7,304 matches
-
exemplu de înlocuire: Și pe măsură ce continui să acorzi atenție disconfortului tău abdominal, dă-mi de știre când începi să observi cea mai mică deplasare a acestei senzații...Așa este bine, acum observă că pe măsură ce mișcarea se produce, poate în sens circular, pentru a crește...Se mișcă în sensul acelor de ceasornic sau în sens invers acelor de ceasornic?... Așa este bine, continuă să fii curios pe măsură ce observi cum senzația continuă să se miște, într-o spirală care crește, rotindu-se și
Hipnoza și stresul. Ghid pentru clinicieni by Peter J. Hawkins () [Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
-
sunt puternic semnificative pentru dezvoltarea economică și socială și că, prin urmare, numai o parte a acestora vor putea face obiectul atenției și analizei din perspectiva capitalului social. Între capitalul uman și capitalul social există raporturi de incluziune și cauzalitate circulară, în sensul că, dacă anumite caracteristici considerate dezirabile pot fi generalizate la proporții semnificative ale populației totale sau unor subpopulații ale acesteia, se vor produce reconfigurări la nivelul capitalului social ce a făcut posibilă „producția de masă” a respectivelor caracteristici
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2159_a_3484]
-
trei scene ale unui accident de muncă: unul care se soldează cu ruperea vârfului degetelor, al doilea în care un om își va pierde un deget în cuțitul unei mașini, și al treilea în care o scândră dintr-un fierăstrău circular lovește un trecător oarecare. În prima versiune, spectatorul are la dispoziție 20-30 HYPERLINK "sec.de"sec. de anticipare, în a doua scenele de anticipare se reduc la câteva secunde, iar în a treia versiune anticiparea lipsește. Cercetătorii respectivi au putut
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
automatism rigid), - fenomenul de frustrație semnifică revenirea spre trecut, spre echilibru anterior. 2) Formele superioare de conduită, caracteristicile nivelului psihologic de integrare (adaptare), nu pot fi, însă, înțelese și explicate doar prin legea „automatismului”, prin ideea de autoreglare de „tip circular și staționar”. Ideile de „homeostazie” și „autoreglare”, prin faptul că desemnează doar tendința de revenire spre trecut, spre echilibrul anterior și menținerea, prin legea automatismului rigid, a aceluiași plan calitativ, nu poate explica mecanismul adaptării active, potrivit căruia ființele vii
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
vor deveni săptămânale, până se vor Întrerupe, atunci când vânturile puternice și cenușii, ce băteau iarna dinspre nord-vest, Înghesuite printre furcile apusului, vor Întuneca marea și cerul. S-a Întors la pictură, pe care se iviseră fisuri noi. Pe marea panoramă circulară erau pictate iar și iar frânturi discontinue. Erau și schițe În cărbune, linii negre și simple pe varul de pe zid. Totul alcătuia un peisaj uriaș și alarmant, fără nume, fără dată, unde scutul pe jumătate Îngropat În nisip, coiful medieval
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
luat un borcan de pe masă și a luat două comprimate cu o Înghițitură de apă. După o clipă, mai liniștit (era mai rău când durerea venea noaptea și, cu toate că pastilele Îl calmau, Îl ținea treaz până În zori), a privit panorama circular și pe Îndelete: orașul modern din depărtare și orașul În flăcări din apropiere, siluetele gârbovite care fugeau din ele, racursiurile sumbre ale oamenilor Înarmați dintr-un plan mai apropiat, reflexul roșiatic al focului - tușe trase cu un penel fin, cinabru
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
urmeze propriul destin. Din acel moment, aveau să-i continue munca doar timpul și hazardul, cu pensulele muiate În propriile lor combinații, complexe și matematice. Asta făcea parte din natura Însăși a operei. Faulques a continuat să observe marele peisaj circular, alcătuit În mare parte din amintiri, situații redăruite prezentului În culorile acrilice de pe perete, după ce acesta străbătuse ani la rând mii de kilometri, geografia infinită a circumvoluțiunilor, neuronilor, pliurilor și vaselor de sânge din care Îi era alcătuit creierul, care
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
cel puțin intui, Încâlceala liniilor drepte și curbe, țesătura În carouri pe care se articulau resorturile vieții și morții, haosul și formele lui, războiul ca structură, ca schelet descărnat, evident, al giganticului paradox cosmic. Bărbatul care picta acea enormă frescă circulară, bătălie după bătălie, petrecuse ceasuri la rând din propria viață pândind o asemenea structură, ca un franctiror răbdător, la fel pe o terasă din Beirut, pe malul unui râu african ori la un colț de stradă din Mostar, așteptând miracolul
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
dinainte, dezvelindu-și gaura dintre dinți. Părea să reflecteze. - Da, a conchis. Poate că-mi ești dator cu dușca asta. - Intră. Au intrat În turn. Nou-sositul a privit În jur, surprins, și a făcut ușor stânga-Împrejur, ca să cuprindă enorma pictură circulară, pe când pictorul de război dibuia pe sub masa unde se Îngrămădeau peneluri, cutii și tuburi cu vopsele, apoi printre cutiile de carton puse pe dușumea, hârtiile cu schițe, scărițele, șevaletele și scândurile pentru schele, două becuri cu halogen de 120 de
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ei colaterale. Fotografiile lui erau ca șahul: acolo unde alții vedeau luptă, durere, frumusețe ori armonie, Faulques nu vedea decât enigme combinatorii. La fel se Întâmpla cu vasta pictură la care lucra acum. Când Încerca să rezolve ceva pe peretele circular, el era la antipodul a ceea ce lumea comună numea artă. Ori poate că, odată ce lăsase În urmă cine știe ce punct ambiguu și fără Întoarcere, unde, deja fără patimă, lâncezeau etica și estetica, arta devenea - poate că vorbele adecvate erau „din nou
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Dacă, așa cum susțineau teoreticienii artei, fotografia Îi amintea picturii ceea ce nu trebuia să facă nicicând, Faulques era sigur că munca lui din turn Îi amintea fotografiei ceea ce era ea În stare să sugereze, dar nu și să izbutească: vasta viziune circulară, continuă, din haoticul joc de șah, regula implacabilă care guverna hazardul pervers - ambiguitatea a ceea ce guverna ceea ce nu era absolut deloc Întâmplător - din lume și din viață. Acel punct de vedere confirma caracterul geometric al acelei perversități, norma haosului, liniile
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
la turn o femeie moartă și o certitudine: nimeni nu putea fixa toate acestea pe un rollfilm Într-a o sută douăzeci și cincea parte dintr-o secundă. Bărbatul care tocmai plecase confirma acest fapt. Era Încă o tușă pe enorma frescă circulară de pe zid. Încă o Întrebare pentru tăcerea Sfinxului. Fără Îndoială, merita un loc de onoare acolo, acordat de paradoxurile și piruetele unei lumi care demonstra cu tenacitate că, În ciuda faptului că linia dreaptă lipsea din natura animală și căuta prea
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
era Într-adevăr În posesia unor scurtături impecabil de drepte, care duceau la locuri precise În spațiu și timp. Deși foarte fără voie, Faulques era impresionat. În cursul după-amiezii, după ce așezase albumul pe masă, Ivo Markovic se răsucise spre zidul circular, privindu-l Îndelung cu interes, În tăcere. - Deci așa o vezi dumneata, murmurase În cele din urmă. Nu era o Întrebare, nici o concluzie. Suna ca o confirmare a unui gând de demult. Era ceva de nedezlegat, hotărâse Faulques, privind cartea
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
pictat vulcanul. L-a cercetat o vreme, apoi a ieșit afară, a pus În funcțiune generatorul și reflectoarele cu halogen, a căutat pensule și vopsele și s-a pus pe pictat. Ecoul discuției cu Ivo Markovic conferea nuanțe noi peisajului circular care Îl Înconjura. Pe Îndelete, cu cea mai mare grijă, pictorul de război a aplicat gri payne neamestecat pentru coloana de fum și cenușă, apoi, accentuând baza cerului cu albastru cobalt mixat cu alb, a uitat de precauții și a
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
era Întâmplătoare. Alături de Piero della Francesca, Uccello fusese, În pictură, cel mai bun geometru din epoca lui, având În rezolvarea problemelor o inteligență de inginer care Încă Îi mai impresiona pe specialiști. Umbra florentinului plana peste Întreaga frescă mare și circulară din turn, printre altele fiindcă primul gând de a abandona aparatele fotografice și a picta bătălia bătăliilor i se năzărise lui Faulques În fața tabloului din palatul Uffizi În ziua când Olvido Ferrara și el Înlemniseră În sala, din fericire goală
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
citește o hartă, o carte ori gândul cuiva. Pare una dintre fotografiile tale spusese imediat. O tragedie rezolvată cu o geometrie aproape abstractă. Uită-te la arcurile archebuzelor, Faulques. Observă cum se Încrucișează lăncile, care par să străpungă tabloul, planșa circulară a armurilor care descompun planurile, volumele dispuse prin chivăre și cuirase. Nu Întâmplător cei mai revoluționari artiști din secolul XX l-au revendicat pe pictorul acesta ca maestru, nu-i așa? Nici el Însuși nu-și putea Închipui cât de
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
berea, și Faulques a dus-o la buze, golind halba pe jumătate din prima dușcă. Punând-o jos, a observat că avea resturi de vopsea, roșu cadmiu, sub unghiile de la mâna dreaptă. Semăna foarte bine cu sângele. Și fresca, peretele circular al turnului, i-a revenit În gânduri. Cu multă vreme În urmă, Într-un oraș bombardat (era Sarajevo, deși putea fi și Beirut, Pnom Penh, Saigon sau oricare altul), Faulques avusese sânge pe unghii și pe cămașă trei zile la
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
amice, și Înainte ca tu să plătești nota: chiar dacă nu pare, În haos există ordine. Și fisura aceea din perete - una dintre atâtea altele - făcea parte din haos. În ciuda tencuielii groase din ciment și nisip, cu care Faulques chituise zidul circular al turnului de veghe, una dintre crăpăturile cele mai mari progresase cu alți câțiva centimetri În ultimele săptămâni. Și afecta deja una dintre zonele pictate ale frescei, Între negrul fumăraiei și orașul care ardea pe deal În contralumini geometrice, pe
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
din scena principală: coincidența extremă a puștilor din prim-plan, două paralele mortale care ținteau pieptul celui de-al treilea druz, cel care stătea drept, chiar În inima pe care el Își sprijinea mâna bandajată În bandulieră, o armonie aproape circulară de linii curbe, raze drepte și umbre al cărei centru erau mâna aceea și inima gata să-și Întrerupă bătăile. Fotografia de la Mogadiscio era contrariul: film color, imagine fără volum, aproape plană, cu fundalul ocru al unui perete din chirpici
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
o cutie cu chibrituri și a aprins felinarul cu gaz. Ca efect al penumbrei, imaginile pictate pe perete păreau să-i dea ocol ca niște fantome. Ori poate că nu era penumbra, și-a spus, aruncând o privire Înceată și circulară peisajului pe care noaptea aceea, ca multe altele, Îl posta pe malul râului morților: un loc cu ape Întunecate și liniștite, pe al cărui mal opus se adunau, privindu-l, umbre Însângerate care nu răspundeau decât cu vorbe triste. Faulques
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
viziunea precoce asupra problemei. Croatul avea dreptate Într-un fel. Fresca din jur, care Îl Înconjura cu umbrele și fantomele ei, era expunerea științifică a acestei viziuni, nu remușcare și nici căință. Dar exista o fisură În zid, În pictura circulară, care confirma, În esență, ceea ce Faulques intuise pe timpuri, și acum știa. Cu toată aroganța lui tehnică, savantul care Îl studia pe om din singurătatea Înghețată a observației lui, nu era În afara lumii, deși Îi plăcea să creadă asta. Nimeni
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
mișcarea elegantă a unui cal din șahul haosului - care Îl redaseră pe Faulques singurătății erau Într-un fel liniștitori: puneau lucrurile la locul lor. Pictorul de război a sorbit iar din coniac, după ce toastase În tăcere În direcția peretelui aproape circular, ca un toreador care salută din centrul arenei. Ea era acum pe malul Întunecat, unde umbrele vorbeau lătrând ca niște câini și gemând ca niște lupi. Gemitusque luporum. Cât despre Faulques, ultimii pași ai lui Olvido Îl redaseră pe veci
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
umăr, Își lipise ochiul drept de vizor și-și potrivise delicat degetul pe trăgaci. Jagerei, șoptise În germana lui de doi bani, printre dinți, ca și cum putea fi auzit de jos. Vânătoare la vedere. În câteva secunde, pușca descrisese o mișcare circulară lentă spre stânga. Apoi, cu o singură detunătură, chiulasa i se proptise În umăr, iar Faulques putuse prinde prim-planul unei fete slabe și Încordate, cu un ochi mijit și celălalt deschis, pielea nebărbierită, buzele castanii ca o linie implacabilă
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
colaborez la acesta? - Poți s-o faci, dacă ai chef. Croatul și-a potrivit mai bine ochelarii, apropiindu-și fața de pictură. Studia armurile, detaliile chiverelor și ganteletelor. La urmă, a făcut un pas Înapoi, a aruncat peretelui o privire circulară, s-a uitat la pictorul de război și a făcut un gest timid spre masa unde stăteau pensulele, tuburile și flacoanele. - Îmi dai voie? Faulques a surâs ușor, Încuviințând. - T rog servește-te singur. Markovic a șovăit, a lăsat ceașca
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
cunoști pe femeia de pe șalupă. Nu mai ai multă vreme. S-o cunoască pe femeia de pe șalupă. Aproape fără să-și dea seama, Faulques și-a crispat gura Într-un zâmbet. Nu mai rămăseseră femei de pictat pe marea frescă circulară din turn. Toate erau acolo: femeia violată, cu coapsele pline de sânge, cele strânse una Într-alta, ca o turmă speriată de puștile călăilor, cea cu trăsături africane, care se uita, muribundă, la privitor, cea care În planul cel mai
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]