6,102 matches
-
printre care maiorul George Șonțu (Iurie Darie) și căpitanul Valter Mărăcineanu (Răducu Ițcuș). Nemulțumit, domnitorul Carol cere efectuarea unui nou atac asupra Griviței și trimiterea căpitanului Rahovany în prima linie. După o luptă încrâncenată la baionetă, Divizia a 4-a Infanterie reușește să cucerească reduta Grivița. În acea noapte, oștile turcești contraatacă și reocupă reduta Grivița. Generalul Alexandru Anghelescu (Alexandru Dobrescu), comandantul Diviziei 4 Infanterie, se oferă să conducă un atac împotriva redutei Grivița, deși generalul Cernat s-a opus. La
Pentru patrie (film) () [Corola-website/Science/312636_a_313965]
-
trimiterea căpitanului Rahovany în prima linie. După o luptă încrâncenată la baionetă, Divizia a 4-a Infanterie reușește să cucerească reduta Grivița. În acea noapte, oștile turcești contraatacă și reocupă reduta Grivița. Generalul Alexandru Anghelescu (Alexandru Dobrescu), comandantul Diviziei 4 Infanterie, se oferă să conducă un atac împotriva redutei Grivița, deși generalul Cernat s-a opus. La 7 octombrie 1877, are loc un atac românesc la Grivița, dar, fără a fi susținut de tirurile de artilerie, se transformă într-un prăpăd
Pentru patrie (film) () [Corola-website/Science/312636_a_313965]
-
rămase fără muniție. Atacul a fost reluat la 9 noiembrie, iar de această dată trupele gen. Lupu și-au coordonat acțiunile cu cele ale col. Slăniceanu și au cucerit reduta Rahova. Atacul asupra Plevnei a fost realizat de Divizia 3 Infanterie condusă de colonelul Mihail Cerchez. Asediul s-a încheiat în luna decembrie a anului 1877 când Osman Pașa a încercat fără succes să forțeze ruperea asediului și a fost rănit. În cele din urmă, refugiat într-o moară, Osman a
Pentru patrie (film) () [Corola-website/Science/312636_a_313965]
-
asupra centrului rus. Cu toate acestea, bătălia desfășurându-se în timpul unei puternice furtuni de zăpadă, Corpul VII manevrează într-o direcție greșită, prezentând flancul unei puternice baterii ruse, care decimează Corpul VII. Cazacii ruși intervin prompt și încep să disloce infanteria lui Augereau, care suferă pierderi teribile și este nevoită să se retragă până în apropierea cimitirului de la Eylau. În total, pe parcursul zilei de 8 februarie, Augereau, rănit la rândul său, a pierdut nu mai puțin de 5 000 de oameni: 929
Bătălia de la Eylau () [Corola-website/Science/312682_a_314011]
-
Benningsen lansează un atac general. Pentru a evita înfrângerea, Împăratul aruncă în luptă întreaga cavalerie franceză, nu mai puțin de 80 de escadroane, sub comanda Mareșalului Murat. Această șarjă masivă se soldează cu pierderi grele pentru cavaleria franceză, nesusținută de infanterie, dar reușește să dea peste cap prima linie inamică și astfel întârzie înaintarea rușilor. Situația francezilor fiind în continuare critică, cu cavaleria epuizată și neavând alte rezerve de infanterie, Împăratul trimite infanteria Gărzii Imperiale pentru a recuceri cimitirul de la Eylau
Bătălia de la Eylau () [Corola-website/Science/312682_a_314011]
-
masivă se soldează cu pierderi grele pentru cavaleria franceză, nesusținută de infanterie, dar reușește să dea peste cap prima linie inamică și astfel întârzie înaintarea rușilor. Situația francezilor fiind în continuare critică, cu cavaleria epuizată și neavând alte rezerve de infanterie, Împăratul trimite infanteria Gărzii Imperiale pentru a recuceri cimitirul de la Eylau, poziție esențială din centrul dispozitivului. Garda atacă la baionetă și masacrează 4 000 de grenadieri ruși, într-o violentă serie de șarje. Cu toate acestea, sosirea celor 10 000
Bătălia de la Eylau () [Corola-website/Science/312682_a_314011]
-
cu pierderi grele pentru cavaleria franceză, nesusținută de infanterie, dar reușește să dea peste cap prima linie inamică și astfel întârzie înaintarea rușilor. Situația francezilor fiind în continuare critică, cu cavaleria epuizată și neavând alte rezerve de infanterie, Împăratul trimite infanteria Gărzii Imperiale pentru a recuceri cimitirul de la Eylau, poziție esențială din centrul dispozitivului. Garda atacă la baionetă și masacrează 4 000 de grenadieri ruși, într-o violentă serie de șarje. Cu toate acestea, sosirea celor 10 000 de prusaci ai
Bătălia de la Eylau () [Corola-website/Science/312682_a_314011]
-
față de modul cum se purta războiul la începutul și mijlocul secolului al XVIII-lea. În perioada napoleoniană nu se identificase componenta pe care o numim astăzi "latura operațională". În secoul al XVIII-lea și al XIX-lea, unitățile combatante erau: infanteria, cavaleria și artileria. Fiecare dintre acestea avea puncte forte și puncte slabe, drept pentru care erau folosite în scopuri diferite și trebuiau folosite conjugat. Supranumită „Regina câmpului de bătaie”, infanteria reprezenta cea mai numeroasă și mai importantă armă a unei
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
al XVIII-lea și al XIX-lea, unitățile combatante erau: infanteria, cavaleria și artileria. Fiecare dintre acestea avea puncte forte și puncte slabe, drept pentru care erau folosite în scopuri diferite și trebuiau folosite conjugat. Supranumită „Regina câmpului de bătaie”, infanteria reprezenta cea mai numeroasă și mai importantă armă a unei armate a perioadei napoleoniene. Scopurile principale ale acesteia erau de a „lua” (cuceri) și de a „ține” (menține) diferite poziții de pe câmpul de bătălie.Principala armă de infanterie era muscheta
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
de bătaie”, infanteria reprezenta cea mai numeroasă și mai importantă armă a unei armate a perioadei napoleoniene. Scopurile principale ale acesteia erau de a „lua” (cuceri) și de a „ține” (menține) diferite poziții de pe câmpul de bătălie.Principala armă de infanterie era muscheta dotată cu baionetă, cea mai utilizată fiind muscheta model Charlesville 1777 sau versiunea 1793. Pentru a trage cu această armă, un infanterist trebuia să facă circa 21 de mișcări la fiecare foc tras. Infanteria era împărțită în divizii
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
bătălie.Principala armă de infanterie era muscheta dotată cu baionetă, cea mai utilizată fiind muscheta model Charlesville 1777 sau versiunea 1793. Pentru a trage cu această armă, un infanterist trebuia să facă circa 21 de mișcări la fiecare foc tras. Infanteria era împărțită în divizii de minim 2 brigăzi, fiecare brigadă având 2-4 regimente de câte 2-4 batalioane. În plus, batalioanele franceze erau în continuare împărțite în: 6 companii „de centru” și 2 companii „de elită” (una de grenadieri sau carabinieri
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
elită sau de "vânători"). Un batalion avea între 350 și 850 de oameni, media fiind în jur de 600 de oameni. Din cauza problemelor cu care s-a confruntat, armata lui Masséna din Portugalia avea batalioane de doar 300 de oameni. Infanteria se împărțea în 3 categorii: grea, ușoară și „de linie”. Această împărțire ținea teoretic de înălțimea soldaților și de armele pe care le purtau. ∗Infanteria „de linie”. Reprezenta cea mai mare parte din armata unei țări și era formată din
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
s-a confruntat, armata lui Masséna din Portugalia avea batalioane de doar 300 de oameni. Infanteria se împărțea în 3 categorii: grea, ușoară și „de linie”. Această împărțire ținea teoretic de înălțimea soldaților și de armele pe care le purtau. ∗Infanteria „de linie”. Reprezenta cea mai mare parte din armata unei țări și era formată din soldați de statură medie, înarmați cu puști sau muschete dotate cu baionetă. Se considera că acest tip de unități poate lupta eficient pe orice tip
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
țări și era formată din soldați de statură medie, înarmați cu puști sau muschete dotate cu baionetă. Se considera că acest tip de unități poate lupta eficient pe orice tip de teren. În majoritatea armatelor continentale, erau denumiți "fusilieri" (pușcași). ∗Infanteria grea. Era reprezentată prin soldați cu o înălțime peste medie, care au dat dovadă de un curaj și o conduită exemplare și erau foarte bine înarmați. Exemplul clasic îl reprezintă "grenadierii", tip de soldați ce exista în toate armatele Marilor
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
săbii, ceea ce îi făcea excelenți mai ales pentru lupta corp la corp și atacuri frontale. Deși denumirea sugerează folosirea grenadelor, în fapt, acestea fuseseră abandonate de mai multe decenii și nu erau folosite pe câmpurile de bătălie ale epocii napoleoniene. Infanteria ușoară. Reprezenta soldați de mai mic gabarit, specializați pentru lupta pe terenuri dificile: râpe, terenuri denivelate, abrupte, împădurite etc. Deși teoretic trebuiau să fie înarmați cu arme mai ușoare decât infanteria de linie, deseori erau dotați la rândul lor cu
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
erau folosite pe câmpurile de bătălie ale epocii napoleoniene. Infanteria ușoară. Reprezenta soldați de mai mic gabarit, specializați pentru lupta pe terenuri dificile: râpe, terenuri denivelate, abrupte, împădurite etc. Deși teoretic trebuiau să fie înarmați cu arme mai ușoare decât infanteria de linie, deseori erau dotați la rândul lor cu puști sau muschete. Termenul francez generic pentru aceste unități este „chasseur" (vânător) iar cel german este „jaeger”. Existau de asemenea, în armata franceză unități denumite „voltigeurs”, soldați de mică înălțime dar
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
folosită datorită capacității sale de a „lua” o poziție și grație forței de impact impresionante pe care o au călăreții în galop, aceștia putând produce breșe în liniile inamice (acțiuni de șoc). Odată ce cavaleria cucerea o poziție, era esențial ca infanteria să fie rapid dispusă pe acea poziție, deoarece cavaleria era mult mai puțin capabilă să mențină sau să apere acea poziție. Principala armă de cavalerie era sabia sau spada, dar majoritatea unităților erau înarmate și cu arme de foc: carabine
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
călărețului și în funcție de armament, în: ușoară, „de linie” (medie) și grea. Misiunea principală a cavaleriei era aceea de a învinge cavaleria inamică, dacă se angaja o luptă de cavalerie, ceea ce nu era întotdeauna cazul. Organizarea era aceeași ca în cazul infanteriei, cu excepția faptului că regimentul se împărțea în 4 escadroane, împărțite în 8 companii de câte aproximativ 60 de oameni. Napoleon afirma că „bătăliile sunt câștigate de artilerie”. În timpul său, atât armata franceză, cât și armatele celorlalte puteri, au căutat să
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
cele mai ușoare, 2 sau 3 lovituri pe minut. Artileria era extrem de vulnerabilă și putea fi capturată sau indisponibilizată ușor (prin înfigerea unui cui care bloca sistemul de tragere) și deci trebuia să se afle întotdeauna în spatele unei linii de infanterie sau cavalerie, dar nu prea departe de inamic. Tactica militară studiază modul cum trebuie folosite împreună armele unei armate, în funcție de teren, pentru a câștiga o bătălie. În mod ideal, pentru a câștiga o bătălie, se considera că este nevoie atât
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
cavalerie, dar nu prea departe de inamic. Tactica militară studiază modul cum trebuie folosite împreună armele unei armate, în funcție de teren, pentru a câștiga o bătălie. În mod ideal, pentru a câștiga o bătălie, se considera că este nevoie atât de infanterie, cât și de cavalerie și artilerie, care trebuie să acționeze coordonat. Crucială pentru tactica infanteriei și cavaleriei acelor vremuri era formația de luptă adoptată, aceasta aducând de cele mai multe ori succesul sau eșecul unei acțiuni. Ca în orice altă epocă, atacul
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
armele unei armate, în funcție de teren, pentru a câștiga o bătălie. În mod ideal, pentru a câștiga o bătălie, se considera că este nevoie atât de infanterie, cât și de cavalerie și artilerie, care trebuie să acționeze coordonat. Crucială pentru tactica infanteriei și cavaleriei acelor vremuri era formația de luptă adoptată, aceasta aducând de cele mai multe ori succesul sau eșecul unei acțiuni. Ca în orice altă epocă, atacul din flanc era mult mai eficient decât cel frontal, iar atacul din spate era deseori
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
aducând de cele mai multe ori succesul sau eșecul unei acțiuni. Ca în orice altă epocă, atacul din flanc era mult mai eficient decât cel frontal, iar atacul din spate era deseori fatal pentru orice tip de unitate care era atacată astfel. Infanteria era de cele mai multe ori dispusă pentru a folosi armele de foc și, odată ce inamicul începea să cedeze, șarja la baionetă, luptând corp la corp pentru a-l dispersa. Cavaleria folosea rareori carabinele sau muschetele din dotare, ci mai degrabă armele
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
istorie (12,000-14,000 de călăreți francezi) a dus la sistarea oricărei ofensive din partea rușilor, salvându-l pe Napoleon de la o înfrângere certă. Până în 1812, a devenit evident pentru toate statele europene că abordarea franceză era mult mai eficientă. Pentru infanteria continentală, tactica obișnuită era de a avansa în coloană de atac, precedată de trăgătorii de elită. Aceștia din urmă deschideau focul pentru a dezorganiza formația inamică, care era apoi atacată la baionetă de coloana de atac. Armata franceză, în mod
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
focul pentru a dezorganiza formația inamică, care era apoi atacată la baionetă de coloana de atac. Armata franceză, în mod obișnuit, avansa cu companiile „de centru” în centru și cu cele „de elită” pe flancuri. Schema clasică era: cavaleria obliga infanteria inamică să formeze careu sau altă formație compactă și deci cu putere de foc scăzută și artileria deschidea focul asupra oamenilor masați aproape unul de altul, cauzând pierderi maxime. Aceste formații reprezentau un singur batalion sau un singur regiment, fiind
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
la focul artileriei, deoarece o ghiulea, urmându-și traiectoria, ar fi traversat un întreg rând de oameni, omorându-i sau rănindu-i. Dispunerea clasică a batalionului sau escadronului „în linie” era menită să aducă maximum de putere de foc (pentru infanterie), respectiv un raport optim între forța de impact și suprafața impactului (pentru cavalerie). În cazul infanteriei continentale, „linia” era formată din soldații batalionului sau regimentului, dispuși pe trei rânduri succesive. Marea Britanie dispunea infanteria pe două rânduri succesive, iar războiul din
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]