KorAP: Find »[drukola/base=identitar & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...112 113 114 ...122 >

3,043 matches

Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744

menținut timp îndelungat ritualuri și structuri simbolice, mentalități generale, precum și narațiuni fundamentale, mitice sau istorice, înscrise în patrimoniul material și în cel imaterial. Imaginarul colectiv, fie antic, fie medieval, a absorbit și a structurat creațiile orale sub forma unui supra-discurs identitar; el este punctul de convergență între gândirea asupra politicului (datorată instituțiilor puterii și teoreticienilor ei, dar și comunității care, pentru a-și organiza eficient existența, și-a stabilit seturi particulare de norme) și exprimarea liberă a spiritului său, chiar sub

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
românească, textul, imaginea, obiectul cultural și proiecția organizării lumii reflectă temele proeminente ale imaginarului colectiv. Conținutul lor − teme, motive, structurile simbolice, de la bestiarele animaliere la traseele și la ritualurile puterii - se constituie în relație cu pivotul central al imaginarului: imaginea identitară. Precum memoria colectivă care îl susține și pe care o "sedimentează", precum discursul despre sine și despre alteritate, pe care îl generează și care, odată încărcat cu date noi, se întoarce spre el pentru a fi (re)arhivat, imaginarul urmează

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
filtrul gândirii colective și al imaginației sale complexe; prelucrează și sintetizează datele receptate, pentru ca ele să devină reprezentări simbolice și imagini, mituri și structuri narative, coduri (ritualice, spre exemplu) și norme de conviețuire - toate acestea având în final o valoare identitară pentru comunitate. Raportul deschis și permanent cu istoria îl transformă în martor al puterii, care astfel îl poate integra în programul său politic, de formare și de menținere a statului (medieval creștin). Pentru că imaginarul colectiv îi reflectă principiile de guvernare

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
de altfel, spuneam, se află într-un schimb continuu de date simbolice. Important aici de precizat ar fi că există reguli de organizare, și ale lumii perceptibile, și ale lumii imaginare, reguli care, în cele din urmă, duc la narațiunea identitară amintită mai devreme și la ierarhia rolurilor și a unităților spațio-temporale în care ele se manifestă. Imaginarul nu este pentru realitate reflectarea ei pur mimetică (din oglindă); totuși, în urma analizei discursului medieval privind configurarea relațiilor dintre unitățile lor semnificante, se

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
populare), simbolurile și imaginile sprijină și se integrează în procesul de memorare colectivă, ce duce la fixarea în imaginar într-un mod structurat (precum în mod necesar se organizează materia narativă într-o povestire fondatoare) a locurilor comune cu relevanță identitară. Pentru că sunt solicitate competențele mnemotehnice ale comunității, se coagulează pe fundamente culturale generale cu valoare antropologică (simbolismul spațiului, al timpului, al puterii, al imaginii morții, ritualurile etc.) o rețea deschisă de imagini mentale și de narațiuni colective majore. În bună

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
care a plecat de fapt propria lui propunere; ele vizează modul în care imaginile perceptibilului și ale non-perceptibilului se proiectează în imaginarul colectiv, acolo unde este posibilă o articulare coerentă și funcțională a lor, intrinsecă unor structuri narative cu valoare identitară reprezentativă pentru o comunitate. Un alt punct de vedere asupra imaginarului colectiv este derivat tot din observațiile lui Le Goff de la finalul volumului său: mecanismul social nu exclude o dominantă antropologică. Adaug însă aici ceea ce istoricul francez refuză să introducă

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
încă de la început diferența dintre acesta și "teoria politică". Prin prima sintagmă înțelegem rezultatul unui efort colectiv de gândire imaginativă, structurată în baza unor principii directoare comune, cu unicul scop de a realiza, fixa și transmite către posteritate o poveste identitară coerentă și puternică, istoric și simbolic. Teoriile politice sunt reprezentate în imaginar nu în litera lor științifică, ci cu dimensiunea lor imaginativă și chiar utopică, cu încărcătura lor filosofică, metafizică și cu rețeaua lor de microstructuri simbolice care stimulează înțelegerea

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
Sistemul imaginarului, oricum stabilizat de un nivel major, paradigmatic − al arhetipurilor, al ideilor primordiale legate de geneză și de întemeiere −, primește dinspre gândirea practică și dinspre cea intelectuală "soluțiile" de transformare a lumii, pe care le integrează în rețeaua discursului identitar, unde le păstrează active. Când mitul și simbolul întâlnesc istoria socială, ajungem la formele particulare ale imaginarului (precum cel medieval), la manifestări de tipul diferențelor specifice în cadrul genului proxim. În cazul acesta, principiul care organizează sistemul imaginarului poate fi influențat

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
lor de reflex al unei conștiințe colective sau individuale, preocupate de procesele politice majore, sociale, spirituale (religioase) și culturale. Istoriografia reprezintă materializarea unei gândiri responsabile față de arhivarea trecutului comunității, dar și un model-grilă pentru fixarea în imaginarul colectiv a proiecțiilor identitare despre sine și despre alteritate, prin intermediul discursului instituțional și al unor narațiuni fondatoare (patrimoniul de memorie). Imaginarul medieval, în toate resorturile sale, oricât de schematice, conține însă "semne-însemne" (ca să-l reamintesc pe Le Goff) ale unei istorii particulare și reflectă

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
toate, pentru că sistemul de memorare îi permite comunității să decanteze, să ierarhizeze informația într-un câmp al reprezentărilor imaginative, să o reintegreze în diverse formule și situații. Întotdeauna însă așa cum e mai potrivit pentru proiectul ei în istorie, pentru imaginea identitară pe care și-a stabilit-o, pentru locul ei în raportul cu alteritatea, oricare ar fi aceasta. Discursul științific istoriografic din secolul XX a participat el însuși în ce privește metodologiile și perspectiva filosofică asupra trecutului la experiența epistemologică a modernității; a

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
dintre perceptibil (existent sau posibil existent) și non-perceptibil (divin sau demonic). Privirea rapidă asupra modului în care narațiunea, ca noțiune, s-a inserat în filosofia istoriei contemporane validează strategia după care am introdus aceeași formă a acțiunii în studiul proiecțiilor identitare colective. Cum vom vedea, imaginarul și realitatea, fiind într-un continuu schimb de informație (simbolizată), ajung să aibă reguli asemănătoare de (auto)configurare. În urma prezentării unor teorii contemporane ce tratează imaginarul ca formă de narare atât a manifestărilor puterii, cât

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
altă realitate" înseamnă, până la urmă, că există un limbaj comun, un fundament de la care se pleacă în constituirea unuia diferit, structuri sau scheme majore și posibil asemănătoare; ele susțin relația deschisă între cele două lumi, dintre care una este povestea identitară memorată, iar cealaltă este "cutia de rezonanță", realitatea. De aceea înțeleg legătura dintre concret și imaginar ca fiind amplă, dinamică, de influențare reciprocă. Imaginarul se poate întoarce către realitate, fie ca să o sprijine atunci când ea are nevoie de legitimare, fie

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
și în cealaltă; pentru realitate, spre exemplu, elementele de civilizație aduse de un colonizator pot provoca mutații majore în imaginarul local; pentru imaginar, datele de interpretare teoretică a unui fenomen, cunoscute și acceptate de comunitate, pot fi transferate către "povestea" identitară - spre exemplu, argumentația romanității noastre, oferită de scrierile catolice de prozelitism din secolul XV. Invențiile materiale alimentează realitatea, din care dispar pe alocuri anumite lucruri sau concepte în albii subterane, care pot reveni la un moment dat la suprafață, către

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
de o fecunditate care nu are ca scop reproducerea mecanică a informației, ci crearea de noi forme și semnificații. Este înțeles drept o lume de imagini colective aflate într-un continuu proces de auto-organizare, generator de cosmogonii, mitologii, credințe, discursuri identitare etc. (Thomas 17). Imaginarul ajunge să se substituie acțiunii propriu-zise atunci când este luat de subiectul creator drept o formă de real, deși el are o logică și o structură internă specifice. Rolul lui în relațiile dintre individ, comunitate și lumea

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
rămână în imaginarul colectiv. Un aspect specific culturilor cu o bază scriptică restrânsă, precum cea medievală românească, este acela că imaginarul lor colectiv se menține relativ omogen, schematic, dar are în mod necesar și forță de reprezentare în planul discursului identitar. El ar intra în ceea ce semioticienii numesc "iluzia semiologică", pentru că semnul, încărcat simbolic, s-ar confunda cu referentul său. "Efectul de real" pe care îl creează structurile imaginarului s-ar datora "retoricii realității", pe de o parte, dar și credinței

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
de resuscitare a "himerei bizantine"). Narațiunea parabolei sau a apologului (panegiricul lui Constantin I) acționează atât de persuasiv asupra receptorului, încât poate constitui o poveste sau un mit fundamental (al întemeietorului de civilizație creștină), reprezentat printr-o structură simbolică definitorie identitar și cu rol principal în structurarea imaginarului puterii (vulturul bicefal al Cantacuzinilor). În continuarea demonstrației teoretice a lui Thomas, câțiva dintre cercetătorii semnatari în volumul dedicat metodologiilor imaginarului se opresc asupra unor perioade și momente-cheie din istoria europeană a imaginii

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
în final la lumea duală sau la "fractura" barocă (Dubois, "Les transformations de l'imaginaire XVIe-XVIIe siècles". Thomas 76). Raportul între dualitate și unitate apare ca o formulă centrală de organizare a imaginarului perioadei. Necesitatea de a reduce efectele rupturii identitare generează formele de voluntarism, de ostentație, deseori seducătoare estetic (ornamentații, decoruri), de disimulare (metamorfozele, travestirile, apologia schimbărilor) sau de forță (voința de a se impune, etalarea puterii). La sfârșitul acestei scurte treceri în revistă a câtorva aspecte legate de unele

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
o dovedesc de asemenea patrimoniul material și cel imaterial, mărturii ale unei tradiții puternice, articulate, ancorate profund într-o civilizație conservatoare, în mod evident în mentalități, cutume și valori spirituale motivate de istorie și de nevoia mereu presantă de legitimare identitară și existențială. O ultimă imagine în oglinda teoriilor: unul din volumele lui Paul Zumthor, consacrat studiului simbolisticii spațiului în evul mediu occidental, mi-a oferit în mod neașteptat posibilitatea de validare a propriilor mele "grile" de lectură. Conform teoriei (și

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
este mai slabă și mai puțin provocatoare. Imaginea simbolizată joacă un rol relevant în ceremonial, de aceea ea se manifestă deplin în texte și în programele iconografice, în mărturiile care descriu ceremonialurile de consacrare a puterii sau care redau portretul identitar; ea provoacă imaginația intelectuală, se bazează pe coduri culturale și pe cunoaștere; imaginea-semn are în schimb un caracter informativ, de aceea funcția ei se situează mai aproape de procedeul narativ, de trăire, de reactivitate și de senzorial. Semnul declanșează sau intră

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
mai curând recuperează și sedimentează un sens, este retroproiectiv (prin analepsă), în timp ce semnul este prevestitor sau prospectiv (prolepsă). Imaginile literare sau ansamblurile plastice complexe care oglindesc structurile imaginarului conțin atât imagini-simbol, cât și o "signaletică" ce trimite la aspecte sociale, identitare și la programe politice și religioase relevante pentru receptor (prezența unor indicii culturale în figurarea iadului din frescele comandate de Petru Rareș, semne ce duc la identificarea păgânilor, reprezentați în locul sau alături de cohorta diavolilor; imaginea morții în frescele religioase populare

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
rezistenței lor în timp. Nu doar discursul oficial al puterii oglindește componenta creștină și cruciată a politicii militare anti-otomane, ci și mărturiile culturale (scrise, materiale sau moștenite prin tradițiile orale) ale exemplarității colective și individuale, ale angajamentului pentru menținerea valorilor identitare. Mecanismul de compunere a acestei matrice a imaginarului pune în lumină factorul antropologic care o și determină (dihotomia feminin-masculin - modelul durand-ian de lectură opozitivă a spațiului, completat de viziunea lui Zumthor și de cea a lui Le Goff asupra timpului

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
vedere, față de clamatul lui punct de plecare, Constantinopolul. Preluarea s-a dovedit în final nuanțată și parțială, atât la nivelul conceptului de putere, cât și al practicii și, implicit, consider, la nivelul imaginarului politic. De la tradiția bizantină se împrumută formula identitară basileică Io-Ioan, precum și alte câteva trăsături absolut caracteristice ale instituției constantinopolitane: ... dualitatea puterii seculare și spirituale a șefului statului (cea de-a doua, exercitată "în acord" cu biserica), ca și recunoașterea jurisdicției acesteia din urmă. Multiple referințe directe la imaginea

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
același timp, legibus adligatus și legibus solutus (ceea ce ducea deseori la nerespectarea de către el a pravilei, pe care ar fi fost obligat măcar să o invoce, dacă nu să o și aplice). Acest lucru face din rolul său în organizarea imaginii identitare colective elementul central de putere din schema modelelor socio-politice (descrise în capitolul anterior, în cadrul matricei concepute pentru lectura imaginarului medieval). Constituirea formelor statale românești abia în secolul XIV a influențat direct și modul în care a fost instituționalizată credința ortodoxă

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
în imaginarul colectiv. De altfel, istoriografia demonstrează și o incompatibilitate de fond între un "vis basileic" (așa cum l-a folosit puterea rusească a lui Petru cel Mare), a unui imperiu în expansiune, și politica statelor medievale românești, una de definire identitară, de menținere a granițelor și a independenței în limitele proiectelor domnești. Încercarea a constat în principal în a păstra la adăpostul unui înalt program politic, care a și stârnit interesul unor puteri militare mai mari, integritatea statală (Pippidi 12-21). Din

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
români în perioada lor medievală, chiar dacă nu i-au dus către numeroase performanțe culturale laice sau de civilizație, le-au asigurat totuși continuitatea. Imaginarul medieval românesc este, așadar, povestirea propriei istorii, trăite și asumate la confluența unor credințe și discursuri identitare uneori divergente. Critica și motivațiile nu fac până la urmă decât să lumineze și mai exact soluțiile găsite de această etnie - descendentă a populației mixte dintr-o fostă provincie romană de graniță, mai târziu dorită prea puțin de centrul pe orbita

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]