4,963 matches
-
fumând, fără să vorbim între noi. Orașul îmi dezvelea acum un alt obraz, zbârcit, misterios, plin de farmecul discret al mahalalelor. Îmi plăcea mirosul de vechi și de mucegai care venea din curțile boltite și dărăpănate, unde dintre rufele albe întinse la uscat se ivea mogâldeața palidă a vreunui bătrânel așezat pe un taburet, bălăngă nindu-se fericit și senil sub soarele cu dinți al lui martie. Tăcerea noastră era întreruptă doar de lătratul câinilor și de zgomotul propriilor pași pe trotuarele
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
la moară mărturisindu-i că îmi merge prost. Dar el știa asta. Nu aveam să aflu decât mult mai târziu. Avusese un vis. Bunica lui, Elena, pe care o iubise cel mai mult din lume, pentru că ea îl crescuse, stătea întinsă în pat, moartă, iar eu la picioarele ei. Ce ar fi putut să însemne asta ? În dimineața zilei următoare m-am întâlnit cu Ștefan în Herăstrău, departe de nebunia de zi cu zi. De fapt, mă aprinsesem atât de tare
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
prin care se întrevăd razele soarelui ; sau un anumit fel în care cad razele pe o carte în timp ce stau întinsă în pat pe burtă, citind și mâncând cireșe ; sau o noapte plină de mister, la munte, privind puzderia de stele întinsă pe spate în iarbă. Astea erau lucrurile importante, restul era balast. E bine ca cineva să își amintească asemenea lucruri și să nu le uite. La capătul unei nopți nedormite, am bătut într-o dimineață la ușa lui Père Joseph
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
pe deal, lângă cimitir la Măgina. Măgina ? A spus Măgina ? De unde să știe Teo Haiduc cum se numește satul în care m-am născut ? Dar mai ales nimeni, absolut NIMENI din lumea asta nu știa că-mi plăcea să stau întinsă în iarbă sus, lângă cimitir, și să privesc norii. Cine era acest om și ce căuta el la miezul nopții într-o cameră de hotel unde nici măcar eu nu știusem până în acea dimineață că voi dormi peste noapte ? — Dacă nu
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
nu știa ce-o să urmeze. Și iată ce a urmat. Au făcut cu toții cerc, În jurul veselului sosit. Acela a numărat. Ce a numărat? Cât a primit, el, pentru ziua aia, de muncă. După care, a pus, o sumă, În pălăria Întinsă de către cel de pe trepied. Trepiedistul a numărat. A rostit, apoi: mai adaugă ceva. Avem un novice. Să fie de-o bere și pentru el. Bine. Poftim. Și trepiedistul a continuat: care se duce să aducă? Eu, a sărit, iute, unul
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
dar nu la apartament. Bat, nu-i acasă încă. E trecut de șase... Poate e mai bine așa, am timp să mă mai gândesc. Mă așez pe preș, rezemat de ușă. Dinăuntru se aude mieunatul nerăbdător al Mițoiului. Probabil stă întinsă pe spate, cu lăbuțele în aer, așteptând să o mângâi pe burtică... Adorm. - Ce cauți aici? Mă frec la ochi. Am căzut pe o rană, lungit lângă perete. Culoarul e mochetat, dar mi-au amorțit încheieturile. Mă ridic cu greu
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
dar doresc să știe că nu a fost vinovată. Doresc să-i cer iertare...”. Târziu, foarte târziu, întins pe pat, obosit și plin de regret, poate că somnul l-a liniștit, dar lacrimile sale udau perna... Tainicele cărări ale iubirii * ... Întinsă pe cearceaful mototolit și ușor umed de transpirație, Laura privea tavanul pe întuneric. După ce ațipise cu greu, i s-a părut că cineva o strigă în somn și s-a trezit. Nu trecea pentru prima oară prin astfel de stări
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
și chiar se stropșesc uneori unele la altele... explicația mea venea însă prea tîrziu, Domnișoara ri dori să fie iubită, palpată, strînsă în brațe, acoperită cu vorbe, mușcată, sărutată minuțios și pătrunsă pe acel fond muzical imperceptibil, goală printre cărți, întinsă între două mormane de cărți... Faptul că dintr-un moment în altul ar fi putut să intre în librărie un vizitator sau chiar să se întoarcă domnul Bernard nu o inhiba pe Domnișoara ri, dimpotrivă, o excita și mai tare
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
putut să intre în librărie un vizitator sau chiar să se întoarcă domnul Bernard nu o inhiba pe Domnișoara ri, dimpotrivă, o excita și mai tare. Domnișoara ri dorea să fie prinsă în flagrant delict de dragoste acolo, împreună cu mine, întinsă pe un pat de cărți... 40. Infinită Domnișoară ri, poemul care vă sărută sînii trebuie purtat o vreme la gît ca un șirag de perle cuvintele poemului au nevoie de ceva timp și de căldura care emană din sînii dumneavoastră
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
un gît, continuînd să conducă mașina cu mîna stîngă. Ceea ce avea el în gît sau în piept sau în plămîni părea însă imposibil de oprit sau de calmat, omul continuă să tușească și să scuipe într-o batistă de hîrtie întinsă de prietenul meu. Pe podul austerlitz accesul de tuse deveni atît de teribil încît insul a frînat, a deschis portiera, a ieșit din mașină și a început să vomite. Cinci minute mai tîrziu, cînd am coborît eu din mașină, mi-
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
niște ochi grozav de spălăciți și-i lăsă apoi asupra măsuței, fără să scoată o vorbă. Abia după ce se mai adaptă obscurității, Felix constată cu surprindere că domnul cu broboadă broda cu lână de felurite colori o bucată de etamină întinsă pe un mic gherghef. - Proaste zaruri! bombăni Aglae. Apoi, după o pauză: Dar, Costache, la cine o să stea "băiatul"? - La noi! explică Otilia. Ședea acum cu o coapsă pe marginea fotoliului bătrânului, jucîndu-și ca o pendulă piciorul, în vreme ce cu mâna
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cu vreo femeie. Mamă-sa murise de mult, de când el era în școala primară, și nu avea atuncea destulă complicație sufletească spre a o cunoaște mai de aproape. Ea era o fire bolnăvicioasă și iritabilă și stătea mai toată vremea întinsă pe o canapea într-o odaie, citind câte o carte, strigând și poruncind slugilor prin ușa întredeschisă. Cu multe săptămâni înainte de a muri, ea dispăruse de acasă, și Felix înțelegea acum că doctorul Sima, tată-său, o internase în vreun
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mari case albe. Caii zvâcniră mai repede, și curând brișca se opri în fața unor scări. Pascalopol sări jos și, făcând o mică reverență, zise: - Fiți bineveniți pe domeniile mele. Otilia se ridică să sară și, cum Pascalopol aștepta cu brațele întinse spre ea, își dădu drumul realizând astfel o scurtă îmbrățișare, pe care moșierul încercă s-o mai prelungească. Ca să atenueze puțin această plăcere evidentă, Pascalopol, rămas în urmă, luă de braț pe Felix și-l conduse pe scară în sus
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
glasul stins.Își închipuia că fata citise scrisoarea. - Mi-e o foame nebună. Să mergem să mâncăm. Papami-a spus în oraș că nu vine la prânz. Dar vino încoace. Felix trecu dincolo ca un criminal prins asupra faptului. Otilia era întinsă pe sofa, îmbrăcată așa cum venise din oraș. Până și umbrela de soare se afla lângă ea. Tânărul cercetă fugar suprafața sofalei, dar nu zări nimic. Văzu scrisoarea, în sfârșit, pe marginea mesei, nedesfăcută. Fata o luase deci de pe pat și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nu e deloc cavaler. Felix alergă acasă pe drumul cel mai scurt. Găsi pe moș Costache la masă, făcîndu-și țigări cu tutun din chesea. Mâncase mai înainte și nu mai avea în fața lui decât firimituri de pâine și o farfurioară întinsă cu cojile unui măr. Bătrânul părea cam abătut. Felix se miră că la masă nu se mai afla decât un alt tacâm, acela în fața căruia se așeza de obicei. La locul obișnuit al Otiliei nu era nimic și nici vreo
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
desfăcu din întuneric. Își aduse aminte de întîia noapte în care pășise în această casă, de glasul fetei din capul scării, de brațul subțire care i se agățase de al său, de întrebarea Otiliei: "Ți-e foame?" și de prăjitura întinsă la gura lui. Se văzu sărutând genunchii Otiliei, sărutat delicat la rîndu-i de fată. Nu! Nu se putea. Nu așa se poartă o fată indiferentă. Iar dacă Otilia ar fi fost o stricată, nu s-ar fi împotrivit cu atâta
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
trăsură, fără ca acesta să știe unde îl duce. - Am o idee! explică Stănică în trăsură. Să văd. Stănică se dădu jos într-o stradă din jurul Lipscanilor, în fața unui restaurant cu înfățișare modestă, înăuntru însă chelnerii erau în frac, o sală întinsă cu mese, cu îngrijire așezate, se sfârșea printr-un fel de scenă, pe care se vedeau instrumentele mai voluminoase ale unei orchestre. În sală nu era nimeni, deși erau orele opt. Stănică împinse pe Felix pe o ușă laterală, urmărit
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
plin de curiozitate, dorind sincer să se informeze. - Weininger? Weininger este cel mai grozav critic al femeii, din care cauză s-a și sinucis. După el, femeia este numai sexualitate, pe când bărbatul e sexual numai temporal. La ea sexualitatea e întinsă pe tot corpul. Eu și iubita mea, care prin excepție avea un suflet viril de intelectuală, am rămas înspăimîntați când am citit cartea, și ea mi-a dat ideea să ne sinucidem, scârbită de realitate, care contrazicea idealul ei. - Vreau
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
stație la "Romarta Copiilor" și se pregătea, iar Celestin prinsese mișcarea. O luase ușor, virase de vreo două ori în preajma ei, trântise o frână. - Cum te cheamă? Îi dăduse târcoale, blonda era blondă, puștoaica puștoaică, aer nefericit, binecuvântatele membre inferioare întinse cu scripetele de tortură până la gât, trebuia... O întrebase frumos: - Cum te cheamă? Există oameni care nu se sinchisesc nici pîn' la cot de bunele maniere. Unele trăznite, de exemplu, nici măcar nu-ți răspund la salut. Băiatul îi mai insinuă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
un tramvai, mai încruntat, nu i le amputase. Și de abia după ce descoperi că ambele membre inferioare îi erau la loc (atîta doar că amorțite), abia atunci taximetristul săltîndu-se într-un cot, o identifică pe gazda sa, Maria C. Nicolici, întinsă de-a curmezișul patului. Dormind cu fața în sus, răsturnată peste jumătatea de jos a trupului lui. Pufăind și horcăind, ca o chiuvetă care se golește. Trăgând, în nări, mirosul de balegă emanat de la subțiorile babei, Țaca trecu prin spaima
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Habar n-ai să-i zici! Lasă-mă pe mine... După miezul nopții, ștrengarul s-a insinuat pe lângă fiecare din cele 28 de 247 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Habar n-avea el ce-i ăla jad. Înăuntru, ședeau, întinse pe burtă, două plicuri. - Întâi scrisoarea! Amândouă erau scrisori, amândouă erau plicuri. Îl extrase pe primul, cel cu pântecul mai supt, folosind două degete, învîrtindu-l pe toate părțile și luând notă că era sigilat. - Să-l desfac? - Evident. Ar fi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
dobitoc?!" Am izbucnit în plâns, am fugit până la baie, unde am vărsat tot conținutul cinei din seara în care o așteptasem pe ea. M-am străduit să-mi potolesc bătăile inimii, mă speriasem. Când am revenit în sufragerie, am găsit întinsă pe jos o femeie străină. Adusese de undeva o oglindă, o sprijinise de poșetă, purta hainele Dinei și era o femeie străină de tot. Era atât de schimbată, încît dacă aș fi întîlnit-o la Polul Nord - și acolo aș fi avut
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
a băgat fără fasoane. În prima zi, neștiind că la 11 se ia pauză pentru masă, a fost derutat când i-a zărit pe toți muncitorii cum încetează lucrul, se spălă pe mâini și se așeză pe banchete la masa întinsă dintr-un colț al atelierului. Un tânăr, Paul, l-a invitat la masă. A observat că șovăia între rușine și foame și a adăugat să-l liniștească: - Lasă nu-ți face probleme că mâine aduci tu ceva! A remarcat că
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
liniștită. Câinii se ogorâră lângă gunoieri, îngenuncheară pe labele dinainte, mișcară cozile groase și hămăiră scurt, stins. Încet, își lăsară capetele lungi și mândre pe gheare și moțăiră cu ochii deschiși. Femeia îmbuca deoparte. Se uita rar spre Grigore și întingea miezul de pâine în resturile răcite. Se auziră cocoșii din mahalalele vecine. Dinspre câmpul întins și pustiu al Cuțaridei, mai răzbeau înjurăturile căruțașilor. Glodul răsuna sub copitele cailor. Într-o parte se deslușeau câteva străzi înguste cu case joase. Când
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o dungă cum e fierul care străbătea burta de buruieni uscate. Lumina albicioasă a soarelui abia sticlea. - Vine bălana... u spunea nevestei. Îl dureau genunchii, și ăsta era semnul lui. Privea norii. Șeile lor albe se târau spre apus. Pielea întinsă pe ciolanele-i lungi se încrețea de frig. Grigore își chema găinile. - Hai la tata, domnișoarelor, hai la tata... Le număra și le închidea într-o magazie. În câteva zile frigul se întețea. Cerul cădea peste malurile sălbatice. Pustiu loc
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]