3,793 matches
-
cum carnea de pe brațe i se deschide asemenea unei flori spre soare, pentru că Julia era lîngă ea. Nu știa că Helen, În mansardă, a trebuit să-și Întoarcă ochii de la privirea Juliei, care-i făcea sîngele s-o ia la goană, și se temuse... Helen puse mîna pe receptor și-i dădu fetei un număr. Telefonul sună de două ori. — Alo, spuse Kay, surprinsă de vocea lui Helen. Ce-ai uitat? Nimic, zise Helen. Doream... doream să te aud din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
clădirii se auziră mesele izbindu-se și rîcÎind pardoseala din beton; oamenii săreau de la ferestre aruncîndu-se direct În paturi. În următorul minut luminile electrice fură aprinse. Domnul Browning și domnul Chase veniră tropăind puternic pe scări și o luară la goană pe coridoare, izbind În uși, deschizînd la repezeală vizoarele: Pacey! Wright! Malone, nemernicilor - Dacă vă mai prind, nenorociților, că nu sînteți În pat, toți o să fiți bătuți de acum și pînă la Crăciun, auziți? Fraser Își vîrÎ capul În pernă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Trăiseră În Întuneric. Trăiseră fără sare, fără parfum. Se hrăniseră cu plăceri fărămițate, ca niște resturi de brînză. Deveni conștientă de minutele care treceau și, brusc, le simți așa cum erau, fragmente ale vieții, ale tinereții ei, care o iau la goană ca stropii de apă ce nu mai revin niciodată la fel. Vreau s-o văd pe Julia, se gîndi ea. Și apoi simți de parcă cineva ar fi prins-o de umeri și i-ar fi șoptit În față grăbit: Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
să știm, am ajuns În Lombard Street. Își scoase șapca și Își zvîrli părul pe spate. Cum naiba am ajuns? — În ce direcție e metroul? Întrebă Helen. — Nu sînt sigură. Apoi amîndouă săriră Înspăimîntate. Apăruse o mașină, dînd colțul În goană și croindu-și drum; trecu pe lîngă ele ca fulgerul și dispăru În noapte. Continuară să meargă, apoi auziră voci, voci bărbătești, ca vocile fantomelor ieșind din bombardament, plutind, răsunînd ciudat. Erau doi pompieri de serviciu suiți pe acoperișuri, strigîndu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
lui Viv Încă o dată. Doamne Sfinte... Du-te! Ce mai aștepți? O să prinzi una Înainte să sune sirenele. Spune-le să vină repede. Spune-le că-i o chestiune de viață și moarte! Reggie se răsuci și o luă la goană. — Acum, zise femeia dîndu-și jos paltonul. Crezi că-i bine să stai acolo, drăguțo, lăsîndu-l să curgă din tine așa? Îi puse mîna pe umăr. MÎna Îi tremura. Nu crezi c-ar fi mai bine să te Întinzi? Viv clătină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
apoi el. Ezită și-și coborî vocea. Apoi? — Apoi? După ce-a murit? Tu... Lui Duncan Îi apăru din nou imaginea bucătăriei stacojii din casa părintească. Îl privi pe Fraser În lumina lunii, simțind cum inima i-o ia la goană, voind să-i spună ce s-a-ntîmplat, dorindu-și să-i spună! - dar era incapabil să scoată un cuvînt. Își coborî privirea și adăugă inexpresiv: — După ce-a murit, eu n-am murit. Asta-i tot. Bine? Se părea că Fraser
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
stînd la ușa dormitorului, Îmi dau seama că nu sînt În stare să fac față unei astfel de situații. Ar trebui să o iau la fugă, să alerg afară și să chem poliția. CÎnd sînt pe cale să o iau la goană, ușa dormitorului se deschide brusc, iar mie mi de taie respirația și scap lampa, căci dinaintea mea, Înfășurat Într-un prosop și ținînd veioza În mîna dreaptă, stă Michael, socrul meu, care mă privește speriat. Nici unul din noi nu scoate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Bărbatul de pe jos râcâie în praf cu călcâiele bătătorite. — Mă simt foarte bine. Plec. Chiar acum. Pran pleacă. Sergentul strigă în urma lui: — Ai grijă! Pran se întoarce și înclină din cap încercând să se stăpânească, să n-o ia la goană după primul colț. Dar imediat ce nu-i mai vede pe bărbați, nu se mai poate abține. Picioarele-i abia mai ating pământul. Inima îi bate puternic în piept. Oamenii din Amritsar îl urmăresc trecând pe lângă ei, cu un rânjet dement
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
femei să fie duse la hotelul Taj Mahal. L-au crezut imediat. Pentru ele, este Nigel Watkins, Topograf. Bătrâna se agită prea mult, rătăcindu-și lucrurile pe care el i le găsește, se îngrijorează că hamalii o vor lua la goană cu vreunul dintre geamantanele mici, timp în care continuă să-i mulțumească acelui cavaler în alb, din fața ei. Tânăra, care este și drăguță, îi aruncă zâmbete seducătoare pe sub borul pălăriei. Totul merge foarte bine. Poate mult prea bine. Înainte de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
iese din mulțime, întorcându-se la timp să vadă un steag roșu fâlfâind în mijlocul luptelor. Un alt grup de atacatori vine spre ei, sunt tineri cu șepci și cămăși simple, plebee, cu eșarfe roșii legate în jurul gâtului. O ia la goană pe o stradă laterală, iar tinerii speriați de la Oxford, vin după el. Zgomotul și haosul rămân undeva în urmă, apoi nu se mai aude nimic, de parcă cineva ar fi trântit ușa. Aleargă până ce demonstrația rămâne mult în urmă. Nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
mine. Săltați-l pe puțoi sau o s-o luați din toate părțile, și de la poliție și de la masoni. Priceput? — Da, zice unu dintre ei speriat, răsucindu-se spre celălalt: Hai să mergem. Cei doi bulangii În uniformă o iau la goană de-a lungul pistei și-l Înhață pe Loughton care-i năucit. Întotdeauna mi-a plăcut de Loughton, dar acum mi se pare că n-a făcut nici o scofală din perioada lui naivă cu greva minerilor până acum. Cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
primul și nu mai poți continua. Exact ca de primele trei sau patru dăți. Îi simți frustrarea. Te gândești că ar fi trebuit să nu te grăbești. Acum că s-a sfârșit, ai o dorință arzătoare s-o iei la goană și s-o părăsești. Acum ea ți se pare așa cum spun ceilalți, o infirmă, o handicapată. Dar prietenul tău Dermott spune că e normal să te simți așa după ce ai dat la buci. Substanțele chimice din tine s-au consumat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
colegiului și dispăru în piață, unde târgul meșteșugurilor era în toi, precum un ac pe care-l scapi într-o căpiță cu fân. Capitolul XVII Erau peste tot... Sute de polițiști. Toți căutându-l pe el. Încă respira greu din cauza goanei, iar plămânii îl înțepau. La fel și mușchii picioarelor. Se opri și se rezemă de una din clădirile colegiului. În fața lui, se desfășura un festival sau un târg, de aceea piața era ticsită cu oameni. Privi în spatele lui, spre vest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
-și întoarcă fața către ieșirea din parc, că se și pomeni față în față cu atacatorul - un motociclist jerpelit. Strigase atunci: - Hei, tu! Stai pe loc! Dar bărbatul nu se oprise. Îl evitase pe Burke și se lansase într-o goană disperată spre nord. Așadar, la fel ca în liceul Woodrow Wilson la jocul de la reuniunea generației sale când sprintase 72 de metri după Chris Broderick și reușise să-l placheze la doar doi metri de eseu, Picioroange (căci aceasta era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
în mod clar, fusese vorba despre un incendiu. Privi la etaj și gemu disperată. Se vedea ieșind fum de la fereastra dormitorului lui Rhyme. Doamne, Dumnezeule, nu! Sachs se aplecă în viteză pentru a trece dincolo de marcajul poliției și își continuă goana printre mai mulți pompieri aflați la intrare. Sări peste treptele din fața casei, uitând cu totul de artrită. Deschise grăbită ușa, fiind aproape de a aluneca pe marmura din hol. Doi pompieri tocmai coborau încet scările. Pe fețele lor, se putea citi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
lor, nu ar părăsi corabia atât de repedeă. Fluxul a fost modificat o dată cu trecerea timpului, apărând noi proceduri de evacuare din cort. Dar dacă ar exploda o bombă care ar împrăștia lichid inflamabil peste tot? Spectatorii ar lua-o la goană spre ieșiri și ar muri striviți cu sutele. Edward Kadersky intră grăbit în cort și văzu 2500 de oameni așteptând nerăbdători începerea spectacolului. Spectacolul său. La asta se gândea el acum. La propria lui creație. Kadesky fusese pe rând vânzător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
era doar o ceartă în trafic. Apoi se întoarse spre cealaltă intrare în clădire și îl zări la câteva zeci de metri chiar pe Charles Grady, mergând liniștit pe trotuar. Părea să fie pierdut în gânduri. Detectivul o luă la goană spre procuror, strigând: - Charles! Jos! Weir a evadat! Grady se opri pe loc, vădit încurcat. - La pământ! strigă din nou Bell, simțind că nu mai are aer. Omul, reușind să înțeleagă ce i se spunea, se culcă pe trotuar între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Cu un șuierat enervant, el îmi spuse că a uitat că trebuie să ajungă în Țara Vânturilor, la Marele Sfat al Vânturilor de Miază-Zi. Atunci mi-a spus să mă țin bine de el, căci pornim la drum. Într-o goană rapidă am ajuns în Țara Vânturilor. Acolo era o atmosferă plăcută, unde te simțeai minunat. Erau mii de vânturi, de toate soiurile, care șuierau cu putere. Vântul de la Miază-Zi îmi propuse să merg cu el la acel sfat care se
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
mai fi avut puterea să exprime nici un gând. Pe urmă se ridică de pe scaun, își tîrî picioarele și se lungi în pat... Îndată ce puse capul pe pernă, avu senzația că trupul i-a amorțit. În schimb, creierii porniră într-o goană sălbatică. Mii de frânturi de gânduri scânteiau în aceeași secundă, se ciocneau, se amestecau, se înlănțuiau. Și printre ele, ca un bondar roșu, bâzâia de ici-colo, când mai tare, când în șoaptă și mereu sub forme noi, obsesia că, în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mai furtunoase. Apoi, obosit de sforțări, le lăsă în voia lor, și atunci i se păru că toate aleargă într-o întrecere vertiginoasă, spre o țintă luminoasă, strălucitoare, ca spre un liman de odihnă adevărată. Își dădea seama că, în goana aceasta năprasnică, timpul rămâne în urmă, destrămîndu-se ca o pânză incoloră, și simțea foarte deslușit o nemărginită mulțumire, ca și când încetul cu încetul întreaga lui ființă s-ar fi topit într-o imensă revelație. În sfârșit, brusc, fără nici o trecere, apăru
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nici cu vitele și nici după lemne, pe aproape de front, dar oamenii, nătângi și proști, nu înțeleg de vorbă bună și parcă înadins numai pe acolo umblă... Militarii au tot închis ochii și s-au mulțumit să-i ia la goană. De vreo câteva zile însă divizia face pregătiri mari pe front, nu se știe cu ce scop și din ce pricină. Și atunci au băgat de seamă că orice ordin se dă aici și orice mișcare, peste o zi, două
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
-i spuie c-a hotărât să facă nunta la Parva, cu alai mare și cu lăutari, iar de cununat să-i cunune preotul Boteanu... Nu apucă să sfârșească. Pe ulița hopuroasă se auzi duduitul unui automobil ce se apropia în goană. Bologa, mirat, se duse la fereastră și văzu că mașina oprește brusc în fața casei. Se întoarse spre Ilona întrebător. In ochii ei, peste rămășițele bucuriei, lucea o spaimă. ― Du-te repede, că te caută pe d-ta! șopti ea, agățîndu-i-se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și totuși lui Bologa i se păru c-a mers o veșnicie, atât de bine a văzut tot. Pe dreapta erau patru, fiecare pe câte un copac, toți cu capetele goale, legănîndu-se foarte ușor, parcă numai de vântul stârnit de goana mașinii. Cei doi de la margini întorceau spatele și aveau opinci în picioare. Unul din mijloc cu niște bocanci plini de noroi, privea cu ochii negri cât cepele în șanțul șoselei și, din fața umflată, violetă, scotea limba vânătă spre trecători. În stânga
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ci va fi grămăjoară de creieri morți, năpădiți de sânge închegat... Și totuși hârtia râdea pe masă, parcă ar mai fi fost vreo speranță undeva... Apostol Bologa depăna amintiri de prin romane și cronici, unde, în clipa supremă, sosește în goana calului solul aducător de iertare și de viață. Descoperirea îl bucură numai câteva clipe, pe urmă se înfurie și rosti răspicat: ― Voi muri negreșit peste... Peste câte ore? Atunci îl îmbrățișă groaza, din ce în ce mai strâns și mai sălbatic, înghețîndu-i sângele. Și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să îi mai aștepte răspunsul. Deranjat de securiștii care își instalau banda cu aplauze în subsolul Sălii Palatului, un șobolan dă buzna în hol, îl orbesc reflectoarele carului de la televeziune și, alergat de mașiniști și de securiști, o ia la goană spre scena unde Tovarășul își citește discursul. Rumoare, delegații, în picioare, strigă: omorâți-l! omorâți-l! Iar unul, trezit din somn de hărmălaie, răcnește și el, buimac: Și pe Ea! Și pe Ea! Să fi întrezărit, creatorul anonim al bancului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2210_a_3535]