KorAP: Find »[drukola/base=hazard & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...112 113 114 ...131 >

3,274 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225

ale spațiului ficțional (un oraș nelocalizat), prin personaje fără relief portretistic, cum se obișnuia în romanul realist, și de multe ori lipsite și de consistență, dar ceața traduce mai ales imprecizia statutului ontologic, prin pendularea între real și vis, între hazard și destinul hărăzit, prin eludarea nivelului rațional de către actorii dramei omenești. Ceața, care dă titlul rimanului și apare de multe ori în momente cheie ale desfășurării narative, poate fi interpretată și ca o metaforă epistemologică (I. M. Zavala), reprezentând „confuzia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
de transcendență, în directă legătură cu Despre sentimentul tragic al vieții la oameni și la popoare, care, în mod semnificativ, a fost publicat în acealași an,1914, ca și Ceață). Tot ideea unui câine, anonim însă, ca posibil organizator al hazardului, îi venise lui Augusto și în pragul casei sale, pe când își pregătea o ieșire fără scop în oraș, în prima pagină a romanului, când, indecis, spre a se lămuri în ce direcție să o apuce, își propune să se ia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
cea pe care am văzut-o când am ieșit pe poarta casei, nu cea a portăresei! Nălucire întâmplătoare? Dar care nălucire nu e așa? Care e logica vedeniilor? Cea a succesiunii figurilor pe care le alcătuiesc norii fumului de trabuc. Hazardul! Hazardul este ritmul intim al lumii, hazardul e sufletul poeziei. O, hazardata mea Eugenia! Viața mea, calmă, rutinieră, umilă, este o odă pindarică țesută din miile de nimicuri ale cotidianului. Cotidianul! Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
pe care am văzut-o când am ieșit pe poarta casei, nu cea a portăresei! Nălucire întâmplătoare? Dar care nălucire nu e așa? Care e logica vedeniilor? Cea a succesiunii figurilor pe care le alcătuiesc norii fumului de trabuc. Hazardul! Hazardul este ritmul intim al lumii, hazardul e sufletul poeziei. O, hazardata mea Eugenia! Viața mea, calmă, rutinieră, umilă, este o odă pindarică țesută din miile de nimicuri ale cotidianului. Cotidianul! Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
am ieșit pe poarta casei, nu cea a portăresei! Nălucire întâmplătoare? Dar care nălucire nu e așa? Care e logica vedeniilor? Cea a succesiunii figurilor pe care le alcătuiesc norii fumului de trabuc. Hazardul! Hazardul este ritmul intim al lumii, hazardul e sufletul poeziei. O, hazardata mea Eugenia! Viața mea, calmă, rutinieră, umilă, este o odă pindarică țesută din miile de nimicuri ale cotidianului. Cotidianul! Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi! Dă-mi, Doamne, miile de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
dulce sclipire de stele gemene în ceață, vom lupta! Aici, în jocul de șah, da, avem de-a face cu logica, și totuși ce nebulos, ce neprevăzut, în definitiv! Nu cumva și logica o fi ceva întâmplător, un rod al hazardului? Și apariția Eugeniei mele n-o fi oare logică? Nu s-o fi supunând oare unui șah dumnezeiesc? — Păi cum, dom’le - nu ne-am înțeles că nu se poate reveni asupra mutării? Piesă atinsă, piesă jucată! — Da, așa ne-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
noutăți îmi va aduce noua zi? Vreun cutremur o fi înghițit peste noapte Corcubión-ul? De ce nu Lipsca? O, asociația lirică de idei, dezordinea pindarică! Lumea e un caleidoscop. Logica e introdusă-n ea de om. Arta supremă e cea a hazardului. Să mai dormim, așadar, un pic.“ Și se-ntoarse pe-o parte în pat. La Correspondencia!... Vânzătorul de oțet! Apoi o trăsură, și apoi un automobil, și după-aceea niște țânci. „Imposibil! - își spuse din nou Augusto -. Se-ntoarce viața. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
Orfeule, fără poteci. Poteca ne-o croim noi cu picioarele, pășind la noroc. Unii cred că merg după o stea; eu cred că merg după o stea dublă, geamănă. Și steaua aceea nu e decât proiecția cărării din cer, proiecția hazardului. Un pas decisiv! Și ia spune-mi, Orfeule, în virtutea cărei necesități există Dumnezeu, sau lumea, sau orice altceva? De ce trebuie să existe ceva? Nu ți se pare că ideea necesității nu e decât forma supremă pe care o îmbracă hazardul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
hazardului. Un pas decisiv! Și ia spune-mi, Orfeule, în virtutea cărei necesități există Dumnezeu, sau lumea, sau orice altceva? De ce trebuie să existe ceva? Nu ți se pare că ideea necesității nu e decât forma supremă pe care o îmbracă hazardul în mintea noastră? De unde-a apărut Eugenia? Este o creație a mea sau eu sunt o creației a ei? Sau amândoi ne suntem creații mutuale, ea a mea, eu a ei? Nu e oare totul o creație a fiecărui lucru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
plesni. Nu găsesc altceva de făcut decât să turuie împotriva anarhiei latine, fără a-și vedea însă de ei înșiși. Cine știe să se organizeze pe sine nu cere organizarea disciplinară impusă din exterior. Noi, cei care credem în miracolele hazardului și ale improvizației, detestăm acea organizare mecanică exterioară. Și știi că eu unul m-am încredințat totdeauna hazardului... — Da, am vrut să te fac un fiu al hazardului - i-am spus -. Pe când te zămisleam în chip fantastic eram preocupat de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
ei înșiși. Cine știe să se organizeze pe sine nu cere organizarea disciplinară impusă din exterior. Noi, cei care credem în miracolele hazardului și ale improvizației, detestăm acea organizare mecanică exterioară. Și știi că eu unul m-am încredințat totdeauna hazardului... — Da, am vrut să te fac un fiu al hazardului - i-am spus -. Pe când te zămisleam în chip fantastic eram preocupat de filozofia hazardului și-l citeam pe Cournot. — Lasă lecturile! Și crede în hazard, ceea ce înseamnă să crezi în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
cere organizarea disciplinară impusă din exterior. Noi, cei care credem în miracolele hazardului și ale improvizației, detestăm acea organizare mecanică exterioară. Și știi că eu unul m-am încredințat totdeauna hazardului... — Da, am vrut să te fac un fiu al hazardului - i-am spus -. Pe când te zămisleam în chip fantastic eram preocupat de filozofia hazardului și-l citeam pe Cournot. — Lasă lecturile! Și crede în hazard, ceea ce înseamnă să crezi în Providență, întrucât hazardul, ca și Providența, e imprevizibil. Și crede

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
ale improvizației, detestăm acea organizare mecanică exterioară. Și știi că eu unul m-am încredințat totdeauna hazardului... — Da, am vrut să te fac un fiu al hazardului - i-am spus -. Pe când te zămisleam în chip fantastic eram preocupat de filozofia hazardului și-l citeam pe Cournot. — Lasă lecturile! Și crede în hazard, ceea ce înseamnă să crezi în Providență, întrucât hazardul, ca și Providența, e imprevizibil. Și crede în improvizație! Iar dacă un prost pur care s-a pregătit vreme de patruzeci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
unul m-am încredințat totdeauna hazardului... — Da, am vrut să te fac un fiu al hazardului - i-am spus -. Pe când te zămisleam în chip fantastic eram preocupat de filozofia hazardului și-l citeam pe Cournot. — Lasă lecturile! Și crede în hazard, ceea ce înseamnă să crezi în Providență, întrucât hazardul, ca și Providența, e imprevizibil. Și crede în improvizație! Iar dacă un prost pur care s-a pregătit vreme de patruzeci de ani pentru ca într-o bună zi să te jefuiască, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
vrut să te fac un fiu al hazardului - i-am spus -. Pe când te zămisleam în chip fantastic eram preocupat de filozofia hazardului și-l citeam pe Cournot. — Lasă lecturile! Și crede în hazard, ceea ce înseamnă să crezi în Providență, întrucât hazardul, ca și Providența, e imprevizibil. Și crede în improvizație! Iar dacă un prost pur care s-a pregătit vreme de patruzeci de ani pentru ca într-o bună zi să te jefuiască, și s-a exersat și a făcut repetiții în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
aceea. Iar litera pe care o mâncăm, carne fiind, e și cuvânt, fără a se putea spune că este idee, adică: schelet. De pe urma scheletor nu trăiești, nimeni nu se hrănește cu schelete. Și iată de ce obișnuiesc să mă opresc după hazardul lecturilor mele din tot soiul de cărți, și printre ele și cea a cărții vieții, cea a istoriei pe care o trăiesc, și cea a cărții naturii, în toate punctele vitale. A patra Evanghelie (Ioan, 8, 6-9) povestește, și tocmai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
Hamete Benengeli, vrea să ne spună că n-a fost o simplă născocire a fanteziei sale. Apariția lui Cide Hamete Benengeli ascunde o învățătură profundă pe care nădăjduiesc s-o dezvolt cândva. Pentru că acum sunt nevoit să trec, dus de hazardul comentariului, la altceva. La locul unde Cassou comentează ceea ce am spus și-am scris, și încă de multe ori, despre Spania mea, și anume că ea îmi este deopotrivă fiică și mamă. Dar fiică a mea întrucât îmi este mamă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
tău dinăuntru, cu intra-omul tău, așa încât eu să trăiesc în tine și tu în mine? Și să nu te surprindă că-ți propun astfel lecturile mele întâmplătoare și că te introduc în ele. Îmi plac lecturile întâmplătoare, îmi place hazardul lecturilor, îmi plac cele ce cad în drum, așa cum îmi place să-mi sorb, în fiecare după-amiază, după dejun, cafeaua, aici, la Grand Café din Hendaya, cu alți trei amici, și să joc o partidă de tute. Mare magistru în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
fiecare după-amiază, după dejun, cafeaua, aici, la Grand Café din Hendaya, cu alți trei amici, și să joc o partidă de tute. Mare magistru în ale vieții gândirii acest tute! Căci problema vieții constă în a ști să profiți de hazard, în a ști cum să faci pentru a nu ți se „cânta cele patruzeci de puncte“, dacă n-ai careu de regi sau de valeți, sau a le cânta tu când ți le servește întâmplarea. Ce bine zice Montesinos în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
culoare, adică unui fante de tobă, de pildă, nu trebuie să-i urmeze un șapte tot de tobă, ci de orice altă culoare dintre celelalte trei. Rezultatul depinde parțial de felul cum începi; trebuie să știi, așadar, să profiți de hazard. Și nu alta e arta vieții în istorie. În vreme ce continui jocul, respectându-i regulile, normele, cu cea mai scrupuloasă conștiință normativă, cu un viu sentiment al datoriei, al supunerii față de legea care m-a creat - jocul bine jucat este izvorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
legăna meditațiile despre istoria pe care o trăiesc și o fac. A tăia cărțile este oarecum asemănător, în alt plan, cu a vedea valurile mării spărgându-se pe nisipul plajei. Și ambele lucruri ne vorbesc despre natura din istorie, despre hazardul din libertate. Și nu mă impacientez dacă pasiența întârzie să se deschidă și nici nu trișez. Și asta mă învață să aștept să se rezolve pasiența istorică a Spaniei mele, să nu-i aștept cu nerăbdare deschiderea, să tai cărțile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
culori ale lor, de pică, de ghindă, de tobă și de cupă, conducători peste cele patru șiruri ale ordinului biruitor! Ordinea! Răbdare, așadar, și să tăiem cărțile! Marți 5-7 Continui să mă gândesc la pasiențe, în istorie. Pasiența e jocul hazardului. Un bun matematician ar putea calcula probabilitatea ca o partidă să se deschidă sau nu. Și dacă intră doi inși în competiție ca să le rezolve, e natural ca în același joc să obțină același procentaj în soluții. Concurența trebuie să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
partide în același timp. Și avantajul bunului jucător de pasiențe nu e să joace mai repede, ci să abandoneze cât mai multe partide abia începute, în măsura în care prevede că ele nu se pot deschide. În arta supremă de a profita de hazard, superioritatea jucătorului constă în a se decide să abandoneze la timp partida pentru a putea începe alta. Și la fel în politică și-n viață. Miercuri 6-7 O să cad oare în povestea aceea cu nulla dies sine linea, nicio zi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
Ranke, la Berlin. Giovanni Papini (1881-1956), Maschilità, Florența, Libreria della Voce, 1915 Antoine Augustin Cournot (1801-1877), matematician francez, preocupat de formalizarea teoriilor economice (Recherches sur les principes mathématiques de la théorie des richesses, 1838); ca filozof, elaborează o nouă teorie a hazardului în care vede „întâlnirea a două serii cauzale independente“. Se referă la așa-numitele „războaie carliste“, de succesiune la tronul Spaniei, din secolul al XIX-lea. Silvio Tissi, activ în prima jumătate a secolului XX, autor a numeroase monografii despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477

liberi de acel trecut, că scriem pentru noi înșine. Cred că ai dreptate. În ultimă instanță, Mircea îi scrie prietenei lui, și Mihaela, prietenului ei. Din indiscreție, poate vom publica această corespondență. În rest, nu putem conta decât pe jocul hazardului, pe întâmplarea că una sau altul se vor regăsi secvențial în ceva și se vor contamina un pic de acest exercițiu, mai degrabă cathartic. Și, apropo de Andrei. Joi seară a fost la BBC o emisiune despre impotența la femei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]