32,577 matches
-
pe poteca muntelui, ș-acolo i-a ieșit înainte o copilă. Un strop de apă... s-a rugat bătrânul. Da, a răspuns copila. Vii de departe, uncheșule? De departe, și localnicii de aici m-au alungat. Din puținul ce am, bea și-ți potolește arșița, părinte, l-a îndemnat copila. Dar tu ce-ai să faci, suflet bun? O să rabd două zile, până ce mi-a veni partea aici, unde păstoresc aceste oi și capre. Bătrânul a binecuvântat-o, apoi a întrebat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
și parte din aceste izvoare gemene. Acolo am găsit un tânăr abhazian care aștepta mușterii trecători cu un butoiaș de 50 l. vin roș localnic, lângă izvorul cu apa cea mai rece. Tragi pe mățușcă vin în pahar și-l bei cu, și mai ales, fără apă. De pe păretele unui munte curg așa zisele lacrimi ale fetelor, ca o ploaie necontenită. Acestui loc îi răspunde mai sus o cascadă bogată de câteva zeci de metri cădere în perdele de unde luminate de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
-o m-a săgetat în inimă. Nu-mi mai este foame; nu-mi mai este sete. Simt, oameni buni dragii mei, o plăcere ca-n tinereță. Mă dau mai aproape, la altă masă. Ghiță Adămoaia îmi aduce garafa de vin. Beau un pahar, ascult iar. Cânta, mă rog, precum paserea. Fac semn acelei privighetori să se dea aproape și să-mi cânte numai mie, căci am plăcere mare s-o ascult. A venit; mi-a cântat; era mândru îmbrăcată ca muntencele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
A venit; mi-a cântat; era mândru îmbrăcată ca muntencele de la apa Bistriței; n-ași putea spune că era frumoasă; dar eu închideam ochii și ascultam versul. Mulțam, zic, place-mi cum glăsuești, de-mi mere la inimă; poftește de bea un pahar de vin cu Mogoș. Ea nu: că nu bea vin, nici alte băuturi de-acestea. Atuncea, mă întorn eu cătră ea, primește din partea mea bumașca asta de douăzeci-și-cinci de lei, și să-mi mai cânți un cântec dintre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
apa Bistriței; n-ași putea spune că era frumoasă; dar eu închideam ochii și ascultam versul. Mulțam, zic, place-mi cum glăsuești, de-mi mere la inimă; poftește de bea un pahar de vin cu Mogoș. Ea nu: că nu bea vin, nici alte băuturi de-acestea. Atuncea, mă întorn eu cătră ea, primește din partea mea bumașca asta de douăzeci-și-cinci de lei, și să-mi mai cânți un cântec dintre cele care-ți plac și dumnitale. Cânt! a râs ea. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
douăzeci-și-cinci de lei cu stema Republicii. Mulțam frumos, îmi răspunde ea. Și să-mi mai zici încă o cântare care să-mi placă și mai mult. Cânt bucuroasă, râde ea. Și își umflă iarăși harmonica și începe iar, pecum paserea. Beau iar un pahar și chiar două cât îi ține viersul. Și când stă, iar o chem: Poftesc să bei măcar o picătură cu mine, zic; iar dacă faci semn cu fruntea că ți-i greață de băutură, poftește și primește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
care să-mi placă și mai mult. Cânt bucuroasă, râde ea. Și își umflă iarăși harmonica și începe iar, pecum paserea. Beau iar un pahar și chiar două cât îi ține viersul. Și când stă, iar o chem: Poftesc să bei măcar o picătură cu mine, zic; iar dacă faci semn cu fruntea că ți-i greață de băutură, poftește și primește încă o bumașcă de douăzeci-și-cinci. Și să-mi mai cânți, ca să mă sui până la Sfântul Petrea, în livada raiului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
voim. Ce nu putem face când om face un sacrificiu ș-a pune fiecare din noi 1.000 de lei? Suntem tari; când voim ceva, noi nu ne rugăm, noi cerem. * Gara Pașcani. Se coboară cuconu' Iancu Calinderu, vra să bea un ceai, întreabă pe șeful stăției, Armășescu: Mă rog, câtă vreme stă trenul în stație? Armășescu cu șapca la piept: Cât doriți dv., excelență... A, nu! a, nu! să stea cât e datoria, cât e datoria, replică măgulit d-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
orice poruncă a sultanului”. După cucerirea Chiliei, ei au fost trimiși ca avangardă spre Cetatea Albă și, cu toate că erau frânți de oboseală, tătarii au traversat într-o noapte și o zi o regiune pustie, fără să mănânce și fără să bea „pentru că erau viguroși și nu simțeau nici foame și nici sete”. Acestor forțe aveau să li se adauge și 20.000 de români din Muntenia, pe care-i conducea Vlad Călugărul. Am insistat asupra acestor amănunte, pentru a sublinia grija
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
turc Sa’adeddin, după alungarea lui Ali pașa și a trupelor sale din Moldova, Ștefan cel Mare a încercat și un atac pentru a recupera Chilia și Cetatea Albă. Ceea ce l-a determinat pe sultan să îl trimită pe Bali Bei Malcocioglu, sangeacul de Silistra, să atace Moldova. Malcoci a făcut un pod peste Prut, ca să treacă oastea sa în spațiul dinspre nord al celor două cetăți și aici s-a dat o luptă crâncenă între moldoveni și turci. În stilul
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
de la Șcheia De la sfârșitul anului 1485 umblau zvonuri că sultanul se pregătește să atace Moldova. În vara următoare, sultanul urma să pătrundă în Moldova cu cea mai mare putere (pro futura estate in persona propria Walachiam intraturum maximis potenciis”). Bali Bei Malcocioglu și frații Mihaloglu Ali bei și Iskender bei, împreună cu oastea Țării Românești, au atacat Moldova, scopul campaniei fiind alungarea lui Ștefan și înscăunarea lui Petru cel Șchiop sau cel Slab, același Hroiot (Hronotă, Hronodă), care venise și în toamna
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
atât ceremonia, cât și „împărtășania”. Ultima secvență ajunge în cotidian printr-o trecere securizată pe podul de aramă „zărnăitor” și coboară la măicuța, căreia de asemenea îi revine un gest ceremonial, de data acesta propițiatoriu: perechea mănâncă din colac și bea vin pentru a asigura belșugul oamenilor în noua etapă cosmică. Trebuie, în același timp, remarcată similaritatea traseului marcat în planul expresiei de înălțimea vocalelor: primele două acte magice au o evoluție aproape identică, atât prin faptul că obiectul transformării este
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
de vară până-n sară/ Pe Cerbul l-a alungat./ Când soarele la apus,/ Atunci el pe Cerbul l-a ajuns” (Izvoare - Florești - Republica Moldova). În basmul Cerbul din colecția Ion Pop - Reteganul, flăcăul are parte de o transformare totemică, după ce a băut dintr-o urmă de cerb, gest magic recurent în mentalul tradițional: „Îndată ce beu, se făcu un cerb mare și frumos, cu coarnele aurite” (Sâncel - Alba). Simbolistica solară este aici foarte transparentă, razele soarelui fiind figurate de ramificațiile coarnelor care emană
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
hybris-ului care declanșează inițierea: „a se împotrivi, a se opune”. Pe fiul lui Vioară îl găsim nu în mișcare, pătrunzând în spațiul sacru, ci în mediul familial, la un ospăț, și în plin refuz al vitalității: „El nici nu bea, nici nu mânca,/ Numai cu ochii se uita;/ Și el, frate, că-mi ședea/ Cu coate dalbe pe masă,/ Cu palmele pe obraze” (Roșiori - Ilfov). Absența comensualității are o pregnantă încărcătură inițiatică, sugerând un tabu, „în perioada de pregătire dintre
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
a comensualității refuzate care îl singularizează pe erou. Epitetul „dalb” este în mod surprinzător atribuit brațelor lui Antofiță, și nu feței lui cum suntem obișnuiți să regăsim personajele în cursul unei schimbări de nivel existențial: „Numai Antofiță sta,/ Nici nu bea, nici nu mînca,/ Doar cu ochii se uita,/ Cu coatele sus pe masă,/ Dalbe palme la obrază” (Seaca - Olt), „Toți mi-ș bea și mi-ș mânca,/ Numai Antofiță sta,/ Sta cu coatele pe masă,/ Cu mâini dalbe la obrază
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
căci dacă ai lua și numai una singură ți-ai pierde capul”. Înainte de a porni pe acest drum, flăcăul își schimbă condiția umană în una superioară, ce-i va asigura succesul: Viliș îl împinge într-un izvor din care a băut el mai întâi și fiul de împărat iese din apă cu părul aurit. Cele trei câmpii întâlnite sunt stadii ale inițierii: dorul implică ruperea de uman și de familie, plângerea, așa cum este descrisă, reprezintă suferința inițiatică, mutilarea simbolică prin care
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
pădurea mare plină de trupuri se merge într-o poiană numai cu capete (depozitare magice ale puterii) și se ajunge într-o pădure tânără, stropită doar cu sânge. Reușita trecerii și botezul inițiatic se definitivează odată cu gestul calului de a bea lichidul uman al vieții, semn că el aparține acestui tărâm sepulcral. Din nou repetițiile construiesc un efect de hiperbolizare și de aglomerare a descrierii prin insistarea asupra elementelor ei componente. Tot în colecția de basme din Țara Loviștei pădurea înglobează
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
aceea, prin „fala” sa el neagă puterea de a reface traseul arhetipal și de a localiza sursa degradării: „Cerb s-a lăudat,/ Și s-a răurat,/ La margine de sat,/ Că nimenea nu știe,/ De unde iarba paște/ Și apă că bea” (Peceneaga - Tulcea). Intrarea cerbului în planul uman afectează progresiv rodul, de la extremitate, unde se află culturile de cereale, până în inima gospodăriei, în grădină: „Seară de cu seară,/ Prin verde secară;/ Noaptea miez de noapte,/ Tot prin grâne coapte;/ Mai înspre
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
la dimensiunea neîngrădită a ființei: „- Drag tăicuțul nostru,/ Du-te tu acasă/ La măicuța noastră,/ Că coarnile noastre/ Nu intră pe ușă,/ Făr’ numai prin munte;/ Picioarele noastre/ Nu calcă-n cenușă,/ Făr’ numai prin frunză;/ Buzuțile noastre/Nu-și beau din păhare,/ Căci beau din izvoare”. Este limpede antiteza între elementele specifice universului familiar și cele ale libertății naturale. Coarnele ample, similare cu reprezentarea razelor solare, nu pot fi cuprinse de deschiderea casei natale, dimensiunea spirituală actuală trebuie să rămână
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
ființei: „- Drag tăicuțul nostru,/ Du-te tu acasă/ La măicuța noastră,/ Că coarnile noastre/ Nu intră pe ușă,/ Făr’ numai prin munte;/ Picioarele noastre/ Nu calcă-n cenușă,/ Făr’ numai prin frunză;/ Buzuțile noastre/Nu-și beau din păhare,/ Căci beau din izvoare”. Este limpede antiteza între elementele specifice universului familiar și cele ale libertății naturale. Coarnele ample, similare cu reprezentarea razelor solare, nu pot fi cuprinse de deschiderea casei natale, dimensiunea spirituală actuală trebuie să rămână în sacru, cel puțin
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
pierduți de mama vitregă rătăcesc prin bunget, și băiatul resimte mai intens contactul numinos: „se frigeau bieții copilași, săracii, și mai ales băiatul, că lui îi era mai sete, fetei nu prea așa mult”. Feciorul ars de sete renunță să bea din urmă de vulpe sau de urs și alege urma cerbului, sub influența legăturii totemice. Transformarea imediată aduce pe scenă un animal mirific, capabil să eclipseze astrul a cărui transfigurare este: „Trupul lui, cât era de mare, era numai și
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
urme sălbatice. Umezeala fertilă, absența unei cărări bătătorite și fauna implicată misterios sugerează un spațiu rezervor de energii propice lumii în care pământul începe să se usuce. Exact vârsta inițiatică constituie momentul metamorfozei din pădure: „Tocmai ajunsese flăcăiandru, când o dată, bând apă dintr-o urmă de cerb, începu să-i crească păr și coarne rămuroase, prefăcându-se cu totul în cerb: alerga prin pădure și zbiera ca dobitoacele, numai cu sor’sa vorbea ca oamenii”. Cerbul de culoarea soarelui va constitui
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
relație cele două tipuri de sorbire din membrele animalului mitic, din „paharul” imprimat pe pământ sau din copitele reconfigurate în pocal mistic. Sorbirea din locul infuzat cu energia sălbatică transmite în totalitate puterile animalului (și chiar înfățișarea lui), cel ce bea din paharul magic începe o nouă existență, în inima sacrului. Dacă adăugăm și comensualitatea nunții descoperim o lume nouă, cu puteri depline, regenerate de fiara codrului. Cadrul în care are loc împărtășirea din trupul animalului diferă însă. În primul caz
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
comensualitatea nunții descoperim o lume nouă, cu puteri depline, regenerate de fiara codrului. Cadrul în care are loc împărtășirea din trupul animalului diferă însă. În primul caz eroul pătrunde pe tărâmul sacru și este forțat de contactul prea intens să bea într-un mod care sugerează involuția civilizației, drumul înapoi pe axa temporală. În cea de-a doua cuminecare, cerbul este smuls spațiului specific (așa cum neofitul se desparte brusc de familie) și adus în universul uman, unde ordinea îi transformă trupul
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
de-a doua cuminecare, cerbul este smuls spațiului specific (așa cum neofitul se desparte brusc de familie) și adus în universul uman, unde ordinea îi transformă trupul în mod aproape „instituțional”. Paharul este, așadar, o marcă a planului social, în timp ce apa băută din copita adâncită în pământ circumscrie flăcăul lumii sălbatice, făcându-l să ia forma totemului său. Colindele de tip III, 55, Leul, au un statut mai deosebit, dat mai întâi de prezența animalului în imaginarul carpato-danubiano-pontic, și apoi de confrun
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]