3,194 matches
-
Aceasta este, aș zice, „tehnica“ elementară a scrisului de față. Ceea ce citiți, prin urmare, aci nu este vreun rezultat năbă dăios al inteligenței sau al inspirației autorului (lucru care v-ar pune, sunt sigur, pe gânduri sau v-ar lăsa indiferenți), ci mai degrabă un șir de fenomene inconsistente și parazite, ciudate și inexplicabile, născute și vehiculate pe acele unduiri ritmice și armonice, opera ciocanului și a nicovalei din fiziologia urechii omenești; fenomene ușor de recunoscut când Îți pleci auzul la
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
femeilor fără pic de fard și cu cocul adunat În creștetul capului; abia putând să le deose bești cate goriile profesionale sau sociale numai după Încălță min tea lor, mai groasă sau mai subțire, și asta Încă cu aproximație; toți indiferenți sau resemnați În fața libertinajului exterior al rarilor regățeni rătăciți pe-aici, cuviincios, de altfel, manifestat prin moda la curent a femeilor noastre și prin acea mobilitate a noas tră, mult stingherită Însă de atmosfera locului. Austeritatea zidurilor, a chipurilor omenești
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
trăia el nu era viață, ci temniță. Trebuia să încerce să iasă din temniță, trebuia să lupte. În oraș se vorbea că în pădurile din lunca Dunării s-a format un grup de partizani, oameni curajoși cărora nu le e indiferentă soarta țării. Asta avea de făcut: să li se alăture și el, da, da, are să li se alăture. L-a înștiințat pe Stan ce decizie luase. Stan a fost de acord - îl însoțește și el, merge și el la partizani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
cum o înghit, pur și simplu o înghit ca și cum niciodată n-ar fi existat pe fața pământului. *** Când s-a luminat de ziuă, nimic nu mai rămăsese din oraș, nimic nu scăpase de prăpăd. Doar o întindere nemăsurată de apă indiferentă, fără memorie. Apoi, s-a zărit în depărtare ceva ca o licărire, un punct care a prins să crească. Curând, s-a putut desluși că era un om care stătea agățat pe un soi de plută improvizată din acoperișul unei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ștergea doar de stropii unei ploi mărunte care simbolizau parcă ultimul bocet al naturii însăși care se întristase că inegalabilul erou al culturii naționale părăsește meleagurile dragi, lăsând în urmă până și mormântul gol, gata pregătit. Să ne fie oare indiferentă grija pentru recunoștința reparatorie ce i se cuvine din partea unui neam întreg, capabil și interesat poate să-i șteargă lacrimile sufletului? În consecință, iată cum au gândit iubitorii ieșeni de muzică și de adevăr că ar trebui făcut pentru a
Pledoarie sentimentală enesciană by Mihai Zaborila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91554_a_93565]
-
care nu s-au dezis niciodată. Țara în aproape 18 ani de zile care au trecut de la așa zisa „revoluție”, n-au fost în stare să repare această crimă făcută de ocupantul rus, față de băștinași, românii Basarabiei. Suntem, din păcate, indiferenți. în toată Basarabia chiar de la prima oră a diminețelor, chioșcurile de ziare sunt pline cu toate ziarele Moscovei, de la București nici unul... Un abonament la „Literatura și arta”, ajunge la Iași, de exemplu, în peste trei săptămâni........???? Nepăsarea Bucureștiului doare, doare
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
care l-au durut cel mai tare pe Vasile B. Toată noaptea, până ce petrecerea s-a terminat, n-a mai inoportunat-o. Mai ales că Violeta a stat în permanență lângă bărbatu-său, aruncându-i lui Vasile B. o privire indiferentă, privirea cu care trebuie pedepsiți bărbații care nu știu să piardă demn. Abia în zori i-a zis în trecere, îndreptându-se spre balcon să fumeze ultima țigară: „Haide, mă, supăratule, vino și ține-mi scrumiera, dacă-ți place să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
dreptate: muzica nu venea din circumscripția lui. Muzica venea dintr-o mașină parcată undeva, pe o stradă liniștită din Arondismentul 15 din Paris. Și nici măcar nu era dată tare, ci încet, ca să le priască celor doi tineri care se sărutau, indiferenți la tot ce se petrecea în jur. Se sărutau cu patimă, ascultând divinul „Andante“, un băiat cu alt băiat. Nu ne-ar mai răbda Dumnezeu pe pământ! Efectul de nișă La numai câteva luni de la moartea lui Stalin, sala de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
și în bloc, unde locatarii așteaptă altceva de la un spion. În nici un caz să-l vadă plecând ca toată lumea dimineața devreme, cu pardesiul lui bleumarin din dotare și cu geanta diplomat în mână, și întorcându-se seara târziu, cu aerul indiferent al omului care nici n-a plecat. Care a uitat ceva acasă și, dacă tot s-a întors, nu mai pleacă. Asta a făcut toată viața și domnul Coteț, administratorul: a cărat o geantă de la birou acasă și de acasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
În Peru pe jos. Indienii peruani i-au impresionat mult, așa cum și pe Martí Îl mișcaseră indienii din Mexic: „...oamenii aceștia care ne privesc trecînd pe străzile orașului sînt o rasă Înfrîntă. Privirile lor sînt supuse, aproape temătoare, și complet indiferente la lumea din afară. Unii Îți lasă impresia că Își duc viața mai departe doar pentru că e un obicei de care nu se pot dezbăra.“ Cei doi ajung În tărîmul pietrei supuse, regatul Pachamamei, Pămîntul-Mamă, care primește „frunzele de coca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
bătea cu putere În porțile fortăreței dinăuntrul meu și Îi amenința serenitatea maiestuoasă. Ni s-a făcut frig și am plecat de pe plajă, fugind de prezența răscolitoare care refuza să-mi dea pace. Marea dănțuia pe mica fîșie de plajă, indiferentă la propria sa lege eternă și reiterîndu-și semnalul de atenționare, avertizarea sa. Dar un bărbat Îndrăgostit (deși Alberto folosea un cuvînt mai rușinos, lipsit de subtilitate) nu stă să asculte o asemenea chemare a naturii; În pîntecele enorm al unui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
salopetele noastre În care se Îmbibase tot jegul străzilor - eram doar umbrele aristocraților care fuseserăm. Camionul ne lăsase la marginea de sus a orașului, la intrare, și, cu pași stinși, ne-am tîrÎt bagajele pe străzi, pe sub privirile amuzate sau indiferente ale trecătorilor. În depărtare, portul radia de strălucirea atrăgătoare a vaselor sale, iar marea, neagră și Îmbietoare, ne chema - mirosul ei cenușiu ne dilata nările. Am cumpărat pîine - care ni s-a părut scumpă pe moment, dar se ieftinea pe măsură ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
doar să-și Îmbunătățească regimul, i-am prescris un diuretic și niște pastile pentru astm. Mai aveam cîteva tablete de Dramamine la mine și i le-am lăsat ei. La plecare, m-au Însoțit cuvintele lingușitoare ale femeii și privirile indiferente ale familiei ei. Alberto dăduse de urma doctorilor. A doua zi, la nouă dimineața, trebuia să fim la spital. Între timp, În Încăperea mizerabilă a Giocondei care servea ca bucătărie, restaurant, spălător, sală de mese și veceu pentru cîini și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
nou, mult mai fericiți; trecuserăm peste suferințele din noaptea precedentă, urmînd sfatul bătrînului Vizcacha∗. Dar drumul era lung, așa că n-a trecut prea mult și frecvența popasurilor a devenit notabilă. Ne-am oprit să ne odihnim la cinci după-amiaza, observînd indiferenți silueta unui camion care se apropia. Ca de obicei, Încărcătura sa era formată din ființe umane, transportate ca niște vite. Dar, spre marea noastră mirare, camionul s-a oprit și l-am văzut pe unul dintre băieții din Garda Civilă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
a ridicat În repetate rînduri Împotriva stăpînirii incașe, care era obilgată să Întrețină În permanență o armată la graniță; oamenii aceștia care ne privesc trecînd pe străzile orașului sînt o rasă Înfrîntă. Privirile lor sînt supuse, aproape temătoare, și complet indiferente la lumea din afară. Unii lasă impresia că-și duc viața mai departe doar pentru că e un obicei de care nu se pot dezbăra. Garda Civilă ne-a dus la sediul poliției, unde am primit cazare și cîțiva ofițeri ne-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
urmă, de spanioli. Chiar și azi, cînd furia animalică a gloatei cuceritoare transpare din fiecare gest făcut pentru a le imortaliza cucerirea, iar casta incașă nu mai e de mult la putere, construcțiile lor din piatră Încă se ridică enigmatice, indiferente la stricăciunile vremii. Trupele de culoare albă deja prădaseră orașul Învins, atacînd templele incașe cu o furie de nestăpînit. Și-au satisfăcut lăcomia după aurul ce acoperea pereții, În reprezentări perfecte ale lui Inti, Zeul-Soare, prin plăcerea sadică de a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
a fi băgată În seamă. Starea generală a locului este jalnică; două treimi dintr-o zonă mică - mai mică decît o jumătate de cvartal - este destinată unei „zone bolnave“, acolo desfășurîndu-se viețile a 31 de condamnați. Așteaptă sosirea morții rămînÎnd indiferenți la trecerea timpului (cel puțin asta cred eu). Condițiile sanitare sînt Îngrozitoare și, deși acestea par să nu cauzeze reacții adverse indienilor veniți din munți, cei veniți din alte părți, chiar dacă sînt doar un pic mai educați, le găsesc catastrofale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
sincer de pe lume. E poate o calitate, dar poate fi și un defect... În ceea ce mă privește, în acești din urmă ani am socotit că e mai degrabă un defect și am încercat să scap de el. Cei care erau indiferenți față de mine sau nu mi arătau decât un interes trecător, aceștia oricum nu aveau ce face cu sinceritățile mele. I-ar fi apăsat. În schimb, cei care mă iubeau cu adevărat erau fie rău plasați, fie mult prea tineri pentru
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
oraș străin (nu zic o țară străină) ar fi fost de-ajuns pentru a calma neliniștea care mă tortura. Azi însă orice evadare e imposibilă. Suntem blestemați să ne suportăm unii pe alții, amici sau dușmani, dar mai cu seamă indiferenți, atâta timp cât vom trăi! De aceea am renunțat să mai caut singurătatea... 5 iulie 1952 La ora opt fără un sfert, întâlnire cu Mihai la intrarea Teatrului Municipal, având bilete pentru o avanpremieră. În clipa în care trebuia să intrăm la
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
cuvintele noastre - esențiale. și ne deschidem sufletul fără nici o suspiciune, și participăm la destinul nostru cu conștiință și fermitate, și devenim înțelepți cu toată înțelepciunea noastră! Acestea sunt clipele importante ale vieții noastre. Ele vin și trec, iar noi redevenim indiferenți și recădem în convențional. Dar ce importanță are, din moment ce a fost o clipă în care am văzut limpede în noi înșine și asta ne-a dat forța necesară pentru a suporta de-acum mult timp înainte minciunile noastre, oboselile, dorințele
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
mă umilește și mă coboară. Ideea de libertate vine și se interpune între mine și faptele mele, zădărnicindu-mi credința în unitatea mea totală, asemenea unită ții lumii sau a cosmosului... Dacă eu pot să aleg, dacă faptele mele sunt indiferente pentru mine și în afara mea, atunci nu mai sunt ale mele. Eu și cu gândurile, eu și cu faptele mele vreau să fiu totuna, independent de conștiința mea, independent de părerea celorlalți oameni, de legile și de etica lor. Eu
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
așa cum simți pe un amant sau pe un camarad de război. Așa te simt eu pe tine - și în sensul acesta, după cum știi, chiar ciocnirile dintre noi sunt fecunde și ne apropie mai mult decât, pe alții, o complezență uzuală, indiferentă. De data asta, tu mi-ai fost (împreună cu Sănducu Dragomir) cel mai aproape. Mă recunosc în cuvintele tale întocmai cum aș vrea să fiu: mai frumos, poate, decât sunt, ca într-o oglindă care întregește și șterge urmele imperfecțiunilor. Dar
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
stat, ea sfărâmă barierele dintre nomenclatură și oamenii de rând. Eternitatea colectivă a clicii de la putere știa de existența morții, în fața căreia te prezinți individual și pe picior de egalitate cu „pedestrimea“, și era vădit că faptul n-o lăsa indiferentă. Ea se cocoșa umilită în acest unic punct vulnerabil al puterii ei, în care nu mai existau nici un fel de deosebiri între eroii socialiști și dușmanii statului și fiecare era chemat în instanță pe cont propriu, fără ca nici un Marx și
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
foarte aproape de Dunăre. Între el și frontieră nemaiaflându-se nimic. și de la mic la mare, toți, ba chiar și militari și milițieni în uniformă, ieșeau pe coridor, privind pe fereastră de parcă erau hipnotizați, și își vedeau viitorul. De parcă această Dunăre indiferentă era o prorocire fluidă, valabilă pentru fiecare în parte, cu privire la reușita propriei fugi. Nu se mai clintea nimeni, era o liniște ca în biserică. Iar afară, fluviul, cel mai adesea larg, curgea legănându-și apele, când și când putându-se
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
deveneau scorțoase, solidificându-se pe rotunjimea vasului în partea exterioară, bălăngănindu-se suspendate și zdrențuite ori de câte ori se producea un curent de aer când vreo asistentă, sătulă până-n gât de rezistența acestor agonici care se încăpățânau să trăiască, traversa grăbită și indiferentă salonul, fâlfâindu-și revoltată poalele halatului într-un suprem și arogant dispreț. Apoi venea chinul propriu-zis, când ai fi preferat mai degrabă să fii crucificat aidoma lui Hristos decât să efectuezi următoarea operațiune. Mama turna leșie în vas, apoi cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]