4,214 matches
-
înțelegerii celuilalt. Referitor la perceperea celuilalt, se observă faptul că participanții în lumile virtuale își creează propria imagine despre celălalt, cel mai adesea prin idealizare, una în grade mult mai mari decât în contextul realității fizice, proces care conduce la dezamăgire într-o eventuală întâlnire fizică. S-a scris mult despre raportul dintre o comunicare online și una față în față, ajungându-se la schițarea în principal a două atitudini: una care devalorizează viața în dimensiunile realității fizice în favoarea virtualității și
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
verbal. Stresul de la locul de muncă, inclusiv stresul pozitiv al oportunităților provocatoare, duce inevitabil la apariția a tot soiul de sentimente. Un superior poate să fie roșu la față de furie când un contract important e pierdut și să își manifeste dezamăgirea sau exasperarea în preajma oricui îi iese în cale. Dar exprimarea acestor sentimente nu constituie în mod automat un abuz verbal. Oamenii și-au exprimat dintotdeauna sentimentele la locul de muncă și vor continua să o facă, inclusiv sentimentele de amărăciune
Gestionarea conflictelor în organizații. Tehnici de neutralizare a agresivității verbale by Arthur H. Bell () [Corola-publishinghouse/Science/1992_a_3317]
-
acceptăm faptul că lumea afacerilor este plină de comentarii înțepătoare și judecăți critice cu privire la subordonați, colegi și, în mod special, șefi. Majoritatea acestor diatribe se pierd în vânt; sunt un fel de supapă prin care angajații își exprimă descurajarea sau dezamăgirea, șfichiuind persoanele care nu sunt prezente și care nu se pot apăra. Dacă spunem despre un coleg sau despre un superior că „este unul dintre cei mai duplicitari oameni pe care i-am întâlnit vreodată” nu înseamnă în mod automat
Gestionarea conflictelor în organizații. Tehnici de neutralizare a agresivității verbale by Arthur H. Bell () [Corola-publishinghouse/Science/1992_a_3317]
-
Însă așa cum „felul în care vorbim acasă” devine destul de apropiat de „felul în care vorbim la serviciu”, linia care desparte ce este permis în afara serviciului și ce este permis la locul de muncă poate deveni neclară. Să luăm, de exemplu, dezamăgirile bruște. O persoană care iese din mașină și constată că i s-a spart roate poate bombăni un „Futu-i!” fără să îi fie teamă că va fi arestat. Nu scuzăm acest tip de limbaj, ci pur și simplu subliniem
Gestionarea conflictelor în organizații. Tehnici de neutralizare a agresivității verbale by Arthur H. Bell () [Corola-publishinghouse/Science/1992_a_3317]
-
problemelor din companie nu înseamnă că oamenii se vor căsăpi verbal unul pe celălalt. Președintele companiei convoacă după-amiaza toți angajații pentru a le spune ce crede despre starea companiei. În mod evident, este supărat de scăderea profiturilor. Dar își exprimă dezamăgirea în mod sincer, matur și autoritar, fără a jigni pe nimeni. În orice tip de companie, angajaților nu le este teamă să aibă acțiuni inovatoare și să își asume riscuri care deschid drumuri noi. Ei știu că dacă greșesc, nu
Gestionarea conflictelor în organizații. Tehnici de neutralizare a agresivității verbale by Arthur H. Bell () [Corola-publishinghouse/Science/1992_a_3317]
-
mult sau mai puțin cu întâlnirile Consiliului Municipal. În urma cercetării, s-a ajuns la concluzia că rezultatul votului avea să fie favorabil de data aceasta, astfel încât Consiliul Municipal a hotărât să se voteze din nou. Rezultatele scrutinului au reprezentat o dezamăgire profundă pentru oficialități. Petiția a fost respinsă tranșant. Privind retrospectiv, Consiliul Municipal a descoperit că persoanele de vârsta a treia votaseră împotriva construirii noii remize, fiind preocupate mai ales de mărirea taxelor pe proprietate. Aceste persoane nu participaseră la întâlnirile
Metoda focus grup. Ghid practic pentru cercetarea aplicată by RICHARD A. KRUEGER, MARY ANNE CASEY [Corola-publishinghouse/Science/2050_a_3375]
-
care este scris un enunț de tipul: „Am primit 50 de dolari pentru că am participat la o discuție despre zonele naturale”. Este de preferat plata imediată în numerar. Promisiunea unui cec primit prin poștă peste câteva săptămâni va reprezenta o dezamăgire. Suma plătită poate și trebuie să varieze - dar nu în cadrul aceluiași focus grup. Fiecare persoană dintr-un anumit grup și uneori din întregul studiu trebuie să fie plătită la fel. Cu siguranță nu doriți să creați impresia că părerile unor
Metoda focus grup. Ghid practic pentru cercetarea aplicată by RICHARD A. KRUEGER, MARY ANNE CASEY [Corola-publishinghouse/Science/2050_a_3375]
-
alte simboluri să poată înlocui cu succes banii. O masă, care poate varia de la o gustare ușoară până la o masă completă, se poate dovedi eficace. Cadourile pot da rezultate bune, dar trebuie să fie descrise detaliat înainte, pentru a evita dezamăgirea atunci când sunt oferite. Uneori, este posibil ca darurile oferite să aibă valoare financiară limitată, dar să fie de preț din punct de vedere sentimental sau psihologic. EXEMPLU Un stimulent nefinanciar eficace Acest caz nu este luat dintr-un studiu realizat
Metoda focus grup. Ghid practic pentru cercetarea aplicată by RICHARD A. KRUEGER, MARY ANNE CASEY [Corola-publishinghouse/Science/2050_a_3375]
-
localizat, mi-a indicat genunchiul... La mintea lui, de acolo în sus începea no man’s hand... Vă recomand să citiți cu atenție aceste tomuri pentru că eu am învățat multe rețete noi de acolo. Am avut, e drept, și numeroase dezamăgiri: în rețetele tradiționale nu apar modificări semnificative. Am gătit odată ciorbă de găină după o carte de bucate de-o vârstă cu mine și a fost la fel de rea la gust ca o ciorbă făcută după o rețetă abia publicată. Acesta
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
câteva ipotetice „teze”, ci spectacolul unei ființe care explorează sagace, lucid, inclement, propriul labirint, plasat în miezul unei ciudate logici interioare, iată ce contează cu adevărat. Astfel, descoperi o ființă însetată de viață și de Dumnezeu, care se scaldă în dezamăgire și se salvează prin cultivarea neputinței. Un erou negativ. Laș, violent, înfricoșat de moarte. Prin urmare, cui să-i fie frică de Emil Cioran? Oricum, nu celui care se recunoaște în el. Sau celui ce recunoaște în el inconsistența devenită
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Și cine spune asta? Cioran, care declarase că nu poate iubi decât o Românie în delir... De altfel, ereditatea funcționează chiar ca principiu al transformării corpului fragil în șansă. Doar că, spre deosebire de ceilalți din familie, Cioran constată, cu o anume dezamăgire, că el eșuează, chiar dacă vorbește de „temerile cumplite legate de antecedentele mele familiale: pe linie paternă, un bunic bețiv ai cărui urmași au suferit de o crasă debilitate; în partea mamei, și ea și cele șase surori ale ei au
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
nouă, de după 1989, vorbește despre „noi, românii”. Se vede pe sine ca fiind emblematic pentru români, și ceea ce era trâmbițat altădată ca împlinire Ă anonimatul, ratarea Ă devine motiv de mândrie, dar și de abia ascunsă nostalgie, ba chiar de dezamăgire: „Sunt într-o situație foarte delicată. Nimic nu scapă rațiunii. Neputința mea de a lua o hotărâre explică de ce toată viața am meditat îndelung la sinucidere fără să o și fac. Noi românii suntem toți niște ratați. Asta e originalitatea
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
fără rost. A trecut de mult vremea când o astfel de constatare mă făcea să sufăr. Nu știu ce s-a rupt în mine, însă am pierdut orice legătură secretă cu neamul nostru” (5 ianuarie 1976 Ă 608). Să fie liniștea de după dezamăgire? Neantul de după remușcare? Iată pe scurt un traseu în care de la dispreț Cioran a trecut, prin admirație, la deliciile nimicului. Îi scrie lui Noica: „Nu mai știu unde și când, dar oricum înainte de război, scriam că mănăstirile noastre minuscule sunt
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
prea mulți oameni și mi-e imposibil să evit discuțiile legate de actualitate. Și imediat ce vine vorba de nenorocitul ăsta de prezent, totul alunecă înspre trecut, sau către viitor, înspre regrete sau profeții” (24 august 1975 Ă 454). Printre ultimele dezamăgiri, aceea că trecutul îi este disecat înainte de vreme: „Zgomotul care se face în jurul numelui meu mă jenează și mă decepționează. Știam că va fi inevitabil într-o bună zi, dar orgoliul meu o situa după catastrofa finală. Supraviețuitorilor și nu
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
simplă acrobație, joc, artificiu. În realitate, ar vrea să spună, el se torturează sau se sfâșie. Sunt cuvinte pe care el însuși le folosește și care vorbesc despre modul său de a se întemeia. Cu atât mai mare îi este dezamăgirea când suferința îi este considerată joc și acrobație. În realitate, tocmai pentru că vede peste tot absența unei întemeieri autentice, care să nu fie măcinată de absurd, Cioran acuză cu fervoare impostura din jur. Convingerile, credințele, iluziile altora, pentru că nu le
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
poltronerie” (I, 168). Doar că prezentul acesta, al explorării de sine, este și unul al denunțării falsului. Adevărata impostură aparținuse tinereții. La doar câteva rânduri după ce susține că înșelăciune este cuvântul care îi exprimă „filozofia”, Cioran constată cu nostalgie și dezamăgire: „Cu cât îmbătrânesc, cu atât îmi vine mai puțin să trișez. Vârsta anulează toate șansele farsorului ce-aș fi putut să fiu” (I, 331). Alteori, face o veritabilă poetică a jocului, a măștii. În afara ei, nimic nu are relevanță: „E
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
damnare, probabil că suferea de strabism. Dacă nu șchiopăta, dacă nu suferea de strabism, atunci va fi fost la mijloc numai o greșeală a naturii. Numai că, în legătură cu ipostazierile acestea ale adevărului în originar, Cioran are o revelație, sinonimă unei dezamăgiri. La un moment dat, suntem pe la începutul lui noiembrie 1970, notează: „Lumea primitivă este o lume a panicii. Viziunea mea despre trecut e falsă: cu cât te apropii de origini, cu atât e mai adâncă spaima” (III, 256). Firește, o
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
adevărat: cu cât te-ndrepți spre viitor, cu atât te apropii de o formă de teroare nouă, insolită și fără îndoială la fel de intensă ca și a începuturilor” (ibidem). Peste un an Ă suntem prin decembrie 1971 Ă, și mai multă dezamăgire revoltată: „Am terminat de parcurs câteva cărți de etnologie. N-o să-i mai invidiez în veci pe indigeni. De groaza «civilizației» îmi închipuisem că trăiesc în pace și seninătate, într-un soi de paradis. În realitate, tremură mult mai mult
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
groaza «civilizației» îmi închipuisem că trăiesc în pace și seninătate, într-un soi de paradis. În realitate, tremură mult mai mult ca noi. Trăiesc cu o teamă egală, dacă nu mai mare, cu a dobitoacelor” (III, 357). Peste câteva pagini, dezamăgirea ia forme grave: „M-am apucat să citesc cărți despre «sălbatici», despre moravurile și obiceiurile lor. Mi-am pierdut toate iluziile în ceea ce-i privește. Sunt cruzi, neîndurători, odioși. ș...ț Dezgustat de civilizație, mă apucase simpatia pentru canibali. Dar
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
în aceste două cuvinte. Într-un loc, invocă vorbele mamei, care, testamentar, i-ar fi spus: „Omul, orice ar face, va regreta întotdeauna”. Continuă Cioran: „Recunosc aici filozofia neamului nostru. N-am inventat nimic. N-am făcut decât să prelungesc dezamăgirea strămoșilor mei” (II, 214-215). Tot de la ai săi va fi moștenit Cioran sentimentul neantului. Nu-i vorbă, încearcă să i se sustragă, dar finalmente plonjează cu o anume voluptate în el, voluptatea negării de sine prin care încearcă să se
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
mă sărăcește sau mă îmbogățește, mă ține: nimic de făcut în această privință. Compatrioții mă asaltează, îmi mănâncă timpul: Ă firesc, câtă vreme pentru ei timpul nu înseamnă nimic” (II, 242). Or, deși pare că dorește să se sustragă atât dezamăgirii strămoșilor, cât și acestei vocații a neantului, Cioran mărturisește că, prin nu știu ce fatalitate, s-a simțit întotdeauna atras de eșec. Cum să ne explicăm o astfel de atitudine? Să fie chiar în acest instinct al eșecului reacția revanșardă a cuiva
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
soarele a dispărut de cer. Ilie: Îmi pare rău de tine, Ștefane. Îți răcești gura pomană. Ștefan: Așa-i că da? Așa-i că mai bine vorbeam cu calul? Ilie: Calul ăsta, dragă Ștefane, a venit încet, încet, cu fiecare dezamăgire, cu fiecare renunțare și se numește religie, logică, iubire, autenticitate... Ștefan: Oleu, taci că mă cutremur! Mai bine rămîneai beat. Luam și eu mai în glumă toată chestia asta. Ilie: Eu am spus că nu-i bine să mă trezesc
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
altul, dintr-o simplă maliție într-un nestăpînit acces de nervi, mai cade o mască, mai iese la iveală o turpitudine. Mai ales tînărul Alex avatar al rebelului în tipologia pe care tinde să o configureze acest teatru își manifestă dezamăgirea încolțindu-l în învinuiri pe vanitosul șef de familie. Omul în care crezuse, cu nevoia de modele a adolescenței, nu-i decît un ghem de ipocrizii, lașități, prejudecăți. În intervențiile abrupte ale "ereticului" în blugi e și indignare și amărăciune
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
deloc binevoitoare. Intră în joc și soția jignită, părăsită pe jumătate. Intră în joc, sub presiunea "socială", frica, slăbiciunea, și protagonistul, din fericitul soartei, devine un cooperant supus al compromisurilor și politice. La vîrsta împlinirilor actoricești, Constantin Pușcașu vine cu dezamăgiri, resemnări și tristeți reprimate pentru ca dosarul dramatic al fericitului-nefericit să cîștige în firesc. Atins puțin de monotonie în partea de supușenie a rolului său, actorul izbucnește convingător, patetic, puțin caraghios și vitriolant, cînd băierile constrîngerilor cedează. Este C. Pușcașu adevărat
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
comportamentul celor doi "criminali" El 1 și Ea 1 -. Castrîndu-i de iubire, obține doi schilozi, doi infirmi, El 1 fiind cu ușurință împins spre "etică" și liniștea căsniciei aflată sub mortală rutină, Ea 1 lăsată într-o halucinantă nedumerire și dezamăgire. Finalul piesei intenționează o subtilă și legică dialectică a evenimentelor, puterile necurate își devorează proprii slujitori ultimul pe care rafala "mașinii de vînt", de intensități apocaliptice, îl mătură, ca pe orice alt gunoi, este "El la puterea N" el (prietenul
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]