6,588 matches
-
la întoarcere este aclamată de popor, iar curtezanii o primesc bine. Faptele războinice a lui Cesare poartă faima familiei la apogeu, insuflând teamă, ceea ce face ca și Lucreția să fie luată mai mult în considerare de familia d'Este. Din moment ce ducele Ercole (socrul său) e văduv, începe să fie numită ducesă și să ocupe posturi reprezentative la celebrările oficiale. Datorită dragostei sale pentru cultură face din curtea de Ferrara un centru cultural. Printre literați se numără și Ercole Strozzi, pe care
Lucreția Borgia () [Corola-website/Science/312388_a_313717]
-
mulți nobili să-și redobândească proprietățile luate de Cesare, dar armata Lucreției reușește să-i învingă pe venețieni, apărând Cesena și Imola. Lucreția se ocupă de destinul fiului său Rodrigo și de "l'Infans Romanus" Giovanni Borgia, fratele său vitreg. Ducele Ercole nu este de acord ca cei doi copii să vină la Ferrara și sugerează să fie trimiși în Spania. Dar ea se opune și încredințează copilul rudelui fostului soț, în acest mod poate păstra proprietățile napolitane. Giovanni Borgia în
Lucreția Borgia () [Corola-website/Science/312388_a_313717]
-
soț, în acest mod poate păstra proprietățile napolitane. Giovanni Borgia în schimb, crește la Carpi împreună cu Girolamo și Camilla, doi fii ilegitimi a lui Cesare, avuți cu o doamnă de companie a Lucreției. Papa Iulius al II-lea se plânge ducelui Ercole de comportamentul Lucreției, dar acesta îi răspunde că el nu are nici o vină pentru că armata e plătită de ea. Chiar dacă o sprijină în secret pe Lucreția, preferând ca Romagna să fie dominată de mici nobili, decât de papa sau
Lucreția Borgia () [Corola-website/Science/312388_a_313717]
-
și nevoit în schimbul libertății să accepte câteva pretenții ale papei. Ieșit din închisoare, se refugiază la Neapole, unde este arestat cu complicitatea lui Sancha d'Aragona și a soției lui Giovanni Borgia și închis în Spania. La 25 ianuarie 1505, ducele Ercole, bolnav, moare, iar Alfonso este încoronat duce. După ceremonie Alfonso și Lucreția sunt aplaudați și ovaționați de popor. Devenită ducesă, din respect pentru noul titlu și pentru a liniștii bănuielile lui Alfonso, decide poate de comun accord, să pună
Lucreția Borgia () [Corola-website/Science/312388_a_313717]
-
se însănătoșește repede după naștere. Deja din vara lui 1507 relația dintre Lucreția și cumnat devine din ce în ce mai pasională și secretă și probabil cei doi s-au întâlnit în secret. A mării riscurile acestei relații, era și rivalitatea dintre marchiz și ducele Alonso. În săptămânile care au urmat nașterii, e interceptată o scrisoare a Lucreției, în care ea-și exprimă speranța într-o împăcare între cei doi, astfel Gonzaga putea s-o viziteze fără să se ascundă. Un anume Masino del Forno
Lucreția Borgia () [Corola-website/Science/312388_a_313717]
-
nu există nici un motiv de îndoială despre veridicitatea unor episoade ce au avut loc în timpul tratativelor pentru a treia căsătorie a Lucreției. Primul episod este "cina curtezanelor", organizat de Cesare în seara de 31 octombrie 1501. Francesco Pepi povestește că "ducele a adus la palat cincizeci de curtezane și toată noaptea au petrecut în dansuri și râsete": după o cină rapidă, curtezanele au intrat și au dansat cu servitorii și tinerii casei, ""primo in vestibus suis nude""; în toiul nopții Cesare
Lucreția Borgia () [Corola-website/Science/312388_a_313717]
-
naștere, carte care a fost mult timp o lucrare de referință în domeniul obstetricii. Din 1493 este farmacist în Freiburg până în 1506, când devine medic în Frankfurt pe Main. Acolo intră în slijba ducesei Katharina de Saxonia și Braunschweig, soția ducelui Henric I de Braunschweig-Lüneburg. Cea mai celebră lucrarea a sa este "Der schwangeren Frauen und Hebammen Rosegarten". Cartea se bazeză pe texte mai vechi, cum ar fi cele ale lui Soranus din Efes. Cartea descrie travaliul nașterii pentru diferite poziții
Eucharius Rösslin () [Corola-website/Science/312467_a_313796]
-
Marii Britanii și a fost renumit pentru numeroasele sale conflicte cu tatăl său și, ulterior, cu fiul său. Ca rege, el a exercitat un control mic asupra politicii în timpul domniei sale, guvernarea fiind controlată "de facto" de primul ministru, Sir Robert Walpole. Ducele Georg August de Hanovra s-a născut la Palatul Herrenhausen, Hanovra (Germania). A fost fiul lui Georg Ludwig (viitorul rege George I al Marii Britanii) și al soției lui, Sophia de Celle; atât George cât și Sophia au comis adulter însă
George al II-lea al Marii Britanii () [Corola-website/Science/312469_a_313798]
-
comis adulter însă abandonul Sofiei a condus la divorțul din 1694. Regina Anne, care a urcat pe tronul britanic în 1702, l-a făcut pe George cetățean englez în 1705, Cavaler Garter în 1706 și i-a acordat titlurile de Duce de Cambridge, Conte de Milford Haven, Viconte de Northallerton și Baron Tewkesbury. În 1708 George a participat la Bătălia de la Oudenarde, a luptat în avangardă și a fost aruncat de pe cal, dar n-a fost rănit. La 22 august 1705
George al II-lea al Marii Britanii () [Corola-website/Science/312469_a_313798]
-
William în 1717, în familie a urmat cearta; la botez, Prințul de Wales a insistat ca nașul copilului să fie Thomas Pelham-Holles, Duce de Newcastle, (pe care regele îl detesta), în timp ce regele a ales ca naș pe fratele său apropiat, Ducele de York și Albany. Când a publicat o vituperație a tatălui său, Prințul de Wales a fost temporar pus sub arest. Ulterior, regele l-a alungat pe fiul său de la Palatul Sf. James, reședința regelui și l-a exclus din
George al II-lea al Marii Britanii () [Corola-website/Science/312469_a_313798]
-
obscenă" și "nu fără un anumit grad de intimitate necorespunzătoare". Acești bărbați tineri erau invidioși pe puterea și prestigiul lui Ioan de Gaunt, duce de Lancaster, unchiul regelui. Criticile lor repetate și implicarea acestora în încercarea de a lua viața ducelui au dus la crearea unei atmosfere de suspiciune, la deteriorarea relațiilor regelui cu înalta nobilime. În octombrie 1386 a fost o criză majoră în Parlament. Parlamentul, sub presiunea unei grupări a nobililor numită "Lords Appellant", a cerut lui Richard să
Richard al II-lea al Angliei () [Corola-website/Science/312468_a_313797]
-
Stanisław II August sau Stanisław Antoni Poniatowski (n. 17 ianuarie 1732, Wołczyn, azi "Woutschyn" (Воўчын), Belarus - d. 12 februarie 1798, Sankt Petersburg, Imperiul Rus), numit și Stanisław al II-lea, a fost ultimul Rege al Poloniei și Mare Duce al Lituaniei (1764-1795). A fost fiul contelui Stanisław Poniatowski (1676-1762), castelanul Cracoviei, și al principesei Konstancja Czartoryska. A fost fratele lui Michal Jerzy Poniatowski și unchiul prințului Józef Poniatowski. Tatăl lui era amantul Ecaterinei a II-a a Rusiei, ceea ce
Stanislaw August Poniatowski () [Corola-website/Science/312802_a_314131]
-
avut loc după semnarea tratatului de la Ryswick care punea capăt celui de-al doilea război de nouă ani. Soțul ei era fiul cel mare al Delfinului Ludovic, cunoscut la curte drept "Monseigneur" și al soției sale Maria Anna de Bavaria. Ducele era al doilea în linia de succesiune la tronul Franței. Noua Ducesă de Burgundia a avut o relație strânsă cu Ludovic al XIV-lea și Madame de Maintenon (pentru care folosea apelativul "mătușă"). Sosirea ei a fost ca o gură
Marie-Adélaïde de Savoia () [Corola-website/Science/312832_a_314161]
-
din cauza morții premature a Marelui Delfin). O mare dușmană a Mariei Adelaide era Ducesa de Bourbon, fiica lui Ludovic al XIV-lea și a Marchizei de Montespan. Ducesa dorea ca fiica sa, Louise Élisabeth de Bourbon, să se căsătorească cu Ducele de Berry, fiul mai mic al Marelui Delfin. Pentru a menține propria influență, Maria Adelaide organizează căsătoria Ducelui de Berry cu Marie Louise Élisabeth de Orléans, fiica lui Filip al II-lea, duce de Orléans și a lui Francesca Maria
Marie-Adélaïde de Savoia () [Corola-website/Science/312832_a_314161]
-
Ludovic al XIV-lea și a Marchizei de Montespan. Ducesa dorea ca fiica sa, Louise Élisabeth de Bourbon, să se căsătorească cu Ducele de Berry, fiul mai mic al Marelui Delfin. Pentru a menține propria influență, Maria Adelaide organizează căsătoria Ducelui de Berry cu Marie Louise Élisabeth de Orléans, fiica lui Filip al II-lea, duce de Orléans și a lui Francesca Maria de Bourbon. După câteva avorturi, Maria Adelaide a avut primul fiu în 1704, dar băiatul moare în 1705
Marie-Adélaïde de Savoia () [Corola-website/Science/312832_a_314161]
-
nimic din cauza situației ei de exilată. Filip era nerăbdător să se căsătorească cu Henrietta, dar mama ei dorea să se întoarcă în Anglia să-și achite datoriile, să-i asigure o dotă fiicei sale și să împiedice anunțata căsătorie a Ducelui de York cu Anne Hyde, fostă doamnă de onoare a lui Mary Henrietta Stuart. În această perioadă Henrietta Maria a aflat că fratele său a murit de variolă în septembrie 1660. În octombrie Henrietta și mama sa, se îmbarcă la
Anne Henrietta a Angliei () [Corola-website/Science/312838_a_314167]
-
iar Filip părea un soț afectuos. La un an după căsătorie, Henrietta dă naștere unei fetițe, Maria Luiza. Paternitatea fetiței a fost pusă la îndoială la curte, unde s-a insinuat că tatăl ar fi Ludovic al XIV-lea sau Ducele de Guise. Henrietta și Ducele de Guise ar fi început o relație la începutul căsniciei, chiar dacă Guise fusese unul din amanții lui Filip. Aceste flirturi l-au îndurerat pe Filip și s-a plâns mamei sale, Anna de Austria, care
Anne Henrietta a Angliei () [Corola-website/Science/312838_a_314167]
-
afectuos. La un an după căsătorie, Henrietta dă naștere unei fetițe, Maria Luiza. Paternitatea fetiței a fost pusă la îndoială la curte, unde s-a insinuat că tatăl ar fi Ludovic al XIV-lea sau Ducele de Guise. Henrietta și Ducele de Guise ar fi început o relație la începutul căsniciei, chiar dacă Guise fusese unul din amanții lui Filip. Aceste flirturi l-au îndurerat pe Filip și s-a plâns mamei sale, Anna de Austria, care i-a certat pe Ludovic
Anne Henrietta a Angliei () [Corola-website/Science/312838_a_314167]
-
începe o relație cu una din doamnele de companie ale Henriettei, Louise de la Vallière, care se spune că trebuia să servească drept paravan celor doi și de care Ludovic al XIV-lea se îndrăgostește. În 1664 dă naștere unui fiu, ducele de Valois, care va muri de convulsii în 1666, după ce fusese botezat cu câteva ore mai devreme. Pierderea fiului a îndurerat-o profund pe Henrietta. Dă naștere unei fetițe moarte în 1665, iar în 1669 naște o fetiță care a
Anne Henrietta a Angliei () [Corola-website/Science/312838_a_314167]
-
a fost ținută în 21 iulie. Au participat la înmormântare toate autoritățile locale importante, printre care parlamentul, tribunalul, membrii coorporaților orașelor, marea nobilime precum și oameni din popor . Au fost prezenți ambasatorul britanic, regele Poloniei Ioan Cazimir al II-lea Vasa, ducele de Buckingam, prinții de sânge. Membrii familiei lui "Madame" și "Monsieur" au ajuns ultimii purtând torțe în mâini. A fost ridicat un mausoleu înconjurat cu urne de argint, altare și împodobit cu o mulțime de statui alegorice reprezentând "tinerețea", "muzica
Anne Henrietta a Angliei () [Corola-website/Science/312838_a_314167]
-
spre patul sau". Apoi aveau să-i urmărească somnul din timpul nopții. Ca și la ceilalți copii ai săi, Eduard a planificat o căsătorie europeană de prestigiu pentru fiul său cel mare, iar în 1480 a încheiat o alianță cu ducele de Bretania, Francisc al II-lea, prin care Prințul Eduard a fost logodit cu moștenitoarea în vârstă de patru ani a ducelui, Anne. Cei doi urmau să se căsătorească când ajungeau la majorat și delegarea Britaniei avea să-i fie
Eduard al V-lea al Angliei () [Corola-website/Science/312843_a_314172]
-
o căsătorie europeană de prestigiu pentru fiul său cel mare, iar în 1480 a încheiat o alianță cu ducele de Bretania, Francisc al II-lea, prin care Prințul Eduard a fost logodit cu moștenitoarea în vârstă de patru ani a ducelui, Anne. Cei doi urmau să se căsătorească când ajungeau la majorat și delegarea Britaniei avea să-i fie dată celui de-al doilea copil, primul devenind Prinț de Wales. Aceste planuri au dispărut împreună cu Eduard al V-lea. Prințul în
Eduard al V-lea al Angliei () [Corola-website/Science/312843_a_314172]
-
primit numele de Filip. Ludovic al XIII-lea a vrut să-i acorde titlul de Conte de Artois în onoarea victoriei franceze în Arras în comitatul Artois. Totuși, Ludovic n-a renunțat la tradiție și i-a acordat titlul de Duce de Anjou, titlu acordat tradițional celui de-al doilea fiu al unui monarh francez. După botez, Filip a fost dat în grija guvernantei Françoise de Souvré, marchiză de Lansac, care a avut grijă și de fratele lui mai mare, Ludovic
Filip al Franței, duce de Orléans () [Corola-website/Science/312841_a_314170]
-
Nașii săi au fost: unchiul său Gaston d'Orléans și mătușa sa regina Henrietta Maria a Angliei. Mai târziu a fost dat în grija lui François de La Mothe Le Vayer și François-Timoléon de Choisy. De asemenea, a fost educat de ducele de Choiseul. Tutorii lui au fost aleși de Mazarin care a fost numit superintendent al educației prinților de către mama acestora. Când Filip avea opt ani, a început Fronda, un război civil între două părți principale numite "Fronde Parlementaire" (1648-1649) și
Filip al Franței, duce de Orléans () [Corola-website/Science/312841_a_314170]
-
lui, Filip a fost un iubitor al etichetei și la toate ceremonialele se asigura că toate detaliile au fost respectate. Problema sexualității lui Filip a apărut în 1658 când zvonurile de la Curte spuneau că nepotul lui Mazarin, Philippe Jules Mancini, ducele de Nevers a fost "primul care l-a corupt" pe Filip în ceea ce s-a numit "viciul italian" - jargonul contemporan pentru homosexualitate. La sfârșitul lunii iunie 1658, Ludovic s-a îmbolnăvit grav de febră tifoidă și aproape a fost declarat
Filip al Franței, duce de Orléans () [Corola-website/Science/312841_a_314170]