3,734 matches
-
anunța pe Maiorescu că poetul nu mai poate fi stăpânit și-l roagă să ia măsuri de urgență. Acesta, fără a sta de vorbă cu Eminescu, hotărăște internarea. Este o acțiune fatală, cu urmări tragice la nivel național. Destinul omului genial s-a spulberat în urma unui bilet pe care mentorul Junimii îl primise de la o persoana fără nici o competență decizională în privința bolii lui Eminescu. Ireparabilul se produsese. Vestea bolii oficializate se răspândește repede, iar contemporanii și posteritatea nu-l vor mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
standarde europene. Totodată, consecvent demersului său exegetic, criticul îl plasează pe Eminescu în contemporaneitatea noastră, polemizând eficient cu detractorii săi și anihilându-le elucubrațiile. Despre naționalismul, antisemitismul și antidemocratismul poetului și ziaristului, atacurile de astăzi înseamnă a doua sacrificare a genialului creator care, în deplina cunoaștere a realității impuse de forțe oculte, el însuși se socotea, după 1883, "un om sacrificat". Care ar fi concluzia cărții de față, în prelungirea celorlalte două prezentate până acum? Spre rușinea noastră, poetul a fost
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
major și a derutei în situarea operei sale nu numai pe scara valorilor, ci și în contextul literar. "Complexul Bacovia" întruchipează, în versiunea criticului, arhetipul Cenușăresei, semnificând umilitate de suprafață și strălucire ca fond. Rețin, deocamdată, minimum minimorum, că ipostaza "genială" a lui Bacovia se relevă încă din faza "uceniciei", printr-o alchimie cu care atinge gradul zero al poeziei "pe temeiul unei poetici a oglinzii", a dedublării; că acest "complex" e relaționat cu "complexul lui Narcis", printr-o percepție tragic-spațială
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
câteva linii și la limitele prozei, nu sărăcesc sensurile. Impresia este, într-adevăr, de improvizație banală până la platitudine, dar aceste texte consemnează, acum, ca într-o agendă contabilă, eliptic, în "stil simplu", ostentativ prozaic: "În iatac.../ Un gând/ Prin întuneric,-/ Genial.../ A dormita..."; Nici un minut/ Pierdut degeaba,-/ Poate că ziua/ Trecu./ Se face seară/ Cina,/ Culcarea.../ Dar, și un vis deosebit". Bacovia deschide calea notației directe, concentrate, eliminând progresiv coordonate poetice ale limbajului modern standardizat. Cum spuneam, "proza", dimpotrivă, se liricizează
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
goale, goale, goale". Or, ceea ce se întâmplă, criza contemporană vulgară, a invaziei visceralității, a pornografiei, demonstrând "moartea cea mai puțin demnă a poeziei". Este un scenariu bacovian, și atrag atenția că o fi valabil în numele sau în limitele unui poet genial, autorul Plumbului propunând o apocalipsă și nici o regenerare, nici o renaștere, ci numai o moarte absolută. Theodor Codreanu reușește să citească scenariul bacovian al dezorganizării până la neantizare a lirismului, a poeziei, a textului, a versului, a cuvintelor, dincolo de care se întinde
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
la niște inspirate cuvinte ale lui Ion Barbu referitoare la Mateiu Caragiale. Alături de "complexul Cenușăresei", "complexul lui Oedip", "complexul lui Lear", psihiatria s-a îmbogățit cu un nou termen, preluat ca atare de Theodor Codreanu. "Complexul Bacovia" este o descoperire genială a unui poet, care și-a trăit autentic profunzimile lirismului, înșelând pe mulți cu boala sa mintală, nobilă în inexistență, și totuși prezentă în subconștientul tuturor ființelor umane. Este adevărat, Sõren Kirkegaard are întâietate în expresia acestui complex la înălțimea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
dramatice "încercări". Paremiologia eminesciană este o mare lecție de viață, de gândire și de înaltă situare morală. El, cel ce transcrisese proverbele populare din colecția argeșeanului Iordache Golescu, știa să dea cugetărilor sale forța de convingere de care numai creatorii geniali dispun. Faptul că Theodor Codreanu a dedicat poetului nostru eponim studii aprofundate și interpretări critice care l-au impus definitiv între cei mai importanți eminescologi mă gândesc la mult discutatele sale volume Eminescu Dialectica stilului (1984), Modelul ontologic eminescian (1992
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de la un înrăit rusofob a trecut la o sovietofilie fanatică, fugind, după Marea Unire, în Ucraina, unde a devenit un lider activ al Kominternului. Acolo a pus el gând rău României regale (...) ura terifiantă a acestui kominternist clocind o idee "genială", înființarea în anul de disgrație 1924, dincolo de Nistru, a RASSM". Proiectul acesta a rămas în vigoare, doar că într-o stare latentă, și după transformarea RASSM în RSSM, apoi a acesteia în Republica Moldova și a intrat în faza lui activă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
urâte" în una mai bună. În faza oedipiană, se ivește "bastardul", predispus nu la schimbarea lumii, ci la cucerirea ei, în plan literar aflându-ne în plin realism, cu prezența arivistului. Corespondenții din imaginarul poetic ar fi romanticii visători, idilici, geniali, pe de o parte, și iconoclaștii avangardelor de tot felul, pe de alta. Cești din urmă comit perpetuum "paricidul", pe când orfanii care-și caută părinții cei buni sunt visătorii, elegiacii" (p. 159). Am reprodus un amplu citat edificator. Criticul pune
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Datul biografic primar este interpretat exclusiv psihanalitic, din perspectiva rezonanței evenimentelor din copilărie în straturile profunde ale personalității creatoare (Bacovia, Vieru). Schițând o biografie a poetului basarabean, autorul constată repede că aceasta este "resorbită" de operă, ca și în cazul genialului băcăuan, și abandonează proiectul. Puține evenimente exterioare sunt revelatoare spre a lumina sensurile operei. Alchimia creației rămâne misterioasă. Amplul eseu critic dedicat autorului Scrisorii pierdute poartă, nu întâmplător, titlul Caragiale abisal, reconfirmând vocația adâncimilor. Cu o tenacitate rară, autorul urmărește
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
p. 371). Lectura cărții naște o întrebare legitimă, pe care și-a pus-o și autorul, în alți termeni: Care este figura spiritului creator în cazul lui Grigore Vieru? Acest poet care sub forța unei mari modestii nu se socotește genial, nici măcar poet mare, ar merita să primească o pecete valorică superlativă. Argumentul lui Theodor Codreanu "acoperă" și trece dincolo de sfera esteticului, în planul mai larg al permanențelor inefabile: "Îndrăznesc să spun că, dacă n-ar fi intrat în deriziune sintagma
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Kogălniceanu și Cuza!), nici pe conservatori, deși conducea ziarul de această orientare, "Timpul". Singurul "partid" slujit de Eminescu era România. Pentru asta a trebuit să plătească prea mult. Anghel Demetriescu, să luăm un singur exemplu, disociază tranșant "schizofrenia" între poezia genială și jurnalistica dementă, a unui nebun "nevindecabil". Maiorescu începe să distingă semne de "nebunie", bunăoară, în poezia Melancolie, fapt care a stârnit riposta lui Mite Kremnitz: "Nebunie? Poate că concepția noastră, a tuturor, este nebunie și Eminescu a prins adevăratul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
modernitate a civilizației devoratore de culturi. "Noul antropocentrism" nu este decât efectul acestei modernități târzii și nu expresia unei desprinderi. L-am bănuit, așadar, pe Theodor Codreanu de utilizarea termenului de dragul numirii. Dar replica promptă vine din carte: "Când Cantor, genialul contemporan al lui Eminescu, s-a întâlnit cu problema infinitului, el nu l-a numit postfinit, ci transfinit" (p. 175). Cu toate acestea și termenul transmodernism rămâne o marcă semiotică provizorie. Transmodernitatea nu are nevoie de invenții lingvistice. Pentru că până
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
legate de viața poetului, în ultimii săi șase ani. Această "râvnă rectificatoare", cu țintă biografică, expediată în rizibil de unii comentatori, așezată sub semnul "stupizeniilor" și "elucubrațiilor" de către alții, se vrea, de fapt, un demers demistificator, propunând adevărata demitizare a genialului poet-gazetar. Să fie vorba de o teorie prefabricată (cum zic aprigii contestatari), într-o epocă în care depune mărturie însuși Titu Maiorescu în a sa Istorie contimporană abundă intrigile și cabalele? Sunt toate aceste ipoteze de lucru simple "aberații" ale
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
reper în existența mentală și nu numai a lui Eminescu, și de după aceea, au fost raportate exclusiv la suferința sa. Nu întâmplător Theodor Codreanu dezice considerațiile despre Eminescu, susținute de Ilina Gregori, de pildă, care propune a se recunoaște în genialul poet "un mare bolnav", teză din care se subînțelege unde se vrea a se ajunge: la absolutizarea nefericirii. Trebuie înțeles că există o criză a diferenței între realitate și fantezie, pe care o trăiește Eminescu și care are în centru
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Th. Codreanu, care consideră clar că "Nimic, însă, nu pare să se compare ca tragedia celor șase ani de agonie eminesciană". Pentru că în esență avem de-a face cu o tragedie, știut fiind faptul că Eminescu, cu personalitatea sa incomparabilă, genială dar nefericită "a eșuat ca om și gânditor politic, în slujba neamului său". Date fiind toate aceste amănunte relevante asupra cărora ne-am oprit și care constituie de altfel contribuția lui Th. Codreanu în susținerea demonstrației abordate, pentru că fiind prea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
liderul comunist trasa învățătorimii "misiunea de a crește din tinerii noștri, oameni devotați patriei noastre, Republicii Populară România, oameni [...] educați în spiritul frăției între popoare, al dragostei nețărmurite pentru eliberatoarea noastră, Uniunea Sovietică, pentru învățătorul oamenilor muncii din întreaga lume, genialul corifeu al științei și culturii, Tovarășul Stalin" (Istoria: programa școlară pentru clasele VIII-XI, 1952, p. 5). Oameni devotați patriei, dar iubitori nețărmuriți ai Patriei Sovietice, și mai ales a personificării umane a acesteia, Generalissimul Stalin. Se configurează, astfel, sub auspiciile
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
pe povestitor, deoarece partenerul de dialog este de multe ori un intervievator cinic și critic, cum nu se întâmplă, de regulă, în asemenea situații metodologice. Avem mai degrabă un fals tratat de istorie orală deoarece aici autorii reușesc un lucru genial: subiectul acestui demers este unul colectiv - individul care povestește nu se individualizează, mai degrabă devine "lichid", se răspândește ușor în farmecul cadrelor temporale pe care le-a reînviat și apoi le lasă să se desfășoare sub ochii noștri. În fine
Două decenii de comunism în Iașul universitar by Sorin Bocancea, Doru Tompea () [Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
Saddam Hussein, unul era frate cu Gaddafi. Și politica lui Ceaușescu îi încuraja să devină voci. Comisia de studenți străini era la un moment dat cea mai importantă dintr-un centru universitar. Ca să mai estompăm din ele a venit ideea genială a lui Ursachi. Aceea a fost una din fazele pentru care eu am ieșit acum vreo 15 ani și am zis: " Da, am colaborat instituțional cu Securitatea". S. B.: Dar n-aveați cum să nu colaborați. D. T.: Și toți
Două decenii de comunism în Iașul universitar by Sorin Bocancea, Doru Tompea () [Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
celor mai apropiați, fiecare cu ce să vină. Capitalismul era imperialism în stadiul ultim de putrefacție; noi credeam că o să murim de foame și ne-am gospodărit, cum face românul cu bocceaua la el. Și printre altele a fost ideea genială a lui Nelu: niște poze cu Nadia. Era vedetă la Montréal, de aia canadienii o țineau minte. Era ca un erou național. S. B.: Păi, normal, acolo s-a întâmplat. D. T.: Și a făcut Nelu vreo sută de poze
Două decenii de comunism în Iașul universitar by Sorin Bocancea, Doru Tompea () [Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
grad de libertate, de autonomie, mai extins față de rigorile variațiilor condițiilor de mediu. Organismul viu, conceput ca sistem cibernetic, obține transformarea condițiilor externe în condiții interne, deci ceea ce admitea și Emil Racoviță, fără a ști cibernetică, dar intuind în mod genial un astfel de mecanism . Găsim aici, formulate încă din 1929, principiile cibernetice ale conexiunii directe și inverse. Transformarea mediului extern în mediu intern, sau formarea unui mediu intern care contracarează acțiunea mediului extern, acțiune perturbatoare, constituie după Emil Racoviță esența
75 - VÂRSTA MĂRTURISIRII by Gheorghe Mustaţă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/794_a_1652]
-
un volum, la care au fost aduse 123 de contribuții, între care și un articol al lui Leon: „În acest volum jubiliar, am contribuit și eu cu un modest articol în care recunosc că de la el am învățat: „A admira genial, a iubi frumosul și a nu mă pleca decât adevărului”.”. Și mai departe Leon menționează: „În tot decursul acestor 30 de ani n-a scris o lucrare, fie volume valoroase de sute de pagini, fie broșuri, care să nu mi
75 - VÂRSTA MĂRTURISIRII by Gheorghe Mustaţă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/794_a_1652]
-
sub forma ei vegetativă, pentru a lăsa loc manifestării unei forme superioare de viață. acest principiu poate fi observat și în lumea insectelor, unde extraordinara și dizgrațioasa vitalitate a omizii dă viață frumuseții fragile și efemere a fluturelui ”. O observație genială îți găsește o explicație limpede și clară ca de cristal în logica marelui poet. Desigur că moartea unei flori este nesfârșit mai dureroasă decât a unei frunze. Dar, moartea florii marchează o gestație; floarea care moare renaște în sămânța, care
75 - VÂRSTA MĂRTURISIRII by Gheorghe Mustaţă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/794_a_1652]
-
Die Metamorphose der Pflanzen”, a rămas oarecum necunoscută în lumea botaniștilor. Mai corect ar fi să spunem că a rămas fără ecou; lipsa ecoului, deci lipsa înțelegerii gândirii sale profunde și novatoare l-a durut, așa cum vom vedea, mult pe genialul autor. Până la urmă a fost recunoscut meritul său de lansare a termenilor de metamorfoză la plante și de morfologia plantelor. O altă teorie, însă mai ermetică, lansată de Goethe a fost aceea de creștere pe verticală și în spirală a
75 - VÂRSTA MĂRTURISIRII by Gheorghe Mustaţă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/794_a_1652]
-
Darwin îl numește evoluționism. Mai mult decât atât, și-a dat seama că, de fapt acest principiu este caracteristic vieții în ansamblul său. Îl descoperim astfel pe Goethe ca precursor al transformismului și evoluționismului. Cum puteau să prindă aceste idei geniale într-un mediu intelectual nepregătit? Ne dăm seama că Goethe a mai descoperit un principiu caracteristic vitalului: principiul radiației adaptative, care stă la baza evoluției lumii vii, fie că este vorba de plante sau de animale. Cum ar fi putut
75 - VÂRSTA MĂRTURISIRII by Gheorghe Mustaţă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/794_a_1652]