3,167 matches
-
După ce dădu ordinul, continuă să-și frece viguros fața cu un prosop. Unul dintre paji spuse: — S-or fi încăierat paznicii de la templul exterior sau așa ceva. Nobunaga nu luă în seamă remarca. Un moment, ochii săi părură ca apele unui abis, scânteind ca și cum ar fi căutat ceva, nu în lumea din afară, ci în sine însuși. Dar numai o clipă. Nu se întâmpla numai în afara templului principal. Aici, în vila de oaspeți, precum și de la o coloană la alta ale celor circa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
i-o făcu generalului înfrânt. Toshinaga era la fel de îngrijorat ca și tatăl său și-l ajută pe fugar să-și scoată sandalele îmbibate de sânge. — Mă simt de parcă aș fi la mine acasă. Bunătatea impresionează profund pe cel aflat în abisul deznădejdii și îl face să nu mai fie suspicios și plin de amărăciune. Este singurul lucru care îl determină să mai spere. Părând fericit de-a binelea, Katsuie continuă să-i felicite pe tată și fiu pentru scăparea lor: — Această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
eu în locul acesta damnat? Ajung treptat acolo unde totul își are locul, acolo unde toate cunoștințele se îngemănează, în locul unde nimeni nu ar trebui să ajungă vreodată atâta vreme cât judecata sa rămâne întreagă și neafectată de boala fără leac a inconștienței... Abisurile camerei în care o prezență îngrozitoare se relevă prin ziduri, făcând însăși materia să-și schimbe înfățișarea după bunul ei plac, se deschid în fața mea, dând tuturor de știre că nimeni nu intră aici decât fie ca să moară, fie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
cuiva? Cum am putut face atât de mult rău, încât numai crima să mă despartă de condamnarea finală? Și tu, prietenă, cum de mă poți privi cu ochii ăștia imenși și buni, după ce eu te-am târât în timpul vieții până în abisurile mormintelor? De ce ești atât de bună cu mine acum, având în vedere că eu am fost însăși moartea pentru tine? Suflete bune și drepte, de judecata tăcerii voastre acuzatoare nu am să pot scăpa nicium. Cum să mai mor încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
a-l vedea pe El și lumea Sa, știind prea bine că astfel vom fi feriți de tentația de a distruge absolut totul? Și ce entitate poate face ca orice alte gânduri decât cele drepte să târască pe oricine în abisul neființei - și cum poate fi atât de crudă? Pentru binele nostru, mă-ntreb? Probabil că da. Nici o artă inventată până azi nu poate descrie adecvat oroarea vederii unui corp sau, mai mult, a propriului corp lipsit de viață țintuind cerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Când mă iubește piatra absurd abisul vine din adâncuri, ceața trandafirie hoinărește pe străzi; coborâm răsfățați în profunzimi, umbrele își caută singurătatea se află, se regăsesc, se împlinesc. Pândim să se reverse cerul. Ce fiară este timpul care ne răsfiră!
Gelozie by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83705_a_85030]
-
dublat permanent de creștinul care își mărturisea public credința. Cursul său universitar era un model de profunzime și amănunțime științifică”..., fapt ce confirma aserțiunea că religia este etajul superior al științei căreia-i deschide drum peste orice dubii, neprevăzut, incertitudini, abis... Papadima îi făcuse o cronică la romanul său: În credința celor șapte sfeșnice, text pe care îl integrează volumului de mai târziu Creatorii și lumea lor dar cu titlu schimbat: Un ctitor de suflete: Victor Papilian. Și ce frumos scrie
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
a speriat și, fără să confeseze profundele adevăruri ce treceau ca niște umbre prin sufletul său, a lucrat și a lucrat bine. E o idee profundă în espresia: Beschraenkter Untertanenverstand. Ochii mulțimei nu se deschid pentru ca să nu [se] sperie de abisul de nenorocirea către care merge, ci capul ei se-mbată cu umbre, cu plăceri. Laisser vivre! Dacă e destulă tărie în sufletul unei femei pierdute de-a simți primordial, astfel cum leagănul a întărit în sufletul ei simțirea, fiecare din
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
abstracte sunt exemple de reificare; automatele par să se substituie oamenilor vii într-o lume reificată. Prin dislocarea, dezarticularea limbajului, prin accentul pus pe fantezia creatoare sau deformatoare de lumi, prin sfâșietoarea durere interioară, prin sentimentul unui “immense gouffre” (prăpastie, abis) existențial, prin angoasa, oboseala sau spaima în fața unui destin al incertitudinii și neliniștii, prin revelația esenței tragice a realității care pune individul, violent, față în față cu golul și absurdul, cu nonsensul și haoticul - prin toate aceste elemente se deschide
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
maree tot adâncul mării, de aici până la Coloanele lui Hercule“. După o oră, Tiberius ieșea de la terme, urca și se ducea să se întindă în exedra, locul cel mai inaccesibil din vilă, situat deasupra mării, unde, simțindu-se protejat de abis, reușea chiar să adoarmă. Se spunea totuși că un pescar cu temperament napolitan, capricios, izbutise să se cațăre pe stâncă până sus, înșelând vigilența paznicilor, și să ajungă pe terasă pentru a-i oferi mândru împăratului cel mai frumos sparus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
așteaptă un răspuns ... Doar tăcerea umbrelor atacă lumina cuibărită în cel mai adânc loc, când speriată fug spre albastrul cernut printre zări, cu inima strânsă în pumn, buzele mele strigă oferta... Într-un târziu, sfios, șoptit, zâmbetul alungă temerile, spre abisul uitării, zdrobindu-le puterea. Cu ochii deschiși, senină, calc pe urma pașilor Tăi Doamne, însoțită de zorile străvezii. Căci pentru mine chiar timpul se oprește uneori, să-și tragă sufletul.
?i timpul se opre?te uneori by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83376_a_84701]
-
am petrecut, în 1936, două săptămîni. În lipsa alcoolului, aș fi murit de urît, un urît ce te topea pe picioare. Fondane cita adesea versuri din Bacovia, poetul plictisului moldav, plictis mai puțin rafinat, dar mai coroziv decît spleen-ul. (...) Experiența „abisului” are, precum se vede, izvoare îndepărtate”. (Fața cea mai brăzdată, cea mai suptă din cîte s-ar putea imagina..., în vol. Exerciții de admirație, traducere de Emanoil Marcu, Editura Humanitas, ediția a II-a, revăzută, București, 1997, p. 167). Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cât vedeai cu ochii, amețindu-te de drag și de plăcere, dacă priveai mai mult decât câteva clipe,în același loc;între soare și între împrejur, cerul, albastru, un albastru deschis, ca niște ochi de fată foarte frumoasă: și, dedesupt, abisul! Abisul, ca o irezistibilă chemare cu piscuri și văi halucinant de atrăgătoare, impresionante și de neuitat, pentru oricare turist, ajuns, prin efort și pasiune,în piscul acestor minunății. Prin poienile de sus, dar și prin cele de mai jos puzderie
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
vedeai cu ochii, amețindu-te de drag și de plăcere, dacă priveai mai mult decât câteva clipe,în același loc;între soare și între împrejur, cerul, albastru, un albastru deschis, ca niște ochi de fată foarte frumoasă: și, dedesupt, abisul! Abisul, ca o irezistibilă chemare cu piscuri și văi halucinant de atrăgătoare, impresionante și de neuitat, pentru oricare turist, ajuns, prin efort și pasiune,în piscul acestor minunății. Prin poienile de sus, dar și prin cele de mai jos puzderie de
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
discordantă între comportamentul tău de azi și cel din restul zilelor. Fii cuminte. Nu-i nimic. Nici n-are ce să fie. Ți se pare... Dar...gata. S-o lăsăm baltă. S-a desprins de grup, s-a avântat spre abis, pe pârtie, și, deși a fost chemat, să-i aștepte și pe ceilalți, a zbughit-o, ca un bolid, la vale. Nu însă pe centrul pârtiei, ci, cu câțiva metri în afara traseului, pe care-l străbătea, toată lumea. Nu pe-acolo
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
pânză de păianjăn, cu buricele încleiate și acoperite de-o crustă. Îți spui în sinea ta că zgomotul e ceea ce definește tăcerea. Dacă nu ar fi zgomotul, tăcerea nu ar mai fi de aur. Zgomotul este excepția. Te gândești la abisul spațiului cosmic, la frigul și la liniștea inimaginabile în care stau și așteaptă soția și copilul tău. Nu raiul, ci tăcerea ar fi răsplata mult așteptată. Sădești cu o pensetă flori în jurul fundației. Spinarea și gâtul ți se apleacă peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Dacă nu știi cu adevărat ceea ce știi... nu-l iubești cu adevărat pe cel pe care doar crezi că-l iubești... Atunci pentru ce mai trăiești? Pentru nimic. Suntem doar noi doi, vegheați de toate mobilele alea. Te gândești la abisul spațiului cosmic, la frigul și la liniștea inimaginabile în care stau și așteaptă soția și copilul tău. Și îi zic te rog. Îi spun să-mi dea telefonul ei. Cenușiul încă se mai mișcă și se scurge în oglindă, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
dizarmonie!) cu celelalte ființe. Viața (misterul ei) presupune o neîncetată logodnă între om și mediu. Prezentul pregătește viitorul, n-avem de ales. Normal e să gândim și să acționăm ca acest „măreț viitor” să ne aducă-un strop de lumină. Abisul, marele abis, e tot așa de greu de pătruns, ca și gândul de taină al omului. Pe palma de pământ sau de cer, unde s-a ivit o viață, s-a născut o nouă fărâmă de adevăr. Locul unde te-
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
celelalte ființe. Viața (misterul ei) presupune o neîncetată logodnă între om și mediu. Prezentul pregătește viitorul, n-avem de ales. Normal e să gândim și să acționăm ca acest „măreț viitor” să ne aducă-un strop de lumină. Abisul, marele abis, e tot așa de greu de pătruns, ca și gândul de taină al omului. Pe palma de pământ sau de cer, unde s-a ivit o viață, s-a născut o nouă fărâmă de adevăr. Locul unde te-ai născut
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
Înmoi condeiul înciudată, M-apuc să scriu unde nu-i pată! Dar ochii-mi fug, Pereche-tăvălug, În stânga, sus, magnet... S-o folosesc antet? M-apuc iarăși de scris, Să-mi ostoiesc amarul... O, Doamne, roșu paraclis Pe foaia-mi de abis! Povestea-mi curge-ușor în timp, Suișuri, coborâșuri, Nu mai zăresc al petei chip Și nu-mi mai fac reproșuri... E foaia plină-aproape, E ora patru-n noapte, Străluce pata-ntre hârtoape Și-mi tot trimite șoapte... De la lingură Am început
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
să-ți scriu... să-ți scriu pe-o frunză arămie sau pe o răsuflare de vânt cât de toamnă îmi este mie că rostirea mi-e fără cuvânt să-ți scriu pe o rază de lună când nopții îi alungă abisul și tu nu mai vii ca o zână doar coșmarul îmi bântuie visul să-ți scriu pe clipa ce bate cât ne-am irosit noi amândoi să le uit apoi pe toate nescrise ramână teancuri de foi poete mă risipesc
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
în trufie facem din legi cărămidă de zidire alteori însă placă tectonică pe obezitatea conștiintei supusă dietelor prostituția din suflet e valută forte în talpa ideii arde bătătura cum aburc pe acel pisc din adâncu-mi pe versanți cu tăiș spre abis mai aștept să vină un secol uituc vom reînvăța că toate ușile se deschid întâi ciocănind ușor apoi cu mâna capul deține altă întrebuințare în lumea de drept a celor drepți și vom afla cândva că nu e totuna să
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
pe muchia cerului sugrumat de lumină orbește inima de dor în brațele zborului albastrul acestei ierni adormit sub zăpezi milenare te caut mă cauți în nesomnul veșniciei aleg îmbrățișarea clipei ascunse sub pleoape de necuvinte între mine și mine un abis de neuitare cântecul meu țipăt de cocori a toamnă vreau să uit această neatingere Poem întemnițat cad nopți a uitare peste buzele mele ultima stea pe cer mă ademenește precum o lumânare la fereastră te-ai ascuns după zăbrele de
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
de piatră din râu se reflecta uitarea ca o fericire unică acum ai privirile bolnave de timp de mine visele îmi spun că le dor ochii de mâini care le frământă iar ca pe niște vorbe cu urme de neșters abisul își cască lacom umbra peste fluturi s-au înecat în râu mă cuprinzi împlor îngere nu îmi muri a mia oară și taci! în moarte și-n iubire se pleacă în liniște în tăcere naște lumina n-am să mai
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
De doi stâlpi muți Ce mă îmbrățișează. Sunt eu Și aș vrea să cred Că dincolo de ființa-mi Se ascunde un secret. Atunci, aspir spre mai mult și mai bine Căutând fugară în trecut, Mă retrag în mine Într-un abis surd Și, căzută într-o lume fără margini, Mă pictez în alb și negru. Vis în ploaie Și mă țin de mână cu trecutul Și lacrima-mi cade în bălți Și strada se transformă-n balaur cu cinci vieți. Nu
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]