3,033 matches
-
propriilor realități de către grupul însuși (emic). Grav este - teoretico-metodologic și practic-aplicativ - când imaginea rezultată e indistinctă, când survine imposibilitatea decelării emicului de etic, a fenomenului de percepția și explicarea lui de către subiecții actori, sau când, printr-o aparentă sau reală inocență epistemologică, eticul este substituit aproape total prin emic. E adevărat că la o scrutate mai riguroasă ne dăm seama și de un alt fenomen: orice reprezentare a imaginii emice a unui grup de către un cercetător străin este, la rândul ei
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
mărturisit credința în dumnezeirea lui Isus și a cerut cu multă umilință un miracol în fața mulțimii (cf. Lc 7), arătând prin aceasta că Imperiul și puterea armelor sunt limitate. Ulterior, un alt centurion, cu mult curaj și emoție, a proclamat inocența și sfințenia lui Isus pe muntele Calvar (cf. Lc 24, 47) tot în fața celor prezenți. Câțiva soldați au fost martorii oculari ai pătimirii, morții (cf. In 19, 23-34) și învierii glorioase a lui Isus (cf. Mc 27, 4). E foarte
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ai domniei sale, pentru a arunca asupra lor vinovăția incendierii Romei (64 p.Chr.) și pentru a convinge poporul, că nu el săvârșise crima de care era acuzat de vocea poporului. Din fragmentul prezent în Annales, culpabilitatea creștinilor apare incertă, întrucât inocența lor este proiectată cu claritate de tăcerea lui Suetonius (70-122) și a lui Cassius Dio (155-235), care fac să decadă responsabilitatea incendiului numai pe Nero, dar o fac intenționat, pentru că incendiul Romei a fost întâmplător, după cum a fost câțiva ani
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
se orienteze spre reformele interne. Timp de 15 ani, Dioclețian, s-a arătat leal și comprehensiv față de adevărații creștini: nu era în caracterul său de militar să fie un prefăcut. Cu toate acestea, opinia unor istorici de a vorbi despre inocența lui Dioclețian, spunând că: Au fost soldații creștini cei care, din greșeală sau intenționat, l-au provocat în reacțiile sale, nu este realistă, deoarece se încearcă permanent crearea unei dezvinovățiri continue a lui Dioclețian și în detrimentul total al lui Galerius
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
implicațiile sale"161 ce rezistă, paradoxal, cu bine, trecerii timpului, cu atât mai mult cu cât "accidentele istorice"162 îi vin în ajutor, garantându-i, astfel, continuitatea și viabilitatea. Astfel de "accidente istorice", al căror efect se traduce în "pierderea inocenței în America"163 și pretutindeni, nu-i așa? și printre care Black enumeră "cele două războaie mondiale, [...] distrugerea orașelor, [...] tentația imperialismului, [...] căderea zeului Progres"164 creează posibilitatea ca "abia acum adresa de la Coatesville să își găsească publicul capabil să o
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
doar simțire, șuvoi de simțire; este o suferință a tensiunii trăirii. Din perspectivă etică Însă, iubirea poate să Însemne multe Înălțări sau coborâșuri, În funcție de scopul care o animă (de exemplu, poate să Însemne șantaj, minciună, desfrâu disimulat sau, dimpotrivă, devotament, inocență, sacrificiu altruist, exaltare divină etc.). Μ Inventând cuvintele și botezând cu ele lucrurile și evenimentele, omul s-a putut desprinde de aceste aspecte ale realității și astfel și-a creat o lume a sa (emancipându-și În acest fel spiritul
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
din epocile literare apuse. Citatul ironic, jocul cu modelele prestigioase, parodierea modelelor, diagul intertextual, parafraza, indică presiunea livrescului asupra existenței. Granițele culturale, limitele genurilor și ale speciilor literare se anulează, literatura fiind înscenată, în mod ludic, fără tragism și fără inocență. Fragmentele, sintagmele, laitmotivele, atitudinile din texte venerate sunt, reasamblate și puse într-o noua lume"77. Alături de aceste trăsături ale literaturii postmoderniste, mai menționăm: desolemnizarea discursului, valorificarea prozaismului, cuprinderea diversității realului, refuzul stilului înalt, ermetic și impersonal, valorificarea creativă și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
din epocile literare apuse. Citatul ironic, jocul cu modelele prestigioase, parodierea modelelor, dialogul intertextual, parafraza, indică presiunea livrescului asupra existenței. Granițele culturale, limitele genurilor și ale speciilor literare se anulează, literatura fiind înscenată, în mod ludic, fără tragism și fără inocență. Fragmentele, sintagmele, laitmotivele, atitudinile din texte venerate sunt reasamblate și puse într-o nouă lume"18. Și cum cea mai bună distincție posibilă care poate fi făcută în evidențierea unor elemente comune și de diferențiere, între modernism și postmodernism, o
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
102. În completare, ideea asupra căreia insistă Alex Ștefănescu, analizându-i poezia Anei Blandiana, pornește din "rațiunea care nu lasă să se înțeleagă că poeta exploatează efectul pe care îl are ingenuitatea feciorelnică asupra unor conștiințe mature, răscolite de nostalgia inocenței pierdute"103, și se referă "tocmai la acest deplin control al poetei asupra creației sale, constituie uneori, pentru cititori, un motiv de insatisfacție estetică. Totul fiind bine făcut simplu, trainic, neted -, lipsește orice amintire a efortului creator. Când ideea în
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de a privi dincolo de scris, în interiorul mecanismelor de creație"143. Structurată în trei părți (Capitolul I. Omul și poetul Incursiuni biobibliografice și Ana Blandiana între memorie și uitare, Capitolul II. Vârstele creației Repere teoretice, Ipostaze ale eului: eul senzorial, eul inocență, eul jubilare, eul meditativ maturizat, eul suprimat, eul tainic, eul străfulgerat și Realitatea între simbol și construct, Capitolul III. În căutarea unui limbaj poetic original Paliere lingvistice: expresivitatea sunetelor, între avatarurile sinelui și câmpurile semantice, expresivitatea modurilor și timpurilor verbale
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
sub semnul metaforei, ultimele sub semnul absenței acesteia. De altfel, încă de la început, metafora vieții se confundă în permanență cu metafora morții, acest permanent joc al contrariilor, nefăcând altceva decât să releve polaritatea interioară a ființei autoarei: "Coexistența continuă a inocenței cu lascivitatea, a bucuriei de a trăi cu dezgustul, nu fac altceva decât să prelungească corpul fizic, în cel textual, primul înlocuindu-l pe al doilea. Acest travesti nu dizolvă corpul de carne, ci îl definește"31. Chiar dacă primele volume
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
sieși, în vârste, prin reasamblarea elementelor acelui timp. Totuși, reasamblarea în sine devine din ce în ce mai grea, dacă nu chiar imposibilă, deși autoarea tânjește spre o reîntoarcere. Copilăria edenică de atunci devine copilăra neînțeleasă de acum, deși poeta e de accord că "inocența devine calea întoarcerii spre esențe, spre Adevăr"107: "Neînțeles, cum numai lucrurile copilăriei pot fi,/ Definitiv întinerit prin plecare./ Câte secunde în viața mea m-am gândit/ La băiatul cu numele Gheorghe,/ Copilul cu numele tata?/.../ Fiți cuminți, îngeri mici
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
p. 147. 154Ibidem, p. 149. 155Mihaela Ursa, în "Steaua", nr. 34 (2005), p. 52 53. 156Vezi și Diana Tâlvâc, op. cit., p. 4. 157Diana Tâlvâc, op. cit., p. 8. 158 Luiza Bratu, op. cit., p. 156. 159Luiza Bratu, op. cit., p. 156, 157: "Coexistența inocenței cu lascivitatea, a bucuriei de a trăi cu dezgustul nu fac decât să prelungească corpul fizic, în cel textual, primul înlocuindu-l pe al doilea. Acest travesti nu dizolvă corpul de carne, ci îl definește". 160Carmelia Leonte, Poezie, utopie,..., în
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
înțeleagă... așa cum ție ți-e greu să înțelegi de ce ea nu înțelege... Ea 1: Da, poate că așa e... poate că sîntem vinovați... dar nu sîntem... noi nu sîntem decît cei intrați în slujba iubirii. El 1: (amuzat oarecum de inocența ei) Cu morala asta a ta, n-o să te măriți niciodată... Ea 1: Nici nu vreau... sau, dacă e să fie, am să mă mărit cu un soț, nu cu tine. El 1: Iei lucrurile prea simplu. Ea 1: Chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
ce-i aici, dragă, ca să te miri că pot fi și eu?! El 1: Aici? Aici... El n: Aici e locul unde te întîlnești tu cu ea. Asta am înțeles. Am văzut-o. Într-adevăr, are ochi albaștri. El 1: (inocența lui se apleacă spre o calitate suspectă...) Sigur că-s albaștri... M-am uitat foarte atent. El n: Nu era nevoie. Știai doar că-s albaștri! El 1: Știam, dar... tu... și după ce mi-ai spus că... știam... (realizînd filonul
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
ce-i drept, Își Însoțesc scriitura de un discurs teoretic mai mult sau mai puțin elaborat, procedeu care, dacă nu e propriu perioadei moderne (literatura clasică abundă În discursuri Însoțitoare), a fost unanim respins de către discursurile sfîrșitului care promovează o inocență creatoare și o disociere a practicii de teorie.” Fals: disocierea este una cît se poate de actuală, intervenită după extincția ultimei avangarde franceze care este cea a noului roman - dacă ne menținem În domeniul prozei - și refuzată doar de scriitorii
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
care, dacă ar fi fost făcută, i-ar fi contrazis poate concluzia pesimistă -, nu din cauza lipsei de perspicacitate, ci din pricina ponderii marxiste (și poate freudiene) a ideologiei care-i informa gîndirea În acel moment. Tocmai dezinteresul ei - lipsa de scop, inocența - ar fi trebuit subliniate și apreciate pozitiv. Aceasta nu s-a Întîmplat decît cu treizeci de ani mai tîrziu, atunci cînd o altă scriitură „albă” a răspuns impasibilității sociale, erei vidului descrisă de Gilles Lipovetsky În 1983. Acum, Însă, o
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
primul rînd prin onomastica derizorie. Apoi prin repetiții de fraze care anulează astfel orice transcendență, orice submersibilitate a frazei care, În literatura clasică, nu există decît pentru a orienta privirea pe obiectele și ființele semnificate. Textul Mariei Redonnet simulează o inocență pe care nici Balzac n-o avea, dar repetițiile sînt presărate pentru a opri, ca din Întîmplare, imersiunea În referință, identificarea și așa-numita „judecată estetică” spontană și aconceptuală. Mobilul evoluției narative este adesea - ca În Twin Peaks - indiscernabilitatea trecutului
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
a literaturii dispare aproape, odată cu cea etică. În anii 1980, literatura Își va ispășit vina istorică, ea nu trebuie decît să se ferească de o nouă greșeală. La distanță de antiliteratura beckettiană, dar cu lecția ei Învățată, la adăpost de inocența vechii litertaturi romantice, ea continuă totuși să exprime modestie. Nu se mai smerește, dar Încarcă să se impună tocmai prin mimalismul ei, să-și impună personajele ca mini-eroi. Vidul social teoretizat de Lipovetsky a fost, În lipsă de altceva, tematizat
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
îndeaproape de Nero, absența oricărui mesaj codificat. „De câte chinuri nu m-ar fi scutit o privire” (III, 7, v. 997) se plânge el, uitând de perspicacitatea aprigului supraveghetor. Iunia e „prinsă la mijloc” între supravegherea anunțată de Nero și inocența lui Britannicus. Racine surprinde aici ambiguitatea situației în care se află o ființă supravegheată care se adresează unui partener ce n-are habar de dispozitivul al cărui „obiectiv” este: tânăra fată se vede silită să se prefacă, în timp ce noi, cei
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
chiar, prin intermediul experților ei în materie de cenzură. Ocupația acestora este de a verifica și de a amputa eventual piesele, pentru a le lipsi de resursele subversive pe care le descoperă cu obstinație privirea pătrunzătoare a acestor gardieni bănuitori. Aici inocența este interzisă, surpriza prohibită; domnește doar vigilența. Să supraveghezi un text pretinde un antrenament special, o lectură „anticipativă” care să prevadă posibilele reacții ale publicului în momentul reprezentației. Cenzura intervine mai întâi ca supraveghere prealabilă, iar tehnicile ei, deși variate
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
Inscripție pe asfalt"). Nicolae Oancea "Roata", E. P. L., 1968; "Întoarcerile", Editura Eminescu, 1970; "În așternerea văilor", Editura Cartea Românească, 1974. N. Oancea ne comunică în versuri concentrate sentimentul trecerii timpului, al nunții, al morții; el cântă femeia, iubita, cu o inocență care ține de copilărie și adolescență până-n momentele în care deslușește declinul: "E ritm sau numai, către întoarsa/ roată a lumii, luceafăr prelung ca pe un vis mă deslușești/ morții în care prea viu am să ajung." Ceea ce apare obsesiv
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
moral și spiritual, de factură superioară, prin care omul nu numai că se purifică, ci se transformă complet. Prin mântuire, el redobândește starea de puritate originară pe care a pierdut-o odată cu păcatul originar, revenind la starea de puritate și inocență, ca ființă a creației divine. Chinul Am descris durerea și suferința ca stări ale persoanei umane independente de aceasta și care configurează situațiile Închise ale vieții individuale. Ele sunt imprevizibile și inevitabile, fiind prin aceasta integrate existenței umane ca posibilități
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
să deschizi perspectiva „trecerii” din lumea de aici, În lumea de dincolo, prin virtuțile creștine ale credinței, speranței și iubirii. Cetatea lui Dumnezeu este imaginea simbolică a „Întoarcerii la origini”. Este regăsirea modelului arhetipal pierdut. Este reintegrarea În starea de inocență morală și spirituală originară. Este un act de restaurare a ființei umane prin purificarea sa sufletească și morală. Este reintrarea În Paradisul originar, pe care omul l-a pierdut. Dar aceasta reprezintă o desprindere de uman, o Învingere și o
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
fizic, Sophie simte agonia iubirii neîmpărtășite în viscere, și în pântece. Treptat, fratele și sora ajung să ocupe un loc similar în viața senzuală a lui Eric, în ciuda faptului că respingea toate femeile. Conrad este prezentat aproape hermafrodit, păstrând o inocență copilăroasă și o suavitate de fetiță, și curajul nesăbuit pe care obișnuia să-l manifeste ca un somnambul care se cățăra altădată pe spinarea unui taur sau a unui val. Sophie, conștientă că pierde bătălia dragostei, flirtează cu Eric, încercând
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]