6,796 matches
-
care trece eroul - căpitanul Ion, personaj de ficțiune cu virtuți supradimensionate (Vulturii de foc, 1970, Strălucitoarea sabie, 1976, Legendă valahă, 1979). Proiectarea în mit este modalitatea prin care sunt remodelate întâmplări petrecute în timpul războiului daco-roman, ce face obiectul narațiunii cu ambiții epopeice Cântecul Columnei (1981), inspirată din imaginile Columnei Traiane din Roma. Ca dramaturg, M. reia teme din proză și adaugă altele noi, ca în Isprăvile viteazului Heracle (1959), Avionul de Cluj (1970, în colaborare cu Constantin Mateescu). Compune drame, texte
MITRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288188_a_289517]
-
1997; Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române) exersează o fișă de patologie conjugală. Nevroza farmacistului pensionar Cezar Mărcuș, individ fără însușiri, identificabil prin drama pe care o trăiește în cuplu, este rezolvată de autor prin forțarea unei simbolistici așa-zis freudiene. Ambiția lui M. de a da în Champs-Elysées (1998) un roman cu decor și personaje franțuzești nu își găsește un corespondent în realizarea propriu-zisă a cărții. Poveste de dragoste desfășurată într-un mediu de narcomani intelectualizați, scrierea respiră aerul unui senzaționalism
MLADIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288195_a_289524]
-
relațiile necamaraderești existente între aleșii muzelor, spiritul de coterie, lipsa de responsabilitate a criticii ș.a. Procedeul întrebuințat frecvent este parodia. Se parodiază poezia epocii, stilul cronicarilor dramatici și al criticilor literari, stilul publiciștilor sau al politicienilor, sunt ridiculizate mai ales ambițiile nejustificate, reputațiile nemeritate. Deseori, simpla reproducere a textului unui articol, a unei poezii din gazete ca „Vocea Covurluiului”, „Vocea Botoșanilor” și chiar „Literatorul” devine un mijloc de provocare a ilarității. M. r. are, în mod obișnuit, pe copertă o caricatură
MOFTUL ROMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288205_a_289534]
-
și hoția de stat niște favoriți ai puterii? Salariile de miniștri nu sunt chiar o pomană fără rost, iar dosarele istoriei recente n-au fost închise pentru totdeauna. Departamentele de aflat în treabă ale atâtor episcopii au renunțat demult la ambiția vreunui proiect național de educație. Există, firește, mitropolii prospere - cum ar fi Mitropolia Moldovei - unde au apărut numeroase rețele de policlinici, cantine pentru săraci, școli de recuperare pentru copiii cu handicap, centre de intervenție în prevenirea SIDA și de consiliere
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de luciditate poți sfida cultura democratică a mediocrității. Modelul rezistenței prin stăruință își are eroii în literatura închisorilor comuniste - Ioan Ioanid, Viorel Gheorghiță, Marcel Petrișor. Nevoia de a înțelege violența dezbinării unui popor și perfidia josnică a restaurației a depășit ambiția unei ascensiuni liniare pe scara meritelor școlare. Orice explozie a interiorității care putea oferi o alternativă la retorica parvenitismului - obsesia timpurie, inculcată chiar din gimnaziu și liceu, legată de strălucirea propriului curriculum vitae - mi se părea o binecuvântare. Plăcerea de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ai „mobilităților academice”. Am învățat și noi cum să fim profesioniști ai ambiguității, „intelectuali” capabili să-și compenseze lașitatea existențială recurgând la practica logoreei. Treptat, am acceptat că filozofia, literele, dreptul și chiar teologia sunt niște discipline care n-au ambiții mai mari decât rezolvarea unor litigii terminologice. Trunchiul culturii primite de-a gata se îndepărtase de rădăcinile cultului, atât de familiar străbunicilor noștri. Etica ne preocupa doar cu titlu de provizorat. Cum puteam deveni mai buni sau cum s-ar
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
boabă din fenomenologia donației, recapitulată duminical în fiecare Euharistie. Compătimesc aici nu patima bibliofilă, ci doar neputința livrescului de a indica nordul justei noastre orientări existențiale. Logocentrismul își deploră condiția profană și orfană, dar se întoarce mereu printre semeni cu ambiția secretă de a înfrunta disprețuitor orice anonimat. Vorbind sau scriind, suntem însetați cu toții de publicitatea expresiei. De ce doar atât de puțină veșnicie se cuantifică în milioanele de semne stocate în marile biblioteci electronice ale prezentului? Cei mai puțin norocoși decât
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
mai răsărit, care avea - auzi tu? - îndrăzneala dubitației. Filozofic, asta se taxa drept idealism subversiv la adresa bunei orânduiri socialiste; politic, chestia te-ar fi putut costa cel puțin câteva anotimpuri pe marile șantiere de lucru ale patriei. Cei cu mari ambiții profesionale în facultăți știau că, dacă, la o adică, nu-ți turnai prietenii, riscai să torni singur betoane în atâtea și atâtea „magistrale”. Elevii de clasa a VIII-a se specializau în comentarii la limba română. Puberi, la vârsta la
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
momente de o aparentă irelevanță. Summa summarum, Evanghelia nu ignoră, deși depășește noțiunea grecească de „istoricitate”. Cum arată însă relația creștinilor cu alteritatea și spectrul uman al totalității? De la început, orice competențe culturale erau motivate în Biserică mai ales de ambiții apologetice. Într-un fel legitim, cunoașterea - primă expresie a iubirii - devenise un indispendabil instrument misionar, mult mai durabil și mai prețios decât luciul săbiilor de cruciat sau cavaler. „Tuturor toate făcându-se” (I Corinteni 9, 22), fiind „datori elinilor și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
modesta minte omenească apare drept o simplă contingență. „În parte cunoaștem, în parte prorocim” (I Corinteni 13, 9). Există o tentație a sistematizării istorice care sacrifică detaliul pentru o imagine de ansamblu capabilă să valideze numai prejudecățile. „Mizeria istorismului” are ambiția de a spune că știm nu ceea ce în principiu nu putem ști (cum ar fi cauzalitatea profundă a unui eveniment din trecut). Istoria trebuie să rămână un discurs prin definiție deschis viitorului și, deci, surprizei. Relativismul profesat de creștini este
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
este cel al schimbării identității, așa încât în Hristos - particularul - avem doar o relativă (sau aparentă) negare sau chiar aneantizare a dumnezeirii - generalul. Revelația nu mai este prezentată drept „conștiință de sine” a absolutului. Limbajul cartezian al conștiinței dispare. Cu Schelling, ambiția hegeliană de a construi un sistem al cunoașterii absolute este demitizată, iar contingența radicală a gândirii filozofice este, în sfârșit, recunoscută. Revelației i se recunoaște dreptul la un alt vocabular decât cel folosit de idealismul german. Friedrich Schleiermacher este unul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
că acest monah întrupează, pur și simplu, taina firescului. Ca orice minune, acest firesc aduce printre oameni atât bucurie, cât și îndoială. Foarte mulți sunt cei care se bucură de prezența sfinției sale - tineri și bătrâni. Totuși, pe cei care au ambiția să vâneze, peste noapte, spectaculoase performanțe duhovnicești, povața bine măsurată a părintelui Teofil îi dezamăgește. La fel, pentru cei născuți la cumpăna dintre două lumi smintite, fiind crescuți în cultura suprafeței și a entuziasmelor infantile, vocea sobră a duhovnicului de la
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
noastre zilnice nu imprimă decât imaginea deșertului; ariditatea nisipului măsoară trecerea timpului cosmic; existența nu pare să aibă decât o consistență granulară. Când oftăm îngândurați și zicem „deșertăciunea deșertăciunilor, totul e deșertăciune”, nu facem decât să incriminăm lotul comun de ambiții și decepții subiective; pasiunile umanității atee sunt tot atâtea pietre de altar într-o jertfă colectivă cerută de idolii nevrozei. Din acestea se înalță, treptat, zidul plângerii noastre; acolo, omul deploră infinita caducitate a unei lumi prăbușite în uitare. Denunțul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
noi aptitudinile muzicale care ne permit să fim în acord cu poemul simfonic al Providenței. Urcușul sufletului perfecționează acea acustică interioară în care sunetele lumii își regăsesc plinătatea și coerența fundamentală. Asceza creștină nu pune în practică un program al ambiției. Scopul ascezei nu este eroismul individualist, ci umilința. Nu satisfacția de sine ne orientează înspre răsăritul renașterii noastre duhovnicești, ci smerenia lui Hristos. Cei obișnuiți să se înalțe dintru slavă deșartă întru slavă deșartă vor descoperi, în plin picaj, că
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
frescele mănăstirilor ortodoxe. În aceeași măsură, nu orice viziune politică, artistică sau economică despre lume se poate face ecou al înțelepciunii creștine. Cei care fie adoptă sincretismul, fie mimează indiferența nu reprezintă decât speranța istovită a unor minți fără discernământ. Ambiția utopică de a realiza concordatul între Revelație și oricare ideologie a imanenței face din „Dumnezeul părinților noștri” un Absolut fără identitate - „noaptea în care toate vacile sunt negre”. Arta improvizațieitc "Arta improvizației" O viziune dinamică asupra adevărului, axată pe ontologia
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
aici maniera în care s-au cheltuit acele miliarde, nici efectele, întrucât această chestiune merită un studiu separat -, pentru ca „societatea deschisă”, salvată de propriul ei părinte filozofic, să nu rămână mantra unor epigoni sectari. John Rawls a devenit celebru prin ambiția sa de a da o teorie a justiției în sensul tare, pentru a-și lua mai apoi seama și a vorbi despre liberalism într-o manieră mai puțin dogmatică și legalistă, ajungând încă de acum un deceniu aproape contextualist - critica
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
pe piața ideilor. În fond, și utopiile cele mai brutale au început adeseori modest: nu doar ceea ce am numit în altă parte „principiul promisiunii” organizează utopismul, ci și ipocrizia prin care utopia, lacomă de ființă din capul locului, își ascunde ambiția de a dezlocui realitatea și a o înlocui cu pseudorealitatea opresivă a unei ordini fantasmatice pe care imaginarul social n-o mai poate conține 7. Pentru partizanii săi, liberalismul este unica excepție de la regulă, fiindcă, așa cum spuneam mai sus despre
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Constantin Stoenescu, Trei, București, 2002); poziția antiutopică din Societatea deschisă și dușmanii ei este cunoscută cititorului român grație traducerii lui Dragan Stoianovici, publicată la Humanitas în 1993; atacul lui Popper împotriva credinței că viitorul poate fi prevăzut (pentru autor, miezul ambiției utopice) se găsește în cartea lui din 1957, The Poverty of Historicism (ed. rom.: Mizeria istoricismului, traducere de D. Suciu și A. Zamfir, ALL, București, 1996). 6. Așa își încheie recenzia Michael Lind: „Saving Liberalism: A Book Review of John
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
folosirea ghilotinei, bâtei și mitralierei, autoiluzionându-se că participă la o metanoia colectivă și la o „schimbare la față” națională chiar și atunci când nu e decât anexa mistico-filozofică a unei gloate barbare și criminale sau a unui grup de acțiune cu ambiția puterii, de stânga sau de dreapta. Fiindcă nu am trăit în acele vremuri - dar am trăit sub regimul comunist și am meditat de atunci încoace la problematica puterii - și fiindcă am o natură mai lucidă și mai sceptică, insist, nu
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
viață al științelor sociale, el este primul cadru didactic distins cu titlul de University Professor (în sistemul american, mai mult decât „profesor plin” într-un departament, cu sarcini didactice reduse și astfel cu mai multă libertate de a-și urmări ambițiile de cercetător) la actuala sa instituție, The George Washington University, unde a ajuns la apogeul unei cariere îndelungate, după consacrarea obținută în douăzeci de ani de activitate la Columbia University (1958-1978), într-un prestigios departament de sociologie pe care l-
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
alții ca ei, am înțeles de-a lungul anilor cât de importantă a fost experiența lor comună de a se ridica din medii sociale relativ obscure, în care erau de regulă prima generație ori primele femei cu studii universitare complete. Ambiția și ethosul muncii îndârjite, idealismul și enorma curiozitate intelectuală, angajamentul civic și politic, legătura strânsă dintre idei și viață, cunoașterea nemediată a inegalității, marginalizării și chiar excluderii - iată câteva dintre trăsăturile comune ale acestor oameni, savanți și educatori de excepție
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
căpătînd majusculele unui afiș. Dați-mi o pană de condor! Dați-mi drept călimară craterul Vezuviului! Țineți-mă de brațe, prieteni, căci însuși efortul de a așterne pe hîrtie gîndurile despre leviatan mă obosește și mă amețește, prin întinderea și ambiția lor de a cuprinde totul, vrînd parcă să îmbrățișeze întreaga sferă a științelor, precum și toate generațiile de balene, de oameni și de mastodonți, trecute, prezente și viitoare, cu întreaga panoramă a împărățiilor ce s-au perindat pe acest glob rotitor
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
nuvelă, despre care va hotărâ dacă, unde și când se va publica. Deîndată ce m-am hotărât pentru nuvele, n-aș putea preciza câte voi putea scrie În acest răstimp. Asta nu depinde numai de bunăvoința și nici chiar de ambiția deĂÎntrecere cu cei tineri. (Ă). Cred că nu numai muncitorii de la orașe și sate, ci cu toții trebuie să depună sforțări maxime, iar scriitorii, și În genere artiștii, au obligația morală să stimuleze, să Însuflețească și să preamărească pe Înfăptuitorii acestui
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
pentru Înlăturarea mentalității străine de clasă. Strungarul Radu pleacă la școala de subingineri, după ce reușise la examen. Vlad preia strungul cel nou, mâncat de invidie pentru că n-a Învățat, a căzut la examen și a rămas la fabrică. Ros de ambiții, frământat, acest tânăr lucrează rău și vrea să părăsească fabrica. Secretarul organizației de partid Îl Învață, Îl Încurajează. Dar Vlad refuză Întrecerea propusă de Zamfir, tânăr UTM-ist și din neglijență sparge o piesă prețioasă de la strung. (Ă). Și Gheorghe
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
inspirate din actualitate, publicate În serial În prima parte a anului În Viața românească, unul despre problemele industriei socialiste (Oțel și pâine de Ion Călugăru), celălalt despre colectivizare (Temelia de Eusebiu Camilar), ambele publicate În volum În 1951. Importanța și ambiția temelor obligă critica literară la o vigilență și mai mare. Tot mai acut se pune problema eroului pozitiv ori a abordării curajoase a realității; În prima categorie intră, desigur, comunistul, de obicei secretarul de partid; nici unul din personajele imaginate În
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]