4,261 matches
-
o vârstă fragedă a acumulat experiență ca administrator. A avut întotdeauna un gust foarte pronunțat pentru studii literare și științifice. În timpul Războiului Torstenson din 1643-45, Frederic a pierdut controlul posesiunilor sale în cadrul imperiului. Tatăl său l-a numit comandant al ducatului Schleswig-Holstein. Comanda sa nu a avut succes în special din cauza cerurilor cu mareșalul Anders Bille, care comanda forțele daneze. Aceasta a fost prima coliziune cu nobilimea daneză, care ulterior l-a privit cu mare neîncredere. Moartea fratelui său mai mare
Frederic al III-lea al Danemarcei () [Corola-website/Science/320063_a_321392]
-
care au murit în Elveția. Antanas Smetona, Mykolas Biržiška și Steponas Kairys au trăit restul vieților lor în Statele Unite. Actul din 16 februarie a proclamat "re"-înființarea ("atstatyti") statului lituanian, declarându-l pe acesta succesor al statului lituanian istoric, Marele Ducat al Lituaniei. În acest sens, Consiliul a deviat de la rezoluția adoptată de conferința de la Vilnius, care cerea înființarea ("sudaryti") unui stat lituanian. S-a clarificat, însă, că noul stat va fi diferit de vechiul Ducat: urma să fie organizat doar
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
al statului lituanian istoric, Marele Ducat al Lituaniei. În acest sens, Consiliul a deviat de la rezoluția adoptată de conferința de la Vilnius, care cerea înființarea ("sudaryti") unui stat lituanian. S-a clarificat, însă, că noul stat va fi diferit de vechiul Ducat: urma să fie organizat doar pe pământurile locuite de etnici lituanieni și avea să fie guvernat pe principii democratice, spre deosebire de ducatul multietnic guvernat de aristocrație. Terminarea legăturilor dintre Lituania și alte state era adresată Germaniei, Rusiei și Poloniei, care aveau
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
care cerea înființarea ("sudaryti") unui stat lituanian. S-a clarificat, însă, că noul stat va fi diferit de vechiul Ducat: urma să fie organizat doar pe pământurile locuite de etnici lituanieni și avea să fie guvernat pe principii democratice, spre deosebire de ducatul multietnic guvernat de aristocrație. Terminarea legăturilor dintre Lituania și alte state era adresată Germaniei, Rusiei și Poloniei, care aveau fiecare planul său pentru această țară. Deși nu direct, declarația renunța la orice încercare de reînviere a fostei Uniuni Polono-Lituaniene. Actul
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
alemanilor a fost întotdeauna neunitară și a cuprins un număr de diverse zone și teritorii reflectând originile sale mixte. În Evul Mediu timpuriu, teritoriul a fost împărțit și a aparținut de: Legile sale erau codificate sub Carol cel Mare ca Ducat al „Alamania” în Suabia (Schwaben). Astăzi, urmașii alemanilor sunt împărțiți pe teritoriul a patru națiuni: Franța (Alsacia), Germania (Suabia și Bavaria), Elveția și Austria, iar limba germană vorbită în aceste regiuni are dialecte distinctive regionale. Astăzi germana vorbită în zona
Alemani () [Corola-website/Science/320220_a_321549]
-
nobilimii alemaniice la Cannstatt, și pentru secolul următor, Alemania a fost condusă de duci franci. După Tratatul de la Verdun din 843, Alemania a devenit o provincie a Regatului de Est al lui Ludovic cel German, precursor al Sfântului Imperiu Roman. Ducatul a persistat până în 1268. Creștinarea alemanilor a avut loc în timpul dinastiei merovingienilor (secolul al VI-lea la secolele al VIII-lea). Știm că în secolul al VI-lea, alemanii au fost predominant păgâni, iar în secolul al VIII-lea, au
Alemani () [Corola-website/Science/320220_a_321549]
-
scurtă cucerire de către fostul Duce, Francesco Maria I della Rovere, Lorenzo a fost numit comandant al celor 10.000 de oameni trimiși tocmai să îl captureze, dar a fost rănit și s-a retras la Toscana. Lorenzo și-a recâștigat ducatul prin încheierea unui tratat în luna septembrie a aceluiași an (a se vedea Războiul lui Urbino). Teritoriul s-a reîntors ulterior la familia Della Rovere, după moartea lui Lorenzo. În timp ce era Duce de Urbino, el s-a căsătorit la 13
Lorenzo al II-lea de' Medici () [Corola-website/Science/320258_a_321587]
-
din 1866 până în 1914. Georg a fost singurul fiu al lui Bernhard al II-lea, Duce de Saxa-Meiningen și a soției lui, Marie Frederica de Hesse-Kassel. Nașterea sa a fost întâmpinată cu mare ușurare de către supușii tatălui său, deoarece succesiunea ducatul nu mai era în pericol din cauza lipsei de moștenitori de sex masculin. Georg a rămas singurul copil al familiei vreme de șaptesprezece ani, până la nașterea surorii lui, Prințesa Augusta în 1843. Georg și-a petrecut primii ani sub supravegherea părinților
Georg al II-lea, Duce de Saxa-Meiningen () [Corola-website/Science/320302_a_321631]
-
Prințesa Augusta în 1843. Georg și-a petrecut primii ani sub supravegherea părinților și a bunicii Ducesa Luise Eleonore. Aceasta din urmă i-a insuflat lui Georg virtuțile patriotice ale moștenirii sale și simțul datoriei necesar pentru a conduce un ducat. În 1862, singura sa soră s-a căsătorit cu Prințul Moritz de Saxa-Altenburg, fiul mai mic al lui Georg, Duce de Saxa-Altenburg. Ei au fost părinții lui Ernst al II-lea, Duce de Saxa-Altenburg, ultimul Duce care a condus ducatul
Georg al II-lea, Duce de Saxa-Meiningen () [Corola-website/Science/320302_a_321631]
-
ducat. În 1862, singura sa soră s-a căsătorit cu Prințul Moritz de Saxa-Altenburg, fiul mai mic al lui Georg, Duce de Saxa-Altenburg. Ei au fost părinții lui Ernst al II-lea, Duce de Saxa-Altenburg, ultimul Duce care a condus ducatul de Saxa-Altenburg. Georg i-a succedat tatălui său ca Duce de Saxa-Meiningen, când acesta a fost obligat să abdice la 20 septembrie 1866 în favoarea fiului său în urma înfrângerii Austriei în războiul austro-prusac. Spre deosebire de tatăl său, Georg a rămas loial prusacilor
Georg al II-lea, Duce de Saxa-Meiningen () [Corola-website/Science/320302_a_321631]
-
Odoardo Farnese și a Dorothea Sophie de Neuburg, a fost soția regelui Filip al V-lea al Spaniei și a exercitată o mare influență asupra politicii externe a Spaniei. Elisabeth s-a născut la Palatul della Pilotta din Parma, capitala ducatului care era condus de familia ei de mai mult de două secole. Mai târziu, Elisabeth a devenit moștenitoarea dominioanelor tatălui său după unchiul ei Francesco Farnese Duce de Parma și fratele ei mai mic, ambii rămași fără moștenitori. Victor Amadeus
Elisabeta de Parma () [Corola-website/Science/321028_a_322357]
-
tatălui său după unchiul ei Francesco Farnese Duce de Parma și fratele ei mai mic, ambii rămași fără moștenitori. Victor Amadeus, Prinț de Piedmont și Francesco d'Este, Prinț de Modena au cerut-o în căsătorie însă negocierile au eșuat. Ducatul de Parma va fi moștenit de primul ei fiu, Infantele Carlos, și după ascensiunea sa pe tronul Spaniei, titlul a trecut celui de-al doilea fiu, Infantele Felipe. El este fondatorul Casei de Bourbon-Parma. Mama ei a educat-o în
Elisabeta de Parma () [Corola-website/Science/321028_a_322357]
-
reușit să îmblânzească temperamentul ei imperios și ambițios. La vârsta de douăzeci și unu de ani (24 decembrie 1714) s-a căsătorit prin procură la Parma cu regele Filip al V-lea al Spaniei. Căsătoria a fost aranjată de către Cardinalul Alberoni, ambasadorul ducatului la Madrid cu sprijinul Prințesei des Ursins, "Camarera Mayor" a regelui Spaniei. Ca un semn de simpatie față de Spania, Papa i-a conferit "Trandafirul de aur" Elisabetei. Regina a fost însoțită de Alberoni în Spania. În timpul călătoriei, probabil inspirată de
Elisabeta de Parma () [Corola-website/Science/321028_a_322357]
-
lui Filip și al primei soții, Marie-Louise de Savoia, înainte de a-și vedea fiul cel mare pe tronul Spaniei, sub numele de Carol al III-lea. La sfârșitul războiului austriac de succesiune (1740-1748) și-a văzut celălalt fiu primind coroana ducatului Parma. Filip s-a căsătorit cu Prințesa Louise-Élisabeth a Franței, "Madame Première", prima fiică a regelui Ludovic al XV-lea al Franței. În 1759, la moartea fiului ei vitreg Ferdinand, Elisabeth și-a asumat regența până la întoarcerea fiului ei Carol
Elisabeta de Parma () [Corola-website/Science/321028_a_322357]
-
(1701-1714) s-a dat între mai multe puteri europene, în principal spaniolii loiali arhiducelui Carol, Sfântul Imperiu Roman, Regatul Marii Britanii, Republica Țărilor de Jos, Portugalia și Ducatul de Savoia pe de o parte, respectiv spaniolii loiali lui Filip al V-lea, Franța și electoratul Bavariei pe de altă parte, și a fost cauzat de posibila unificare a regatelor Spaniei și Franței sub un unic monarh din casa
Războiul Succesiunii Spaniole () [Corola-website/Science/321106_a_322435]
-
pretendent”), ca monarh de drept. Acțiunile lui Ludovic au înstrăinat și mai mult opinia publică engleză și i-au dat lui William argumente pentru a începe războiul. Conflictul armat a început lent, forțele austriece ale prințului Eugen de Savoia invadând Ducatul Milanului, unul din teritoriile spaniole din Italia, determinând intervenția franceză. Anglia, Provinciile Unite și mare parte din statele germane (în primul rând Prusia și Hanovra), au fost de partea Austriei. Electorii Wittelsbach ai Bavariei și Kölnului au fost de partea
Războiul Succesiunii Spaniole () [Corola-website/Science/321106_a_322435]
-
a renunțat la locul său în linia franceză de succesiune, evitând astfel unirea coroanelor Franței și Spaniei. El a păstrat imperiul colonial spaniol, dar a cedat Țările de Jos Spaniole, Neapole, Milanul și Sardinia Austriei; Sicilia și unele părți ale ducatului Milanului Savoiei; și Gibraltarul și Minorca, Marii Britanii. În plus, britanicii au primit drepturi exclusive de a face comerț cu sclavi în America Spaniolă timp de treizeci de ani, așa numitul "asiento". În ce privește organizarea politică a regatelor, Filip a emis "decretele
Războiul Succesiunii Spaniole () [Corola-website/Science/321106_a_322435]
-
au pus capăt Războiului Succesiunii Spaniole. Tratatele au fost încheiate între reprezentanții lui Ludovic al XIV-lea al Franței și ai lui Filip al V-lea al Spaniei pe de o parte, și cei ai reginei Ana a Marii Britanii, ai ducatului Savoiei, ai regelui Portugaliei și ai Provinciilor Unite pe de altă parte. Tratatul a consfințit înfrângerea ambițiilor franceze exprimate în războaiele lui Ludovic al XIV-lea și a păstrat sistemul european bazat pe echilibrul puterilor. Franța și Marea Britanie căzuseră de
Tratatul de la Utrecht () [Corola-website/Science/321149_a_322478]
-
renunțat în numele lor și al urmașilor lor la succesiunea la tronul Spaniei. Imperiul european al Spaniei a fost și el împărțit: Savoia, după ce a renunțat la acordarea de pământ și titluri familiei nobiliare Lombardo, a primit Sicilia și părți din ducatul Milanului, în timp ce Carol al VI-lea (împărat al Sfântului Imperiu Roman și arhiduce de Austria), a primit Țările de Jos Spaniole, regatul Neapolelui, Sardinia și mare parte din ducatul Milanului. Portugaliei i s-a recunoscut suveranitatea asupra teritoriului dintre fluviile
Tratatul de la Utrecht () [Corola-website/Science/321149_a_322478]
-
și titluri familiei nobiliare Lombardo, a primit Sicilia și părți din ducatul Milanului, în timp ce Carol al VI-lea (împărat al Sfântului Imperiu Roman și arhiduce de Austria), a primit Țările de Jos Spaniole, regatul Neapolelui, Sardinia și mare parte din ducatul Milanului. Portugaliei i s-a recunoscut suveranitatea asupra teritoriului dintre fluviile Amazon și Oyapock, în Brazilia. În 1715, portughezii au recuperat și Colonia del Sacramento din Uruguay, care fusese ocupată de Spania. În plus, Spania ceda Gibraltarul și Minorca Marii Britanii
Tratatul de la Utrecht () [Corola-website/Science/321149_a_322478]
-
Louise s-a logodit cu tânărul cavaler Karl August de Sachsen-Weimar. Căsătoria a avut loc la 3 octombrie 1775 și a fost în întregime în scop dinastic (surorile ei s-au căsătorit cu moștenitorii Prusiei și Rusiei) ducând la consolidarea ducatul de Saxa-Weimar în cadrul Sfântului Imperiu Roman. Tânăra Louise s-a remarcat prin delicatețe și timiditate devenite handicap la o curte dominată de soacra ei, Ana Amalia. Goethe care era poetul curții și ministru pentru soțul ei (și companion în aventurile
Louisa de Hesse-Darmstadt () [Corola-website/Science/321220_a_322549]
-
Weimar ca mamă și protectoare a națiunii. La două zile după bătălie ea a intrat în conflict cu însuși Napoleon. Inspirată de exemplul reginei Louise a Prusiei ea a reușit ca Weimar să fie jefuit mai ușor în comparație cu orașul Jena. Ducatul Saxa-Weimar-Eisenach a supraviețuit epocii napoleoniene. În 1815, politica ei în timpul războiului a asigurat ca la Congresul de la Viena, micul ducat nu numai că și-a păstrat teritoriul dar a devenit mare ducat. Marea ducesă Louise a murit la 14 februarie
Louisa de Hesse-Darmstadt () [Corola-website/Science/321220_a_322549]
-
Inspirată de exemplul reginei Louise a Prusiei ea a reușit ca Weimar să fie jefuit mai ușor în comparație cu orașul Jena. Ducatul Saxa-Weimar-Eisenach a supraviețuit epocii napoleoniene. În 1815, politica ei în timpul războiului a asigurat ca la Congresul de la Viena, micul ducat nu numai că și-a păstrat teritoriul dar a devenit mare ducat. Marea ducesă Louise a murit la 14 februarie 1830 la vârsta de 73 de ani. Louise și Karl August au avut șapte copii:
Louisa de Hesse-Darmstadt () [Corola-website/Science/321220_a_322549]
-
să fie jefuit mai ușor în comparație cu orașul Jena. Ducatul Saxa-Weimar-Eisenach a supraviețuit epocii napoleoniene. În 1815, politica ei în timpul războiului a asigurat ca la Congresul de la Viena, micul ducat nu numai că și-a păstrat teritoriul dar a devenit mare ducat. Marea ducesă Louise a murit la 14 februarie 1830 la vârsta de 73 de ani. Louise și Karl August au avut șapte copii:
Louisa de Hesse-Darmstadt () [Corola-website/Science/321220_a_322549]
-
prinți regali nu au avut nici un titlu înainte de căsătorie, inclusiv Prințul Andrew, care a fost numit Duce de York când s-a căsătorit în 1986. Potrivit ziarului "The Daily Telegraph" se așteaptă ca lui William să i se ofere un ducat odată cu căsătoria permițând soției sale să devină ducesă. În ziua căsătoriei, William de Wales a primit titlurile "Duce de Cambridge, Conte de Strathearn și Baron Carrickfergus"; după căsătorie, soția sa a devenit Ducesă de Cambridge. Un sondaj din aprilie 2011
Căsătoria Prințului William, Duce de Cambridge, cu Kate Middleton () [Corola-website/Science/321232_a_322561]