2,898 matches
-
constelație creată de astronomul Jérôme Lalande în 1795, căreia i-a dat numele principalului său instrument astronomic pe care îl folosea: cvadrantul, probabil în onoarea astronomului Tycho Brahe, care perfecționase și se folosise și el de acest instrument. Era o constelație de pe cerul de nord, situată între constelațiile oficiale Boarul, Dragonul și Ursa Mare. Cea mai luminoasă stea, „CL Draconis”, poate avea magnitudinea de 4,95. A devenit învechită, dispărând din cataloagele astronomice, dar ploaia de meteori Cvadrantide / Quadrantide îi poartă
Cvadrantul (constelație) () [Corola-website/Science/332710_a_334039]
-
1795, căreia i-a dat numele principalului său instrument astronomic pe care îl folosea: cvadrantul, probabil în onoarea astronomului Tycho Brahe, care perfecționase și se folosise și el de acest instrument. Era o constelație de pe cerul de nord, situată între constelațiile oficiale Boarul, Dragonul și Ursa Mare. Cea mai luminoasă stea, „CL Draconis”, poate avea magnitudinea de 4,95. A devenit învechită, dispărând din cataloagele astronomice, dar ploaia de meteori Cvadrantide / Quadrantide îi poartă numele.
Cvadrantul (constelație) () [Corola-website/Science/332710_a_334039]
-
decembrie, cu o Rată Zenitală pe Oră (ZHR) de 120-160 de meteori/oră, în condiții optime de observare, ceea ce face această ploaie de meteori, alături de Quadrantide, cea mai abundentă ploaie meteorică din fiecare an. Meteorii acestei ploi au radiantul în constelația Gemenii, cam din dreptul stelei Castor. Meteorii din acest roi pot fi văzuți la jumătatea lunii decembrie, în fiecare an, având apogeul în jurul datelor de 12 - 14 ale lunii. le par să se intensifice, în fiecare an, ploile recente având
Geminide () [Corola-website/Science/332715_a_334044]
-
sau nebuloasa Ochiul-Pisicii (NGC 6543) este o nebuloasă planetară din constelația Dragonul. Din punct de vedere structural, este una dintre cele mai complexe nebuloase cunoscute, iar observații de înaltă rezoluție realizate cu Telescopul Spațial Hubble dezvăluie structuri remarcabile, cum ar fi noduri, jeturi de material, bule și structuri în formă de
Nebuloasa Ochi de Pisică () [Corola-website/Science/332852_a_334181]
-
VY CMa" de magnitudine 7, în catalogul său din 1801. Astăzi, "VY Canis Majoris" este celebră prin faptul că este cea mai mare stea observată vreodată (de magnitudine 7,9). În 1801, lucrând la Observatorul din Paris, a descoperit, în constelația Ursa Mare, o stea pitică roșie, care îi poartă numele: Lalande 21185. A prezentat peste 150 de articole în fața Academiei de Științe. I se datorează și o interesantă carte de călătorie în Italia: Precum și: De altfel, într-un cântec al
Joseph Jérôme Lefrançois de Lalande () [Corola-website/Science/332870_a_334199]
-
până la razele X și gamma, generate de temperatura extremă dominantă în vecinătatea găurii negre alimentată continuu de către discul său de acreție. Primul blazar a fost descoperit în 1968. Astronomii au detectat un semnal cu provenind de la un obiect straniu din constelația Șopârla, cunoscut atunci sub numele de BL Lacertae, luat (în mod eronat) drept o stea variabilă. Acest blazar este unul dintre cele mai apropiate de Terra, la o distanță de 900 de milioane de ani-lumină.
Blazar () [Corola-website/Science/332907_a_334236]
-
este o cometă cu perioadă lungă, de culoare verzuie, care a fost descoperită de astronomul amator australian, Terry Lovejoy, la 17 august 2014, cu un telescop Schmidt-Cassegrain de 20 de centimetri, în constelația sudică Pupa. Cu o magnitudine de 15 (în spectrul vizibil) la primele observații, cometa a câștigat în strălucire atingând 7,4 în luna decembrie 2014. În 28−29 decembrie 2014, cometa a trecut la 1/3° de roiul globular Messier
C/2014 Q2 (Lovejoy) () [Corola-website/Science/333598_a_334927]
-
ani. Aceasta a fost prima dovadă ca un orice alt corp, decât planetele orbitează în jurul Soarelui. În această perioadă (1704), termenul de „Sistem Solar” a apărut pentru prima dată în limba engleză. În 1781, William Herschel căutând stele binare, în constelația Taurul, a observat ceea ce el credea ca fiind o nouă cometă. Orbita însă a arătat că aceasta era o nouă planetă, Uranus, prima descoperită vreodată. Giuseppe Piazzi a descoperit planeta Ceres în 1801, o lume mică între Marte și Jupiter
Descoperirea și explorarea sistemului solar () [Corola-website/Science/333637_a_334966]
-
la aflarea unor indicii privitoare la existența posibilă a unui satelit natural al asteroidului Cybele, de 11 km, care orbitează la 900 km distanță. La 24 august 2008 Cybele a ocultat steaua "2UCAC 24389317", cu magnitudinea de 12,7, din constelația Ophiuchus., iar în 11 octombrie 2009, Cybele a ocultat o stea cu magnitudinea de 13,4, din constelația Aquarius.
65 Cybele () [Corola-website/Science/333095_a_334424]
-
care orbitează la 900 km distanță. La 24 august 2008 Cybele a ocultat steaua "2UCAC 24389317", cu magnitudinea de 12,7, din constelația Ophiuchus., iar în 11 octombrie 2009, Cybele a ocultat o stea cu magnitudinea de 13,4, din constelația Aquarius.
65 Cybele () [Corola-website/Science/333095_a_334424]
-
mai luminoasă, a cărei strălucire variază de la 0,1 la 2 magnitudini potrivit unei perioade bine definite, cuprinsă între 1 și 135 de zile, de unde își trage numele de stea variabilă. Ele au fost denumite după prototipul stelei δ din constelația Cefeu. Steaua Polară este o cefeidă (cel puțin până în 1994 de când strălucirea sa a devenit stabilă, fără să fi fost găsită vreo explicație. Vezi Alpha Ursae Minoris). Henrietta Leavitt, în anii 1910-1920, la Universitatea Harvard, a clasat cefeidele din "Norii lui
Cefeidă () [Corola-website/Science/333235_a_334564]
-
(α Sct / α Scuti) este steaua cea mai strălucitoare din constelația Scutul lui Sobieski. Este o gigantă portocalie de tip spectral K2III și de magnitudine aparentă 3,85. Se găsește la circa 174 de ani-lumină de Terra. Magnitudinea sa absolută este egală cu 0,21. Cel mai bun timp de observare
Alpha Scuti () [Corola-website/Science/333347_a_334676]
-
este titlul scurt al atlasului constelațiilor realizat de astronomul german Johann Bayer. A fost publicat la Augsburg (Germania) în 1603 de Christophorus Mangus sub titlul complet ": omnium asterismorum continens schemata, nova methodo delineata, aereis laminis expressa." ("literal": „Uranometria, conținând hărțile tuturor constelațiilor, desenate potrivit unei noi
Uranometria () [Corola-website/Science/333369_a_334698]
-
titlul scurt al atlasului constelațiilor realizat de astronomul german Johann Bayer. A fost publicat la Augsburg (Germania) în 1603 de Christophorus Mangus sub titlul complet ": omnium asterismorum continens schemata, nova methodo delineata, aereis laminis expressa." ("literal": „Uranometria, conținând hărțile tuturor constelațiilor, desenate potrivit unei noi tehnici și gravate pe plăci de cupru”). În română, cuvântul "Uranometria" vine din greaca veche, prin intermediar francez: "uranométrie": "oυρανός" (transcris: "uranos"), „cerul”, care dă și numele muzei Urania, muza astronomiei, în mitologia greacă. Elementul de
Uranometria () [Corola-website/Science/333369_a_334698]
-
care acoperă în totalitate sfera cerească. Înainte de Johann Bayer,elaborarea hărților cerești era ghidată îndeosebi de grijile estetice și astrologice, pozițiile stelelor fiind mai tot timpul neindicate, ajustate pentru a se plia exigențelor de formă a figurilor stilizate pe care constelațiile ar fi trebuit să le reprezinte, preocupându-se relativ puțin de exactitate. Această tradiție, bazată în general pe cataloagele de fapt destul de imprecise de Ptolemeu și Al-Sufi, va continua în întregul Ev Mediu și în Renaștere, până la publicarea lucrării "Uranometria
Uranometria () [Corola-website/Science/333369_a_334698]
-
atunci, i-a servit de bază la realizarea atlasului său ceresc. Totuși, tabelele lui Brahe, măsurate din Danemarca, nu listau stelele cele mai australe. Pentru a realiza cea de-a 49-a planșă a atlasului său, care introduce 12 noi constelații din emisfera sudică, Bayer a utilizat un catalog produs de navigatorii olandezi Pieter Dirkszoon Keyser și Frederick de Houtman între 1595 și 1597, care ei înșiși reluaseră și îmbunătățiseră observațiile predecesorilor lor Amerigo Vespucci și Andrea Corsali, precum și notele lui
Uranometria () [Corola-website/Science/333369_a_334698]
-
Bayer introduce o nouă nomenclatură a stelelor, de atunci cunoscută ca Denumirea Bayer, și care este încă folosită și astăzi pentru stelele respective. Înainte de publicarea acestui atlas, când se dorea desemnarea unei stele oarecare, se făcea descrierea poziției sale în constelație: „steaua care strălucește pe piciorul de sud al Andromedei” sau „umărul stâng al lui Orion”, de exemplu. Dar aceste descrieri erau deseori ambigue. Acest nou sistem inventat de Johannes Bayer constă în atribuirea de litere grecești stelelor unei constelații date
Uranometria () [Corola-website/Science/333369_a_334698]
-
în constelație: „steaua care strălucește pe piciorul de sud al Andromedei” sau „umărul stâng al lui Orion”, de exemplu. Dar aceste descrieri erau deseori ambigue. Acest nou sistem inventat de Johannes Bayer constă în atribuirea de litere grecești stelelor unei constelații date, în ordinea descrescătoare a strălucirii lor. Astfel, steaua cea mai strălucitoare din constelație posedă denumirea Alpha (α), următoarea Beta (β), și așa mai departe cu cele 24 de litere din alfabetul grec. Totuși, mijloacele tehnice ale epocii nepermițând clasarea
Uranometria () [Corola-website/Science/333369_a_334698]
-
al lui Orion”, de exemplu. Dar aceste descrieri erau deseori ambigue. Acest nou sistem inventat de Johannes Bayer constă în atribuirea de litere grecești stelelor unei constelații date, în ordinea descrescătoare a strălucirii lor. Astfel, steaua cea mai strălucitoare din constelație posedă denumirea Alpha (α), următoarea Beta (β), și așa mai departe cu cele 24 de litere din alfabetul grec. Totuși, mijloacele tehnice ale epocii nepermițând clasarea cu precizie a stelelor în ordinea magnitudinii , Bayer le-a grupat pe fiecare dintre
Uranometria () [Corola-website/Science/333369_a_334698]
-
de magnitudinea întâi fiind cele mai strălucitoare, iar cele de magnitudinea a șasea fiind cele mai slab strălucitoare. Apoi, în interiorul unei aceleiași clase, Bayer n-a mai căutat să claseze stelele prin magnitudine ci, mai degrabă, în funcție de poziția lor în constelație, pornind în general de la cap pentru a ajunge la picioare (sau la coadă). Astfel, în constelația Orion de exemplu, Betelgeuse (α Orionis), care reprezintă umărul lui Orion, este clasată înainte de Rigel (β Orionis), piciorul, deși aceasta din urmă este cea
Uranometria () [Corola-website/Science/333369_a_334698]
-
slab strălucitoare. Apoi, în interiorul unei aceleiași clase, Bayer n-a mai căutat să claseze stelele prin magnitudine ci, mai degrabă, în funcție de poziția lor în constelație, pornind în general de la cap pentru a ajunge la picioare (sau la coadă). Astfel, în constelația Orion de exemplu, Betelgeuse (α Orionis), care reprezintă umărul lui Orion, este clasată înainte de Rigel (β Orionis), piciorul, deși aceasta din urmă este cea mai strălucitoare dintre cele două stele. Stelele reprezentate pe cea de-a 49-a planșă (aceea
Uranometria () [Corola-website/Science/333369_a_334698]
-
Orionis), care reprezintă umărul lui Orion, este clasată înainte de Rigel (β Orionis), piciorul, deși aceasta din urmă este cea mai strălucitoare dintre cele două stele. Stelele reprezentate pe cea de-a 49-a planșă (aceea care prezintă cele 12 noi constelații australe ale lui Keyser) nu au primit totuși denumiri din partea lui Bayer, semn probabil al calității mediocre a informațiilor de care dispunea. Stelele acestor constelații nu și-au primit denumirile decât 160 de ani mai târziu, în 1763, de la Nicolas-Louis
Uranometria () [Corola-website/Science/333369_a_334698]
-
Stelele reprezentate pe cea de-a 49-a planșă (aceea care prezintă cele 12 noi constelații australe ale lui Keyser) nu au primit totuși denumiri din partea lui Bayer, semn probabil al calității mediocre a informațiilor de care dispunea. Stelele acestor constelații nu și-au primit denumirile decât 160 de ani mai târziu, în 1763, de la Nicolas-Louis de Lacaille. În ediția originală din 1603, lucrarea (ale cărei foi mari măsoară 38x28 cm) cuprinde 56 de file. Ilustrațiile au fost gravate inițial pe
Uranometria () [Corola-website/Science/333369_a_334698]
-
mari măsoară 38x28 cm) cuprinde 56 de file. Ilustrațiile au fost gravate inițial pe plăci de cupru de către artistul augsburghez Alexander Mair (cca. 1562-1617) înainte de a fi reproduse pe hârtie. Filele se împart astfel: Filele sunt numerotate începând cu prima constelație (Ursa Mică), utilizând un cod alfanumeric bazat pe cele 24 de litere ale alfabetului latin (literele J și U nefăcând parte în acea epocă). Astfel, prima filă este numerotată (recto-verso) A, a doua B, apoi C până la a douăzeci și
Uranometria () [Corola-website/Science/333369_a_334698]
-
și diminuându-i talia, adică Aa pentru cea de-a douăzeci și cincea filă, apoi la sfârșit Aa pentru cea de-a cincizeci și una. Ele conțineau 51 de hărți însoțite de texte explicative. Primele 48 de hărți corespundeau celor 48 de constelații ale lui Ptolemeu, cu câteva modificări și adăugiri (vezi mai jos) Cea de-a 49-a pagină introduce 12 noi constelații (vezi mai jos) ale cerului austral, necunoscute de Ptolemeu întrucât sunt invizibile din bazinul mediteranean din cauza declinației prea joase
Uranometria () [Corola-website/Science/333369_a_334698]