4,058 matches
-
producția de bunuri materiale. Know how-ul unor asemenea lucrători este cea mai valoroasă formă de proprietate pe care o au firmele. ” Anthony Giddens, op. cit., p. 68. Semnalăm ca deosebit de interesant studiul realizat de Daniel Dăianu asupra noii economii în lucrarea Încotro se îndreaptă țările postcomuniste? Curente economice în pragul secolului, Editura Polirom, Iași, 2000, pp. 43-58. footnote>. Capitolul 3 Privatizarea proprietății - axul central al tranziției postsocialiste Acordăm mai multă atenție privatizării proprietății, având în vedere că aceasta este axul central al
Macroeconomia tranziției postsocialiste by Cristian Florin CIURLĂU () [Corola-publishinghouse/Science/196_a_212]
-
sunt simple ficțiuni 37. Este o piață pe care aproximativ 70.000 de bărbați în calitate de patroni angajează 1 milion de femei, în genere tinere, care nu au alternativă și acceptă un salariu mic și lipsa de asigurări fiindcă nu au încotro (vezi Pastixe "„Pasti,Vladimir", 2003, p. 208). b) Prin migrațiexe "„migrație" Retrăgându-se din industrie, mulți bărbați migrează spre sate, alăturându-se femeilor în vârstă, unde practică o economie de autoconsum și unde mai au cel puțin șansa simbolică să
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]
-
deveneau tot mai pline de ură. Era un duel de ocări, o înfruntare a unor sărăntoci în căutare, prin obscenitate, a unui avantaj pentru a se simți bărbați. Tommaso ascultă puțin acel vacarm al glasurilor, în timp ce gândurile sale rătăceau care-ncotro jucând de-a v-ați ascunselea fără să-și găsească pacea. Voise cumva să facă pe eroul? Și-n ochii cui? Datoria lui era să se supună, așa cum jurase, și nicidecum să se gândească prea tare la cele pământești. Firea
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
de panică; mi-a fost frică și de vulturi care nu de puține ori mi-au dat ocol. Croncănitul lor răsuna atât de sinistru, încât părea să rănească azurul cerului. Sigur că da, ți-e teamă, dar dacă n-ai încotro, continui să mergi înainte și să te-ncredințezi sorții. Doamnele, rămase pe gânduri și năucite, urmăreau povestirea arătându-și spaima și compasiunea. Niciuna din ele nu trecuse vreodată fruntariile orașului Napoli și nicicând nu se aventurase de una singură pe
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
a tăiat o șuviță de păr, a făcut descântece, m-a pus să-mi spăl fața și să arunc apa din lighean la o răscruce de drumuri, dar nimic, durerea de cap e la locul ei și eu n-am încotro, tipografia trebuie să meargă, chiar și cu un somnambul. Apropie-te. Închide ochii. Gândește-te la valurile mării, din răsputeri, fixează acum spuma valurilor și lasă-te dus ca și cum ai înota. Așa da, așa, ești tu însuți un val ce
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
care îl adulmecase era nedefinit, ca și cum văzduhul însuși zvâcnise. Dar nicio boare nu se strecurase prin vreo fereastră deschisă, căci în jur nu erau ferestre. Nici pași nu se auzeau în împrejmuirea aceea unde fiecare șoaptă răsuna ca în Epidaur. Încotro se întorcea, privirile altcuiva, dacă o fi fost, îi veneau din spate, căutând ochiul pe care nu-l mai avea. Atriul era pardosit cu lespezi, printre muchiile cărora răzbăteau smocuri de iarbă și câte o floricică gal benă, răsă rită
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
netezi hainele, rezemă mopul într-un colț și deschise larg poarta, căci ora începerii programului se apropia și urmau să vină cei ce îngrijeau sălile. Pe urmă se așeză pe un scăunel, la poalele zidului, și așteptă. Se întrebase uneori încotro voia să arate cu sabia cavalerul. Măsurase cu pașii distanța până la poartă și privise în jos, la poalele dealului, acolo unde se întindea orașul. De ce ar fi vrut cavalerul să ia cu asalt orașul nu era limpede. Cu atât mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în spinare scara lungă, folosită la ștersul pânzelor de păianjen de la încheieturile zidurilor, și se apropie de statuie. Rezemă scara de șa. Așteptă, de parcă voia să vadă dacă nu cumva calul o să se tragă îndărăt. Călărețul rămase netulburat, privind înainte, încotro arăta brațul lui și, de altfel, tot încotro zburase și corbul. Petrache urcă dibuind. Statuia se dovedi însă prea înaltă. Cum nu mai avea unde să se urce pe scară, după o scurtă ezitare, ridică piciorul și-l petrecu de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de păianjen de la încheieturile zidurilor, și se apropie de statuie. Rezemă scara de șa. Așteptă, de parcă voia să vadă dacă nu cumva calul o să se tragă îndărăt. Călărețul rămase netulburat, privind înainte, încotro arăta brațul lui și, de altfel, tot încotro zburase și corbul. Petrache urcă dibuind. Statuia se dovedi însă prea înaltă. Cum nu mai avea unde să se urce pe scară, după o scurtă ezitare, ridică piciorul și-l petrecu de partea cealaltă a calului. Apoi își făcu loc
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
perete, până când zidul începu să se miște și să se desfacă. Mai rea decât moartea e moartea care nu mai vine. Cazi întruna, dar pământul izbăvitor, pe care să te risipești ca o meduză roșie, întârzie. Nu mai știi nici măcar încotro cazi, nu știi dacă într- acolo e miezul pământului, un alt miez sau doar un vuiet surd. Acela e abisul sau, mai bine zis, neantul. E greu să definești neantul drept condiție umană. Tocmai în asta constă grozăvia acestei experiențe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
un semn, de fapt, un prim semn, căci au urmat, foarte repede, altele. Văzând grilajul care închidea drumul, ar fi fost o greșeală să mă întorc, crezând că am greșit direcția, cum adică s-o greșesc, dacă nici măcar nu știam încotro merg ? Am găsit poarta întredeschisă, am împins-o puțin, dar nu s-a clintit. Așadar, trebuia să mă strecor, în lumea aceea nu puteai intra pur și simplu, cum intri într-un magazin ori într-o cafenea. La fel și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ar fi, de pildă, faptul că nu va refuza dacă o va invita la el. Cosmina avea gata pregătite niște cuvinte pe care însă nu le mai găsi. Bănui însă din faptul că, de data asta, Iacob nu mai întrebă încotro să pornească. Iar direcția era alta decât casa ei. Totul se petrecea de la sine, parcă mai fusese acolo, el opri mașina, ocoli repede și îi deschise portiera. — E un bloc de oameni cumsecade, spuse, de parcă asta ar fi ținut loc
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lăsat să i se întâmple ceva rău, desfăcu nodul și privi înăuntru. Zâmbi cu tristețe, erau fărâme de pâine uscată. Uitase cu totul de porumbei. Mai privi o dată în lungul aleii și își flutură mâna, fără să știe prea bine încotro, dar bănuind că el îi va vedea gestul de mulțumire. Lăsă punga în hol ca s-o ia a doua zi dimineață așa cum era, pentru plimbarea în parc. Porumbeii făcură cerc în jurul ei, rotatul rămăsese pe o creangă, așteptând, pentru
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se convingă că nu se înșelase. Mai bine două nefăcute decât una făcută. Își înșfăcă de pe trotuar farfuria de tablă, pe care o îndesă la piept, încheindu-se peste ea. Orbul apucă, pe bâjbâite, frânghia de la căruțul lui Coltuc. Știau încotro să se îndrepte, dibuiseră locul din zori, nimeni nu i-ar fi căutat acolo. Atâta că trebuiau să ajungă la colțul celălalt, dinspre Moșilor Vechi, și apoi printre gangurile clădirilor părăsite. — Mai repede, gâfâi Costică Ologu, dar știa și el
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
iarăși, cu farfuriile întinse. Orbul bâjbâia, în patru labe, căutându-și bastonul. Coltuc zăcea într-o rână, cu gura înfundată într-un smoc de iarbă încolțit printre pietre. „Ajutați-mă, oameni buni“, șoptea orbul întruna, încercând, după auz, să priceapă încotro să-și îndrepte rugămintea. În jurul lor era însă pustiu, doar urmele amestecând sfâșieri, sfărâmări și desperecheri aminteau de tăvălugul de adineaori. La vreo douăzeci de metri mai la vale, câțiva oameni în halate albe, ce coborâseră din camionul Jandarmeriei, râcâiau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
văzând cum își suge bătrânul fălcile, trăgând cu nesaț, că n-oi fi horn ! Magdalena rămăsese cu mâna întinsă, nimeni n-o învrednici cu vreo privire. Iadeș își adună fierătaniile și trase sacul mai într-o parte. Se așezară care încotro. Io știu mormanul ăsta de când eram mic, visă Bunelu, rezemându-și capul într-o rână. — Că doar n-o fi piramida lu’ Keops, pufni Isaia. Aicea s-a făcut o gaură la război, continuă Bunelu, fără să-l ia în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-te-ncoa’ ! Stai aicea, pe coaja asta. Care-i treaba cu voi, de unde veniți ? Pârnaie se așeză cu grijă, să nu se vadă mânerul celuilalt cuțit, pe care îl ținea în bocanc. Ridică din umeri : De colo colo, spuse. — Și încotro mergeți ? — Păi, dacă nu știm de unde venim, de unde să știm încotro ne ducem ? — Da’ de ce-ți spune Pârnaie ? — Da’ ție de ce-ți spune Calu ? La întrebarea asta, Chisăliță nu se putu abține și pufni în râs. Lipițanul îi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
voi, de unde veniți ? Pârnaie se așeză cu grijă, să nu se vadă mânerul celuilalt cuțit, pe care îl ținea în bocanc. Ridică din umeri : De colo colo, spuse. — Și încotro mergeți ? — Păi, dacă nu știm de unde venim, de unde să știm încotro ne ducem ? — Da’ de ce-ți spune Pârnaie ? — Da’ ție de ce-ți spune Calu ? La întrebarea asta, Chisăliță nu se putu abține și pufni în râs. Lipițanul îi aruncă o privire cruntă. — Nu mi-a zis Calu de când m-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fi fost o încercare disperată, ce n-ar fi reușit să reînvie orașul care fusese. Își înfipse codița ultimei frunze în părul sârmos, hotărând că, oriunde va merge, ea va fi granița vechiului oraș. De aceea Maca decise, pentru ceilalți, încotro să se îndrepte. O luă înainte, cu mersul lui crăcănat, legănându-se la fiece pas, cu mâinile înfundate în buzunare și coatele lipite de trup. Saluta pe toată lumea, amuzându-se de aerul surprins al trecătorilor care se trezeau în fața unui
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
familiei. — Ce familie ? spuse Jenică. Părinții lui au murit. Și copii n-a avut timp să facă. — Bine că am avut noi timp să facem, bodogăni Maca. — Au și vremurile socotelile lor, îl consolă Jenică. — Până la urmă n-au avut încotro, spuse Tili, lovind cu palma peste hârtie. Aveam aprobare, poate că n-au știut atunci când mi-au dat-o, treaba lor. Sau poate credeau că arhivele n-or să se mai deschidă. Era o oră încrucișată. Elevii care veniseră, după
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fi fost trădat. Acum direcția devenea vacantă, deoarece fostul conservator demisionase, și Suflețel amenința din pupile, fără alte comentarii, pe bietul Hagienuș, care căuta să scape de obsesie, fiindcă el nu-și ținea cuvântul dat decât când nu mai avea încotro. În tot timpul acestei pipăiri morale, convorbirea continuă pe motive fără importanță. În fine, Gonzalv Ionescu nu mai putu răbda. - Domnule Ioanide, zise el foarte apăsat, ca să acopereorice altă intervenție, ai spus că-mi dai o știre. Ce știre? - Așa
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
oamenii Revoluției franceze, nevoind nici să confirme, nici să nege, ca să nu întărească ideea că-l cunoaște pe Gavrilcea, și scoțîndu-și ceasul din buzunar forță lucrurile: - E târziu și trebuie să plec. Să-ți spun pentru ce am venit!Neavînd încotro, arhitectul îi făcu semn să vorbească. - Casa în care e instalat muzeul are nevoie de reparații învederea expozițiilor, fără a se strica stilul original. O simplificație. Ne-am gândit cu toții la dumneata. Numai dumneata ești indicat pentru un lucru așa
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de conștiință. - De ce să faci păcat? Răposata însăși, când și-ar fi știutcopiii în suferință, ar fi renunțat la orice ca să-i ajute. Sufletul ei din cer vede și înțelege. - Vasăzică nu fac rău vînzînd? - Nu, firește, dacă n-ai încotro. - Întrebarea e cui să vând, zise Hagienuș trecând de laproblema remușcărilor la problema comercială. - Dăm sfoară, ne interesăm. - Băiatul meu zice că a oferit cineva trei sute de mii delei. Numai pe mine mă costă o groază de parale. E și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
vând, zise Hagienuș trecând de laproblema remușcărilor la problema comercială. - Dăm sfoară, ne interesăm. - Băiatul meu zice că a oferit cineva trei sute de mii delei. Numai pe mine mă costă o groază de parale. E și statuia. De, n-am încotro, aș vinde, însă omenește, ce Dumnezeu! Exclamând "ce Dumnezeu!", Regele Lear făcu mișcarea tipică a omului indignat împotriva speculei. - Dă-mi autorizație să mă ocup și, ca o prietenă veche,am să caut să te ajut. Expresia "ca o prietenă veche" era
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
violent îmi face oroare. Au ceva mortuar. . - Ai dreptate. Îmi dai tabloul mai ieftin? . - Vi l-aș da bucuros, doamnă. Dar e un Salvator Rosa. G. Călinescu Sultana nu cedă nici în ruptul capului, iar madam Pomponescu, ambițioasă, n-avu încotro și-l cumpără. Dar când veni să-l ridice, într-o vineri, Demirgian se fâstâci și se scuză că nu-l poate preda în acea zi. Arătă un carton pe care scria "reținut de doamna ministru Pomponescu", dovadă că nu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]