3,349 matches
-
faptelor noi și ideilor noi, într-o lăudabilă dorință de progres, de continuă rectificare a cunoștințelor noastre, de revizuire a mentalității noastre. Oamenii de știință și oamenii serioși nu se pot închide într-un anumit sistem de idei, ignorând sau disprețuind progresele spiritului uman, refuzând să vadă, pentru a le determina semnificația și importanța, faptele zilelor noastre, chiar dacă ele ar fi în contradicție cu sentimentele și convingerile noastre intime". Un asemenea profesor nu-și putea câștiga o aureolă de mit, dar
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
de dragul căreia a vândut brusc moșia Batovo În 1916, tranzacție de pe urma căreia n-a avut nimeni de profitat În acel amurg al istoriei imperiale. Se plângea tuturor rudelor că forțe obscure Îl ademeniseră pe Înzestratul ei fiu, făcându-l să disprețuiască genul de carieră „strălucită“ În slujba țarului, pe care o Îmbrățișaseră strămoșii lui. I se părea În mod special greu de Înțeles cum de putea tata, despre care știa că apreciază pe deplin toate plăcerile oferite de o mare avere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
De ce să nu-ți închipui? am întrebat-o în gând. Erau porții intacte. Oricum, decât să-și îngrașe porcii șeful de cantină, tot mai bine era dacă le mâncam eu sau alți pârliți ca mine. — Tare interesant, continuă ea. Îi disprețuiam pe toți care făceau treaba asta. Chiar mi se apleca, nu mai aveam chef de mâncare când îi vedeam cum vânau farfuriile de la bandă. N-aș fi putut discuta în vecii vecilor cu unul din ăia. Dar să mai fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Poate și din cauza asta nu am îndrăznit să mă apropii de tine, i-am răspuns tot în gând. Ți-ai fi spus că sunt un derbedeu oarecare. Poate nici atât. O lichea strecurată între voi, cei cuminți. De fapt, nu-i disprețuiam, a revenit ea zâmbind stânjenită, ca și cum ar fi făcut o gafă teribilă. Mai degrabă cred că, dacă băiatul acela mi-ar fi plăcut, mai știi, poate aș fi făcut și eu banda împreună cu el. Cine știe... Viața asta e așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
că faci câteodată ce nici prin cap nu-ți trecea că ai să faci vreodată. Să te măriți, să faci copii, să te zbați pentru un rost cât mai bun... Și dintr-odată... Am încercat să râd. — Și eu îi disprețuiam, de fapt, i-am răspuns cu voce tare. Dar ce puteam să fac? — Era mort după cărți. Să le aibă el pe toate, râse prietenul meu, care, abia atunci am văzut, urmărise din picioare toată discuția noastră. Când pleca în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în grup, mă simțeam liber, o dominam, uitam de toate complexele de până atunci. Rămași împreună, și căutam să rămânem cât mai mult timp împreună, mă pierdeam. Deveneam un cu totul altul, stingher, nespus de fals. Mă uram și mă disprețuiam cu intensitatea înmiită a dorinței de ea, de mângâierile și de hârjoana noastră. Era un prag peste care nu puteam trece. Și Ester a simțit-o. Și mi-a și spus-o: „Ești prea crud. Stupid de fragil. Mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
la lichidare, sau pândește lichidarea dacă se consumă avansul. Ei, și după două, trei, chiar patru zile dacă te ține caracteru’, nene, poți s-o faci să moară mahalaua. Te înțelege lumea, nici nu se uită la tine, nu te disprețuiește în interiorul lor, zice că are și el, ca tot omul, un necaz, o bucurie, ceva de s-a-ncurcat și s-a cotoșmănit și viața lui, nu-ți face nimeni nimic, nu-ți taie ziua și alte de-astea. Te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pentru tot mai desele beții, când am reușit să fac din băut și beție un ritual zilnic. Apoi n-a mai contat. Nu m-am mai putut opri. Mergeam bezmetic spre un niciunde. Devenisem un caraghios, compătimit la început, apoi disprețuit și lăsat în voia pierzaniei sale. Știam și nu-mi păsa. Chiar mă mândream cu o astfel de postură. Mi se părea că dă culoare vieții, că o face mai suportabilă, mai amuzantă. Că merită, într-adevăr, să trăiești. Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
liniștit, e lume“. M-am aplecat chipurile să ridic ceva de lângă pantofii ei. În mișcare, i-am șoptit: „Aș vrea să te am acum. Nu mai pot“. A pufnit, lovindu-mă cu genunchiul. M-am retras la locul meu. O disprețuiam și, în același timp, o doream cu o intensitate cumplită. I-am scris pe o hârtiuță: „După ședință, rămâi cu mine“. Mi-a întors bilețelul cu un semn de întrebare, mare cât toată hârtiuța. I-am scris din nou. „Te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Știam că erau printre noi colegi recrutați de Servicii. Nu-mi păsa de ei. Mă simțeam liber, nu gândeam duplicitar ca să mă ascund sau să mă tem de ceva. Când o încasam pentru prostiile mele știam să mă apăr. Îi disprețuiam pe cei despre care se vorbea că sunt de-ai Serviciilor. Nu pentru ceea ce făceau, chiar credeam că trebuie să fie și astfel de canalii, ci pentru că erau proști, ordinari la modul fizic, târându-se mereu în coada turmei. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
amintea să fi fost vreodată atît de vesel și de satisfăcut. Lupul acela de mare trecut prin multe, Alfonso Pertiñas y Gabeiras, de fel din Aldan, din peninsula galiciană Morrazo, căuta să-l provoace, insultîndu-l, dar nu pentru a-l disprețui sau a se Înfrunta cu el Într-o ceartă deschisă și excitantă, ci numai ca formă de a primi o pedeapsă care să-l izbăvească de o vină care, la Început, nu fusese decît aceea de a-l fi disprețuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
disprețui sau a se Înfrunta cu el Într-o ceartă deschisă și excitantă, ci numai ca formă de a primi o pedeapsă care să-l izbăvească de o vină care, la Început, nu fusese decît aceea de a-l fi disprețuit peste măsură. Sărmanul bătrîn Își cerea moartea nu prin plînsete, ci prin amenințări și invective, și era demnă de văzut umilința pe care o presupunea asta pentru el, care nu era În stare să se umilească, totuși, rugînd pe cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
cu caracterul lor urît și mormăielile lor, cu orgoliul lor indescriptibil și capacitatea de a suferi, și de aceea i se păreau mult mai demni de respect și afecțiune decît orice persoană capabilă să vorbească, să gîndească și să-l disprețuiască. Trebui să aștepte trei luni Înainte de i se Înfățișa norocul, Într-o noapte neagră, fără lună, cu nori joși care ascundeau stelele, una din nopți În care nu se vedea nimic - nici măcar cei mai Înalți cactuși - la șase metri distanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
trezise Înlănțuită astfel, În inima celei mai pustii insule și În puterea celei mai respingătoare creaturi care existase vreodată. Sau poate era vorba despre o pedeapsă? Poate că cerului nu-i ajunsese cît se pedepsise ea singură pentru a fi disprețuit șansele de a fi fericită care-i fuseseră acordate și se hotărîse prin urmare să o condamne la o adevărată sclavie, foarte diferită, desigur, de toate cele pe care fantezia ei stupidă și le Închipuise pînă În acea clipă. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Ibarra - care niciodată nu fusese stupidă, deși comportamentul ei te făcea să te gîndești de multe ori la asta - era destul de matură pentru a recunoaște că, dacă se oprea să-și analizeze În profunzime sentimentele, ar fi trebuit să se disprețuiască atît de tare, Încît i-ar fi fost cu neputință să mai supraviețuiască propriei rușini. Distrusese multe vieți și multe familii, printre care propria-i viață și propria-i familie, și, prin urmare, conștiința nu-i Îngăduia să accepte că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
a-i respinge pe acei bărbați care nu fuseseră În stare s-o facă să li se supună, pe cît de mult Își dorea ea, inconștient, să se simtă subjugată. Cum să Își mărturisească ei Înseși că tînjea să fie disprețuită, umilită, jignită, lovită și redusă la simpla condiție de receptacul al nevoilor sexuale ale unei ființe respingătoare și brutale, a cărei simplă prezență Îi stîrnea greața? Să-l accepte ar fi Însemnat să accepte autenticitatea dezechilibrului ei mintal și faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Firește, a trebuit să închidem apa caldă. ― Da... neplăcut. Vâlcu îi privi circumspect și părăsi holul. "Ce-i cu ei?" Își consultă în oglindă chipul obosit, fără să se vadă. Repetă în șoaptă: ― Ce-i cu ei? Oamenii aceștia se disprețuiau sincer, evitau sistematic orice contact: în baie, la bucătărie sau în hol. Popa nici măcar n-o saluta pe Valerica, iar femeia îl detesta pe sculptor. Panaitescu îi tolera indiferent, Melania Lupu ignora politicoasă tot o înconjura... Țeava spartă nu i
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
dacă moartea ar fi o provocare materială... * O amintire a zădărniciei: animalul. * Aș vrea ca Dumnezeu să-mi dea un vers prin care să vin dec oamenii de moarte. Acestea fiind spuse, nu-mi mai rămâne decât să paralizez. * Îi disprețuim pe lași cu vehemență, vom fi întotdeauna mai buni decât un laș. Niciodată nu le vom recunoaște onestitatea ultimă prin care au avut curajul să se expună. Căutăm perverși „adevărul“, idealul lașității noastre abstracte, în timp ce lașul... Dar viața nu ne
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
a nu muri până nu punem fundul pe unul din fotoliile rezervate „marilor nume“. „Eu nu sunt nimeni, numele meu este nimeni!“ Când rostea vorbele acestea, Ezra Pound era târât într-o cușcă pe străzi, ca un exemplar uman de disprețuit. Scriitorul român încă nu a înțeles sau ignoră faptul că numai o clasă nobiliară (elitele nu se pot plămădi „la birou“ sau în presă) poate crea o descendență aristocratică, în umbra căreia, abia, își va manifesta exploziile lumea contradictorie a
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
mult mai rău, era faptul că nu se vedea nimeni la acele ferestre, ca și cum caravanele oficiale ar fi fugit în mod ridicol de nimic, ca și cum forțele armatei și ale poliției, inclusiv mașini blindate și tancuri cu apă, ar fi fost disprețuite de inamic și acum nu aveau pe cine să combată. Încă un pic năucit de lovitură, dar deja cu plasturele lipit pe bărbie și după ce refuzase cu stoică nerăbdare injecția antitetanică, prim-ministrul își aminti brusc că prima sa obligație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
faceți iluzii, veți fi reprimați cu aceeași violență și nu veți fi chemați să votați pentru că nu vor exista alegeri, sau poate că da, vor exista, dar nu vor fi libere, curate și cinstite ca acelea pe care le-ați disprețuit, și așa va fi până în ziua în care forțele armate care, împreună cu mine și cu guvernul națiunii, au hotărât azi să vă abandoneze destinului pe care l-ați ales, vor trebui să se întoarcă pentru a vă elibera de monștrii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
există vreun pericol real, crima dumneavoastră, doamnă dragă, nu este cea de a-l fi asasinat pe acel bărbat, marea dumneavoastră crimă este că nu ați orbit atunci când toți eram orbi, un lucru care nu poate fi înțeles poate fi disprețuit, dar nu va fi niciodată dacă există măcar o modalitate de a-l folosi ca pretext. Era ora trei dimineața și comisarul se răsucea în pat, fără a putea să facă pace cu somnul. Făcea, mental, planuri pentru ziua următoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
viața sa. Era, cumva, un pas prea mic, un lucru prea mărunt cu care ar fi trebuit să se mulțumească după ce pierduse atât de mult. Și astfel, curtea pe care i-o făcea Harry continua și, cu cât Tom își disprețuia mai mult slujba, cu atât mai multă încăpățânare își apăra propria inerție; și cu cât devenea mai inert, cu atât se disprețuia mai mult. Șocul de a fi împlinit treizeci de ani în împrejurări atât de sordide avusese efect asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
atât de mult. Și astfel, curtea pe care i-o făcea Harry continua și, cu cât Tom își disprețuia mai mult slujba, cu atât mai multă încăpățânare își apăra propria inerție; și cu cât devenea mai inert, cu atât se disprețuia mai mult. Șocul de a fi împlinit treizeci de ani în împrejurări atât de sordide avusese efect asupra lui, dar nu suficient pentru a-l împinge să ia măsuri și, deși masa luată la tejgheaua de la Metropolitan Diner se sfârșise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
și cu tatăl vitreg, din New Jersey, Philip Zorn. Dat fiind că năzbâtiile adolescenței belicoase a lui Rory întorseseră casa cu susul în jos ani de zile, acum aveau rețineri în a cere ajutorul unui om care ajunsese să își disprețuiască fiica vitregă pe parcursul marilor bătălii din acele zile de început. Tom nu i-a spus niciodată Aurorei, dar știa că, în adâncul sufletului, Zorn o considera vinovată pentru moartea mamei lor. Ea o supusese pe June unui asediu prelungit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]