KorAP: Find »[drukola/base=dor & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...1128 1129 1130 ...1172 >

29,295 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

a fost ție teamă c-o să-ți tai capul pentru că ne-ați bălăcărit cu vârf și îndesat, cu mult spor? Teamă?! râde Stanciu încetișor. Și încă ce spaimă!... Dar te podidește de-odată, te mistuie un dor de țară... Un dor neostoit ce te cheamă: Acasă!... Acasă!... E greu de explicat. Probabil e în firea omului și nu numai, toate ființele au dorul aiesta. Trebuie să-l trăiești ca să-l înțelegi. "Dorul" nu vine oare de la durere? Te înstrăinezi cu trupul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Stanciu încetișor. Și încă ce spaimă!... Dar te podidește de-odată, te mistuie un dor de țară... Un dor neostoit ce te cheamă: Acasă!... Acasă!... E greu de explicat. Probabil e în firea omului și nu numai, toate ființele au dorul aiesta. Trebuie să-l trăiești ca să-l înțelegi. "Dorul" nu vine oare de la durere? Te înstrăinezi cu trupul, dar inima ta rămâne acasă și te cheamă. L-am trăit cu vârf și îndesat dorul aista. Copilăria, tinerețea... tot fugind, pribeag

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de-odată, te mistuie un dor de țară... Un dor neostoit ce te cheamă: Acasă!... Acasă!... E greu de explicat. Probabil e în firea omului și nu numai, toate ființele au dorul aiesta. Trebuie să-l trăiești ca să-l înțelegi. "Dorul" nu vine oare de la durere? Te înstrăinezi cu trupul, dar inima ta rămâne acasă și te cheamă. L-am trăit cu vârf și îndesat dorul aista. Copilăria, tinerețea... tot fugind, pribeag. Ca păsările călătoare, visam întoarcerea la cuibul dintâi. Pribegia

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și nu numai, toate ființele au dorul aiesta. Trebuie să-l trăiești ca să-l înțelegi. "Dorul" nu vine oare de la durere? Te înstrăinezi cu trupul, dar inima ta rămâne acasă și te cheamă. L-am trăit cu vârf și îndesat dorul aista. Copilăria, tinerețea... tot fugind, pribeag. Ca păsările călătoare, visam întoarcerea la cuibul dintâi. Pribegia-i un surghiun. Așa e, povestește Stanciu. Pribeag fiind, am aflat că seva ne-o tragem din pământul pe care l-am călcat cu piciorușele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
aroma pădurilor de brad, m-am sculat de pe boală. Și "Satrap-Vodă", te-a primit cu brațele deschise și te-a ridicat întâiul lui sfetnic: minune și mai mare! Numai "întoarcerea la cuibul dintâi" cum frumos a spus Măria ta, numai dorul ostoit m-a tămăduit. Mă doare numai că pribegii aiștia, în loc să pună umărul să ridice țara, cum fac alte neamuri megieșe -, "se găsesc unii ce se nevoiesc să-și mănânce neamul". Recunosc, n-om fi noi ușă de biserică, dar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
atunci când palmele lui o mângâiau ușor, alunecând de pe cap peste umerii ce se zbuciumau, peste spatele încovoiat, peste picioarele strânse sub ea... Maria zvâcni, îl îmbrățișă cu disperare, se lipi de el cu tot trupul, cu tot sufletul, cu tot dorul îndelung adunat în ea. Mi-a fost dor de tine, Maria, îi șoptește Ștefan înlănțuind-o cu brațele ca și cum ar fi voit s-o absoarbă, s-o fărâme. Maria își culcă fruntea pe umărul lui plângând încetișor și de prea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cap peste umerii ce se zbuciumau, peste spatele încovoiat, peste picioarele strânse sub ea... Maria zvâcni, îl îmbrățișă cu disperare, se lipi de el cu tot trupul, cu tot sufletul, cu tot dorul îndelung adunat în ea. Mi-a fost dor de tine, Maria, îi șoptește Ștefan înlănțuind-o cu brațele ca și cum ar fi voit s-o absoarbă, s-o fărâme. Maria își culcă fruntea pe umărul lui plângând încetișor și de prea mult dor dezăgăzuit nu putu scoate decât un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
adunat în ea. Mi-a fost dor de tine, Maria, îi șoptește Ștefan înlănțuind-o cu brațele ca și cum ar fi voit s-o absoarbă, s-o fărâme. Maria își culcă fruntea pe umărul lui plângând încetișor și de prea mult dor dezăgăzuit nu putu scoate decât un gângăvit slab, un scheunat. Mâinile lui îi pipăie părul, scoate ac cu ac, le aruncă și părul eliberat se revarsă pe spate ca o cascadă, în valuri... Dar eu... eu... reușește Maria să îngâne

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
a mai întors din bătălie. Ea nu știa că o ascult. Cânta cam așa: Stau și mă întreb în gând, Ce-i iubirea pe pământ? Spune-mi Doamne, cum se poate, Dragostea să n-aibă moarte? Că bădița a murit, Dorul mi-e nemărginit. Badea a murit de mult, Dorul lui nu pot să-l uit. Că pe unde tot m-oi duce, Dorul după mine fuge." "Dragostea să n-aibă moarte", murmură Ștefan. E trist... E frumos totuși... De aceea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
o ascult. Cânta cam așa: Stau și mă întreb în gând, Ce-i iubirea pe pământ? Spune-mi Doamne, cum se poate, Dragostea să n-aibă moarte? Că bădița a murit, Dorul mi-e nemărginit. Badea a murit de mult, Dorul lui nu pot să-l uit. Că pe unde tot m-oi duce, Dorul după mine fuge." "Dragostea să n-aibă moarte", murmură Ștefan. E trist... E frumos totuși... De aceea... și Ștefan o îmbrățișează, o strânge, o ține strâns

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
pe pământ? Spune-mi Doamne, cum se poate, Dragostea să n-aibă moarte? Că bădița a murit, Dorul mi-e nemărginit. Badea a murit de mult, Dorul lui nu pot să-l uit. Că pe unde tot m-oi duce, Dorul după mine fuge." "Dragostea să n-aibă moarte", murmură Ștefan. E trist... E frumos totuși... De aceea... și Ștefan o îmbrățișează, o strânge, o ține strâns. De-aș putea să opresc timpul... spune el și se smulge cu greu. Tăcere

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
taica m-a pus să grijesc răniții din războaie... Deci, vrei să pleci la bolnița Neamțului... spune Ștefan cu tristețe. Un gând de adevărată domniță... De vrei tu... reia el chinuit după o tăcere. Erai o lumină. O să-ți duc dorul... Deci, pleci... Poate... Da... E mai bine așa. O să-mi lipsești, Voichițo... În jurul meu roiesc oameni, mulți oameni. Și, totuși, sunt singur. Da, da... E mai bine să pleci. O să fii de folos acolo. Mă obișnuisem cu râsul tău: "Bună

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
întoarce, îi surâde și duce un deget la buze, în surdină: Știu unchiule... Cred unchiule... În aceste clipe solemne", se spun cuvinte mari... La "Înfricoșata Judecată", oricum, veți da socoteală. Acu, să ascultăm clopotele Sucevei. Plecăm și-o să ne fie dor de ele... Clopotele Mirăuților, îngemănate cu dangătul clopotelor de la Sfântul Dumitru, bat rar, în dungă. "O să ne fie dor de ele..." Ștefan privește în noapte luminile Sucevei... Ștefane, șoptește Vlaicu, cu teamă să nu-i tulbure șirul gândurilor, dar Ștefan

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
se spun cuvinte mari... La "Înfricoșata Judecată", oricum, veți da socoteală. Acu, să ascultăm clopotele Sucevei. Plecăm și-o să ne fie dor de ele... Clopotele Mirăuților, îngemănate cu dangătul clopotelor de la Sfântul Dumitru, bat rar, în dungă. "O să ne fie dor de ele..." Ștefan privește în noapte luminile Sucevei... Ștefane, șoptește Vlaicu, cu teamă să nu-i tulbure șirul gândurilor, dar Ștefan nu-i răspunde. Ștefane, ești ostenit-ostenit... Odihnește-te... Era o noapte cu lună și stele, măcar că erau puzderie, degeaba

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mi te-a adus sănătos... Ștefan o învăluie cu o privire caldă, o strânge la piept, o sărută în creștet. Voichițo!... rostește el cu ardoare și îi desface legătura, lasă părul să cadă numai valuri de aur. Mi-era un dor... Voichița își șterge lacrimile: De la Neamț, într-un galop am zburat... Am auzit: ești zâna răniților... Don Giovanni m-a învățat doftoriceala... Ochii tăi și mâinile tale sunt cea mai strașnică oblojeală... Voichiță, când or da turcii, să te adăpostești

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
tot mai noi, bravura cu care se arunca personal în luptă și talentul lui militar care se manifesta prin a surprinde dușmanul..." Gorka cronicar german * "Măria ta! Parcă ai fost ales de Dumnezeu pentru cârmuirea și apărarea Transilvaniei. Cu mare dor și multă dragoste, te rugăm Măria ta să faci bunătatea de a ne apăra de acei turci cumpliți ce vin să ne prade pe noi și cele Trei Scaune secuiești! Te așteptăm și suspinăm foarte căci avem nădejdea în Măria

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199

transbordări pe care le-a suportat cu prilejul deselor noastre mutări dintr-un oraș (sau ținut) în altul. Când am părăsit, în 1973, locuința de pe Florilor, cufărul acela de familie, credincios mai multor generații și de care acum îmi este dor, a rămas acolo: l-am abandonat, pur și simplu, l-am vândut? În orice caz am procedat cu regretabilă ușurință. Oricum, el figurează în continuare în inventarul lucrurilor, al obiectelor de care sunt hotărât să nu mă despart nicicând, niciunde

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
aproape albe, băute îndelung, cu înghițituri rare, din același pahar, din paharul ei, cu o feliuță de lămâie zdrențuită de atâta întrebuințare, peste care turna, o dată și încă o dată, apă fierbinte din ceainic, diluând o esență aproape inexistentă... Îmi este dor de ceaiurile palide ale mamei, de paharul acela al ei, cu un conținut atât de aproximativ. Ce-ar fi să-l găsesc într-o seară, aburind, pe masa din bucătărie, plin pe trei sferturi, ca și cum cineva abia ar fi început

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382

pas către El și El va face 1000 către noi. Să căutăm mai întâi împărăția Cerurilor a lui Dumnezeu și toate celelalte ni se vor da nouă. Și multe altele am descoperit. Si inca de atunci mi-a venit un dor să merg să văd și eu Grădină Ghetsimani, grădină tainelor, a durerilor, unde Domnul meu a plâns și pentru mine nevrednica. Să văd curtea lui Pilat unde L-a judecat. Să văd Drumul Crucii cu durerile care le-a suferit

Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
anii au trecut. Cu munca și viața mea tristă s-a dus copilăria și adolescență. Și iată, a sosit și timpul să mă căsătoresc. Aveam 19 ani când m-am căsătorit. Lucrăm într-o fabrică din oraș, ca muncitoare. Dar dorul de a merge în pelerinaj nu s-a stins. Uneori mă gândeam că dacă aș găsi pe cineva cu suflet bun, m-aș duce că sclava vreo 5 ani. Iar plata să-mi fie costul pelerinajului. Dar au fost numai

Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
venit de-a gata. Mult efort și osteneală am pus în toate. Și poate puțină rugăciune care ieșea din amarata mea inima. Ochii spuneau ce trăia inima și intensitatea ei. Duhul Sfânt mă călăuzea și-mi ajuta la toate. Dar dorul de a vedea Grădină Ghetsimani nu s-a stins, desi trecuseră zeci de ani. Eu tot mi-o doream s-o văd. Să îngenunchez și eu în grădina, să sărut pământul, pietrele din ea. Și o persoană credincioasa cu suflet

Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
4 clase să se descurce în toate și în țara străină, necunoscând vreo limbă străină. Mare minune! Mare curaj. Scumpii mei, cu cât am suferit mai mult, cu atat m-am rugat mai mult și mi-a crescut curajul și dorul. Cred că a fost poate și o încercare de la Dumnezeu pentru mine. Că după 50 de ani să mi se îndeplinească o dorință. Bine că s-a împlinit. Am o prietenă bună credincioasa care locuiește în București. La ea am

Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
Doamne, cum să cânt Numele Tău cel Preasfânt, Nu știu cum să-ți mulțumesc Pentru darul Tău ceresc, Căci la ceruri am trecut Și atunci am cunoscut Cât de mult Tu mă iubești Și de rele mă ferești. O, Stăpâne, am un dor: Lângă Crucea Ta să mor, Iar aici, cât voi trăi, Să-ți cânt și să pot sluji. Culeasa la 13.XI.2003 - Locurile Sfinte Când povară mă apasă Când povară mă apasă Și când chinul este greu Singur mă închid

Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
ușă încuiata... Te-am auzit ani mulți pe rând Chemându-mă pe nume, Dar n-am deschis, Iar Tu, plângând, Te-ai dus străin în lume. Dar astăzi singur mă-nfior De-a mele fapte rele Iisuse, și te chem cu dor în noaptea vieții mele. Mai vino iar, Iisuse blând, Măi vino înc-odată! Te-aștept cu sufletul plângând... Și ușa-i descuiata. învățată de la tatăl meu - mai 1951 Doamne, împărate... Doamne, împărate, Mult m-ai înzestrat. Cu de toate trupul Mi

Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
O, Maica Sfântă a vietii mele, Spre tine ochii mei privesc, Din ale lumii valuri grele Pe tine, Maica, te doresc. Printre necazuri ne-ncetate în griji și lacrimi eu mă frâng, Lovit de pătimi și păcate Privesc la Cer cu dor și plâng, în Cer un Tata blând mă cheamă, în Cer e Dulcele Iisus, în Cer ești tu, Iubita Mama, Și locul meu e-n Ceruri, sus. În Cer m-așteaptă sfinții îngeri, M-așteaptă ceață drepților, Iar eu, în

Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]