3,283 matches
-
identificare. Corpul este însă evident marcat de creștere, maturizare, îmbătrânire, poate fi modificat de boli sau accidente. Mutilarea feței, îngrășarea sau slăbirea exagerată, modificarea pilozității, operațiile estetice, lentilele de contact, toate pot modela aspectul corporalității. Experiențele adânci de viață modifică expresivitatea fizionomiei. Vestimentația, frizura, podoabele pot contribui la schimbarea aspectului, la „mascarea” identității. Creierul e supus și el ciclurilor biologice, poate suferi leziuni care să afecteze memoria sau stilul comportamental. S-au imaginat și experimente mintale de tipul: cum ar fi
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
trebuie să cultive comunicarea și liniștea cuplului corespunzător unor câștiguri sau achiziții materiale conjuncturale și să coalizeze mecanismele defensive individuale orientându-le împotriva părintelui cu atitudini recurente antisociale. MILLON (1981Ă și HEAD (1991Ă postulează faptul că un mediu social cu expresivitate emoțională deficitară și simultan hiperprotector cultivă trăsăturile de tip dependent. Familia în ansamblu are o slabă coeziune interioară, este inabilă în raporturile cu alte grupuri sau microgrupuri sociale și este dominată de insuficiența curiozității și a deschiderii spre valorile și
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
moravurilor sau etosului unei comunități. Atitudinea și comportamentul moral sunt aspecte ce caracterizează și tulburările de personalitate, împreună cu tot ceea ce tradițional se înțelegea prin caracter. Caracterul a însemnat, în antichitatea greco-romană și în Europa post-renascentistă, nu doar stilul ce diferențiază expresivitatea și comportamentul unui om de altul ci și instanța personală ce-și însușește și exprimă moravurile vremii, felul cum subiectul funcționează în cadrul instituțiilor socio-culturale, prin raportarea sa față de alții în perspectiva binelui și răului, sensul valoric al existenței unui om
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
în colaborare cu Const. Ciopraga); I. I. Mironescu, Scrieri, pref. edit., București, 1968; Al. Cazaban, Chipuri și suflete, pref. edit., București, 1973; Octav Botez, Scrieri, pref. Zaharia Sângeorzan, Iași, 1977; Nicolae Gane, Scrieri, pref. Șt. Cazimir, București, 1979; D. Caracostea, Expresivitatea limbii române, pref. edit., Iași, 2000. Repere bibliografice: Ion Popescu-Sireteanu, Dan Ilie, „I. I. Mironescu”, „Forum”, 1983, 7-8; Rachieru, Poeți Bucovina, 140-141; Busuioc, Scriitori ieșeni (1997), 138; Dicț. scriit. rom., II, 13-14; Liviu Papuc, Ilie Dan, „Altfel de martori”, CRC
DAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286671_a_288000]
-
al termenului), o poezie desigur „viscerală” (mai mult în recuzită), dar și „critică”, rece, distanțată până la înstrăinare. O poezie cristalină, dacă nu glacială, deși, totodată, sub alte raporturi, foarte „fierbinte”: e un paradox intrinsec, o situație oximoronică definitorie, productivă ca expresivitate. La debutul lui D., Nicolae Manolescu îi asemuia demersul cu „o calotă polară” și, pe de altă parte, identifica în poet un concettist atipic, nu baroc, ci clasic. Impresionează, în versul lui, o tulburătoare descompunere și regenerare perpetuă a visceralului
DAIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286655_a_287984]
-
proză, caz mai rar la autorii aromâni, care sunt mai ales poeți. Prozele sale au miez, densitate și impun atenției personaje bine conturate, întotdeauna în conflicte clare, cumva în genul nuvelisticii lui Ioan Slavici. De remarcat de asemenea bogăția și expresivitatea limbii autorului, care nu ocolește neologismul, mai puțin obișnuit în proza dialectală, ca și metafora îndrăzneață. Din păcate, C. recurge exagerat de mult la grecisme, scriind în subgraiul din regiunea Veria, mai împestrițat decât alte graiuri ale dialectului aromân. Modernitatea
CEARA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286153_a_287482]
-
Stând de vorbă cu Pantazi, în fața naratorului se desfășoară „fermecătoarea trâmbă de vedenii”, pierzându-se în vis și imaginație, în mirajul călătoriilor, descrise într-un stil înmiresmat, cromatizat, cu o muzicalitate elaborată, seducătoare, cu metafore și comparații de o rară expresivitate, ce transpun sugestiv pitorescul exotic și istoric. C. a creat în literatura română un stil propriu, prin îmbinarea expresiilor elegant cizelate cu cele argotice, din medii sordide. Fraza e melopeică, ritmată de armonii interioare, desfășurându-se în cadențe, în largi
CARAGIALE-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286089_a_287418]
-
Gabriel Donna, Nichifor Crainic. Pe Lovinescu îl atacă într-o broșură intitulată ironic Un mare critic român modernist, domnul Eugeniu Lovinescu (1927). Un paragraf e acordat poeziei Melița a lui M. Beniuc în studiul De la metaforă la simbol din volumul Expresivitatea limbii române (1942). Se învederează din nou, odată cu o solidă știință de carte și opțiunea fermă pentru metodologia științifică, un deficitar simț al ierarhiei valorilor estetice. Comparat cu Arghezi, Gala Galaction ar fi „un reprezentant neasemănat mai de valoare al
CARACOSTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286086_a_287415]
-
el impresionism. O vocală sau alta poate exprima, și exprimă, stări afective felurite, în funcție de contextul rostirii poetice. Seducătoare - și productivă intermitent - e considerarea limbii naționale ca „stil supraindividual” și implicit ca „modelator virtual al oricărei creațiuni literare”. Asertoric formulată în Expresivitatea limbii române, această concepție funcționează și în Creativitatea eminesciană, dar mai ales în Arta cuvântului la Eminescu. Potrivit teoriei lui C., stilul eminescian nu e produsul abaterii de la normele interne ale limbii române, al „siluirii” acesteia; este, din contra, suprema
CARACOSTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286086_a_287415]
-
românească, București, 1937; Prolegomena argheziană, București, 1937; Arta cuvântului la Eminescu, București, 1938; ed. îngr. Nina Apetroaie, introd. Ion Apetroaie, Iași, 1980; Simbolurile lui Eminescu, București, 1939; Semnificația lui Titu Maiorescu, București, 1940; Le Préromantisme de G. Asaki, București, 1940; Expresivitatea limbii române, București, 1942; ed. îngr. și pref. Ilie Dan, Iași, 2000; Creativitatea eminesciană, București, 1943; ed. îngr. și introd. Ion Apetroaie, Iași, 1987; Curs de istoria literaturii române, 1943-1944; Critice literare, I-II, București, 1943-1944; Forme de critică, București
CARACOSTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286086_a_287415]
-
mai tradus din Balzac, Dumas, Sherwood Anderson, Saint-Exupéry, Anna Ahmatova, Ezra Pound, Raymond Queneau, Marcel Aymé. Este, de asemenea, autorul câtorva volume de poezii pentru copii. Există la Ion Caraion un puternic conflict între natura directă a sentimentului moral și expresivitatea îndelung hrănită cultural. O analiză temeinică [...] a poeziei lui ar trebui să ne arate cum reușește poetul să creeze impresia că își transcrie aproape automatic, fără nici o sintaxă lirică, întunecatele lui viziuni, coșmarele, torturantele mișcări ale unui suflet ultragiat, și
CARAION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286096_a_287425]
-
poeziei lui ar trebui să ne arate cum reușește poetul să creeze impresia că își transcrie aproape automatic, fără nici o sintaxă lirică, întunecatele lui viziuni, coșmarele, torturantele mișcări ale unui suflet ultragiat, și, în același timp, să recurgă la o expresivitate în care să se regăsească, sedimentate, resturile unei atât de intense și de profunde culturi poetice. Conflictul acesta între spontaneitate, brut, cruzime, originalitate absolută, pe de o parte, și elaborație, artă rafinată, ereditate culturală pe de alta, formează, poate, aspectul
CARAION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286096_a_287425]
-
poncifele epocii. A doua carte, Prejudecata Caracostea (2002), abordează prioritar, spre deosebire de studiile semnate de Titu Popescu și Ioana Bot, gândirea lingvistică a lui Caracostea, teoria limbajului, prezentă în întreaga sa operă. Convins că în ceea ce s-a scris despre autorul Expresivității limbii române componenta lingvistică „se află în continuare într-un con de umbră”, C. caută explicațiile acestei situații: una ar fi aceea că după 1913 învățatul a părăsit cercetările în domeniu, devenind adeptul școlii idealiste. Subliniind faptul că cercetările lui
CHISU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286214_a_287543]
-
prelucrări în versuri ale zestrei iudaice clasice. Nu e vorba însă de tălmăciri impersonale, ci de compoziții în care tradiția iudaică primește o aromă de folclor românesc, idee subliniată de Al. Mirodan, care observă coexistența dintre „poezia patrimoniului iudaic” și „expresivitatea românească”. Pitorescul lingvistic, savoarea limbajului, ce se reclamă, parcă, de la Anton Pann și de la Ion Creangă, fac din cele două scrieri o sinteză culturală insolită. Expresii idiomatice, umor al zicerilor, lexic arhaic-pastoral, univers fantastic, cu diavoli din poveștile românești, rime
CLAIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286291_a_287620]
-
căror destin literar este în plină metamorfoză (Emilian Galaicu-Păun, Ion Stratan, Viorel Mureșan, Andrei Zanca, Liviu Ioan Stoiciu, Dan Damaschin, Bogdan Ghiu, Lucian Vasilescu, Dumitru Crudu, Adrian Popescu, Traian Ștef ș.a.). Cronicarul literar nu și-a schimbat dicțiunea, vădind aceeași expresivitate subtilă și penetrantă. Analizele sale, succinte, „rapide”, includ portrete, situări, ierahizări pertinente, dobândind o densitate puțin obișnuită în exercițiul criticii de întâmpinare. În amplul eseu Celălalt Pillat (2000), C. examinează, cu metodă, „imaginarul apei la un «poet al pământului»”. Recitirea
CISTELECAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286280_a_287609]
-
în literatură. Impresionist în fond, C. se amăgește a fi un spirit teoretic. Ca poet, C. este, în îngânările lui epigonice, de un eminescianism impenitent (Din taina vieții, I-IV, 1915-1935). Versificând lejer, el se menține într-un minorat al expresivității, fluența molcomă a romanțelor sale smulgându-se arareori din făgașul banalității. Mai suspinând, mai îngândurându-se adică filosoficește, poetul cultivă o suită de stări din care nu lipsesc refugiul în visare și înseninările în sânul naturii prietene, jalea după iubirea
CIUCHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286283_a_287612]
-
oglinzilor neparalele”) etc. Important este că toate aceste traiectorii tematice converg spre dilema fundamentală a limbajului, de unde consecința că lirica lui A. este un permanent dialog al propriului limbaj cu limbajul aflat în proprietate comună. Limbajul neutru este chemat la expresivitate, tot astfel cum elementele cotidianului se convertesc în imagini elocvente, iar intelectualismul apare într-o postură vădit afectuoasă. Simbolurile aparțin teritoriilor din care poezia a preluat dintotdeauna: zoologicul (melcul, oul, pasărea, peștele, scoica, șarpele), vegetalul (arborele, frunza, iarba, sămânța), mineralul
ALMAJAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285260_a_286589]
-
O altă observație a lui Victor Simion merită atenție. Comparând reprezentările zoomorfe din arta medievală românească și din cea occidentală, autorul sesizează o diferență de viziune, ba chiar "o atitudine religioasă diferită": "În timp ce Occidentul vădește o preferință pentru formulele unei expresivități șocante, menită a înspăimânta, a obseda, a supune prin teamă, în arta românească astfel de imagini sunt aproape absente, așa cum de altfel îi lipsesc, în general vorbind, excesele, ostentația, agresivitatea. Această deosebire poate fi pusă și pe seama faptului că, în timp ce
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
chiar bătătorite, alături de alte zone aproape neexplorate; atunci cadrul rămâne stabil însă posibilul abundă"64. Nu există o forță care să fi predeterminat acest câmp, să îl fi organizat în jurul unui cod, să îl fi transformat în sistem al unei expresivități, în raport cu o operă-model sau o funcție-autor. Sărăcia în litere nu se manifestă nici prin absența resurselor creatoare (nimeni nu are nimic); nici prin distribuția lor uniformă (toți au aceleași calități în fiecare moment); ci prin abundența lor neregulată (fiecare își
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
măcar întrebarea. Pentru că literatura, care înseamnă astăzi atât de puțin prin figurile canonului literar, continuă să absoarbă energii într-o mulțime de margini. În blogosferă, în puzderia de vocații scriitoricești care se nasc și se sting meteoric, în formele de expresivitate cerute de la fiecare utilizator de noile tehnologii, în multiplele insule de clandestinitate pe care le creează lumea noastră, de la versificația primitivă a muzicii underground până la experiențele ficționalizate ale minorităților sexuale și ale pegrei. Sau chiar în școală, acolo unde fiecare
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
și românii. Studiu de literatură comparată, Tipografia Cartea Românească, Cluj, 1935. Bucur, Marian, Istoriografia literară românească, Minerva, București, 1973. Bud, Crina, Literatura română în Franța: configurări critice în context european, Editura Muzeului Național al Literaturii Române, București, 2013. Caracostea, Dimitrie, Expresivitatea limbii române, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București, 1942. Casanova, Pascale (dir.), Des littératures combatives. L'internationale des nationalismes littéraires, Raisons d'Agir, Paris, 2011. Casanova, Pascale, La langue mondiale. Traduction et domination, Seuil, Paris, 2015. Casanova, Pascale, La
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
131 (Idei cu privire la filosofia istoriei omenirii). 31 Herder, Traité sur l'origine des langues, pp. 100-101. 32 Ibidem, p. 102. 33 Ibidem, p. 98. 34 Ibidem, p. 112. 35 Ibidem, p. 111. 36 Herder, Scrieri, pp. 77-78. 37 D. Caracostea, Expresivitatea limbii române, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București, 1942, pp. 149-161. 38 Roman Jakobson, Essais de linguistique générale, traducere de Nicolas Ruwet, Minuit, Paris, 1963, p. 244. 39 Antoine Compagnon, Demonul teoriei. Literatură și bun simț (1998), traducere de
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
acest tip „se desfășoară totdeauna în anumite condiții concrete, este dependentă de situații și se servește de elemente situative” ( Neveanu P.P. Psihologie, 1995, p. 72). Limbajul oral folosit în cazul evaluărilor orale „este dotat cu un ansamblu de mijloace de expresivitate” (Neveanu P.P., Psihologie, 1995, p. 72). H. Pieron și colaboratorii săi subliniază că „la oral se apreciază și se judecă întreaga personalitate a elevului. Prezența, ținuta, privirea directă sau ascunsă, prezența de spirit, concentrarea atenției, demnitatea sau servilismul, prestigiul, șarmul
Modelarea statistică a performanţei elevilor la teste le PISA by Eman ue la - Alisa N i c a () [Corola-publishinghouse/Science/91882_a_92403]
-
decât ansamblul sistemelor fundate pe arbitrarietatea semnului. într-adevăr, orice mijioc de expresie acceptat într-o societate se bazează pe un obicei colectiv sau, ceea ce revine la aceeași, pe convenție. Semnele de politețe, spre exemplu, dotate adesea cu o anume expresivitate naturală (dacă ne gândim la chinezii care-și salută împăratul prosternîndu-se de nouă ori până la pămînt), nu sunt mai puțin fixate printr-o regulă; această regulă este cea care obligă la folosirea lor; nu valoarea lor intrinsecă." (24/1, p.
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
situări între limbaj și vorbire a mitului și a altor obiecte structurale, ele sunt țesute de o ordine intermediară, între cea virtuală a sistemului, și cea actuală a rostirii, între cod și mesaj. Cu tot stilul înclinat mai degrabă spre expresivitate decât spre sistematizare, spre paradox mai mult decât spre un raționament urmat pas cu pas, cu tot "diletantismul" său structuralist opus didacticismului, este evident că structuralismul lui Roland Barthes este foarte apropiat de cel levi-straussian. Desigur, procedeele și tehnicile lecturii
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]