3,069 matches
-
pierdut, de grădinile raiului și de minunățiile raiului, de care el nu era vrednic, poate de aceea Domnul Îl purta pe aripile Îngerilor peste acele grădini, tocmai ca sufletul să le presimtă dulceața și desfătarea, să simtă mireasma tămîii și adierea narciselor, blîndețea rugăciunii, tocmai ca să-i cadă și mai greu chinurile iadului, cît Îi mai răsunau În Închipuire rugăciuni și cîntări, cît Îi mai erau Încă vii În simțire izul tămîii și al făcliei, cît mai presimțea aievea lumina cerului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Razele soarelui, care pînă atunci Îi căzuseră drept pe față, acum pieriseră, poate zăvorîte de vreun portic nevăzut de el. Trupul i se odihnea pe pielicelele de miel, iar izul lînii Îi umplea nările ca și mireasma chiparosului, ca și adierea zilei Însorite și calde, ca și boarea mării. Cum pînă atunci moțăise ca-ntr-un leagăn, scuturat de scîncetul roților, trupul său vlăguit, cu oasele-i firave, cu măruntaiele-i secătuite, cu inima-i tihnită, cu pielea-i veștejită se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
se Întrebe dacă era vis, Înainte să poată pricepe minunăția mîntuirii trupului său, În mirosul carului din acea zi de vară, Își aminti de dulcele nume al Priskăi, iar trupul fu brusc scăldat de desfătare, Încît văzduhul se Înmiresmă de adierea trandafirilor. Oh, ce bucurie! Și doar amintirea trupului ei și a sufletului ei În acel ceas de tihnă, În acea maree de extaz, atunci, la porțile palatului, cînd vacarmul mulțimii Încetase, iar scîrțîitul carului Încremenise, și cînd În suflet i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
vesteau nu moartea sa, ci pe a altora. În pofida vîrstei (părea mai degrabă un puștan decît un tînăr În toată puterea cuvîntului), el văzuse deja moartea cu ochii, dar niciodată nu-i fusese atît de aproape și tocmai acea apropiere, adierea morții la gîtu-i dezgolit, Îi denatura imaginea realității, așa cum un astigmatic, cu cît se apropie mai mult de obiecte, cu atît le vede mai deformat. Ceea ce Îl preocupa acum - căci În lumea sa era prețuită nu numai o existență onorabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Amory a căutat să-l imite pe Rupert Brooke cât timp a fost Împreună cu Eleanor. Ceea ce spunea, atitudinea sa față de viață, față de ea, față de sine Însuși - toate reflectau toanele literare ale englezului mort. Ea ședea deseori pe iarbă, lăsând o adiere leneșă să-i răsfire părul scurt, și vocea Îi răgușea când citea poezie, alergând pe tot globul, din Grantchester până În Waikiki. Lectura cu voce tare a lui Eleanor avea pasiune În ea. Parcă erau mai apropiați - nu numai mental, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
marginea unui câmp de orez în care eu mă avântasem și mă întorsesem ud până aproape de genunchi. Am stat pe zidul ruinat al casei, pe pietrele acelea amenințate de vegetație, uscîndu-mă. Nu răsăriseră încă stelele, și seara era caldă, cu adieri de eucalips. Alături, încercînd să stea tot atât de confortabil, deși venise într-o sari cu fir, Maitreyi căuta cu privirea începutul pădurii, dincolo de câmp. Nu știu ce tainică împărtășire a dorinței noastre de fugă, de izolare împreună a trecut atunci peste tot. Pădurea
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
o clipă, să vă trageți răsuflarea, ne fluierați ușor, și ne oprim și noi și vă așteptăm... Pe aici, își dădu seama Darie, greierii se împuținaseră, sau poate amuțeau la apropierea lor. Se întunecase, dar nu pătrundea de nicăieri nici o adiere, și văzduhul era încă încins, și din foile uscate de porumb pe care le atingea se ridica o pulbere înecăcioasă, amăruie. Încerca să se strecoare printre porumbi fără să-i scuture prea violent, dar ranița și carabina îl încurcau și
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
cu farurile stinse, o coloană nesfârșită de camioane rusești. Noaptea era aici limpede și rece. Cerul parcă se apropiase deodată, scăpărând de stele, cu un singur nor, transparent, plutind departe, în fața lor, spre apus. La răstimpuri, ajungea până la ei o adiere leneșă de vânt, cu miros de iarbă uscată și benzină. Zărise de departe arborele crescut singuratic și îi fluieră scurt, să se îndrepte într-acolo, să se odihnească. Dar Zamfira îi făcu semn cu brațul să meargă înainte, după el
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
de stele, și totuși nu se ghiceau norii, ci numai o boare fumurie plutind foarte sus. Și pentru întîia oară nu se mai auzeau greierii. La răstimpuri, foile de porumb tresăreau cu un sunet surd, metalic, ca atinse de o adiere pe care ei n-o simțeau. - Nu pe-acolo, domnule elev, făcu Zamfira văzîndu-l că se îndreaptă hotărât, grăbind pasul, către un luminiș între lanurile de porumb, străjuit de doi arbori singuratici; pe-acolo ieșim în drumul de căruță pe
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
restul. I-am scris un bilet colegului de apartament, am încuiat toate ușile și apoi, cu geanta în mână, am urcat scara cu balustradă de fier forjat care ajungea la nivelul străzii. Era o zi de vară fierbinte, fără nici o adiere, dar pentru că nu mai ieșisem din apartament de peste patruzeci și opt de ore - atât durase să citesc cartea și să-mi formulez opinia despre ea -, lumina soarelui și aerul curat părură să mă învioreze imediat. Apartamentul nostru de la subsol se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
din jur: făcându-mă să mă gândesc - nu-mi imaginez de ce - la singuratice semne de punctuație pe o coală goală de hârtie. Ducându-ne spre ocean, pașii noștri scârțâiau pe pietricele; se auzea de asemenea, dacă ascultai cu atenție, o adiere șoptită, șuierătoare și neliniștită. Fiona desfăcu un covoraș și ne-am așezat la marginea apei, sprijinindu-ne unul de celălalt. Era extrem de frig. După un timp, spuse: Unde o să mâncăm? Eu am spus: — Trebuie să fie pe aici un hotel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ceva, spuse și soția lui Macomber. Da, cred că ne-ar prinde bine tuturor, aprobă Macomber. Spune-i să ne facă trei. Băiatul se și apucase de ele după ce scosese sticlele din gențile frigorifice de pânză, picurând de umezeală În adierea vântului de sub copacii ce-și aruncau umbra asupra corturilor. — Cât ar trebui oare să le dau? Întrebă Macomber. — O liră e prea de-ajuns, zise Wilson. Nu vrem să-i răsfățăm. — O să le-o Împartă șefu’ lor? — Clar. Cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
cât de moale și păroasă e Învelitoarea din pâslă. Ridică plosca să bea și privi În față la ierburile Înalte, dincolo de care se aflau copaci cu coroanele turtite. O briză ușoară le sufla În față și ierburile unduiau leneș În adierea vântului. Se uită la băiat și văzu că și acesta era Înspăimântat. La vreo treișcinci de metri, Între ierburi, marele leu zăcea lipit de pământ. Își ținea urechile ciulite, stătea nemișcat și numai coada lungă, terminată-ntrun smoc de păr negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
ăia frumoși și coapsele vrednice și mâinile cu palmele mici, ușoare și mângâietoare, și cum se uita la zâmbetul ei faimos, simți moartea apropiindu-se din nou. De data asta nu mai fu ca o rafală. Fu mai degrabă o adiere, ca atunci când vântul face flacăra unei lumânări să tremure și să se Înalțe. — Mai târziu să le zici să-mi aducă plasa aici, s-o lege de copac și să facă focu’. Nu mă duc În cort În noaptea asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
coarnele ratându-l Întruna din cauza agitației, lovindu-l mereu cu capul, Înfigându-și coarnele-n nisip. Lovind Întruna, ca un tip care ține mingea pe picior, Manuel Îl Împiedică pe taur să-și Înfigă coarnele-n el. Simți pe spate adierea capelor fluturate către taur și apoi acesta dispăru, plecă În goană de pe el. Întunecat, Îi trecu cu burta pe deasupra. Fără să-l calce măcar. Manuel se ridică și-și luă muleta. Fuentes Îi dădu sabia. Era Îndoită acolo unde se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
da. Fata se uită Înspre munți. Sunt niște munți adorabili. De fapt, nu arată neapărat ca niște elefanți albi. Mă refeream doar la culoare, e ca a elefanților albi, așa cum se vede printre copaci. — Să mai bem ceva? — Da. O adiere caldă Împinse perdeaua spre masă. — Berea e bună și rece, observă bărbatul. — E foarte bună, spuse fata. — E o operație extrem de simplă, Jig, spuse bărbatul. Nici nu-i poți spune operație. Fata se uită-n jos, la pământul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
de la care l-am luat voia să-i plătesc În dolari, așa că i-am dat un dolar și jumătate. Chiar cântă foarte frumos. Era foarte cald În tren, și la fel erași În vagonul de dormit. Nu se simțea nici o adiere prin geamul deschis. Doamna din America trase perdeaua și gata cu marea, nu se mai vedea nici măcar din când În când. Pe partea cealaltă era geamul, pe urmă un culoar, apoi un geam deschis și, dincolo de geam, copacii prăfuiți, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
mai ies. N-aveam chef să vorbim În altă limbă. Nu voiam decât să ne culcăm devreme. Cum stăteam Întins În pat, Înainte să adorm, cu toate lucrurile strânse În jur și gata să fie Împachetate, cu ferestrele deschise și adierea răcoroasă care venea dinspre munți, m-am gândit că-i păcat că nu ne-am dus la Fontani - În scurt timp Însă am adormit. A doua zi ne-am petrecut toată dimineața Împachetând. Am mâncat și pe la două eram gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
virgine, În care trunchiurile creșteau Înalte și crengile apăreau abia sus, și pășeai pe pământul maroniu, curat, acoperit de ace elastice, și acolo stăteau ei trei, sprijiniți de trunchiul unui arbore de cucută, larg cât două paturi așezate pe lungime; adierea vântului făcea să foșnească frunzele din vârful copacilor și lumina blândă desena petice pe pământ, și Billy spuse: — Mai vrei să faci cu Trudy? — Tu vrei? — Îhî. — Hai să mergem. Nu, aici. — Dar Billy... — Billy nu deranj. Billy fratele meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
bidivii 56 întunecând valea, grupa locotenentului Făgurel a pornit la drum spre liniile românești, unde aștepta ofițerul care i-a condus la plecare... Duceau cu ei rezultatul muncii lor... * „Măi Toadere! Ți-a trecut prin cap măcar așa ca o adiere că într-o zi - acolo pe front - o să te întâlnești cu marea ta dragoste?” „D-apoi Dumnezeu îi mare și știe să aranjeze lucrurile ca să se poată bucura tot păcătosul.” „N-ai să te superi dacă oi povesti eu pătărania
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
comunale cît și de roadele pămîntului, pentru că străbătea cîmpia În lung și În lat, pe toate drumurile ei, ca-ntr-o permanentă inspecție, de sus de pe capra șaretei. Veacul fluiera alături, nepăsător de cîte aveau să vină; el Îi simțea adierea În aerul rece de dimineață din primăvara acelui an, numai că nu-și dădea seama ce se Întîmplă, de unde venea adierea aceea altfel percepută decît pală, obișnuită a vîntului de dimineață. Calul, cu flori din lînă colorată pe frunte, prinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
permanentă inspecție, de sus de pe capra șaretei. Veacul fluiera alături, nepăsător de cîte aveau să vină; el Îi simțea adierea În aerul rece de dimineață din primăvara acelui an, numai că nu-și dădea seama ce se Întîmplă, de unde venea adierea aceea altfel percepută decît pală, obișnuită a vîntului de dimineață. Calul, cu flori din lînă colorată pe frunte, prinsă de harnașamentul lustruit pentru Întîmpinarea anotimpului, alerga la trap, vioi, prin dislocările timpului, dînd impresia că aleargă spre un alt orizont
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
După o oră ne despărțirăm de el Îmbrățișîndu-l. - Să nu ne uitați, rostii. El mă Îmbrățișă din nou. 20. CÎnd ajunse acasă, Marga Popescu deschise ferestrele dinspre curte, atentă la perdelele de voal, albe și lungi, - nu le mișca nici o adiere. După ce-și puse capotul pe ea, ieși În curte, potrivi furtunul pe care-l ținea Într-o ladă lîngă cișmea și stropi asfaltul Încins din fața ferestrelor, răcorindu-l. Apoi intră În casă, Își făcu un duș și la urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
dar fiica, simțind asta, Își ținea capul aplecat pe umărul meu, era În dreapta mea, preluată bărbăteștii mele puteri; ne aflam În Ierusalim desigur, acolo la interferența marilor religii din această parte a lumii, „Iudith!, spuneam, Iudith!”... ea stătea supusă ușoarei adieri dinspre Muntele Sinai și dealul Căpățînii, În timp ce domnul Pavel ne căuta În vis lîngă tufele de măslini, să venim să vedem fantasticul răsărit de soare dinspre Marea Roșie... În seara aceea - căci mă prinse Înserarea acolo - soba bucătăriei iradia o dulce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
deveni ceea ce nu sînt. CÎt de rău Îmi pare c-am murit, dar aceasta a fost voința lui Dumnezeu, iar Dumnezeu, În Înțelepciunea Lui, știe ce face cu fiecare din noi.” Se apropie din nou, Îi simții obrazul ca o adiere cînd caldă, cînd rece, apoi ființa i se pierdu. - Are dreptate! Îl auzii vorbind deodată, lîngă mine. Era așa cum Îl știam, neschimbat. Are dreptate, repetă. Nu trebuie să te lași tîrÎt În beznă.” - „Cum aș putea?” Întrebai. Îmi spusei, totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]