13,143 matches
-
Îl descrisese În culori atât de calde: era chipeș, „distins, Într-un fel, când Își dă osteneala“, avea stil și era, cum și se cerea, inconstant. De fapt, regăsea În el toate calitățile romantice după care vârsta și Împrejurările o Îndemnau să tânjească. Se Întreba dacă pantofii de dans care descriau pași de foxtrot În jurul covorașului pufos din hol Îi aparțineau lui Amory. Toate impresiile și, la drept vorbind, toate ideile aveau pentru Isabelle un caracter extrem de caleidoscopic. Poseda acel amestec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Dacă ai pleca de la colegiu, ce-ai face? — Nu știu. Iubesc călătoriile, dar, firește, războiul ăsta plictisitor nu-ți permite să voiajezi. Oricum, mama ar fi tare dezamăgită dacă nu ajung la absolvire. Nu mă pot hotărî. Kerry Holiday mă-ndeamnă să merg cu el și să mă Înscriu În Escadrila Lafayette. — Dar Îți dai seama că de fapt n-ai vrea să pleci. Uneori aș vrea. În seara asta aș face-o cât ai clipi. Pentru asta ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
pentru Humbird. De data asta la Început s-a manifestat ca un interes pur mental. La alți oameni pe care-i considerase de calitate superioară Îl atrăsese În primul rând personalitatea lor, iar la Burne simțea lipsa magnetismului care-l Îndemna de regulă să jure credință. În seara aceea Însă Amory a fost izbit de seriozitatea intensă a lui Burne, calitate pe care se obișnuise s-o asocieze numai cu prostia jalnică, și de marele lui entuziasm, care făcea să vibreze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
s-ar face frică, a spus cu seriozitate Burne. Chiar plimbările astea nocturne erau un lucru de care mă temeam. Am să-ți spun de ce mă pot duce acum oriunde fără să-mi fie frică. Zi mai departe, l-a Îndemnat nerăbdător Amory. Înaintau cu pași mari spre pădure, iar vocea nervoasă entuziastă a lui Burne se Încălzea abordând subiectul. — Veneam aici singur, noaptea - o, cam acum trei luni - și mă opream nesmintit la răscrucea aia de care am trecut. Pădurea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
a rostit predica și a fost ucis. Murind, poate că s-a gândit la zădărnicia faptei lui. Dar, vezi, Întotdeauna am crezut că pilda morții lui Ștefan i-a stăruit În minte lui Pavel pe drumul Damascului și l-a Îndemnat să răspândească pretutindeni În lume cuvântul Domnului. — Continuă. — Asta-i tot; asta-i datoria mea personală. Chiar dacă acum nu-s decât un pion - o piesă de sacrificiu. Dumnezeule! Amory, doar nu crezi că-mi plac nemții! Păi, ce altceva mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
care descria Înmormântarea tatălui său, și a expediat-o unei reviste, primind În schimb un cec de șaizeci de dolari și o invitație să mai trimită și altele, scrise În același ton. Asta i-a gâdilat orgoliul, fără să-l Îndemne la vreun efort suplimentar. Citea enorm. A fost contrariat și deprimat de Portretul artistului În tinerețe, interesat peste măsură de Joan și Peter și Focul nestins și destul de surprins de descoperirea - prin intermediul unui critic pe nume Mencken - a câtorva romane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
ne mai revedem, N-o să ne sinchisim. Dragă... nici o lacrimă nu vărsa pentru asta... După o vreme... Nici o părere De rău nu ne va anima, amintindu-ne de un sărut. Nici măcar acea tăcere În care ne-am cunoscut Nu va Îndemna vechile stafii să hoinărească pe mal, Suprafața mării n-o vor Încreți... Dacă umbre gri se scurg dincolo de val, Nici nu le vom zări...“ S-au certat aprig, fiindcă Amory susținea că „Încreți“ și „zări“ nu pot fi folosite ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Nu zău? Ce banal! - Îngrozitor de banal, l-a aprobat ea. Dar și deprimant. Un fel de depresie râncedă, bolnavă. Am ieșit aici, afară, ca să mă ude ploaia, așa cum e udată o găină. Găinile ude au gândirea foarte clară. - Continuă, a Îndemnat-o amabil Amory. - Ei bine, eu nu mă tem de Întuneric, așa că mi-am pus mantaua impermeabilă și cizmele de cauciuc și am ieșit. Știi, Înainte mi-a fost Întotdeauna frică să afirm că nu cred În Dumnezeu - ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
trebuie să mă conducă la gară la ora șapte tocmai cu gloaba asta bătrână. - Nu Îmi strica plăcerea. Și nu uita că ai o tendință spre șovăială care te Împiedică să fii farul călăuzitor al vieții mele. Amory și-a Îndemnat calul să se apropie de al ei și, aplecându-se, a prins-o de mână. - Spune-mi că sunt acel far, repede! Dacă nu, te trag jos de pe cal și te pun În șa În spatele meu. Ea a ridicat ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
potolit și, luându-și Încruntată hainele, a dispărut În baie. Strecurându-și trupul În B.V.D.-urile lui Alec, Amory și-a spus că situația În care se afla era comică la modul agreabil. Simțul moral rănit al insului solid Îl Îndemna să râdă. - Mai e cineva pe-aici? a Întrebat O’Brien, Încercând să ia o Înfățișare ageră, de copoi. - Tipul care a plătit pentru camere, a zis nepăsător Amory. Dar e beat criță. Trage la aghioase de la ora șase. - Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
este. Bărbatul cel voinic a scos trei trabuce mari și le-a Întins În palma lui uriașă, deschisă. Omulețul a luat unul, dar Amory a scuturat din cap, scotocind În buzunar după o țigară. - Zi-i mai departe, l-a Îndemnat bărbatul cel voinic. De mult doream să ascult pe unul ca tine. MĂRIND VITEZA - Viața modernă, a reluat Amory, nu se mai modifică o dată la un secol, ci de la an la an, de zece ori mai repede decât oricând În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
și a sperat cu pasiune că mormântul său va avea și el Înfățișarea a ceva făurit cu mulți, mulți ani În urmă. I se părea straniu că, dintr-un rând de morminte ale soldaților Uniunii, doar două sau trei Îl Îndemnau să se gândească la iubiri moarte și la iubiți morți, când și ele erau asemenea celelalte până la mușchiul Îngălbenit ce le năpădea. Mult după miezul nopții, turnurile și turlele din Princeton au devenit vizibile, cu câte o lumină Întârziată arzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
actualitate. I-am făcut cu mâna și ne-am dus în pavilionul nostru, unde aveam și noi treabă până peste cap. Ca un păsăroi singuratic, Peter Schumann, unul dintre marii răzvrătiți ai teatrului lumii veacului XX, își vedea de treabă, îndemnând oamenii să accepte că războiul este o oroare care trebuie eradicată. Mă gândesc adesea la el, mai ales când joc pe maidane sau la metrou. Și, nu știu de ce, dar nu am de loc sentimentul inutilității, așa cum probabil nu l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
NOUĂ DOAR GÂNDURI De fiecare dată când mă apuc de un nou spectacol, există semne care se fac cunoscute prin mijloace de nepătruns pentru ceilalți, sunt coincidențe care îmi luminează mintea, sunt cuvinte, zâmbete, gesturi. Toate se adună și mă îndeamnă și mă cheamă, iar eu le simt, le văd, știu că apar doar pentru mine, știu că fac parte din țesătura care s-a declanșat pentru că altfel nu se poate, dar mă prefac că nu-mi dau seama, am nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
fugă printr-o hală murdară și plină de tot felul de fiare ruginite, deschideam ușa și răcneam cât mă țineau puterile: ― Fugiiiiiiiți! Directorul se afla exact în acel moment acolo, mă vedea pe mine, Firicel, inginerul utecist, personaj negativ, culmea, îndemnând la fugă și îmi ardea două palme năucitoare. Frigul de afară și obrajii mei încălziți de atâtea scatoalce nășteau aburi care se așezau aiurea în cadru, așa că regizorul spunea invariabil: ― Încă o dublă! ― Mă, ești nebun, spune într-un târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
bonomia maestrului, care se ridică îndată ce intru, îmi face semn să mă așez pe un fotoliu și, după ce spune iute ce are de spus, că să mă apuc de treabă dacă vreau să ies din cocleala vieții de văduv, mă îndeamnă iute cu un whisky și sporovăim apoi vrute și nevrute, despre toate cele, ce mai e pe la Național, ce mai face ăla, dar ălălalt. Probabil că vorbea ca să se asigure că nu a chemat pe unul care o luase razna, probabil așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
dintre paturile lor - separate intenționat printr‑un perete despărțitor, fiindcă el e băiat, iar ea e fetiță - și se izolează de lumea exterioară. Rainer scrie poezii pentru ca izolarea să funcționeze și mai bine. Adesea vede chipuri în copaci care‑l îndeamnă la asta, nebunul. N‑are prieteni, doar camarazi, care se poartă adesea necamaraderește cu el, care disprețuiește din principiu camaraderia. Când Rainer compune poezii, n‑o face cu gestul grațios al peștelui care sare argintiu din apă, așa cum se întâmplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
toate acestea, astăzi a început un turism intens care le aduce și nemților lumea în casă, respectiv îi transportă pe nemți în lumea din afara casei. Nu există nici un punct în care să te‑nfigi pe această suprafață netedă, care te îndeamnă, ce‑i drept, să fii înfigăreț, dar pe care aluneci totuși mereu. Sophie intră îmbrăcată în costum de tenis (aproape întotdeauna poartă haine sport de un fel sau altul) și‑i spune lui Rainer, în care sălășluiește dragostea pentru ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
dar și cu siguranța unei profesioniste. Va spune că are întâlnire cu Sophie la ceai. Supunerea șade înăuntrul Sophiei ca un arc spiralat care se încordează și se destinde fără durere. Ca un animal frumos și sprinten pe care‑l îndemni cu pintenii fără să‑i faci vreun rău sau să‑l distrugi. Hans o să rămână la Viena și o să meargă mai des cu bicicleta la Gänsehäufel ca să le copleșească pe frizerițele fâșnețe cu bancuri proaste, că doar în ultima vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
neregulă cu camera, ci cu mine. Așadar, acceptați să-mi ascultați povestea? spuse femeia, aplecându-se spre mine. Nu era Încă prea târziu. Mai puteam părăsi camera cerându-mi scuze, motivând că-mi era imposibil să mai rămân. Instinctul mă Îndemna să fug cât mai repede. Un buton roșu clipea semnalând „Pericol!“. Însă nu puteam face nici cea mai mică mișcare, extremitățile, amorțite parcă de cocaină și de ecstasy, Începuseră să-mi tremure, refuzând să mă asculte. Mi se uscase gâtul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
atât de mult Încât sperma care mi se scursese pe mâini s-a uscat până mi-am reluat cunoștința. După ce mi-am revenit din starea de inconștiență de după orgasm, mi-am reluat Încet calmul. O voce din interiorul meu mă Îndemna: „Fugi!“. Era o poruncă de o intensitate cum nu mai simțisem până atunci. Toate semnalele indicau pericolul. „Niciodată nu ai fost Într-un asemenea pericol“, părea să mă avertizeze vocea. Nu găseam puterea să recunosc că pericolul Îl constituiam eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
de hotel. — Îmi cer scuze. O să le strâng pe toate. Vă rog să mă scuzați. În timp ce-și cerea scuze, vocea Îi deveni tot mai ascuțită și izbucni În plâns. Keiko Kataoka Îi făcu vagabondului un semn din ochi, Îndemnându-l să se apropie. Vagabondul o cuprinse cu blândețe pe Noriko de după umeri și o ajută să se ridice, apoi Îi vorbi mângâind-o pe păr. — Noriko, Keiko e secretara mea, de aceea e mai dură cu tine și te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
frumoasă, oarecum obosită, ca și cum nu ar fi dormit destul sau ar fi luat droguri. De-abia îndrăznind să mă privească în ochi, își mușcă buza și se trase de o șuviță din părul ei lung și roșcat. — Ei, haide, o îndemnă Evona. N-o să te mănânce. A avut această ocazie mai devreme. — Bărbatului pe care îl căutăm îi place să lege fetele, i-am zis eu, înclinându-mă înainte în semn de încurajare. Apoi le strangulează și le taie gâtul. — Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
am oprit. Aici e suficient de departe, am zis. El se întoarse cu fața la mine. — Sincronicitate... Îmi place asta. Un cuvânt simandicos pentru ceva care mă roade la stomac de multă vreme. Sunt un om retras, Kindermann. Făcând ceea ce fac, mă îndeamnă să îmi prețuiesc și mai mult intimitatea. De exemplu, eu nu mi-aș scrie niciodată numărul de telefon de acasă pe spatele cărții mele de vizită. Decât dacă acel cineva este foarte special pentru mine. Așa că atunci când am întrebat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
pe potențialitățile unui viitor posibil extraordinar generează prea multe dezamăgiri. Disperarea vine atunci când ai sperat, decepția survine pentru că ai așteptat ceva. Lecția de înțelepciune ar fi: nu spera, nu aștepta nimic, mulțumește-te cu ceea ce este... Orice filosofie hedonistă ne îndeamnă la o concentrare doar asupra modalității prezente a timpului: ea ne învață să nu lăsăm nostalgiei sau nălucirilor plasate în viitor nicio putere asupra noastră. Altă lecție capabilă să genereze bucurie: a căuta și a ști să găsești în tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]