8,708 matches
-
identitatea și trăsăturile edificiului nostru. A urmat, în Evul Mediu, adstratul cu o contribuție minoră la completarea genetică a construcției noastre ca popor. Contribuția haplogrupurilor din paleolitic și neolitic la etnogeneza românească reprezintă aproximativ două treimi, în timp ce aportul celor din Antichitate și Evul Mediu, numai o treime. Figura nr. 4: Piramida noastră genetică (Hg masculin) aprox. 1 / 3: Hg R1b + R1a ANTICHITATE + EV MEDIU aprox. 1 / 3: Hg J2 + G2 + E3 NEOLITIC aprox. 1 / 3: Hg I2 PALEOLITIC În această lumină
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
ca popor. Contribuția haplogrupurilor din paleolitic și neolitic la etnogeneza românească reprezintă aproximativ două treimi, în timp ce aportul celor din Antichitate și Evul Mediu, numai o treime. Figura nr. 4: Piramida noastră genetică (Hg masculin) aprox. 1 / 3: Hg R1b + R1a ANTICHITATE + EV MEDIU aprox. 1 / 3: Hg J2 + G2 + E3 NEOLITIC aprox. 1 / 3: Hg I2 PALEOLITIC În această lumină, să încercăm, fără a clipi, a ne uita prin ochean spre originile noastre îndepărtate. Sub unghiul mărit, ni se înfățișează realități
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
pe femeile lor care aveau grijă de aspectele de ordin casnic. Virtutea îl însoțea pe fiecare războinic de la naștere până la moarte și trebuia demonstrată în orice împrejurare. Pentru a înțelege, este îndeajuns să ne amintim de daci, descriși de istoricii Antichității ca fiind cei mai viteji dintre traci. Curajul nu își avea neapărat sursa în adâncurile fluviului sacru, când, pentru a izbândi în bătăliile cu dușmanii, dacii se sfințeau, bând din apa Dunării. Izvora, mai ales, din străfundurile sufletului acestui neam
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
aminte, asupra ideii autohtoniei noastre. Să avem curajul să reformulăm adevărul și să zicem răspicat că, pe linie paternă, suntem autohtoni nu atât pentru că descindem din daci și romani, cât mai ales din populațiile din paleolitic (Hg I2). Nu în Antichitate trebuie să ne oprim în a ne căuta strămoșii, privind plini de admirație spre Decebal și Traian. Este anapoda a crede că dacii au fost exterminați de romani în războaie și astfel nu au putut contribui la formarea noastră ca
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
a fost major în partea sa nordică, dar nesemnificativ în rest, adică la noi (în regiunea carpato balcanică)105. e. Modelarea definitivă a identității Putem spune că, în ceasul istoriei care a bătut exact atunci când s-a îngemănat neoliticul cu Antichitatea, am ajuns la sfârșitul procesului de fuziune. Din melanjul genetic perpetuu produs vreme îndelungată, s-au desprins, din rândul popoarelor indo europene, traco ilirii care s-au așezat în Balcani. Din această ramură a înfrunzit și înflorit neamul geto dacilor
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
de oglinda tradițiilor populare străvechi ce au supraviețuit până astăzi. f. Sfintele tradiții În pământul roditor, strămoșii noștri și-au semănat credințele din care aveau să răsară Sânzienele (Drăgaicele)107 și Crăciunul, datini larg răspândite în vremea neoliticului și a Antichității. Izvorând din sufletul unei civilizații agricole, aceste sărbători nu putea fi închinate decât atotputernicului soare care, radiind lumină și căldură, făcea posibilă viața. Credințele aparțineau unui cult solar în care astrul era celebrat în cele două zile ale anului corespunzând
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
am moștenit de la slavi, și nu invers. Un caz tipic este cel al râului Bârzava, considerat de origine slavă, de la etimonul bârzo, adică, repede, în limbile slave sudice (opus lui bâstro din cele nordice). Dar râul era cunoscut încă din Antichitate drept Berzobis, astfel încât este necesar să avem în vedere o posibilă adaptare a lui de către slavi. Un potențial argument suplimentar al originii lui autohtone îl constituie frecvența acestui etimon în întreg spațiul românesc (Bârzu, Bârzota, Bârzoi, Bârzești etc.). Poate că
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
și pe fondul unor revoluții culturale și morale. De pildă, latina s-a impus la noi și în contextul expansiunii creștinismului purtat din zona Orientului Apropiat spre Peninsula Balcanică. Apartenența noastră la creștinism durează de mai mult timp, adică din Antichitate, și nu am fost botezați de bulgari în Evul Mediu, așa cum pretind unii. Nu întâmplător, vocabularul nostru religios este compus din cuvinte latine a căror formă este atestată în documentele Imperiului Roman de Răsărit 114. Mai târziu, influența slavă nu
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
din populațiile balcanice vorbeau, încă din neolitic, idiomuri indo europene vechi, în combinație cu grupuri reziduale care păstrau substratul paleolitic mediteranean (de pildă, basc, care a supraviețuit până azi) sau asianic caucazian (de exemplu, hitit, care s-a manifestat până în Antichitate). Ne raportăm la un fond lingvistic comun care a supraviețuit, sub o anumită formă, până acum. În cazul limbilor vorbite astăzi în Balcani, se remarcă o sumedenie de similarități sintactice, morfologice, idiomatic între română, bulgară, greacă, albaneză (turca jucând rolul
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
R1b) s-au contaminat mai mult de revărsările ulterioare, asimilând elemente Hg R1a, specifice culturii Yamna, fapt ce a condus la o satemizare a limbii. Impactul Hg R1a a determinat, indiscutabil, o modelare însemnată a structurii noastre etno lingvistice din Antichitate 116. Din pricina fluxului Hg R1a, triburile din grupul balto balcanic, care vorbeau limbi centum, au fost separate și supuse unui proces de satemizare (redus, în cazul limbilor balcanice, masiv, pentru cele baltice). Ulterior acestui moment, diversificarea limbilor s-a accentuat
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
identice, fiind diferențiate de puținele regionalisme specifice. Apariția graiurilor se află în strânsă legătură cu limitele naturale impuse de lanțurile muntoase din peninsula noastră. Inițial, Carpații și Balcanii au separat graiurile romanității vorbite în sud estul Europei încă din vremea Antichității. În cuprinsul spațiilor create de aceste ziduri de piatră s-au infiltrat, de-a lungul istoriei, diverse influențe lingvistice. Pentru a înainta spre originea lor, trebuie să le urmăm firul fonetic. În Muntenia, întâlnim un fonetism moesic, similar cu cel
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
ca mierea care umplu biserica și se revărsă în împrejurimi. De prin curți, pe unde stropoleau, țăranii s-au oprit și s-au închinat, ascultând această minunată limbă românească. 5. ÎNFĂPTUIREA UNUI MIRACOL a. Torța arzândă a romanității Pe vremea Antichității, exista un continuum teritorial și lingvistic al romanității care se întindea la nord și sud de Dunăre. În niciun caz, latinitatea nu era izolată în Balcani. Se afla în contact atât cu restul romanității orientale (prezentă în Anatolia și chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
ne uităm, de pildă, spre începutul Evului Mediu, când, sub influența slavă, bulgarii și sârbo croații au avut posibilitatea fondării și afirmării unor țarate și voievodate care s-au opus cu succes bizantinilor 147. La noi, impulsul migrator de la sfârșitul Antichității și începutul Evului Mediu a fost unul redus și absorbit rapid de masa autohtonă. În consecință, aceste fluxuri nu au dus decât la apariția unor formațiuni statale cu impact limitat în plan istoric. În acea epocă, teritoriul nostru nu a
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
doar cazul nostru, ci și al lituanienilor ori chiar al albanezilor. Ascensiunea unora dintre statele fondate în istmul ponto baltic s-a datorat și modificării unor realități economice. Importanța Drumului Mătăsii fusese profund afectată de invaziile migratoare de la sfârșit de Antichitate și început de Ev Mediu. Mongolii, care dominau aproape întreaga emisferă nordică a Eurasiei, au fost preocupați, pe timpul stăpânirii lor, pentru restabilirea acestei rute. Astfel, odată cu destrămarea visului mongol, muntenii, moldovenii și lituanienii au putut să-și croiască drum sau
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
aproximativ egale se împarte între Hg E și Hg G (deși sunt cercetări care susțin că ar trebui luate în calcul și L T, chiar dacă are o pondere infimă). 84 În linii generale, se apreciază că acest complex format în Antichitate, Evul Mediu și Epoca modernă, este dominat de Hg R care constituie aproximativ 35 % din total, cu evidențierea faptului că unele studii insistă că ar putea fi vorba de o paritate relativă între Hg R1a și Hg R1b, în timp ce altele
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
precis munca umană. Clasicii știau foarte bine acest lucru, iar știința economică provine din filosofia morală (vezi Adam Smith Teoria sentimentelor mora-le). Banul nu poate singur să producă valoare, or, toată criza de aici provine, deși Aristotel încă din Antichitate atrăgea atenția asupra pericolului reprezentat de hrematistică, adică econo-mia monetară, economia sub semnul banului, sub semnul lui Mercur, al comerțului cu bani. Răul s-a produs pe la începuturile epocii moderne, cînd un anume Rothschild înțelege că se poate înființa un
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
acestei căutări. Oamenii de știință investighează noi moduri de abordare, "fabulează" științific și produc idei noi și concepte-cheie care conduc spre o nouă paradigmă. De fapt, conduc spre o realitate pe care marii mistici și înțelepți o cunoșteau încă din Antichitate, și anume, existența unui cîmp cosmic ce leagă totul la un nivel profund, un cîmp care conservă și transmite informația. Fi-zica cuantică îi recunoaște acum existența, ca o mare subtilă de energii fluctuante din care apare totul: atomi, galaxii, ființe
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
în Eseuri despre lumea de azi, București, Humanitas, 2007, p. 5, "există o vastă zonă de suprapunere între religiile naturale (sau păgîne), religia din Vechiul Testament și religia creștină". Mai mult, epoca noastră pare să seme-ne cu cea a sfîrșitului Antichității, cînd se înregistrează un fel de fuziune a diverselor școli într-un fel de religiozitate sau de religie comună. Augustin vedea în asta o formă superioară a religiei naturale, iar astăzi foarte mulți autori vor-besc despre "un nou naturalism". Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
absorbind toate jocurile secunde într-un joc suprem, primordial. Amin. 5.6. TIHNA UNITĂȚII La nivel subtil, lucrarea cea mai impor-tantă a vremii noastre este trecerea de la dualitate la unitate. Mai bine zis, revenirea la unita-tea prețuită în toate misteriile antichității, depășind antinomiile gnostic-maniheiste. Este vorba, mai întîi, despre realizarea unității noastre lăuntrice (între minte și inimă, între principiul masculin și cel feminin etc.), pentru a depăși schis-ma interioară, fragmentarea personalității, ruperea ființei noastre în bucăți și risipirea lor pre-cum în
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
lăutar cu calități excepționale, însă condamnat de soartă la o dureroasă singu rătate 147. Galdi nu vedea vreo legătură biografică între Casandra, acest lăutar și Eminescu, tocmai cînd Casandra este iubita lui Eminescu, iar "lăutarul", însuși Eminescu. Între Casandra din antichitate, fiica lui Priam, bazileul Troiei și Casandra de la Ipotești nu poate fi decît o potrivire de nume, mai ales că mitricile Ipoteștiului din vremea aceea arată multe Casandre, de diferite vîrste. Galdi era foarte aproape de adevăr cînd făcea legătura între
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
de hiperconsum, nu e vorba atât de combaterea privilegiilor confiscând bunurile celor bogați, cât de a accede la ele în vederea unor satisfacții emoționale private. Invidie existențială și invidie generalătc "Invidie existențială și invidie generală" Așadar, trebuie trecută invidia în rândul antichităților? Ideea e absurdă. În lumea muncii, a spectacolului și a politicii, a artelor și literelor, pretutindeni succesul unora favorizează apariția ranchiunei altora, invidiile și bucuria răutăcioasă înfloresc pretutindeni. Dar sentimentele sunt provocate nu atât de diferențele de avere, cât de
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
a filosofiei. Neîndoielnic, neocititorii caută în cărțile de înțelepciune căile care-i pot apropia de fericire, dar vor să ajungă la ea ușor, în mod confortabil, imediat, fără eforturi ale voinței, fără „exercițiile spirituale” intense pe care le prescriau maeștrii Antichității 23. Sunt „încercați” Seneca sau Epicur așa cum te-ai duce să vezi un film sau cum „faci” o călătorie: acum până și înțelepciunea funcționează ca un „produs pentru mântuire cu eficacitate imediată”24. Centrată pe instantaneu și pe emoțional, noua
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
ordinul unei realități care ne îndreaptă pașii spre tărâmurile morții. Spre acele spații unde corpul viu cedează locul unei figuri ce îmbină, în alcătuirea ei, mișcarea și inerția și a cărei materialitate este traversată de jocul forțelor invizibile, aidoma idolilor antichității, statui animate de puteri sacre, statui străbătute de energii venite de la zei ori de la moarte, oricum dintr-un loc de dincolo de viață. În jurul acestui discurs al lui Craig, bază a cercetării de față, au început apoi să se facă auzite
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
materialitate. În teatru, adică în acea sferă paradoxală a „durei aparențe”, care ține în egală măsură de rigiditatea monumentalului și de evanescența reflexului. În jocurile de reflexe din teatrul lui Genet, oglinda lui Narcis stă alături de cea a lui Gorgo. Antichitatea, ne amintește Vernant 1, cunoștea trei mari mituri legate de oglindă: al Gorgonei, al lui Dionysos și al lui Narcis. La ieșirea din templul de la Lycosura descris de Pausanias, exista o oglindă în care cel ce se privea nu vedea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
asemănări care induce în eroare. Pe când Narcis, îndrăgostit de imaginea chipului său oglindit în apele fântânii, dar neștiind că despre el e vorba, traversează experiența paradoxală și sinucigașă a încercării de a se regăsi în celălalt. Astfel, în toate oglinzile Antichității, aceste jocuri ale aceluiași și ale celuilalt deschid drumul spre o înțelegere a imaginii sinelui ca reflectare, dar o reflectare în centrul căreia se află Celălalt, străinul de esență divină, întruchipare a unei alterități a cărei expresie extremă o constituie
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]