4,504 matches
-
aliate. Aflând de la un curier că focienii cedaseră cărarea din munți, Leonidas a convocat un consiliu de război în zori. Unii dintre aliați au susținut retragerea, dar Leonidas s-a hotărât să rămână în trecătoare împreună cu spartanii. Multe dintre contingentele aliate au ales apoi ori să se retragă (fără ordin) ori li s-a ordonat plecarea de către Leonidas (Herodot admite că există îndoieli cu privire la ce s-a întâmplat de fapt). Cei 700 de thespieni conduși de generalul lor Demophilus au refuzat
Bătălia de la Termopile () [Corola-website/Science/302139_a_303468]
-
motiv nu pare suficient pentru a trimite aproximativ 1.500 de oameni într-o luptă pe viață și pe moarte. Cea mai veridică teorie este că Leonidas a ales să organizeze o ariergardă a armatei sale, asigurând retragerea celorlalte trupe aliate. Dacă întreaga armată ar fi părăsit trecătoarea, terenul deschis din spatele Termopilelor ar fi permis cavaleriei persane să-i calce în picioare pe greci. Dacă ar fi rămas toți pe loc, ar fi fost înconjurați și omorâți, până la urmă. Acoperind retragerea
Bătălia de la Termopile () [Corola-website/Science/302139_a_303468]
-
greci cu o ploaie de săgeți, până când ultimul dintre aceștia a murit. În 1939, arheologul Spyridon Marinatos, în timpul săpăturilor de la Termopile, a descoperit o mulțime de vârfuri de săgeată persane de bronz pe dealul Kolonos, stabilind locul în care trupele aliate și-au găsit sfârșitul (înainte se crezuse că dealul era unul mai mic din apropierea zidului). Trecătoarea de la Termopile era în sfârșit deschisă pentru armata persană, cu prețul a 20.000 de victime în rândul asiaticilor (după Herodot). Ariergarda aliată a
Bătălia de la Termopile () [Corola-website/Science/302139_a_303468]
-
trupele aliate și-au găsit sfârșitul (înainte se crezuse că dealul era unul mai mic din apropierea zidului). Trecătoarea de la Termopile era în sfârșit deschisă pentru armata persană, cu prețul a 20.000 de victime în rândul asiaticilor (după Herodot). Ariergarda aliată a fost nimicită, cu pierderi estimate la 2.000 de oameni (incluzându-i pe cei morți în primele două zile). Herodot spune la un moment dat că 4.000 de aliați au murit, dar presupunând că focienii care păzeau cărarea
Bătălia de la Termopile () [Corola-website/Science/302139_a_303468]
-
în marea majoritate peloponeziaci) se pregăteau să se apere în Istmul Corint, demolând singurul drum care trecea pe acolo și construind un zid de-a latul acestuia. La fel ca la Termopile, pentru succesul acestei strategii era nevoie ca flota aliată să organizeze o blocadă care să oprească înaintarea navelor persane prin golful Saronic, astfel încât trupele inamice să nu ocolească punctul defensiv organizat de trupele de uscat și să fie debarcate direct în Peloponez. Mai mult decât atât, Temistocle i-a
Bătălia de la Termopile () [Corola-website/Science/302139_a_303468]
-
acestei idei uită faptul că după victoria de la Termopile, perșii au cucerit aproape întreaga Grecie, și, un an mai târziu, încă duceau lupte în peninsulă. Se mai vehiculează ideea că bătălia de la Termopile a încetinit înaintarea perșilor, oferind timp flotei aliate să pregătească bătălia de la Salamina. Având în vedere intervalul dintre bătăliile de la Termopile și Salamina (aproximativ o lună), întârzierea provocată de aliați armatei persane nu mai este atât de semnificativă. Mai mult, această teorie ignoră faptul că armata aliată lupta
Bătălia de la Termopile () [Corola-website/Science/302139_a_303468]
-
flotei aliate să pregătească bătălia de la Salamina. Având în vedere intervalul dintre bătăliile de la Termopile și Salamina (aproximativ o lună), întârzierea provocată de aliați armatei persane nu mai este atât de semnificativă. Mai mult, această teorie ignoră faptul că armata aliată lupta în același timp și la Artemisium, suferind pierderi și pe acea parte. Faima bătăliei vine așadar nu din efectul pe care l-a avut în sfârșitul efectiv al războiului, ci din modelul moral pe care l-a oferit spre
Bătălia de la Termopile () [Corola-website/Science/302139_a_303468]
-
națiunile eliberate cehoslovacă, austro-germană, sârbă, polonă și ruteană, se închină cu smerenie înaintea acelor bravi români care și-au vărsat sângele în acest război pentru libertatea și unitatea națiunii române, și în sfârșit exprimă mulțumirea și admirația sa tuturor puterilor aliate care, prin luptele purtate împotriva dușmanului au scăpat civilizația din ghearele barbariei. La ceasurile 12 din ziua de 1 decembrie, prin votarea unanimă a rezoluției, era săvârșită. După prăbușirea regimului comunist din România, prin legea nr. 10 din 31 iulie
Unirea Transilvaniei cu România () [Corola-website/Science/302497_a_303826]
-
ei. După lupte violente cu mai mulți rivali, și împotriva dorinței lui Placidia, Aetius a crescut în rangul de "magister militum". Aetius a fost capabil să stabilizeze oarecum situația militară din Imperiul de Apus, bazându-se în mare măsură pe aliații săi huni. Cu ajutorul lor, i-a învins pe burgunzi care, după 407, au ocupat o parte din sudul Galiei și s-au stabilit în Savoia ca aliați romani (433). Spre sfârșitul acelui secol, când puterea romană s-a slăbit drastic
Imperiul Roman de Apus () [Corola-website/Science/302542_a_303871]
-
de unde au stabilit un stat independent, cu o flotă puternică (439). Flota vandală a devenit un pericol constant la adresa comerțului maritim roman din coastele și insulele vestice și centrale ale Mării Mediterane. În 444, hunii, care au fost angajați ca aliați romane de către Aetius, au fost uniți sub regele lor ambițios, Attila. Acesta se întoarce împotriva fostului lor aliat, hunii devenind o amenințare a Imperiului. Attila a primit apoi un motiv pentru ajutor, inelul Honoriei, sora împăratului. Sub amenințarea războiului, el
Imperiul Roman de Apus () [Corola-website/Science/302542_a_303871]
-
Mondial. Operațiunea a început pe 10 mai 1940, odată cu sfârșitul Războiului ciudat. Bătălia a constat în două operațiuni. În prima fază, denumită "Fall Gelb" (Planul Galben), formațiunile blindate germane au pătruns prin Ardeni pentru a izola și a încercui unitățile Aliate care au avansat în Belgia. În timpul luptelor, forțele britanice și cele franceze cu care cooperau au fost respinși spre Canalul Mânecii de către forțele germane foarte mobile și mai bine organizate. Ca urmare, guvernul britanic a hotărât să evacueze și mai multe
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
manevrelor de învăluire ("Bewegungskrieg"), care fuseseră baza tacticilor germane începând cu secolul al XIX-lea. În schimb, considera că este de preferat o spargere a frontului, care ar fi condus în cele din umră la încercuirea și distrugerea forțelor principale aliate. Zona cea mai potrivită pentru un asemenea atac era cea a orașului Sedan, care se afla în sectorul Grupului de Armată A, comanda de von Rundstedt. Pe 21 octombrie, acesta din urmă a acceptat propunerea șefului său de stat major
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
se retragă pe pozițiile de plecare în octombrie. Considerentele strategice au impus aliaților să înainteze și să lupte pe teritoriul belgian atunci când germanii au atacat în vest. Guvernul britanic a cerut cu insistență ca țărmul flamand să rămână sub controlul aliat, ceea ce ar fi permis menținerea supremației navale a Royal Navy în Canalul Mânecii. Francezii au considerat că ofensiva germană trebuie oprită cât mai departe posibil în est, ca să împiedice desfășurarea luptelor pe teritoriul francez. În cele din urmă, hotărârea luată de
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
date în Olanda și Belgia. Georges afirma că Gamelin prindea armatele aliaților în capcana Țărilor de Jos. Mai mult chiar, el a sugerat că un atac în Belgia putea să fie doar o diversiune. În acest caz, dacă forțele principale aliate erau cantonate în Belgia, exista posbilitatea ca atacul principal german să fie dat în centru, pe frontul dintre Meuse și Moselle, front care ar fi fost complet lipsit de resurse pentru respingerea atacului. Întreaga planificare strategică aliată a căzut în
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
dacă forțele principale aliate erau cantonate în Belgia, exista posbilitatea ca atacul principal german să fie dat în centru, pe frontul dintre Meuse și Moselle, front care ar fi fost complet lipsit de resurse pentru respingerea atacului. Întreaga planificare strategică aliată a căzut în sarcina francezilor. Britanicii au acceptat statutul de partener secundar în alianță și au fost de acord cu totate propunerilr franceze. În iarna 1939-1940, personalul consulatului belgian din Cologne a anticipat liniile principale ale planului lui von Manstein
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
aveau să atace prin regiunea Ardennes și să se îndrepte spre Canalul Mânecii pentru izolarea armatelor aliate din Belgia de restul Franței. Diplomații belgieni au anticipat corect planurile germane pentru folosirea trupelor aeropurtate (parașutiști și infanterie îmbarcată în planoare) în spatele liniilor aliate. Aceste analize nu au fost însă considerate demne de luat în seamă de către planificatorii militari francezi sau britanici. În martie 1940, serviciile de contrainformații elvețiene au aflat de prezența a șase sau șapte divizii blindate la frontiera germano-belgiană. În zonă
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
care să îi reglementeze strict acțiunile. Singura directivă clară a "Luftwaffe" era sprijinirea strategiei naționale. Aviația militară germană era o forță flexibilă, capabilă să desfășoare operațiuni de apărare, vânătoare și bombardamente strategice sau tactice. În vreme ce în aceeași perioadă, aviația militară aliată era obligată să asigure exclusiv sprijinirea forțelor terestre, "Luftwaffe" își dispunea forțele într-un mod mai general, în funcție de realitatea operațională. "Luftwaffe" își modifica acțiunile rapid, de la asigurarea superiorității aeriene, la interzicerea zborurilor inamice pe distanțe medii, la atacuri strategice sau
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
rezervă) fuseseră destinate apărării zonei de nord. Britanicii contribuiau cu 13 divizii, dintre care 3 erau încă în curs de mobilizarea atunci când a început războiul. Încă 22 de divizii belgiene, 10 olandeze și 2 poloneze s-au mai alăturat forțelor aliate. Britanicii au adus în tabăra aliaților 1.280 de tunuri, belgienii 1.388, olandezii 656. Francezii aveau 10.700 de baterii de artilerie. Astfel, aliații dispuneau de aproximativ 14.000 de piese de artilerie, cu 45% mai multe decât germanii
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
aparate de zbor, aliații erau inferiori germanilor. "Armée de l'Air" dispunea de 1.562 de avioane, iar RAF Fighter Command trimiseseră pe continent 680 avioane de vânătoare, în timp ce RAF Bomber Command a contribuit cu 392 de bombardiere. Cele mai multe aparate aliate erau modele depășite din punct de vedere tehnic, precum avvionul Morane-Saulnier M.S.406. Aliații puteau opune puternicelor Messerschmitt Bf 109 doar aparatele franceze Dewoitine D.520 sau britanicele Hawker Hurricane. Pe 10 mai 1940, pe front fuseseră deplasate doar 36
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
front fuseseră deplasate doar 36 de avioane de vânătoare D.520, toate într-o singură escadrilă. La începutul lunii iunie 1940, industria aeronautică franceză a atins cote de producție remarcabile, cu o capacitate de aproximativ 2.000 de aparate. Flota aliată suferea însă de o lipsă cronică de piese de schimb. Doar 29% (599) aparate de zbor erau complet operaționale, din care 170 bombardiere. Gradul scăzut de disponibilitate a aparatelor aliate a făcut ca germanii să aibă în fapt o superioritate
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
cu o capacitate de aproximativ 2.000 de aparate. Flota aliată suferea însă de o lipsă cronică de piese de schimb. Doar 29% (599) aparate de zbor erau complet operaționale, din care 170 bombardiere. Gradul scăzut de disponibilitate a aparatelor aliate a făcut ca germanii să aibă în fapt o superioritate numerică evidentă în cazul bombardierelor cu un rapot de 6:1 În cida tuturor acestor dezavantaje, "Armee de l'Air" a avut rezultate peste așteptări în timpul Bătăliei Franței, cu o
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
dezorganizarea logistică și scăderea mobilității datorită scăderii stocurilor de combustibilref>Evans 2000, p. 33.</ref>. Când Armata a 7-a franceză a traversat frontiera olandeză, forțele neerlandeze erau deja în retragere pe întreaga linie a frontului. Din acest motiv, forțele aliate s-au retras în Belgia pentru apărarea capitalei Bruxelles. "Luftwaffe" a avut superioritatea aeriană deasupra Olandei prin alocarea unui număr mare de aparate de zbor. Pentru atingerea obiectivelor propuse au fost mobilizate 247 bombardiere de capacitate medie, 147 avioane de
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
fortăreață puternică, care era considerată cea mai modernă din Europa acelor vremuri, care controla zona de confluență a râului Meuse și a Canalului Albert. Orice întârziere a ofensivei putea pune în primejdie întreaga campaniei, deoarece era esențial ca forțele principale aliate să fie angajate în luptă falșii atacatori mai înainte ca Grupul de Armată A să își stabilească primele capete de pod. Pentru a-și asigura succesul în ciuda efectivelor reduse, germanii au aplicat metode neconvenționale în timpul asaltului asupra Fortului Eben-Emael. La
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
cucerite spre Gembloux, aliații au considerat că li se confirmă prognoza cu privire la direcția de atac al germanilor. Gembloux se afla între Wavre și Namur, într-o zonă de câmpie întinsă, ideală pentru acțiunile tancurilor. Această regiune nu dispunea de fortificații aliate. Pentru ca să câștige timpul necesar săpării tranșeelor, René Prioux, comandantul Corpurilor de Cavalerie din cadrul Armatei I franceze a trimis două divizii ușoare mecanizate să oprească înaintarea tancurilor germane la Hannut, la este de Gembloux. Succesul acestei manevre ar fi asigurat o
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
Billotte, comandantul Grupului de Armată I, apreciind corect gravitatea evenimentelor de la Sedan, a cerut distrugerea podurilor de pe peste Meuse prin bombardamente de aviație, afirmând că „peste ele va traversa ori victoria, ori înfrângerea!”. În decursul aceleași zile, toate bombardierele ușoare aliate au efectuat atacuri asupra celor trei poduri, dar acestea nu și-au atins ținta. În plus, 44% dintre bombardierele aliate au fost distruse în timpul acestei misiuni. Heinz Guderian, comandantul "XIX. "Armeekorps", și-a exprimat pe 12 mai dorința de lărgire
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]