3,106 matches
-
între 1845 și 1847, aderând la "Societatea Studenților Români" împreună cu Ghica, Bălcescu și Rosetti, prezidată de poetul francez Alphonse de Lamartine. El a frecventat și "La Bibliothèque Roumaine", aderând la Francmasonerie, mai precis la lojă denumită "L'Athénée des Étrangers" („Ateneul Străinilor”), împreună cu majoritatea românilor reformiști din Paris. În 1846, a vizitat Spania, încercând să fie martor la nunta reginei cu ducele de Cádiz, fiind însă curios și în ce privește dezvoltarea culturii spaniole. La sfarsitul călătoriei, a scris "Notes sur l'Espagne
Mihail Kogălniceanu () [Corola-website/Science/297269_a_298598]
-
aceea, s-a mutat în exil, refugiindu-se la Paris, dorind să influențeze opinia publică franceză în favoarea uniunii propuse și autonomia principatelor dunărene. A fost inițiat în francmasonerie ca și fratele său, Dumitru Brătianu în 1846 la Paris, în Loja Ateneul Străinilor, după care se afiliază Lojii Trandafirul Perfectei Tăceri, în care i se acordă, la 14 iulie 1847, gradul de Maestru. În 1848 era afiliat Lojii bucureștene Frăția, apoi se reîntoarce la Paris, unde va fi arestat după câțiva ani
Ion C. Brătianu () [Corola-website/Science/297349_a_298678]
-
n-ai fi făcut și d-ta tot așa din multul-puținul ce l-ai fi avut când ar fi fost vorba de orice amic, necum de un amic de valoarea d-tale“." Titu Maiorescu a declarat într-o conferință de la Ateneul Român din 1882, susținând că femeile își merită locul de la marginea societății din cauza creierului lor prea mic Articole biografice
Titu Maiorescu () [Corola-website/Science/297354_a_298683]
-
mai și luni 9 mai prin fața catafalcului din Ciucea a continuat pelerinajul oamenilor care l-au iubit și i-au prețuit opera. Marți, 10 mai, trenul mortuar a pornit spre București. Sicriul a fost așezat miercuri, 11 mai, în rotonda Ateneului, unde a stat până sămbătă 14 mai, când s-au desfășurat funeraliile naționale. Conform dorinței sale menționate în testament nu s-au rostit cuvântări iar pe corpul neînsuflețit a fost depusă o zvastică nazistă. Goga a fost înmormântat la București
Octavian Goga () [Corola-website/Science/297356_a_298685]
-
cântat pentru a șaptea oară în România la data de 25 ianuarie 2012, într-un concert ce-a făcut parte din campania de promovare aferentă discului "What Lies Beneath". Ea revine în România în noiembrie 2014 și decembrie 2015 la Ateneul Român. "Următoarea listă prezintă premiile obținute de Tarja Turunen."
Tarja Turunen () [Corola-website/Science/297560_a_298889]
-
internațional de antropologie și arheologie istorică de la Copenhaga, unde susține lucrarea "Antichitățile preistorice ale României". La 10 septembrie 1870 Alexandru Odobescu este ales membru al Societății Academice Române (vechea denumire a Academiei Române), la propunerea lui Al. Papiu Ilarian. Ține la Ateneul Român conferința "Artele din România în periodul preistoric" (1872). În 1873 Alexandru Odobescu este ales membru corespondent al Institutului arheologic din Roma, iar în 1874 este numit director al Teatrului Național din București. Tot în 1874, în cadrul Academiei Române, critică "Dicționarul
Alexandru Odobescu () [Corola-website/Science/297620_a_298949]
-
lui Odobescu, între 1861-1863 în "Revista Română"). Scrie "Curs de arheologie. Istoria arheologiei. Studiul introductiv la această știință", volum încununat de Academia Română cu „Premiul Năsturel-Herescu”. Un an mai târziu îi apare cartea "Moții și curcanii", conținând două conferințe ținute la Ateneul Român. În 1879 Alexandru Odobescu este ales secretar general al Academiei Române. În 1880 se stabilește la Paris, pentru un an, unde îndeplinește și funcția de secretar de legație. Publică în 1887 volumul "Zece basme mitologice" (prelucrate după „"Tales of Ancient
Alexandru Odobescu () [Corola-website/Science/297620_a_298949]
-
pedoaria intitulată "Inocent", Delavrancea apără, chiar și împotriva celui mai mare avocat al timpului, Take Ionescu, pe arhitectul Ion Socolescu, acuzat de crimă cu premeditare. Oratorul și confereințiarul își păstra intactă puritatea sentimentelor, demonstrând sinceritate și patetism. Ține conferințe la Ateneu, polemizează înflăcărat cu politicienii vremii, fiind prezent la toate întrunirile importante ale timpului, în toate având, cum spunea Vlahuță: "„un cult pios pentru popor“" (exemplu, conferința "Țăranul nostru și țăranul mizeriei": "„Însăși libertatea, supremul element al demnității umane, pentru el
Barbu Ștefănescu Delavrancea () [Corola-website/Science/297619_a_298948]
-
pe care o va absolvi în 1936. Paralel frecventează și Facultatea de Medicină, obținând doctoratul în 1939 cu calificativul "magna cum laude". Deși se dedicase studiului, Ion Țuculescu continuă să picteze și are prima expoziție personală în 1938 în sala Ateneului Român din București. Până în anul 1960 participă la mai multe expoziții colective, expune la Salonul Oficial în 1941 și 1945, deschide șapte expoziții personale în clădirea Ateneului Român. Dacă medicina nu l-a solicitat prea mult, cu excepția anilor de război
Ion Țuculescu () [Corola-website/Science/297659_a_298988]
-
Țuculescu continuă să picteze și are prima expoziție personală în 1938 în sala Ateneului Român din București. Până în anul 1960 participă la mai multe expoziții colective, expune la Salonul Oficial în 1941 și 1945, deschide șapte expoziții personale în clădirea Ateneului Român. Dacă medicina nu l-a solicitat prea mult, cu excepția anilor de război, când fiind medic militar uimește prin devotament și abnegație, biologia devine celălalt pol al existenței sale în calitate de cercetător științific la Academia Română, zilele și nopțile împărțindu-le între
Ion Țuculescu () [Corola-website/Science/297659_a_298988]
-
demonice. Poeme de Ștefan Petică", vol. îngrijit de Gr. A. Tăbăcaru, Noua Tip. Profesională, Dimitrie C. Ionescu, București, 1909. PETICĂ 1912: Ștefan Petică, "Poezii" în „Grădina Hesperidelor”, 4 aprilie 1912, număr unic. PETICĂ 1925: Ștefan Petică", Cântece de seară", în „Ateneul cultural”, I, publicate de Gr. Tăbăcaru după manuscrise în nr. 1-3, martie 1925. PETICĂ 1927: Ștefan Petică",Poeme", București. PETICĂ 1938: Ștefan Petică, "Opere", ediție îngrijită de N. Davidescu, București, Editura Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”, 1938
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
Românul”, 25 octombrie 1904, fără semnătură. <nowiki>***</nowiki> "Comemorarea lui Ștefan Petică", în „Mișcarea literară”, I, nr. 1, 15nov. 1924, p. 1. <nowiki>***</nowiki> "Note răslețe de sociologie și filozofie (Amănunte necunoscute din viața și opera poetului Ștefan Petică"), în „Ateneul cultural”, I, nr. 9, nov. 1925, p. 141. <nowiki>***</nowiki> "Ideologia literară a lui" "Ștefan Petică, "în "Ethos", Iași, nr. 1, 1944, pp. 31-37. "*** Un sonet inedit al lui Ștefan Petică", în „Cronica”, II, nr. 21, 27 mai 1967. <nowiki
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
Iașiul literar”, 17, nr. 7, iul 1966, pp. 59-63. ANGHELESCU 1982: Mircea Anghelescu, "Note la proza primilor simboliști români (Petică, Săvescu, Anghel)", în Mircea Anghelescu, "Scriitori și curente", Ed. Eminescu, București, 1982. ANTONESCU 1966: Nae Antonescu, "Evocări, Ștefan Petică", în „Ateneu”, III, nr. 1, ianuarie 1966, p. 13. BABEȘ 1934: G. Mihai Babeș, "Ștefan Petică, omul. Valoarea operei poetice", în „Rod nou”, I, nr. 4, aprilie 1934. BĂDĂUȚĂ 1929: Al. Bădăuță, " Rânduri pentru o comemorare de sfert de veac", în Viața
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
29 mart. 1974, p. 5, în Liviu Călin, "Recitind clasicii", Ed. Minerva, 1975, pp. 87-90. CĂLIN 2006: Constantin Călin, "Cronologie - Bacovia", în „Vitraliu”, XV, nr. 5-6, 25 spetembrie 2006, p. 25. CĂLIN 2011: Constantin Călin, Jurnal despre Bacovia (4), în „Ateneu”, revistă de cultură, Bacău, Anul 48 (serie nouă), nr. 3 (499), martie 2011, p. 15. CĂLINA 2010: Nicoleta Presură Călina, "Sulle tracce delle letture italiane del poeta romeno Ștefan Petică, "in „Quaderni di Studi italiani e romeni/Caiete de studii
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
XX, Editura „Pontica”, Constanța, 2003. MINCU 2008: Marin Mincu, "O panoramă critică a poeziei românești din secolul al XX-lea", Editura „Pontica”, Constanța, 2008. MITOCARU, 1993: Victor Mitocaru, "Cântarea care n-a fost spusă. Grigore Tăbăcaru despre Ștefan Petică", în „Ateneu”, v.30/1993, mart., nr. 3, p. 5. MÎNDRU 1912: A. Mîndru, "Ștefan Petică", în „Freamătul”, II, nr. 1-3, Bârlad, ianuarie-martie 1912, pp. 32-33. MÎNDRU 1924: A. Mîndru, "Ștefan Petică", (reproducerea articolului din „Freamătul”), în „Țara de Jos”, I, nr.
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
1918, p.2. TĂBĂCARU 1919: Grigore Tăbăcaru, "Notiță (Postumele lui Șt. Petică: Între luptă și vis, poeme în proză și versuri)", în « Florile dalbe », I, nr. 4, 15 februarie 1919, p. 64. TĂBĂCARU 1925: Grigore Tăbăcaru, "În disprețul contimporanilor", în « Ateneul literar », Bacău, I, nr. 5, iulie 1925, pp. 1-3. TĂBĂCARU 1925: Grigore Tăbăcaru, "Ștefan Petică: note biografice, amintiri, scrieri, valoarea operei poetice, caracterele poezieipeticiane." Gr. Tabacaru, Ed. I., Tecuci, Editura Librăriei Dimitrie C. Patron, 1925. TOMESCU 2006: Ana-Marina Tomescu, "Barbu
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
metodist. Debut publicistic în revista „Luceafărul” (1960). Editorial, debutează cu volumul "Călătoria" (1964) - proze scurte tradiționale, tributare unui moment literar tezist. Se reține schița "Tatăl", "băiatul și o zână de lut". Din 1964, este redactor, apoi redactor-șef adjunct la ”Ateneu”. În 1979 se mută la București, ca secretar al Uniunii Scriitorilor. Din 1980 este Director al Editurii Cartea Românească. Bursier al Univ. din Iowa-City (S.U.A., 1980). "Conversând despre Ionescu" (1966) și "Întâmplări din noaptea soarelui de lapte" (1968), voi. de
George Bălăiță () [Corola-website/Science/297708_a_299037]
-
Empire, la arhitectura greoaie stalinistă din perioada comunistă și terminând cu Palatul Parlamentului, o clădire colosală cu șase mii de încăperi, a doua ca mărime în lume după Pentagon. Printre cele mai importante obiectivele turistice ale municipiului București se numără: Ateneul Român, Arcul de Triumf, Palatul Băncii Naționale, Teatrul Național, Universitatea București, Parcul Cișmigiu, Grădina Botanică, Parcul Herăstrău, Muzeul Satului, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național de Istorie al României, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Biserica Stavropoleos
România () [Corola-website/Science/296520_a_297849]
-
română. S-a luptat cu Titu Maiorescu, încercând să împiedice publicarea operei postume. Ultimul copil, Vasile, a murit la un an și jumătate, data nașterii sau a morții nefiind cunoscute. La 31 martie 1889, Mihail Chințescu, un conferențiar susținea la Ateneul Român că Eminescu s-a născut la Soleni, un sat din Moldova. Într-un registru al membrilor Junimii Eminescu însuși a notat ca loc al nașterii Botoșani, iar ca dată a trecut 20 decembrie 1849. În registrul școlii primare a
Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/296567_a_297896]
-
concepția actuală a istoriei și geneza ei". A plecat din nou în strănătate în 1895, vizitând Olanda și, din nou, Italia, în căutarea unor documente, publicând prima parte a colecției "Acte și fragmente cu privire la istoria românilor", o conferință ținută la Ateneul Român despre rivalitatea lui Mihai Viteazul cu condotierul Giorgio Basta și debutul în literatura de călătorie cu "Amintiri din Italia". În următorul an este numit curator și editor al colecției de documente istorice a fraților Hurmuzachi, post acordat de Academia Română
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
Roșu", Ins. Mocanu (vegetație seculară), Strada Tabiei - ruinele fortificației Tabiei, Bis. Smarda, Catedrala Adormirea Maicii Domnului, Strada Gării, Gara centrală(prima gară din Țara Românească), [Turnul Ceasornicului], Biserica Greco-Catolică (pictată de pictorul național Tattarescu), Biserica Catolică, Centrul cultural Ion Vinea, Ateneul, Schitul Sf. Nicolae, Gradina Alei (printre primele grădini publice realizate în România), Ruinele cetății medievale , Podul Bizetz - primul pod în curbă din Europa, Portul Ramadan, Canalul Cama(Florilor sau Sf. Gheorghe), Gara Giurgiu Sud, Gara fluvială, Căpitania portului, Portul Giurgiu
Județul Giurgiu () [Corola-website/Science/296659_a_297988]
-
numit director și prefect interimar al regiunii Bugeac, la Bolgrad. În acest timp, publică traducerea poemului epic "Parisina", scris de Lordul Byron, în anul 1816 și a finalizat "Ithalo" și "Calul arabului". La 8 martie 1878 ține o prelegere la Ateneul Român "Asupra mișcării literare din ultimii zece ani", iar printre altele afirmă: Funcția sa de prefect interimar a luat sfârșit, la 19 septembrie 1876, după ce s-a împotrivit voinței primului ministru Ion Brătianu „de a închide ochii” și a „făcut
Alexandru Macedonski () [Corola-website/Science/296854_a_298183]
-
secretar de redacție pe Ștefan Petică, dar nu reușește să se susțină, iar în anul 1900 apare doar un singur număr. Începe să-l preocupe ocultismul și problemele parapshihologice, astfel în anul 1900 susține conferința "Sufletul și viața viitoare", la Ateneul Român, publicată, mai apoi, în "Forța morală", în care susține că omul poate opri moartea, atunci când vocea interioară îi spune că destinul nu i s-a împlinit. Puterea gestului și a cuvântului omenesc sunt o pornire de orgoliu luciferic care
Alexandru Macedonski () [Corola-website/Science/296854_a_298183]
-
perioadă publică în paginile ziarului și creațiile sale "Lewki", "Mănăstirea", "O umbră dincolo de Styx", "Vasul" și poezia "Noaptea de decembrie". "Forța morală" își încetează apariția la 14 februarie 1902. La 15 februarie 1902 susține o conferință "Teatru și literatură" la Ateneu. Înființează împreună cu Grigore Tocilescu, Mircea Demetriade, N. I. Apostolescu și Caion "Societatea oamenilor de litere" care devine "Societatea oamenilor de litere și științe din România". Publică volumul "Cartea de aur", în care adună aproape toată producția sa nuvelistică, dar și această
Alexandru Macedonski () [Corola-website/Science/296854_a_298183]
-
de Vasile Alecsandri, "O noapte furtunoasă" și "O scrisoare pierdută" de Ion Luca Caragiale. Timp de o jumătate de secol (1869-1918), gimnaziul din Brad a fost, pentru Zarand și Munții Apuseni, universitate, bibliotecă românească, teatru național, operă și societate corală, ateneu popular, sală de expoziții. Prin el s-a realizat tot ce s-a inițiat în această regiune din punct de vedere cultural-artistic. Până în 1918 gimnaziul a avut 870 de absolvenți. După Unirea Transilvaniei cu România din 1 decembrie 1918, în
Colegiul Național „Avram Iancu” din Brad () [Corola-website/Science/298232_a_299561]