Discuția asupra împărțirii moșiilor o reluară de la început. După multă vorbărie zadarnică, Petre hotărî: ― Asta nu e treabă de oameni ca noi, degeaba, că noi ne-om sfădi, și ne-om bate, și nu ne-om potrivi. Asta e treabă de ingineri! Să mai așteptăm să se așeze lucrurile și să se facă pace și atunci stăpânirea o să trimită ingineri să facă împărțirea cum se cuvine, fiecăruia după dreptate, să măsoare și să taie tuturor cât le ajunge... Nu zic
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
că n-au isprăvit ei? zise gros Nicolae Dragoș. Atunci toți din toate părțile protestară că nu mai vor boieri și că mai curând mor până la unul decât să fie iarăși batjocoriți și asupriți. ― Apoi las' să vă vedem la treabă, că de gură știu că sunteți buni! făcu Petre. 4 În gara Pitești aștepta un alai întreg de proprietari și arendași refugiați. În fruntea lor se afla fostul prefect Boerescu care, având în vedere primejdia națională, a lăsat la o
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
-i păsa de frumusețea ei. Într-un capot gros, cu ciorapi flaușați, îndesați în papuci îmblăniți, amesteca fiertura pe aragaz. Petrache veni din spate și o sărută pe tâmplă. Ea îi aruncă o privire fugară, dar nu se opri din treabă. — Ți-am adus parizer... puse Petrache pachetul pe masă. — A întrebat Stănică de mine ? — Ți-a trimis bomboane. Zice că sunt pudrate cu cacao... Da’ ciocolată n-avea ? — Nu știu, se apără Petrache. N-am întrebat... N-ar da, zgârcitul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
aicea ? O mai fi nevoie de ele vreodată, că nu sunt bune numai de dărâmat... După atâtea spaime și supărări adunate, cine să mai asculte ? Au zăcut o vreme așa, parcă așteptam să se întoarcă lucrătorii și să-și reia treaba. Da’ nu s- au mai întors, au venit, în schimb, alții, cu niște mașini la fel de mari, parcă erau tramvaie, și le-au tras pe străzi, ca pe niște mistreți împușcați. Când au mutat macaraua, a fost un adevărat alai, toată
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
e încuietoarea. Își trecu degetele peste scrijeliturile de sub care ieșea la iveală lemnul de culoarea cărnii uscate. Se sprijini de poartă, chiar peste acele semne. Se priviră astfel, vreme îndelungată, până când flăcăul, părând să înțeleagă, încuviință și se întoarse la treburile sale. Veni multă lume în ziua aceea. Grupuri de copii, cupluri gălăgioase, chiar și câțiva străini care se înclinau întruna râzând și fotografiind fără încetare. Petrache privi absent vânzoleala. După ce plecă și ultimul vizitator, iar funcționarii încuiară încăperile cu armuri
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
calului, mușcă din el. Apoi îl puse peste celelalte, cu partea mușcată în sus, ca să-l lămurească mai bine. Mângâie din nou armăsarul spre urechile încolțite de-o parte și de alta a coamei, apoi se întoarse la ultimele lui treburi înainte de lăsarea întunericului. Luă snopul de crengi uscate pe umăr și astfel, cu o povară mai degrabă greu de mânuit decât apăsătoare, ieși pe poarta castelului. Se căzni, iarăși, să încuie, cu sentimentul că împotriva lui stă cineva. După vreo
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
auzise Vocea. Pantelimon aruncă moneda în sus și o prinse între palme. Le deschise încet, clătină din cap și o aruncă iarăși. De data asta își răsuci palmele înainte de a privi. — Ce tot faci acolo ? întrebă Cosmina — Pun destinul la treabă. La ce îl întreb eu pentru el e foarte simplu să răspundă cu da sau nu. Ei bine, atunci când închid palmele deasupra și le întorc, destinul nu mai știe ce o să iasă până la urmă. El zice da și așa rămâne
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
voie să intre aici. — Și bine fac. Aici e zona de frontieră, au voie numai grănicerii. Pacienții de la reanimare sunt, mai toți, în stare de inconștiență, nu e bine să-i vezi așa, nici vii, nici morți. Când se lămurește treaba, ori una, ori alta, în funcție de ipostază, n-au decât să-i vadă. Nu mai ai nicio milă, nu ? — Câtă să mai am ? Dădeam și eu, când eram de vârsta ta, câte puțin fiecăruia. Rupi, tot rupi din tine, până se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
măcar ce cauți. Iacob era însă fiul lui Zevedei. — Cât despre morți, e mai complicat. Ai de căutat urmele lor mai ales în imaginea altora despre ei. Pe vremea aia erau mai neglijenți, credeau c-or să fie veșnici. Făceau treaba de mântuială, puțin le păsa. Îi urmăreau pe față, fără să știe că asta era marea lor slăbiciune. Oamenii știau și se fereau. Să dai năvală peste ei, să scoți dușumele, să răscolești prin dulapuri, să spargi sobele, să scormonești
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]