KorAP: Find »[drukola/base=colț & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...112 113 114 ...1085 >

27,125 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

aduseseră obiceiuri aspre, curmalele numărate și apa tezaurizată. Nici cei o mie de ani În deșertul lumii creștine, unde doar comoara ascunsă e În siguranță, nu Încurajaseră lipsa de reținere. Dar lumea se schimba. Deșertul Înflorea. Ici și colo, În colțuri depărtate, din Europa Occidentală, evreul putea arăta că altele sunt calitățile pe care le Împărtășea cu arabul: calitatea de gazdă princiară, care spală picioarele cerșetorilor și-i hrănește din propria farfurie. Uneori putea Înceta să mai fie dușmanul celui bogat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
braț și mănușa de joc atârnându-i la glezna mâinii. Dr. John, În sfârșit adormit, cu o pastilă amară dizolvându-i-se pe limbă, vorbi la un moment dat În nemțește. Nu avea cușetă și stătea sprijinit În picioare În colțul compartimentului său când auzi afară chemarea rară și cîntată Köln, Köln, Köln. Partea a doua Köln 1. — Dar, desigur, dragă, nu mă deranjează că ești beată, spuse Janet Pardoe. Ceasul de deasupra gării din Köln bătu ora unu și un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
pusă strâmb. Norocul o favoriză. Un bărbat ieși dintr-un compartiment și Își făcu drum spre toaletă, iar ea, În timp ce se lipi cu spinarea de-o fereastră ca să-i facă loc, Îl zări pe omul În balonzaid moțăind Într-un colț, deocamdată singur. El ridică privirile și-o văzu pe domnișoara Warren În ușă, clătinându-se puțin Înainte și Înapoi. — Pot să intru? Întrebă ea. Am urcat În tren la Köln și nu găsesc loc. Vocea Îi era joasă, aproape tandră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
că de fapt n-a murit, spuse ea cu venerație. În timp ce juriul se retrăsese, el ieșise afară din clădirea tribunalului pe sub ochii polițiștilor. Aceștia stăteau și nu puteau face nimic până la Întoarcerea juriului. Păi, mă jur c-am văzut un colț al mandatului ieșind din buzunarul de la piept al lui Hartep. A dispărut ca și cum nici n-ar fi existat și totul a continuat exact ca Înainte. Până și Kamnetz. El nu-și putu masca un interes dezamăgit. — Chiar așa? Până și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
regele, reportajul meu o să domine ziarul, se gândi ea și, cu privirile pe fata din fața ei, revăzu imaginea doctorului Czinner, obosit și ponosit, așa, de modă veche, cu gulerul Înalt și cravata lui Îngustă și cu nodul strâns, stând În colțul compartimentului cu mâinile Încleștate pe genunchi, În timp ce ea Îi spune o groază de minciuni despre Belgrad. „Doctorul Czinner trăiește“, se gândi ea, compunând titlurile, dar nu acesta va fi cel mai de sus, căci trecuseră cinci ani și nu vor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
În nemțește, știind că-i englezoaică și Închipuindu-și că nu-i poate Înțelege. Ea le rânji cu malițiozitate, dezvelindu-și dinții mari din față, și alergă mai departe. Compartimentul era ușor de găsit, pentru că recunoscu balonzaidul aninat Într-un colț, precum și pălăria moale și pătată. Pe banchetă zăcea un ziar de dimineață, pe care doctorul Czinner Îl cumpărase cu un minut sau două În urmă În gara din Würzburg. În scurta căutare Întreprinsă de Coral Musker de-a lungul culoarului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
clasa Întâi, dar Îl găsi ascuns Într-o cușetă de clasa a doua. Cu bărbia vârâtă În pelerină, cu mâna peste căușul unei pipe, acesta pândea cu ochi mici și lucitori oamenii care treceau pe culoar. Un preot moțăia În colțul opus. Domnișoara Warren deschise ușa și păși Înăuntru. Se comportă ca un stăpân - se așeză fără a mai aștepta să fie invitată. Simțea că-i oferea omului acestuia ceva ce-și dorea, publicitate, iar ea nu câștiga nimic corespunzător În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
spuse domnișoara Warren. Am prins-o! Domnul Savory tresări: — Despre ce-i vorba? Întrebă el. O durere de dinți? — Nu, nu, spuse domnișoara Warren. Simțea că-i este recunoscătoare pentru iluminarea care acum inunda mintea ei cu lumină, nelăsând nici un colț Întunecat În care doctorul Czinner s-ar fi putut ascunde de ea. — Un interviu atât de minunat, asta am vrut să zic. Văd deja modul În care să vă prezint. — Aș putea să văd șpaltul? — Ah, nu suntem o publicație

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
galeria aglomerată. Dacă merge, se gândi ea, mă duc și eu, mă țin de el, voi avea reportajul acestaDar se simți ciudat de lipsită de voință și indecisă, pentru că nu-i mai rămăsese nici o amenințare. Era Înfrânt cum ședea În colțul lui, bătrân și disperat, cu ziarul acela adunând praful de pe podeaua dintre ei, și era triumfător când o văzu cum părăsea compartimentul, uitând ghidul Baedeker pe banchetă, tăcerea fiind singurul răspuns la exclamația ei: — Ne revedem În Viena! După ce domnișoara

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
dr. Czinner care fusese atât de iubit, că merita osteneala ca un ucigaș plătit să ațintească un revolver spre capul lui. Aceasta era amintirea cea mai mândră dintre toate, cea În care dr. Czinner stătea În parc, În berăria din colțul săracilor, și auzi Împușcătura făcând țăndări oglinda din spatele lui și avu dovada finală a cât de mult Îl iubeau cei săraci. Dar fantoma lui Czinner, cel ghemuit la adăpost, În timp ce vântul de răsărit mătura cheiul și marea cenușie mișca pietricelele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Întregii afaceri, pentru că, deși scara de incendiu cobora prin spatele apartamentului și nu se vedea dinspre stradă, ea dădea spre triajul de marfă, iar triajul era limita rondului unui polițist. Acesta apărea la fiecare trei minute, iar felinarul slab de la colțul barăcii făcea să-i lucească jambierele negre, lustruite, centura de piele, tocul pistolului. Zăpada adâncă Înăbușea zgomotul de pași și Josef nu se putea baza să-l audă când se apropia, dar tic-tacul ceasului Îl făcea să nu uite pericolul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
să piardă secunde prețioase, așa că Își continuă coborârea neglijând cu nesăbuință gheața de pe tălpi, săltând câte două trepte o dată. Când ajunse la următorul geam, bătu ușor. Nu veni nici un răspuns. Murmură o Înjurătură printre dinți, ținând capul Întors spre acel colț al triajului În care urma să apară curând polițistul. Bătu iar și de data aceasta auzi un târșâit lejer de papuci. Închizătoarea geamului se ridică și o voce de femeie Întrebă: — Anton? Tu ești? — Da, spuse Josef, Anton sunt. Dă-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
cu voce tare ca să audă cum sună. „Am trecut doar ca să-mi prezint demisia.“ Dar zgomotul trenului Îi reduse bravada la un sunet echivalent mai degrabă cu un văl tremurător. — Scuzați-mă, Îi spuse el domnului Peters, care moțăia În colțul lui, puțin unsuros la gură după cina ce-o servise. El Își Întinsese picioarele de-a curmezișul compartimentului și-i bloca intrarea. — Scuzați-mă, repetă ea, iar domnul Peters se trezi și se scuză. — Vă-ntoarceți la noi? Asta-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
pentru ca el să ajungă un om cu educație. Își aminti ziua În care Își luase diploma de medic și cum i-au făcut o vizită În camera lui, care era și dormitor, și cât de tăcuți au stat Într-un colț, privindu-l cu respect, chiar cu teamă, și fără iubire, pentru că acum, că era om cu școală, nu-l mai puteau iubi. Îl auzise pe tatăl său spunându-i o dată „Domnule“. Lumânările acelea se stinseseră de timpuriu și abia dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
pasagerii de la clasa a treia? Fața preotului Întoarsă În cealaltă parte, degetele lui ridicate, șoapta Într-o limbă moartă, toate i se părură brusc la fel de frumoase, la fel de valoroase și la fel de iremediabil pierdute ca și tinerețea și prima lui iubire, la colțul zidului viaductului. Aceasta a fost clipa În care dr. Czinner a dat cu ochii de domnul Opie, care stătea singur Într-un compartiment de clasa a doua și scria ceva Într-un carnețel. Îl urmări cu un fel de lăcomie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Se aruncase Întotdeauna În orice nouă aventură cu un entuziasm relaxat. — Ce să fac? Să-mi scot hainele? El aprobă din cap, constatând că nu-i În stare să vorbească, și o văzu ridicându-se de pe pat, mergând Într-un colț și Începând să se dezbrace Încet și foarte metodic, Împăturindu-și pe rând fiecare articol vestimentar și așezându-le cu grijă pe toate pe locul din fața ei. În timp ce-i urmărea mișcările calme, Își dădu seama de diformitățile propriului trup. Spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
aș fi vărsat mațele imediat. Partea a patra Subotica 1. Aparatul de recepție al telegrafului din biroul șefului gării Subotica Începu să păcăne. Puncte și liniuțe se revărsară În Încăperea goală. Prin ușa deschisă, Lukici, funcționarul, se așeză Într-un colț al biroului de mesagerie și blestemă sunetele insistente. Dar nu făcu nici un efort să se ridice. Nu poate fi nimic important la ora asta, Îi explică el funcționarului de la mesagerie și lui Ninici, un tânăr În uniformă, unul din grăniceri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
ce-a spus acesta a fost un „Nțț“ dezaprobator. Ninici și câinele se ținură după maior, traversând postul de gardă și apoi liniile de tren. În biroul șefului de gară, Lukici se făcea că lucrează de mama focului Într-un colț, În timp ce funcționarul de la mesagerie se aținea În preajma ușii, adunând pe o coală de hârtie coloane de cifre. — Linia este destul de bună, domnule, spuse Lukici și se strâmbă la Ninici din spatele maiorului. Îl invidia că era atât de aproape de aparat. — Alo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
și bătu la ușă: „Budapesta“. Luminile se aglomerară laolaltă și pe malul opus al fluviului, parcă pe jumătate căzute din Înaltul cerului, luciră trei stele. — Ce-i aia? Acolo! Trece! Repede! — Cetatea, spuse el. „Budapesta!“. Josef Grünlich, care stătea În colțul lui, cu capul căzut În bărbie, se trezi cu o tresărire și se duse la fereastră. Văzu străfulgerarea unui luciu de apă Între edificii Înalte și cenușii, lumini arzând În Încăperile de la etaj, tăiate brusc de bolta gării, iar apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-i acolo, pentru că atunci nu avea cum să se petreacă asasinatul fulgerător al unui străin neidentificat. Nu vor putea face altceva decât să redeschidă procesul. Își deschise geamantanul și scoase ghidul Baedeker. Apoi aprinse un chibrit și Îl apropie de colțul hărții. Hârtia lucioasă ardea Încet. Calea ferată se ridică și se descompuse sub limba mică a unei flăcări, iar el văzu turnul pătrat al poștei transformându-se În cenușă neagră. Apoi verdele parcului, Kalimagdan, deveni cafeniu. Străzile cartierului săracilor au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
să prind neapărat trenul acesta! Cereți-le să-l anunțe pe prietenul meu. El nu o auzi. Rămase țeapăn lângă sobă, cu mâinile Înfundate În buzunare și răspunse la Întrebările ce i se puneau. Fata se Întoarse spre germanul din colț, care-și privea vârful pantofilor. — Spuneți-le că n-am făcut nimic, vă rog. El ridică ochii o clipă, uitându-se la ea cu ură. În sfârșit, dr. Czinner spuse: — Am Încercat să le explic că dumneata nu știi nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
limba peste buze. — Evident, poliția știe mai bine cum se păzește un prizonier. Mă Înclin În fața cunoașterii ei superioare. Scoate lucrurile din mașină, Îi spuse el lui Ninici, și du-le În camera mea. Apoi Îi conduse pe ofițeri pe după colțul sălii de așteptare și dispărură din vedere. Ninici se holbă după ei până când șoferul Îi strigă: — Nu pot s-aștept toată ziua aicea, În mașină! Fuga marș! Voi, soldații, nu prea sunteți obișnuiți să puneți mâna. Începu să scoată lăzile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Întârziase o zi la spectacol. Balta e plină de pești la fel de buni, Își spuse ea, dar se simți totuși legată Într-un fel ciudat de o amintire căreia Îi lipsea orice putere de convingere. Germanul ședea drept ca lumânarea În colțul lui. Dormea. Globii ochilor Îi clipeau, gata să se ridice la cel mai mic zgomot nefamiliar. Era obișnuit să se odihnească În locuri bizare și să profite de orice răgaz. Când ușa se deschise, ochii lui se deschiseră imediat, alerți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
nu era acolo, dar presupuse că se afla la toaletă. Ofițerul vamal bătu cu degetele În bagajul ei. — Și acesta? — E deschis, spuse el. Doamna nu-i aici. Nu veți găsi nimic. Când se văzu iarăși singur, se rezemă În colțul lui și Închise ochii, ca să evalueze mai bine afacerile domnului Eckman, dar când trenul părăsea Subotica, el adormise. Visă că urca scările spre biroul domnului Eckman. Înguste, fără covor și neluminate, ele ar fi putut duce la un apartament de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
mare de hârtii, iar domnul Eckman Își mângâia mustața și bătea darabana cu stiloul pe birou, În timp ce un păianjen Își trăgea sforile plasei peste o călimară uscată. Lumina electrică era slabă și fereastra era murdară de funingine, iar Într-un colț, pe o sofa de inox, doamna Eckman ședea și croșeta hăinuțe de copii. — Recunosc totul, spuse domnul Eckman. Brusc, scaunul lui se ridică până când acesta ajunse sus, deasupra lui, și bătu cu un ciocănel de licitație. Răspunde-mi la aceste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]