3,053 matches
-
sonore, savurând până la ultima picătură. Mă inundă din nou, pentru câteva clipe, Plăcerea. Plăcerea aceea fără de margini, trimisă parcă de o putere nevăzută, care ne cunoaște toate ascunzișurile, Întru alinarea suferinței. Stau În genunchi și mă clatin legănat ca-n adierea unui vânticel călduț. Pătruns de o blânda moliciune, mă las pe spate, cu picioarele răsucite sub mine, și cu brațele desfăcute ca niște aripi mari, Întinse dureros spre ancora liniștei depline. Treptat, Într-o curgere ușoară și somnolentă, Încep să
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
nimic, dau randament mare; cifrele se adună sub degetele mele, o armată de furnici care mărșăluiesc În coloane. Trimit raportul trimestrial, sting ecranul și mă furișez afară din clădire. Afară, centrul e scăldat de o lumină din zori apocaliptică - o adiere caldă de vânt, niște gunoaie care dansează, cerul de culoarea unei tigăi. Văd un taxi, o lumină neclară galbenă la orizont. Fac cu mâna când se apropie. Nu oprește. Alt taxi trece În viteză pe lângă mine, gol ca un dric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
obrăjori sau pe năsucul din care fosăia, strâmbându-l În același timp cu gurița, Încercând și În final reușind parțial și aleatoriu, să Îndepărteze puful supărător de pe fața sa. Alteori, privirea Îi aluneca de la păduricea de stuf clătinat de frecventa adiere de vânt, către Întinsurile apei galben-verzi și atunci, În sufletul de copil suna un clopoțel fermecat, producându-se cutremure de fiori, prevestitoare a minunilor care nu vor Întârzia să apară. Se declanșau strigătele sugrumate de emoție: Va, ba-cu, ba
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
cu palmele, afundându-și cu delicatețe degetele În ea, apoi, mergând În genunchi s-a căznit a prinde cele câteva pete strălucitoare care alergau de colo-colo pe covorul bogat, din mușchi de pădure. Câteva raze de soare Își găseau, după cum adierea vântului clătina bogăția de ramuri și frunze verzi, potecuțe prin care aduceau către patul de mușchi, căldura astrului zilei precum și lumina acestuia sub forma acelor pete luminoase, produse parcă de jocul unor oglinzi. Copilul a țipat scurt, speriat și nemaiavând
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
tauri din acea seară. Trecînd mai departe, am observat fleșa bisericii anglicane dominînd Plaza Iglesias. Girueta din vîrful ei era orientată către balconul unui apartament de lux dintr-un bloc profilat pe cerul Estrellei de Mar. Rombul argintiu tremura În adierea dimineții, ca o săgeată indicînd o anume fereastră de dormitor pe o ilustrată de vacanță. Mi-am parcat Renault-ul vizavi, m-am așezat strategic cu ziarul În față și am ridicat privirea către Apartamentos Mirador, un complex exclusivist construit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
pe aproape trebuie să fie vreo herghelie. Smulse o mână de iarbă afinată și simți în palme sucul ei lipicios. Pungașii nu mai spuneau nimic. Stătuse și vântul. Rar se mai auzea pipirigul lovindu-și tulpinile la cea mai mică adiere. În cele din urmă, Bozoncea îl întrebă pe Oacă: - Mă, pământ de flori, zici că neică 1-a adus? - Da, spuse acesta, și se așeză pe vine lângă focul cel mic. - Să nu fie vânzare, că pe toți vă tai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și-și. Nu ne va mira așadar dacă În paginile ce urmează se Întâlnesc fără a se Înfrunta dandy-i neoclasici cu cei ai avangardei, neoromanticii cu expresioniștii, autori și personaje deopotrivă, aflați uneori, ca niște giruete, În bătaia tuturor adierilor sau furtunilor. Țara nimănui: Între neoclasicism și avangardă tc "Țara nimănui \: Între neoclasicism și avangardă " „După esteți și decadenți, n-a mai rămas nici un termen care să-i caracterizeze pe dandy printr-un criteriu de generație. Și aceasta se Întâmplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
și pretutindeni mii de orășeni stăteau așezați ca pe niște terase, la taclale, strigând, bând sau râzând, glasurile lor toate topindu-se într-un imens vacarm. În jurul lor, atârnate sau expuse, straie de oameni bogați sau sărmani fremătau la orice adiere, precum pânzele unei singure nave. O zarvă amețitoare, un vas care navighează din furtună în furtună și care, uneori, naufragiază, oare nu acesta este chipul unui oraș? În adolescența mea, mi s-a întâmplat ades să-mi petrec zile întregi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
frumusețea melodiei, o înșiruire tulburătoare de note. Iar acum se auzea puțin mai tare, își putea da seama că nu era o înregistrare, nu venea de la radioul unei mașini, ci erau glasuri de oameni care cântau, sunetul fiind purtat de adierea vântului. Se apropie de marginea adânciturii și văzu că nici acolo nu urma o râpă, ci o pantă. Trebuia să facă un salt inițial, de un metru, după care să coboare pur și simplu coasta dealului. Făcu lucrul ăsta, mulțumindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Așa ți se pare? HAMALUL: Nu mi se pare. E sigur. O să aveți o moarte ușoară, nici n-o să vă dați seama. Mulți călători prin ploaie au murit aici, în gara asta... Nici n-o să simțiți... O să fie ca o adiere, o să vă dați sufletul... așa... ca o creangă de măr... Întotdeauna v-am invidiat pe voi... ăștia... călătorii prin ploaie... pentru felul în care muriți... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Am auzit că aveți și un cimitir pe aici... E mare? HAMALUL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
respectivă era cea mai inteligentă alegere. De ce să nu-l facem pe domnul Zoran să creadă că mai are un aliat? Siguranța de sine atenuează reflexele și adoarme vigilența, iar când un colos se clatină, nu e nevoie decât de adierea unui bobârnac fragil pentru a-l prăbuși. Mai știi? Au urmat minute lungi de așteptare surescitată. Ca și când aș fi avut În față două televizoare fixate pe programe diferite, la care mă Încăpățânam să privesc ba alternativ, ba, În măsura posibilităților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
de nebunie, s-a aflat permanent alături de el, la Nisa. Fratele meu și cu mine, pe atunci În vârstă de trei și respectiv patru ani, ne aflam de asemenea acolo cu guvernanta noastră englezoaică; Îmi amintesc cum zăngăneau geamurile În adierea ușoară a brizei și surprinzătoarea durere produsă de o picătură de ceară de sigiliu fierbinte pe degetul meu. Cu ajutorul flăcării unei lumânări (care căpătase o paloare Înșelătoare din cauza razelor de soare ce scăldau lespezile de piatră pe care stăteam În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
și splendoare În acest spectacol, Încât, pe lângă el, reflexele romboidale, colorate, produse pe pardoseala pavilionului de Întoarcerea soarelui, păreau niște rubedenii sărace. O clipă mai târziu a Început prima mea poezie. Ce a declanșat-o? Cred că știu. Fără nici o adiere de vânt, simpla greutate a unui strop de ploaie, strălucind cu o extravaganță de parazit pe o frunză cordată, Îi făcea vârful să picure și ceea ce părea o globulă de mercur executa un glissando brusc În jos, pe vena centrală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
o prietenă generoasă, contesa Sofia Panin, ne-o pusese la dispoziție. În anumite nopți, când se Întețeau zvonurile despre apropierea unor asasini, bărbații familiei făceau cu rândul de pază. Umbrele zvelte ale frunzelor de leandru se mișcau cu prudență În adierea brizei marine de-a lungul unui zid palid, de parcă ar fi arătat spre ceva, făcând paradă că acționau pe furiș. Aveam o pușcă de vânătoare și un automat belgian și ne străduiam să ignorăm decretul conform căruia orice persoană ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
replică antifonică extrem de clară la poeziile mult mai puțin expresive pe care i le dedicasem odinioară. Prin cuvinte deloc pretențioase, al căror secret nu reușesc să-l descopăr, proza ei de liceană izbutea să evoce cu o forță răscolitoare fiecare adiere cu miros de frunze umede, fiecare fir de ferigă ruginie a toamnei din ținuturile din jurul St. Petersburg-ului. „De ce eram atât de bucuroși când ploua?“ a Întrebat ea Într-una din ultimele ei scrisori, Întorcându-se parcă la izvorul pur al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
aceste semne. Nu voi ști nici mai târziu, peste zece, douăzeci de ani, când îmi voi schimba masa din crâșmă, că a început de fapt timpul Morții. Aerul rece care te înconjoară la început ca o boare plăcută, ca o adiere de briză îndepărtată, răcoarea transformându-se mai apoi în aburi de gheață, învăluindu-te întruna, strecurându-se până și în gânduri, în vise, în dorințe, amorțindu-ți cuvintele, sleindu-ți elanurile, obosindu-te fără să fi făcut eforturi anume epuizante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
creadă, în aceste pagini, că destinul lui a însemnat și acest Bulevard în jurul căruia și-a dus cea mai mare parte din viață. Acum, când scriu, când zilele mele sunt tot mai puține, de aici, din partea capătului de viață, de sub adierea Morții, pot crede că eu i-am fost celui de demult împlinitorul de destin. Nu mă simt vinovat față de el. Dimpotrivă, îi sunt recunoscător pentru că din chinurile lui, din rătăcirile lui, din umilințele lui, din neîmplinirile lui, din toată pierderea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în noaptea aceea, odată cu povestirea pierdută, îmi sfârșisem însuși destinul meu literar, nici măcar început, abia întrezărit în cețurile unor vârste în care tot ezitam să mă cufund. Șovăiam pe margine de timp, adulmecând doar, ca un fel de jivină întărâtată, adierile dinspre acel timp, promisiuni mai firave decât chiar aburii dimineților ridicându-se din grădina noastră de la țară, aburi lăptoși, cu miros de țărână și buruieni rourate, aburi de viață și, în același timp, de măcinări ale clipelor trecându-se ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ei, Înfruntarea, dintr-o bărcuță fragilă, a balenelor și cașaloților. Viața de pescar de balene era dură, căci fiecărui ceas de primejdie și entuziasm Îi urmau deseori săptămîni de plictisitoare așteptare, cînd trebuia să Îndure călduri sufocante, calm fără nici o adiere pe mare, furtuni Îngrozitoare și insuportabila duhoare de pe vas, care Îi pătrundea În sînge, i se impregna În piele și făcea ca, odată ajuns pe uscat, nici măcar cele mai respingătoare și mai mizerabile prostituate să nu vrea să aibă de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
ochii lui, rugători și triști, de la mâna trecătorului, așteptând în orice clipă un gest de milostenie din partea lui. Părăsită și uitată de mulți, cu zidurile ce o înconjurau pe jumătate dărâmate, fără poartă, biserica mai păstra chipul smerit și curat, adierea sfințeniei care trezea fiorul credinței în inima celor care treceau pe lângă ea și i se închinau cu evlavie. Unii oameni suspinau atunci când treceau prin fața ei, zicând în gândul lor ceva ce numai Dumnezeu auzea și știa, alții erau orfani și
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
merge? întrebă Ionescu ridicîndu-se. ― Greu, dar până la urmă îi dăm de capăt. Aruncă o privire spre bătrîni: Aici? ― Liniște. ― Perfect. Du-te! Peste o oră îl schimb pe cretin. ― Se descurcă? Scarlat rânji. ― Are antrenament. ― Și fluturele? I-a simțit adierea? ― O s-o simtă, n-are încotro. Își umezi buzele arse: Aș bea ceva tare, dar bănuiesc că ăștia n-au decât ceai de mușețel. Melania Lupu se aplecă vioaie și scoase din poșetă o sticluță. ― Dați-mi voie, domnule, să
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
La capătul străzii se încrucișară cu două taxiuri burdușite. ― Vin de la vreo petrecere, mormăi locotenentul. Nici unul nu distinse, lipit de geam, chipul mic al Melaniei Lupu. Înregistrară doar o pată albă, ceva nedeslușit ca un fâlfâit de aripi, ca o adiere, un obraz șters și anonim dispărând în dimineața bucureșteană. Prin storul lăsat se strecura o ață gălbuie de lumină. Maiorul și Azimioară înconjurară curtea vilei fără să sesizeze ceva deosebit. Lăsară câțiva oameni de pază și se întoarseră la muzeu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
vîrî mai adânc în broboadă. " Ce știe prostul ăsta..." Închise ochii. Imagini rupte, sparte, izbucneau din întunericul amintirii. Legau un caleidoscop fără noimă. Apoi ceva transparent, diafan, ca un surâs abia schițat se strecură sub pleoapele bătrânului. O apariție feerică. Adieri de vânt îi drapează trupul ca în sculpturile lui Michel... Inima i se oprește. Femeia ține în mână un stilet lung cu lama încovoiată. Îl ascunde, ca și zâmbetul, în spatele evantaiului. Ce vrea? șopti înăbușit Valerica Scurtu. De când a venit
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
am să iau o vodcă, ci mai multe... Se cutremură: Mă gândesc la bietul Panaitescu... Cc-o fi fost în capul nostru?! L-am îngropat fără palton... O spusese pe tonul cel mai serios. Pe obrazul înghețat nu trecu nici o adiere de zâmbet. Locotenentul îl măsură dintr-o parte și nu comentă. ― Să oprim un taxi, propuse Grigore Popa. Lui Cristescu i se păru că bătrânul tremură mai mult de frica unei răceli decât de frig. ― Faci dumneata gestul ăsta? Nu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
fel, Ce dimineață frumoasă, Parcă ar fi intenționată, Într-o zi trebuia să se întâmple. În ciuda acuității auditive a microfoanelor care treceau iar și iar, mașină albă, mașină albastră, mașină verde, mașină roșie, mașină neagră, cu antenele legănându-se în adierea brizei matinale, nimic în mod explicit suspect nu-și ascundea capul în spatele unor exprimări atât de inocente și banale ca acestea, cel puțin în aparență. Cu toate acestea, nu era nevoie să fii doctor în suspiciuni sau să ai diplomă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]