3,503 matches
-
gură. Și-a continuat nestingherit drumul, nebănuind că situația va degenera. Nici nu avea motive să creadă altceva, căci marea majoritate a disputelor din România se sfârșesc cu o bălăcăreală reciprocă și atât. S-a înșelat. Tinerii derbedei au coborât furioși din apartament și l-au ajuns, aplicându-i o binemeritată corecție. Pentru simplul motiv că există. Pumnii și picioarele vitejilor l-au pus la pământ, dar și acolo a continuat să primească lovituri. După bătaie, prietenul meu s-a târât
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
de restaurant. Știam că ne vom lovi de tot felul de negări, așa încât am stabilit cu Ben ca, din când în când, să îi recit domnului Păunescu fragmente din poeziile sale dedicate lui Nicolae și Elenei. Reacțiile au fost din ce în ce mai furioase, dl. Păunescu a început să contraatace insultând-o pe regina Angliei (pe care o considera, probabil, patroana postului BBC, comanditarul filmului nostruă. Poetul încerca să mă transforme pe mine în participant activ la o confruntare - deși confruntarea era numai cea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2187_a_3512]
-
a avut sentimentul începutului apocalipsei când a participat la "spargerea atomului de uraniu", în proiectul fisiunii nucleare de la sfârșitul anilor '30. Primul său roman, Tunelul*, publicat în 1948, pe când Ernesto Sabato abandonase deja știința în favoarea literaturii, este un manifest existențialist furios și tragic despre eșecul apropierii prin dragoste și artă. Catastrofa pictorului Juan Pablo Castel are un nume - María Iribarne, femeia pe care a iubit-o și-a ucis-o, întregul roman fiind anatomia unei obsesii dizolvate în crimă. Tunelul este
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
devine implicit martor și inițiat în labirintul memoriei. "Dilemateca", anul IV, nr. 32, ianuarie 2009 Hey, Mr. Tambourine Man... Personaj emblematic al contraculturii americane, Hunter S. Thompson afirmă, prin scrisul său, o autenticitate a percepției întâlnită doar în cazul vocilor furioase ale anilor '60 și '70, artiști rock și outsideri de toate genurile ce au demascat chipul trist și desfigurat al Visului American. Spaime și scârbe în Las Vegas* a apărut în 1971, fiind dovada vibrantă a unui mod visceral de
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
sale interioare și îi adresează un mesaj confesiv doar prietenului cel mai apropiat, Leo. Opțiunea scriitorului de a face apel la o manieră oarecum clișeizantă prin care conflictul dintre soți explodează - Laura găsește scrisoarea electronică adresată prietenului și ia decizia furioasă de a-l părăsi - nu reprezintă neapărat un compromis de stil, ci mai degrabă consolidează impresia veridicității. Zonele mai puțin dense ale romanului se conturează în zona articulării cuplului Laura-Gabriel, în încercarea de a conferi măsura justă a profunzimii unei
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
iguanei - fiecare dintre aceste piese are drept centru un conflict aparent insolvabil. Desigur, dincolo de implicațiile simbolice uneori transparente, Williams creează câteva personaje memorabile, devenite adevărate embleme culturale. Stanley Kowalski (jucat, în varianta cinematografică a lui Elia Kazan de tânărul și furiosul Marlon Brando) și Papa cel Mare, "pisica" Maggie și fragila Blanche sunt, de fapt, proiecții ale angoaselor ce l-au chinuit pe Williams de-a lungul vieții. Excentric și auto-destructiv, oscilând între pasiuni devoratoare și căderi abisale, scriitorul declară, într-
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
a avut sentimentul începutului apocalipsei când a participat la "spargerea atomului de uraniu", în proiectul fisiunii nucleare de la sfârșitul anilor '30. Primul său roman, Tunelul*, publicat în 1948, pe când Ernesto Sabato abandonase deja știința în favoarea literaturii, este un manifest existențialist furios și tragic despre eșecul apropierii prin dragoste și artă. Catastrofa pictorului Juan Pablo Castel are un nume - María Iribarne, femeia pe care a iubit-o și-a ucis-o, întregul roman fiind anatomia unei obsesii dizolvate în crimă. Tunelul este
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
bâlbâi, fraze stranii, răscolitoare: "Mă simt stingheră" sau " Viața e doar o perioadă scurtă de timp în care ești în viață". Trecute prin filtrele temerilor de a nu eșua în a fi un părinte bun, rațional, responsabil, cuvintele tot mai furioasei Merry se transformau într-un murmur pierdut printre silabe sacadate, amortizat de o iubire greșit calibrată și dizolvat în iluzia stabilității acestei pefecte familii americane. Parabolă a frământărilor violente ce macină America după război, Pastorala americană demitizează, alături de numeroase alte
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
cărări singuratice”, Întâlnind În cale, ca să zicem așa, nu puține urme morbide ale unor nefericiți „Înaintași”, „oasele” și „leșurile” Învinșilor, ale „aroganților” umanoizi care au vrut „altceva”, voind să rămână, unii dintre ei, „fideli” unor idealuri din adolescență, alții - „scârbiți”, „furioși” pe creația imperfectă a unor zei care ne-au proiectat Într-o existență plină de „zgomot și furie”. Deosebirea, aș zice esențială, Între „cele două libertăți” - cea socială și cea individuală - este simplă: pentru cea „privată”, „singulară”, trebuie să lupți
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
o curioasă pereche cu Eros, zeul amorului! -, să ne apropiem ușor de Domnia Sa și, făcându-i temenele, cu o copilărească viclenie, să-l cercetăm puțin de-aproape. Oare cusăturile hainelor, ale mantiei sale, sunt la fel de trainice ca și altădată, privirea furioasă pe care ne-o aruncă pe sub sprâncenele-i groase și sclipitoare are Încă vigoarea antică a acelei zeițe, Fortuna, prezentă la toate intersecțiile destinelor umane și, mai ales, gura sa mai poartă acel sigiliu al misterului desăvârșit, indiferent că se
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
ataci un proiect amplu, un roman În stilul celui pe care-l practic eu și o cu totul altă „singurătate”, cea impusă din afară, o izolare, de fapt, o dură, insistentă, marginalizare, o pestiferare socială cu care te pedepsește regimul furios nu numai pentru că i-ai Încălcat preceptele și i-ai disprețuit bietele privilegii pe care ți le aruncă la fel ca pe niște scumpe daruri, dar și Îngrijorat ca exemplul tău de nesupunere și demnitate să nu „facă valuri”, să
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
de istoria sau de destinul României”, trebuie luate ca atare. Ca și Eliade și alți câțiva În epocă, tineri genialoizi trepidând de o anume hystérie creatoare, avizi de a arde etapele proprii și vrând să târască după ei „și Națiunea!”, furioși ca niște „școleri” precoce pe dirigintele sau pe profesorul lor „preferat” - „profesorul”, În acest caz, autoritatea vizibilă și imediată fiind colectivitatea din care au ieșit și care li se pare că Îi stânjenește! -, Cioran se adresează direct națiunii și istoriei
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
naționale, în care noțiunea de popor, naționalitate etc., trebuie să-și piardă identitatea, chestiuni propovăduite încă din timpul vieții lui M. Eminescu, fapt care l-a determinat pe marele poet și spirit românesc să ia atitudine, uneori de-a dreptul furioasă. Făcând o radiografie foarte exactă a situației Basarabiei în cei peste 200 de ani care au trecut de la ruperea ei din trupul României mari și alipirea la Rusia țaristă sau cea bolșevică, Theodor Codreanu demonstrează, bazat pe argument solide și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Atata timp cât, când vei avea o problema, primul gest va 54 fi să arăți cu degetul, denotă faptul că nu l-ai înțeles, iar mintea ta a primit săgeți în loc de impulsuri nervoase. Acum am devenit mai înțeleaptă. Când sunt furioasă pe o persoană care mi-a făcut o nedreptate, nu mă gândesc la răzbunare, pur și simplu îmi transform “energia” negativă făcând diverse lucruri constructive, sau fac curățenie în casă. Și frec, frec la mizerie, ca și cum aș vrea să elimin
Fii înţeleaptă! by Liliana Rotaru () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1159_a_1886]
-
la punctul de fontieră instalat pe munte, în El Puente de los Incas, înainte de cotitura unde încep serpentinele care coboară spre Chile, ofițerul de poliție l-a luat din scurt pe șofer, spălându-l bine de tot cu o avalanșă furioasă de cuvinte injurioase și l-a obligat să monteze pe loc lanțuri antiderapante pe cele patru roți ale autobuzului. Panorama ce se oferă privirilor curioase la vârf de serpentină și la fiecare cotitură a drumului ce coboară este unică în
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
fotoliul de primar, în sfîrșit ales de popor. Da, da, chiar poporul m-a pus acolo! Cel puțin așa credeam eu. În anticameră se aude mare tărăboi, apoi ușile se dau de pereți și în biroul meu intră doi indivizi furioși, răcnind: Noi l-am pus acolo, noi îl dăm jos! Cine sînteți dumneavoastră? întreb curios. Poporul care te-a făcut primar. Noi am făcut revoluția. Sîntem revoluționari! Ne vrem drepturile! Și atunci poporul.... Sîntem noi! Vrem drepturile noastre sau te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
izolate de civilizație, îl folosesc drept groapă de gunoi. În bietul rîuleț se aruncă o mulțime de cadavre de animale, de mizerii grețoase și tot felul de gunoaie. Doar Dumnezeu știe de ce fac oamenii asta. Cînd apele cresc și devin furioase, rîulețul se transformă în asanator și duce la vale toate mizeriile și spurcăciunile acelor locuri. Nepătrunse sînt însă căile apelor și prin pămînt, prin canale nevăzute se strecoară în fîntîni, în apa freatică. Așa ajunge apa infestată în burtica noastră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Șeful, ghicește repede Donose. Ăsta nu prea ar vrea, trebuie să-l tolomonesc. Ba o să vrea, se repede bietul om. Trebuie să mai dai pentru... Lasă, doamnă Colentina, de asta mă ocup eu. Eu ți-am zis, ripostează baba cam furioasă. Doamna Colentina a avut dreptate. Dan Căciulă a devenit incompatibil și... șeful a pus pe altul de după el pe listă. Ce nervos era Donose! A alergat la doamna Colentina și a cerut ferm să-l bojgonească pe șef. Să-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cu care realitatea se schimbă. Bărbatul tău nu mai are căciulă. Și nici pahar. Din nou se îmbrățișează, apoi privesc spre cazanul lor care se întunecă. Se pregătea atît lumea animală, cît și cea vegetală, de primirea averselor de ploaie. Furioase sau nu, dar întotdeauna aducătoare de seva vieții, apa. Primele picături, mari cît bobul de fasole, au fost primite de cei doi cu brațele întinse și ochii închiși, îndreptați spre cer. Stropii reci le aduceau un fel de bucurie, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
indiferent de dimensiunile și numărul lor, acumulate de la naștere. La ieșirea din comuna Ruginoasa un cîrd de gîște conduse de un falnic gînsac trece drumul tacticos, fără grabă. Sub îndrumarea șefului, cîrdul mergea prea încet și, văzînd că am oprit, furiosul sultan mi-a tras vreo două înjurături, adică vreo două găgăituri. Scuzați, șeful, îi răspund supus. Acceptînd scuzele mele se grozăvește la harem, bombîndu-și și mai mult pieptul. Scena aceasta rurală, plină de farmec, noi o percepeam parcă pentru prima
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
nas și ne amețea de-a binelea. Apoi marea se liniștea și noi reluam joaca. Valul cel nebun venea la intervale regulate, apoi din ce în ce mai des. Noi nu realizam pericolul și lăsam copiii să se hîrjonească prin apă. Un alt val furios ne trîntește la pămînt. Raluca se ridică amețită, tușește puțin și nu realizează că nu mai are sutien. Pudicii se uită fugitiv, lacomii boldesc ochii, iar Ionică țipă disperat: Fii atentă... Ce? întreabă Raluca. Sutienul! zbiară Ionuț. Un țipăt studiat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
istoric Matanzas înainte de a ajunge la imensa plajă Varadero, steaua necontestată a turismului cubanez. Ținta noastră se află la circa 20 km de Havana Veche, o mică stațiune turistică numită Tarará, cu plaje cochete și cu o mare nu prea furioasă mai tot timpul. Trecem pe lîngă unele construcții ce au adăpostit un Festival al Tineretului, similar celui de prin 1956 la noi, cînd magazinele serveau cu predilecție praful de pe tejghea. Pe șosea intîlnim șoferi civilizați care, culmea, respectă regulile de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
în hăul apelor care fierb. Oamenii clădiți din piatră luptă cu moartea care este sigură de victorie. Se rup parîme, pînze, catargul central, dar ei nu vor să moară. Țin cîrma cu mîini încleștate și izbesc nava frontal în valuri furioase. Prin urgie văd intrarea în golf. Văd salvarea arătată de Dumnezeu. Cu puterea speranței în sufletele lor disperate îndreaptă coaja de nucă înspre intrarea salvatoare. Liniștea pare nefirească și nava, sleită de puteri, saltă peste valurile domolite. Oamenii se îmbrățișează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
nici un rest, cît de mic. Puturoși cum sînt, nici nu dau din aripi, ci doar folosesc ușoara briză. Se înalță, virează, totul făcut cu schepsis, stînd cu aripile întinse, mergînd de pleașcă. Mai încolo, pe Malecon, valurile, fără a fi furioase, sar digul și stropesc cu nouri albi mașinile în trafic. Începe să-mi fie sete. Acuși, acuși, pe imensa poartă va veni chelnerul cu berea. Rece, dar rece nu gumă. La început voi sorbi cu lăcomie, apoi o să mai las
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Teofrast: Un comentariu al lui Seneca pune însă această frază într-o altă perspectivă: s ar zice că, după Teofrast, cu cât cineva e mai bun, cu atât e mai irascibil. La limită, omul perfect e un soi de nebun furios, lovit, clipă de clipă, de mizantropie și mizocosmie. Unul din efectele mâniei - oricât de „legitimă“ ar fi - e, într-adevăr, nefericirea crescândă a „pacientului“. Mânia e „încremenire“ în negativitate. Iar o asemenea înclinație nu depinde de provocările lumii exterioare. Relele
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]