280,392 matches
-
I. L. Caragiale, care devine astfel cea mai importantă ediție din opera satiricului nostru. Opera lui Ioan Slavici este disputată, în perioada postdecembristă, într-un mod profitabil pentru ea și pentru scriitor, de doi editori: D. Vatamaniuc și Constantin Mohanu, fiecare devenind inițiatorul unei ediții personale, după ce, inițial, făcuseră parte din colectivul ediției critice apărute la Editura Minerva în 14 volume. Din proiectata ediție integrală, Constantin Mohanu a făcut să apară în colecția "Opere fundamentale" primele patru volume: I-II. Nuvele, 2001
Clasicii - mereu aceiași? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12625_a_13950]
-
se mișcă, nu stau, pasiv, să aștepte mereu și mereu de la cineva, ceva, caută, se caută pe ei, pe ei înșiși și spiritul unei generații. Le însoțesc căutările cu admirația mea. Aici, tristețea este estompată, iar ludicul și jocul vocilor devin mai pregnante. Am fost împreună și la Casa de cultură a studenților, istorica Preoteasa din București, cînd cei trei actori au ținut un concert-spectacol cu vervă, nostim și reușit, dincolo de așteptările lungi și nejustificate de la început, impresionant pentru fiul meu
Luna ca o portocală by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12631_a_13956]
-
a dezvoltat în mintea mea foarte devreme. C.B.: Părinții erau din Moscova? A.S.: Da, părinții erau amândoi din Moscova. S-au cunoscut în anul întâi la Facultatea de Istorie a MGU (Universitatea de Stat din Moscova). Istorici însă n-au devenit. În timpul războiului au ajuns să lucreze la TASS, tata, pentru că știa multe limbi străine și era cel mai potrivit pentru captarea și traducerea mesajelor, iar mama, pentru că nu voise să se despartă de el. Mama a rămas să lucreze ca
Interviu cu Anastasia Starostina – "Din copilărie am stiut că voi fi traducător" by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/12612_a_13937]
-
în mod pasiv, de vreme ce nimeni din cercul nostru nu călătorea peste hotare. Dar exista perspectiva unor traduceri și ai mei m-au pregătit pentru profesia de traducător. C.B.: Dar Dvs. vă doreați asta? A.S.: Din copilărie am știut că voi deveni traducător! Îmi plăcea să învăț limbi străine și le și prindeam foarte repede. În clasa a V-a, am tradus Pinocchio, iar în a IX-a, Minunata lume nouă a lui Huxley. C.B.: Care era atmosfera de la Institutul de literatură
Interviu cu Anastasia Starostina – "Din copilărie am stiut că voi fi traducător" by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/12612_a_13937]
-
discipol îi urmează cu religiozitate sfaturile științifice și rezultatele nu întîrzie să apară. Se mută din Italia în Olanda, la Groningen, iar proiectele științifice (mai toate legate într-un fel sau altul de Eliade) se întețesc. Relațiile dintre cei doi devin tot mai apropiate, fapt relevat și de formulele de adresare ale lui Mircea Eliade. Acesta trece relativ repede de la "Stimate domnule Culianu" la "Dragă domnule Culianu", apoi "Dragă Culianu", pentru ca în final să ajungă la "Dragă Ioane". Discipolul în schimb
Epistolar inițiatic by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12640_a_13965]
-
ascuns,/ caligrafiate excesiv, ca pentu a întârzia/ și îndulci vacarmul de fond, pentru a păcăli ochiul/ ostenit asupra unui peisaj toxic./ Ca pentru a înveli în literă îngerească realitatea/ cu practicile ei haotice" (Literă îngerească). Iar oglinda, instrument narcisiac, egolatru, devine bună conducătoare de umanitarism: Un motiv să te admir zburând ca un înger/ nu ca un vierme târându-te tu, semenul meu,/ oglinda mea cu care venind în atingere vreodată,/ să mă recunosc și să nu mă detest" (Ochii de
Sub zodia "netrăirilor" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12643_a_13968]
-
căpăta progresiv sens, pentru a se organiza într-o viziune. Haosul instalat pe platou traduce teatral deruta personajelor pe care drogul le antrenează într-o lume fără direcție, nici principiu de ordine. Progresiv se produce însă o mutație, căci dragostea devine dublul cocainei. "Ea atrage și distruge" ca și praful orb ce se convertește în expresie metaforică a dependenței sentimentale. Geniul spectacolului consistă în capacitatea de a descoperi forma teatrală, concretă, aptă a materializa experiența psihică. Scena nu declară ci devine
Un Avignon renăscut by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/12649_a_13974]
-
devine dublul cocainei. "Ea atrage și distruge" ca și praful orb ce se convertește în expresie metaforică a dependenței sentimentale. Geniul spectacolului consistă în capacitatea de a descoperi forma teatrală, concretă, aptă a materializa experiența psihică. Scena nu declară ci devine teritoriu fizic apt a incarna puterea devastatoare a unei pasiuni într-o lume dominată de incontrolabile forțe centrifuge. Dezastrul nu e evocat, ci analizat scenic. Și astfel spectatorul, din scaunul său, participă la naufragiul ce anunță al II-lea război
Un Avignon renăscut by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/12649_a_13974]
-
de gen mult mai profundă la fete. Absența ei este resimțită aproape dureros. Lumea s-a schimbat, contorizează deja iluzii, responsabilitățile sunt altele la vârsta maturizării și într-un mediu total străin spațiului aseptic al copilăriei fără griji, iar Giorgi devine o absență obsesivă: "Să te uit aș fi vrut, Giorgi, / să te îngrop în fiecare din oamenii pe care i-am atins, /.../ Aș fi gustat și chinină doar ca să rup vraja asta nenorocită." Studentă într-un București îndepărtat de spațiul
Copilăria și complexele ei by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12670_a_13995]
-
ei subțiri și albe, / ar fi trebuit să-l cunoști. Pe-acolo ai ieșit în lume, cu mâinile vineții i-ai dat la o parte / părul ei negru și cârlionțat". Dar statutul mamei se schimbă și el în raport cu maturizarea fetei, devenite ea însăși femeie și urmând să parcurgă un traseu existențial asemănător ("Oare mama a avut aceleași angoase, aceleași spaime de moarte?"). Sexualitatea marchează, astfel, trecerea într-o altă vârstă în care Chelbasan va exista neconflictual, ca memorie, dar parte a
Copilăria și complexele ei by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12670_a_13995]
-
elementele de doctrină marxistă studiate în școală reprezintă doar niște plicticoase vorbe goale ce trebuie memorate mecanic (cu siguranță numărul celor atrași de studierea Capitalului nu era mai mare decît al celor care citiseră... Sein und Zeit). Roșul ideologiei comuniste devenise unul foarte relativ pentru acești tineri care primiseră cu mîndrie cravata de pionieri, dar care între timp dobîndiseră deprinderea de a căuta pe scalele aparatelor de radio sau prin talciocurile din întreaga țară muzica favorită: Depeche Mode, Duran Duran, Pink
Rosso Relativo by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12671_a_13996]
-
elaborat unitar după reguli stricte. Aceasta nu schimbă însă foarte mult datele problemei și nici nu reduce cota de interes a cărții. Dimpotrivă, îi oferă cititorului o varietate menită să-i țină treaz interesul pe fondul unei tematici care, inevitabil, devine la un moment dat repetitivă și, de aceea, plictisitoare. Chiar dacă viața în România "epocii de aur" a fost mult mai puțin omogenă decît se crede îndeobște (Timișoara, descrisă de Radu Pavel Gheo, cu celebra piață ócsko, Comtim-ul, "turiștii" iugoslavi, rudele
Rosso Relativo by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12671_a_13996]
-
și, ulterior, în cele studențești, petrecerile și taberele în compania colegilor, descoperirea țigărilor și a vodcii, iubirile adolescentine, primele încercări literare, naveta (în cazul absolvenților) sînt elemente care trec de la un autor la altul și care la un moment dat devin apăsătoare cum însuși comunismul. Experiența lor este și a noastră, a tuturor celor care am avut neșansa de a ne petrece partea cea mai frumoasă a vieții în climatul cenușiu al "anilor lumină". În toată absurditatea sa regimul Ceaușescu a
Rosso Relativo by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12671_a_13996]
-
Nicolae Ceaușescu mai degrabă personajul aproape simpatic din bancuri decît liderul politic rudimentar și cinic, "pretinul" lui Saddam Hussein și al lui Yasser Arafat. Este generația celor care frecventează discotecile, videotecile, bibliotecile lectoratelor occidentale și pentru care roșul comunist a devenit unul foarte relativ. După această carte, puține lucruri ar mai fi susceptibile să capteze interesul în legătură cu această generație. De aceea, îndrăznesc să îi sugerez coordonatorului ca pentru viitorul volum să coboare în timp aducînd în prim-plan mărturii ale scriitorilor
Rosso Relativo by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12671_a_13996]
-
nu? Cei mai mulți (de ce să ne-ascundem?) nimeresc în sală fără să știe că titlul original al filmului nu este Shut Up!, ci Tais-Toi!. Aceasta este la noi soarta filmului european, și în special a filmului franțuzesc (vai, am reușit să devin patetică vorbind despre o comedie!). Și tot ce este mai detestat în cazul filmelor franțuzești - și-anume limba - e folosit din plin în Ciocu' mic. Și e folosit atât de bine! Filmul, în regia lui Francis Veber (Le Placard), avându
Americanii invadează marile ecrane by Mădălina Roșca () [Corola-journal/Journalistic/12685_a_14010]
-
apă la moară lui Nietzsche, cel ce paria pe creație și nu pe alcătuire. Cum rămâne însă cu de-construcția? Mimându-l pe Derrida, unii compozitori solicită zdruncinarea formei, îmbrâncirea soluțiilor arhitectonice, îmbrăcate în veșminte sistematizate. Pentru ei solicitările structuraliste devin doar iluzii ale libertății de compunere, reclamând dislocări și izgoniri, evacuări și destrămări ale schemelor formale, îndelung polisate de tradiția muzicală savantă. Opusul "sfârtecat" (ca să folosim un termen introdus de Jean Rousset) reprezintă prioritatea de-constructiviștilor ce își pot revendica
Festin al silogismelor by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12686_a_14011]
-
exterior; scriitorul este el însuși asemeni unui nou idiom care se construiește". La fel și compozitorul, în investitura sa deplină, autentică trebuie să se surprindă pe sine, să se autoinițieze în propria-i gândire sonoră. în această situație de-construcția devine inoperantă, neputând fi implementată din motive de incompatibilitate. Mai mult, speța respectivă frizează absurdul, tocmai pentru că opusul muzical savant e întemeietor, prin urmare, imprevizibil și de neîngrădit, defectiv de acel vector inaugural dezmembrător. Dezechilibrarea ordinii macrostructurale (de o pronunțată implacabilitate
Festin al silogismelor by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12686_a_14011]
-
ordinii macrostructurale (de o pronunțată implacabilitate) ori deșirarea cusăturilor microstructurale (la fel de neiertătoare în varianta ideală) nu numai că nu garantează sensul, dar poate eroda însăși semnificația opusului. Tehnicile de-constructiviste au făcut ochi în clipa în care structura sonoră a devenit însuși obiectul creației componistice, faptul muzical ca atare, încetând a mai fi un instrument euristic, un mijloc de receptare, o simplă metodă de lucru. Hegemonia structurii, a schemei de construcție reclamă, desigur, de-structurarea, fie prin de-formare ori preformare
Festin al silogismelor by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12686_a_14011]
-
croite pe calapoade cadențiale. Din acel moment (începutul secolului 20) s-a declanșat aventura de-constructivismului, ofensiva periferiei asupra centrului "Este momentul în care limbajul invadează câmpul problematic universal; momentul în care lupta unui centru și a unei origini, totul devine discurs" (J. Derrida: Scriitură și diferență, Ed. Univers, 1998). Ce altceva decât discurs sonor sunt muzicile seriale și post-seriale, cele stockastice ori fractale? De la Webern la Stockhausen și de la Ligeti la Ferneyhough, marea majoritate a compozitorilor au zguduit, mai mult
Festin al silogismelor by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12686_a_14011]
-
către semnificația morală a acestora, perspectiva nu se modifică esențial. Obiectul, sursa, reperul, sau oricum am vrea să-i mai spunem, părăsește orice context, își pierde orice memorie, își abolește orice funcțiune episodică, se desubstanțializează pînă la limita arhetipului, și devine, prin solitudine și prin monumentalitate, o axă a lumii, o realitate unică și desăvîrșită. Fie că este cuțit, secure, căuc, căldărușă sau lingură, și trebuie observată fascinația lui Mitroi pentru formele umile, fără mitologii înalte, dar cu o profundă rezonanță
Un apel la memorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12651_a_13976]
-
unică și desăvîrșită. Fie că este cuțit, secure, căuc, căldărușă sau lingură, și trebuie observată fascinația lui Mitroi pentru formele umile, fără mitologii înalte, dar cu o profundă rezonanță afectivă și domestică, obiectul-motiv evadează subit din propria sa natură și devine hieroglifă, efigie, mit. Materia se preschimbă prompt în concept; cuțitul devine Cuțit, securea, Secure, căucul, Căuc ș.a.m.d. Chipul uman însuși, în special acela feminin, a cărui sursă directă o constituie icoanele populare și pictura țărănească din zona Olteniei
Un apel la memorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12651_a_13976]
-
lingură, și trebuie observată fascinația lui Mitroi pentru formele umile, fără mitologii înalte, dar cu o profundă rezonanță afectivă și domestică, obiectul-motiv evadează subit din propria sa natură și devine hieroglifă, efigie, mit. Materia se preschimbă prompt în concept; cuțitul devine Cuțit, securea, Secure, căucul, Căuc ș.a.m.d. Chipul uman însuși, în special acela feminin, a cărui sursă directă o constituie icoanele populare și pictura țărănească din zona Olteniei, în special aceea de pe cruci, pe care Mitroi le-a studiat
Un apel la memorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12651_a_13976]
-
România are și bucurii: pentru câteva zile, suntem stăpânii sabiei lui Ștefan cel Mare! Prilej de nestăvilită mândrie, de juisări clocotitoare și de infinite ropote de aplauze. Purtată precum sfintele moaște, obiectul de recuzită din dotarea faimosului autocrat medieval a devenit un titlu de noblețe pentru bieții români cărora în afara bucuriilor abstracte nu le-a mai rămas absolut nimic. Farsa cu iz naționalist, interpretată și orchestrată de binecunoscuții maeștri ai arcușului demagogic, prinde extraordinar, ca orice comicărie de bâlci. Nu știu câți dintre
Unde sunt săbiile lui Ștefan cel Mare by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12669_a_13994]
-
scrie sau traduce, în ceea ce pune în scenă, alimenteză creația cu ceva autentic, cu un zbucium constructiv, și nu steril. Cu o încercare de a formula imediatul, prezentul cel mai concret, dar și ceea ce se ridică, semnificativ, dincolo de el și devine o emblemă umană, un număr de experiențe asupra cărora se poate medita. Mă cheamă Isbiorg. Sînt o leoică, spectacolul ei de anul trecut, de la Casandra, m-a șocat, într-un fel, și prin maturitatea ce țîșnea prin porii montării, ai
Schiță de portret by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12683_a_14008]
-
de interesele propriului text. De acuratețea, economia, precizia și logica de cristal, toate ale pamfletului, în care se simte cel mai bine, și să câștige războiul, fără să jignească și fără să ucidă pe nimeni. Or, acest dialog, care putea deveni cu mai multă stăruință și strădanie o capodoperă, rămâne definitiv ratat și un regretabil exemplu de superficialitate. Emfază și insanități Emfază și insanități în răspunsuri, dar și multă șovăială în întrebările care, excesiv politicoase, nu se armonizează deloc cu subiectul
Actualitatea by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/12690_a_14015]