2,843 matches
-
pură, drama și forma mixtă, în funcție de modul lor de enunțare, după felul în care "povestirea" este acolo "simplă, imitativă, sau și una și alta". Socrate, care dialoghează cu Adimante, fratele lui Platon, îl întreabă astfel: Tot ceea ce spun povestitorii de fabule și poeții nu înseamnă oare povestirea unor evenimente trecute, prezente sau viitoare? Ei bine, povestirea de care se folosesc nu este simplă, imitativă, sau și una și alta totodată?" (392d). Drama pură, în întregime mimetică, nu utilizează decât discursul direct
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
este o lucrare ce nu primește nicio persoană vorbitoare în afara autorului, cum sunt toate cărțile din care se învață fie fizica, precum o face Lucrețiu, fie astrologia, ca Aratus, sau agricultura, ca grecul Vergiliu în ale sale Georgice, în afara câtorva fabule pe care le-a introdus în cea de-a patra. Cel mixt, în fine, este acela în care poetul vorbește el însuși, și-i face să vorbească rând pe rând pe Zei și pe oameni: genul acesta de scriere se
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și groază spectatorului. Din cauza rarității actelor de violență între cei apropiați, autorii dramatici își situează drama în aceleași familii, cea a Labdacizilor, cea a Atrizilor, după cum remarcă Aristotel, în capitolul 13 al Poeticii: "La început, poeții tratau la fel orice fabulă le venea la îndemână, în timp ce astăzi cele mai frumoase tragedii sunt compuse despre istoria unui mic număr de case, de exemplu cea a lui Alcmeon, Oedip, Oreste, Meleagru, Thyeste, Telep și toate celelalte personaje cărora li s-a întâmplat să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu ușurință între ele, numai dacă nu sunt separate, conferind-o pe cea de "potrivite" persoanelor imaginate, care nu s-au aflat niciodată decât în mintea poetului și rezervând-o pe cealaltă celor care sunt cunoscute din istorie sau din fabulă, după cum tocmai spuneam." Astfel se explică precauțiile oratorice frecvente la Corneille și la Racine care insistă asupra fidelității lor față de izvoarele antice. În Prima Prefață la Andromaca, Racine îl ia ca pavăză pe Virgil, a cărui Eneida conține "în puține
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scop este de a informa spectatorul. "Din partea mea, ceea ce remarcați 37 în afara aspectului absurd al faptului că unii au obiceiul să-i pună pe actori să recite în solilocvii lucruri pe care trebuia ca spectatorii să le știe pentru înțelegerea fabulei, eu îl blamez și mai mult ca dumneavoastră, iar dacă ar trebui să distribui scenele unei piese de teatru, aș introduce totdeauna pe cineva în povestirile acestea obligatorii și care ar fi interesat ca să-i fie făcute; sau dacă aș
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
artă."3 1.1. Respectarea unității de acțiune Lope de Vega proslăvește, drept unică regulă, unitatea de acțiune care asigură piesei o coerență de ordin logic: "Vedeți ca subiectul să nu aibă cumva decât o singură acțiune, aveți grijă ca fabula să nu fie nicidecum episodică, prin asta vreau să spun, că nimic nu intră acolo care se îndepărtează de prima structură; nici nu putem nimic lua din ea fără a distruge toată combinația."4 Drama burgheză, apoi cea romantică, va
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a fost introdusă de italieni, având în vedere că este mai rezonabil să se amestece lucrurile grave cu cele mai puțin serioase, într-o singură înșiruire de discursuri și să le faci să fie întâlnite în același subiect al unei fabule sau istorisiri decât să adaugi în afara spectacolului satire la tragedii, care nu au nicio legătură împreună, și care stârnesc confuzie și tulburarea vederii și memoriei ascultătorilor. Căci ca să spui că nu se cade să apară în aceeași piesă aceleași persoane
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Craig, Oskar Schlemmer (1888-1943) lucrează la stilizarea mișcării 24. Și el dorește să facă tabula rasa din naturalismul în care s-a scufundat teatrul. Dansul, atât pentru că se află la originile teatrului, cât și pentru că poate să decurgă dintr-o fabulă narativă, i se pare, ca și lui Mallarmé, mijlocul de preferat pentru a-i reda teatrului forțe vii. Pentru că dansul teatral mut (această muză fără constrângeri pentru creator) care nu spune nimic dar înseamnă totul, închide în el un potențial
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și informa publicul asupra deznodământului. Datorită acestei prolepse, spectatorul, debarasat de neliniștile referitoare la viitorul eroilor, are spiritul liber pentru a reflecta asupra desfășurării acțiunii. Cu adevărat, Brecht crede că lucrul cel mai important în teatru este acțiunea. Noțiunea de "fabulă" sau de "istorisire", la Brecht, a înlocuit vechea noțiune de intrigă dramatică care este relația dintre o criză și expoziție, intrigă, deznodământ. Dimpotrivă, "fabula" brechtiană este o juxtapunere a episoadelor legate de comportamentul unui personaj în fața unei probleme permanente. Contează
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
acțiunii. Cu adevărat, Brecht crede că lucrul cel mai important în teatru este acțiunea. Noțiunea de "fabulă" sau de "istorisire", la Brecht, a înlocuit vechea noțiune de intrigă dramatică care este relația dintre o criză și expoziție, intrigă, deznodământ. Dimpotrivă, "fabula" brechtiană este o juxtapunere a episoadelor legate de comportamentul unui personaj în fața unei probleme permanente. Contează nu atât personajele, ci raporturile care le unesc și le opun, întâmplarea în care sunt cuprinse. Individul și-a pierdut rolul de epicentru. Acel
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
avut răsunetul lor în vreme, în pofida unor minusuri ce țin de inventivitatea imagistică restrânsă ori de lipsa de concentrare. Cu un temperament mai echilibrat decât al altor confrați postpașoptiști, C. explorează mai rar stările de neliniște, îndoială, deziluzie. Elegii, meditații, fabule, satire stau mai curând sub un semn al seninătății, după cum alte versuri din acest peisaj mozaicat sunt impregnate de sentimentalism, de umanitarism. SCRIERI: Melodii intime, București, 1854; Patrie și libertate, București, 1879; Pagini alese, pref. N. Iorga, Vălenii de Munte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286484_a_287813]
-
deosebirilor nete dintre știința istoriei și artă, ajungând la concluzia că autorul a amestecat nefericit procedeele; Răzvan Vodă, piesa aceluiași (apărută întâi sub acest titlu), este confruntată cu definițiile dramei date de Aristotel și Schopenhauer și cu dramele lui Shakespeare; fabula lui G. Sion este opusă definiției acestei specii dată de Lessing și realizărilor lui La Fontaine; ceva mai îngăduitor a fost cu Ronetti-Roman, al cărui poem Radu îi ocazionează sfaturi literare pline de bun-simț. Adversar al efuziunilor stilistice, C. a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286121_a_287450]
-
Codreanu, Victor Eftimiu, Radu Gyr, George Gregorian, prozatorii Mihail Sadoveanu, I.Al. Brătescu-Voinești, Ion Popovici-Bănățeanul, I.A. Bassarabescu, Calistrat Hogaș, Liviu Rebreanu (cu un fragment din Ion), dramaturgii Mihail Sorbul, Al. Davila. Au mai colaborat cu versuri Radu Bucov (cu fabule), George Voevidca, Ion Gane, Gh. Tuleș, George Dumitrescu, Radu Comșa, Ioan I. Ciorănescu ș.a. Prozatorii revistei erau Savin Constant, George Acsinteanu, Valeriu I. Grecu. F. a deschis rubrica „Mugurii” talentelor tinere, printre care Gh. Tuleș, Pavel Nedelcu, Arsenie Tudor, Ilarie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286942_a_288271]
-
a aparențelor (Erlöstwerden durch den Schein). <ref id=”1”>Vezi Fr. Nietzsche, Werke, Berlin, 1917 (ed. Kröner), vol. I, p. 34. </ref> Crearea formei apare deci în lume ca principiu terapeutic, ca modalitate de compensare a unei stări de Urschmerz. Fabula ontologică se rezolvă astfel într-o pură tălmăcire romantică a psihologiei geniului: lumea devenirii, a aparenței, a formelor - lumea fenomenală deci - este produsul unei crize pe care ființa originară o depășește sub forma unui act artistic primordial. „Proiectarea aparenței este
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
a antagoniștilor. Această poveste (construită pe doi piloni: optimismul liberal de secol al XIX-lea și viziunea marxistă a unei transformări sociale radicale) s-a Încheiat, afirma Furet - În bună măsură deoarece comunismul sovietic, moștenitor prezumtiv al revoluției În această fabulă despre neabătuta transformare radicală, viciase retroactiv tot patrimoniul. În cuvintele lui Furet, Revoluția franceză era „moartă”. Implicațiile politice ale tezei erau deosebit de importante, după cum Furet știa prea bine. Eșecul marxismului ca politică putea fi oricând explicat prin invocarea neșansei sau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cehi, aveau posibilitatea de a urmări obiective mai apropiate, tangibile. Ceea ce nu Înseamnă că polonezii și ceilalți nu visau că Într-o bună zi vor fi părtași la beneficiile aduse de noua Comunitate Europeană, dând mitul ratat al socialismului pe fabula de succes despre „Europa”. Dar, așa cum vom vedea, ei aveau priorități mai arzătoare. Est-germanii aveau și ei preocupările lor. Unul dintre paradoxurile Ostpolitik, așa cum era ea practicată de Brandt și de succesorii lui, era faptul că, transferând mari cantități de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Ghiță Delagambrinus, Tarascon, Cyrano, Gheorghe Biciușcă, Jorj Delamizil ș.a. „Crescut în umbra marelui Caragiale” (Perpessicius), R. se face repede cunoscut și apreciat pentru verva umoristică și pentru ușurința cu care versifică în cele mai diverse stiluri, parodiind deseori opere cunoscute. Fabulele sale mizează în special pe dialogul plin de surprize al obiectelor sau animalelor, iar cupletele în limba franceză, pe traducerea literală a unor expresii idiomatice românești, efectele comice fiind nu o dată la limita decenței. O prezență constantă este personajul Dom
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289133_a_290462]
-
Adevărata mea meserie). SCRIERI: De inimă albastră, pref. autorului, București, 1899; Strofe și apostrofe, București, 1900; Ahturi și ofuri, pref. Anton Bacalbașa, București, 1901; Eu râd, tu râzi, el râde, București, 1903; Franțuzomania, București, 1904; Scrisori din Italia, București, [1904]; Fabule, București, 1907; Romeo și Julieta la Mizil. Săracu’ Dumitrescu, București, 1907; Schițe vesele, București, [1908]; Matache Pisălog, București, 1914; D-atunci și d-acolo. Versuri ușurele scrise-n clipe grele, București, 1921; Poezii, București, 1924; Domnișoara Miau, București, 1926; De
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289133_a_290462]
-
Paris, 1973. DUCROT, Oswald, SCHAEFFER, Jean-Marie, Nouveau Dictionnaire encyclopédique des sciences du langage, Seuil, Paris, 1999. DUFRENNE, Mikel, Esthétique et philosophie, Klincksieck, Paris, 1976. DUMARSAIS, César Chesneau, Leș Figures du discours, Flammarion, Collection " Champs ", Paris, 1977. ECO, Umberto, Lector în fabula, Grasset, Paris, 1985. FONTANIER, Pierre, Leș figures du discours, Flammarion, Paris, 2004. FRÉDÉRIC, Madeleine, La stylistique française en mutation ?, Académie Royale de Belgique, Bruxelles, 1997. FRIEDRICH, Hugo, Structure de la poésie moderne, traduit de l'allemand par Michel-François Demet, Librairie générale
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
Paris, 2008. GHIȚĂ, Elenă, " Le statut actuel de la traductologie ", în Études de traductologie, Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Litere, Filosofie și Istorie, Catedră de Limbi Romanice, Editura Mirton, Timișoara, 1999. GUILLEMIN-FLESCHER, Jacqueline, " Le linguiste devant la traduction ", în Fabula 7. Traduire, Presses universitaires de Lille, Lille, 1986, p. 59-69. GUȚU, Ana, " Quelques considérations sur la traduction littéraire en tânt que processus exégétique spécifique et variété de la traduction des œuvres ", în Exégèse et traduction littéraire. Méthode de formation et traduction
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
qu'à partir de textes précis [...] accompagnés de leur(s) traduction(s) publiée(s) ou produite(s) : cette méthode de recherche, croyons-nous, rend possible l'articulation de la pratique à la théorie. " 105 Jacqueline Guillemin-Flescher, " Le linguiste devant la traduction ", în Fabula 7. Traduire, Presses universitaires de Lille, Lille, 1986, p. 59 : " [...] la réflexion des traducteurs littéraires s'oriente, en général, vers la façon dont îl faut traduire, alors que le linguiste ne peut réfléchir que sur la façon dont on traduit
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
reportage" est étranger à la littérature, que "le dire retrouve chez le poète să virtualité [...] refaisant un moț total, neuf, étranger à la langue" et, enfin, que tout cela impliquait "la disparition du poète". " 418 V. Umberto Eco, Lector în fabula, Grasset, Paris, 1985. 419 Daniel Delas et Jacques Filliolet, Linguistique et poétique, op. cît., p. 53. C'est nous qui soulignons. 420 Georges Mounin, Poésie et société, P.U.F., Paris, 1962, p. 53-54. 421 Jean Cohen, Le haut langage
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
outil [...]. La perfection dans l'utilité fait naître le sentiment de la beauté. [...] Plaisir de l'objet bien fait. " V. Jean-Louis Joubert, La poésie. Formes et fonctions, op. cît., p. 24. C'est nous qui soulignons. 448 Umberto Eco, Lector în fabula, op. cît. 449 Henri Meschonnic, Pour la poétique ÎI : Épistémologie de l'écriture. Poétique de la traduction, op. cît., p. 21 et 47. 450 Idem, p. 141. C'est nous qui soulignons. 451 Idem, p. 184. 452 V. Gustavo Guerrero, Poétique
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
de versuri, cei mai mulți demni de amintit pentru intențiile patriotice, se numără C. D. Aricescu, G. Crețeanu, D. Dăscălescu, Gh. Tăutu, Șt. Sihleanu, N. Voinov, A. N. Scriban, D. S. Miclescu, I. Gheorghiu. Se mai tipăresc versuri satirice scrise de C. Stamati, fabule de I. Sârbu, precum și poezii de V. Alecsandri și D. Bolintineanu, inedite sau reproduse din alte publicații. R.Z.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287062_a_288391]
-
valorilor apolinice, spiritul dinonisiac al unei modernități care poartă amprenta sensibilității simboliste și decadente. Această metamorfoză subtilă era excelent dramatizată de către Thomas Mann în romanul său, Moarte la Veneția (1912). În opinia lui Rodolphe Rapetti, Böcklin "privilegiază aspectele violente ale fabulei, la care adaugă ceea ce-i inspiră o vis comica unică în timpul său"71. Pentru Hans Henrik Brummer în "The Böcklin Case Revisited", evidențierea elementarului în natură, a emergenței instinctelor, a elanurilor dionisiace ca manifestări violente, incontrolabile, a unei vitalități primordiale
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]