6,839 matches
-
care restrângea libertatea religiilor mai mult decât o garanta, asigurând de fapt o intruziune mai accentuată a statului în afacerile religioase, a fost puțin revizuită de-a lungul timpului în 1932, 1962 și 1975, rămânând în fapt legea fundamentală privind confesiunile religioase în URSS24. Dacă în perioada 1929-1941 această lege a fost aplicată cu multă strictețe și uneori chiar cu prea mult zel, în perioada 1943-1959 legea a fost mai mult sau mai puțin ignorată de Stalin. Acest lucru s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
deschidere a Adunării Naționale Bisericești din 6 iunie 1949, cu prilejul omagiului adus patriarhului Justinian Marina. În fapt, discursul festiv ținut chiar de înaltul prelat al Bisericii a fost o dare de seamă a transformărilor care avuseseră loc în viața confesiunii ortodoxe ca urmare a instituirii de către guvernul comunist a unei noi politici religioase, dar și ca fruct al colaborării dintre puterea politică și cea spirituală. Patriarhul Justinian a enumerat evenimentele majore produse în intervalul 1948-1949, subliniind importanța înlăturării Concordatului cu
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
orele de catehetică și omiletică în care urmau să se discute sarcinile pe care fiecare preot trebuia să le îndeplinească în parohia sa: concentrarea în săvârșirea actelor liturgice, intensitatea rugăciunii pentru captarea atenției credincioșilor, modalitatea de administrare a canoanelor după confesiune, dar și menținerea curățeniei în biserică, în curtea acesteia și a cimitirului, iar mai presus de toate menținerea unei vieți familiale din punct de vedere moral exemplară 48. Politicile care au oferit baza legislativă a introducerii cursurilor de îndrumare misionară
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
a cursurilor de îndrumare misionară. • Legislația privind Biserica ortodoxă Imediat după instaurarea regimului comunist, în proiectul de Constituție reglementarea cultelor religioase a fost formulată de art. 28, care prevedea faptul că „Libertatea conștiinței și libertatea religioasă sunt garantate de Stat“. Confesiunile puteau să se organizeze dacă ritualul și practica lor nu erau contrare Constituției, securității publice și bunelor moravuri. Comunitățile religioase nu puteau deschide sau întreține instituții de învățământ general, ci numai școli destinate pregătirii personalului deservent care urmau să funcționeze
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
intitulat Legea pentru regimul general al Cultelor (care reprezenta o aplicare a Constituției în domeniul vieții religioase) și, în același timp, anularea Legii din 1928. Decretul nr. 177 avea 62 de articole care cuprindeau dispoziții generale și specifice în legătură cu organizarea confesiunilor, raporturile acestora cu puterea politică, activitatea și patrimoniul cultelor, relațiile interconfesionale, învățământul religios și câteva dispoziții finale și tranzitorii. Astfel, statul se angaja să garanteze libertatea conștiinței și pe cea a religiei, dar și libertatea individului de a îmbrățișa orice
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
nu contravenea Constituției, securității publice și bunelor moravuri. Prima condiție fundamentală de existență și liberă funcționare a oricărui cult era recunoașterea acestuia prin decret de către Prezidiul Marii Adunări Naționale, în urma recomandării făcute de Ministerul Cultelor. De asemenea, în vederea recunoașterii, fiecare confesiune trebuia să prezinte Ministerului Cultelor, pentru a fi verificat și aprobat, un statut de organizare și funcționare ce trebuia să cuprindă detalii legate de organizare, conducere și administrare 50. A doua condiție era aceea că șefii cultelor urmau să fie
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
transformate la nivel politic în • Ibidem, p. 80. • Ibidem, Anul LXVII (1949), nr. 11-12, noiembrie-decembrie, p. 61-62. • Ibidem, Anul LXVIII (1950), nr. 3-6, martie-iunie, p. 249-250. • Ibidem, Anul LXVIII (1950), nr. 10, octombrie, p. 535. instrumente de „desconspirare“ a celorlalte confesiuni catalogate de regimul comunist drept dispozitive de propagandă ale sistemului occidental, dar și sub aspectul lor material cu formă simbolică de recompensă. Astfel, Sfântul Sinod anunța prin glasul patriarhului Justinian că se hotărâse echivalarea salariilor preoților cu cele ale învățătorilor
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
au desfășurat în strânsă legătură cu cele din Principatele Române și din Transilvania. La 8/20 mai 1848 a avut loc la Cernăuți o mare adunare națională a bucovinenilor, la care au participat reprezentanți ai diferitor pături sociale, naționalități și confesiuni. Un rol important în timpul acestor evenimente l-au avut frații Hurmuzaki. Principalele revendicări ale bucovinenilor erau separarea Bucovinei de Galiția și constituirea ei într-o provincie autonomă, conservarea naționalității române și crearea de școli naționale, dezrobirea țăranilor prin desființarea clăcii
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Nistor. În domeniul zoologiei s-a remarcat profesorul Eugen Botezat, membru corespondent al Academiei Române, iar Constantin Isopescu Grecul s-a afirmat ca un distins jurist în domeniul dreptului penal. La Universitatea din Cernăuți au învățat studenți de diferite etnii și confesiuni (germani, români, ucraineni, polonezi, evrei), care s-au organizat și au activat în diferite societăți studențești, constituite pe criterii etnice. Studenții români au activat în mai multe societăți, cele mai importante fiind „Arboroasa“ (1875-1878), „Junimea“ (1878-1938), „Bucovina“ (1880-1938), „Academia Ortodoxă
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
După anul 1869 s-a amplificat într-un ritm ascendent sistemul de învățământ, iar copiii de diferite etnii au avut dreptul și posibilitatea de a fi instruiți în limba maternă. După realizarea autonomiei provinciale, românii bucovineni, împreună cu celelalte etnii și confesiuni conlocuitoare, s-au bucurat de largi drepturi culturale, politice și cetățenești, iar Bucovina s-a evidențiat prin toleranța și buna înțelegere care a existat în această provincie multietnică. Consecința cea mai nefastă a stăpânirii austriece a fost, însă, înstrăinarea acestui
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
război alături de Rusia, „Moldova“ își sprijinea întreaga sa atitudine pe ideile antirusești și pe lozinca „Germania e invincibilă“. Nici una din aceste idei n-a putut influența acțiunea „factorilor răspunzători“, cum numea Octavian Goga guvernul și regele, în volumul său de confesiuni Cântece fără țară9. În martie 1906 apăruse la Iași primul număr al „Vieții Românești“, avându-i ca directori pe C. Stere și Paul Bujor, „sufletul“ revistei fiind de-a lungul anilor Garabet Ibrăileanu; în 1907 Paul Bujor se retrage, locul
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
estetism, de idealul unei vieți preschimbate în obiect de artă. În virtutea acestor considerații am fost tentați să vedem în marxism un efort de a ieși prin operă din biografie 84. Scrisul lui Marx nu a fost doar o formă de confesiune care a îndeplinit o funcție transgresivă 85. Cu ajutorul scrisului și prin intermediul operei, filosoful german își construia o nouă personalitate 86. Scria pentru a deveni altceva decât era. Demersul său se consuma nu în direcția aprofundării ci a înstrăinării de sine
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
și socială. De aici fronda insistentă, exhibiționismul, mizantropia, extravaganțele de vocabular sau de comportament puțin înțelese de critica vremii, care le considera lipsite de autenticitate. Tehnica aleasă de prozatoare este aceea a „vocilor” narative, textul nefiind altceva decât însumarea unor confesiuni pe care cititorul are sarcina de a le atribui diverselor personaje. S-a spus că L. aspiră la o literatură „complicată și subtilă, o proză în care planul real și cel imaginar să se suprapună între ele, fără să existe
LOGAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287845_a_289174]
-
1927, 9; Octav Șuluțiu, „Farmece”, „Axa”, 1933, 15; N. Iorga, [„Trecute vieți de doamne și domnițe”. Raport], AAR, partea administrativă și dezbaterile, 1932-1933; Octav Șuluțiu, „Trecute vieți de doamne și domnițe”, vol. II, F, 1935, 4; Predescu, Encicl., 340; Crăciun, Confesiuni, 199-200; Dicționarul botoșănenilor, ATN, 1984, 9; B. Ionel, Constantin Gane, ATN, 1985, 4; Elena Sfrangeu, Constantin Gane și rolul Găneștilor în istoria și cultura română, CL, 1989, 9. C.Bz.
GANE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287164_a_288493]
-
Gavril, LCF, 1972, 37; Valentin Tașcu, „Împărăția”, F, 1972, 9; Dan Culcer, „Împărăția”, VTRA, 1972, 11; Poantă, Modalități, 119-120; Cristea, Un an, 211-213; Barbu, O ist., 423; Piru, Poezia, I, 359, II, 427-431; Iorgulescu, Al doilea rond, 296-299; Dana Dumitriu, Confesiunea ca revanșă, RL, 1979, 2; Valentin Tașcu, „Noaptea definitivă”, F, 1979, 2; Mircea Popa, Cazuistica anormalității, TR, 1979, 18; Paul Dugneanu, Substanță lirică și expresie, LCF, 1979, 36; Alboiu, Un poet, 57-59; Cristea, Faptul, 283-287; Lit. rom. cont., I, 709-710
GAVRIL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287179_a_288508]
-
scurtă însumează narațiuni și articole, însă granițele dintre specii sunt, la autorul Bisericuței din Răzoare, cu totul fluide. Scrierile clasabile sub genericul „articole” includ, dacă nu sunt (integral sau în bună parte), evocări lirice, reverii, note de călătorie, amintiri, portrete, confesiuni; povestirile, nuvelele și romanele conțin poezie, reflecție, comentariu, adesea cu iz de predică. Epicul e inundat, nu rareori, de lirism, istorisirea integrează frecvent descripții, în special tablouri de natură, uneori cu valoare aproape autonomă. În primele două volume, alături de scrierile
GALACTION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287129_a_288458]
-
rob. În Soleima, eroina titulară, o cadână, este împușcată de soțul ei pentru o presupusă infidelitate, fie și numai visată. Dintre romanele lui G., două dezvoltă problematica din nuvele, în special pe cea erotică. Scris la persoana întâi, Roxana e confesiunea unui tânăr preot celibatar, pus de viață într-o situație similară celei din nuvela De la noi, la Cladova. Paroh al unui cartier muncitoresc, recent hirotonit, Abel Pavel, animat de idealism creștin, năzuiește să întemeieze o mănăstire și să construiască o
GALACTION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287129_a_288458]
-
nu demonstrează încă o vocație autentică, multe poeme, unele cu rimă sau cu ritm care șchioapătă, mimând un sentiment ori o semnificație obscură. De cele mai multe ori tensiunea, emoția pe care poetul încearcă să le imprime versurilor, prin intermediul sugestiei sau al confesiunii directe, sunt artificiale. Tendința de a urma modelul stănescian, al poeziei abstracte, conceptuale, conduce la construcții artificioase, lipsite de originalitate. Nu întâmplător, laitmotivele sunt cuvinte-metaforă, precum numele, semnele, urmele, sângele, timpul, piatra, sufletul, focul ș.a., relativ uzitate de mai toți
GHERGHEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287245_a_288574]
-
au fost Împrumutate și exportate termenul și metoda, avea la origine un mecanism metafizic pervertit. Fie că i s-a spus „spălarea creierului” sau „reforma gândirii”, aceasta presupunea o formă simbolică de „moarte” și apoi de „Înviere” a victimei, prin confesiune. „Învierea” nu putea avea loc decât după etapa autocritică de analiză a „culpelor” și „păcatelor”. „Renașterea” depindea strict de această autocritică, singura catalizatoare posibilă a „resurecției”. Reeducarea echivala, simbolic, cu o lobotomie care urmărea obținerea supunerii totale și perpetue. Subiectul
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
unitate”. Altfel spus, confuzia uneori voită care se face Între unitate și centralizare culturală a permis controlul diversității culturale, respectiv restrângerea diversității culturale. Spre deosebire de alte culturi moderne, a căror unitate este viabilă mai cu seamă În perimetrul limbii și al confesiunii, cultura română modernă este activă În special În cadrul statalității recente, desemnată după 1918. Liantul limbii nu a fost coeziv pentru comunitățile românești din afara României, cum nici liantul credinței religioase nu a avut un efect pragmatic, rămânând În planul unei proiecții
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
de dragoste, apărut în 1938, este mult amplificată prin introducerea unei noi părți, constituită din scrisorile eroinei. Caracterul și eșecul tragic al arivistului (modelul Julien Sorel este menționat în text), care sacrifică iubirea pentru a parveni, sunt potențate prin contrapunerea confesiunilor personajului feminin. Epistolarul protagonistei, diferit net ca atitudine și stil de relatările eroului, dezvăluie o fermecătoare personalitate feminină. Spre final, narațiunea deviază către un romanesc ieftin și precipitat, cu exagerări ale ficțiunii ancorate în senzațional. Două părți inegale are și
DRUMES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286883_a_288212]
-
și arborescentă a lui D. este aceea a unui autor pentru care „poezia nu e stare de grație, ci una de chinuitoare autoanaliză” (Dan Grigorescu). Primele lui cărți indică o structură barocă, tensionată în căutări și trăiri și exuberantă stilistic. Confesiunea malaxează imagini, matafore și simboluri luxuriante, ample comparații și compuneri oximoronice, într-o gesticulație de mari ceremonialuri, cu o dicție solemn-sacerdotală ce-i va caracteriza aproape tot scrisul. E o poezie care „reușește să reunească «contorsiunile» din versul lui Ion
DUMITRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286914_a_288243]
-
cu suficiente virtuți plastice, semn al trăirilor pozitive, ca efect al receptării frumuseții luminoase, nealterată de intruziuni, inevitabil ochiul se întoarce spre interior, „peștera ființei mele”), în care „e negură nebiruită”. Un accident biografic (moartea soției, care a determinat și confesiunea în proză Pietate, 1930) acutizează și mai mult stările negre ale poetului, torturat de amintirea iubitei, generând în volumele Cenușă sfântă (1930; Premiul Societății Scriitorilor Români), Elegii (1933; Premiul Societății Scriitorilor Români și Premiul Academiei Române), Zăpezi și purpură (1936) tânguioase
DUMITRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286908_a_288237]
-
cronicilor literare și asupra amplei analize dedicate prozei lui Henry James, ci și asupra construcției propriei literaturi de ficțiune. Ca prozatoare, D. corectează întotdeauna bovarismul funciar al personajelor sale - majoritatea femei memorabile - printr-o luciditate ce amendează ironic nevoia de confesiune, prin descoperirea de sine într-un proces de analiză pe cât posibil detașată. În exegeza critică, D. a folosit frecvent noțiunea de „realism psihologic” - autorevelarea personajului printr-o conștiință fluidă, nedeterminată, negând fixitatea unui caracter dat, vibrând la evenimentele exterioare trecute
DUMITRIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286916_a_288245]
-
spirituală celor mai pregnant realizate personaje, indiferent de epoca istorică în care le va situa naratoarea. Tematica predilectă este de două tipuri: modern-existențialistă, tematica definirii sinelui autentic, mutilat de raporturile cu ceilalți și cu istoria (definire realizată de obicei prin confesiune sau monolog interior al personajului la limita raționalului), și tematică existențialist-istorică - a descoperirii autenticului, a revelării elementului uman nefalsificat în figurile marilor oameni ai istoriei naționale (realizată prin narațiune tradițională, prin relatare din unghi omniscient auctorial). Tehnicile narative combină monologul
DUMITRIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286916_a_288245]