2,939 matches
-
ascultă cum se lovesc de chila. Ce concluzie tragi? Băiatul, nedumerit, studie câteva minute valurile mărunte care loveau chila dinspre babord, isi concentra auzul, încercând să distingă vreun sunet care, câtuși de puțin, șase deosebească de clipocitul monoton al mării, insă sfârși prin a ridica din umeri, recunoscându-și neștiința. N-am nici cea mai mică idee, recunoscu. Miti Matái dădu de câteva ori din cap, ca și cum acesta ar fi fost răspunsul de care se temea, după care continuă cu întrebările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
aș concentra până când aș sesiza diferența dintre valurile astea și cele de ieri sau de săptămâna trecută. Tapú Tetuanúi încerca să găsească cuvintele prin care să-i arate cât de mult îi mulțumea pentru interesul pe care i-l dovedea, insă cineva murmura cu o voce aproape șoptita, dar și foarte grăbita: Teatea Maó! Teatea Maó! Tapú Tetuanúi întinse brațul aproape instinctiv, prinse femeia de dupa gât și o trânti pe punte, aruncându-se la rândul lui lângă ea, luptând pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
făcut-o și până acum, zise Miti Matái. Orice alt echipaj s-ar fi arătat nemulțumit să părăsească un asemenea loc, în care se bucurau de toate plăcerile și comoditățile, si sa se înghesuie iarăși în spațiul limitat de pe vas, insă bărbații și femeile de pe Peștele Zburător nu formau un echipaj oarecare, si se părea că singura lor dorința era aceea de a ajunge cât mai curând în locul unde se ascundeau cei care le pricinuiseră atâtea necazuri. Faptul că patru femei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
tăcere aproape totală; s-ar fi putut crede că acel grup de femei și bărbați avea nevoie de această liniște pentru a se putea obișnui cu gândul că tocmai trecuse pragul către necunoscut. Marea era mereu aceeași, pacifica și amabila, insă cerul era deja altul, iar pentru navigatorii polinezieni acesta era mult mai important decât însăși marea sau decât însuși pământul. Ca si cum n-ar fi fost de-ajuns, în aceeași noapte se petrecu ceva care îi impresiona profund. Luna, care încerca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
abia se ridicase puțin deasupra liniei orizontului, când două lumini strălucitoare își făcură apariția dinspre răsărit, se apropiară de ei și trecură pe la mai puțin de o jumătate de milă depărtare. Erau precum ochii unui monstru ieșit din adâncurile oceanului, insă încordându-și privirea, oamenii de pe Marara ajunseră la concluzia că nu era vorba despre un animal de mare, ci de cea mai mare și mai ciudată navă pe care o văzuseră până atunci, căci calculară că trebuia să aibă cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ceilalți păstrară tăcerea, respectând durerea acestui om, pe care toți îl iubeau și îl admirau. Cand vorbi din nou, parcă avea un nod în gât. — M-am rugat la Taaroa și la Tané că el să nu fie decât adormit, insă două zile mai târziu timpul s-a mai încălzit și am început să ne depărtam de acel infern îngrozitor. Vocea i se franșe. Și când soarele a început să încălzească, a disparut și înțepeneala corpurilor, iar puțin după aceea au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
piroga spre locul unde, după calculele mele, trebuia să fi rămas Bora Bora, vânturile m-au condus spre o insulă pierdută și solitara, locul cel mai dezolant pe care l-a creat vreodată Taaroa, probabil într-un moment de neglijență, insă locuitorii ei erau de părere că e frumoasă și o considerau, si ei, Buricul Lumii. —Era faimoasa insula a uriașilor de piatră? —Exact. Vechii ei locuitori o numeau Te Henúa, care în dialectul lor înseamnă chiar Buricul Lumii, sau Mate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
piatră? —Exact. Vechii ei locuitori o numeau Te Henúa, care în dialectul lor înseamnă chiar Buricul Lumii, sau Mate Ki te Randi, care înseamnă Ochii care Privesc Cerul, deoarece craterele vulcanilor ei seamănă cu niste ochi care privesc mereu stelele, insă numele ei adevărat este Rapa-Nui1, sau Marea Râpă, deoarece seamănă foarte mult cu o insulă mai mică, numită Râpă, din arhipelagul Tubuai, de unde se pare că au venit primii ei locuitori. —Și cum sunt? — La fel ca noi, doar că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cu care ai fost întâmpinat. Haide, te rog! protesta Miti Matái, care păru să-i înțeleagă intenția. Era o prostie cât toate zilele! Doar n-o să te-apuci să-l cânți! —De ce nu? răspunse. Tu nu poți să-l suferi, insă mie întotdeauna mi-a placut. Grăsanul își drese vocea, rase ștrengărește și începu să cânte în falset: Se-ntoarce eroul! strigă poporul, cel mai iubit fiu al insulei Bora Bora. Se-ntoarce eroul! strigă poporul, cel care a-nvins marea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
după câteva momente de șovăire, începea să înoate spre cel mai apropiat uscat, chiar dacă acesta se află la mii de mile distanță. Acest formidabil și inexplicabil simt de orientare al porcilor le permitea căpitanilor polinezieni să aleagă drumul cel bun, insă prezenta un inconvenient major: de cele mai multe ori, rechinii care dădeau târcoale prin preajmă sau chiar temutele baracude nu-i lăsau suficient timp bietului dobitoc să se hotărască încotro să pornească, incluzându-l în prânzul lor înainte de a fi de vreun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
se hrăni. Cand Roonuí-Roonuí întreba unde se află insula lor, celălalt răspunse că la douăzeci și ceva de zile de navigație spre sud-vest, într-un punct pe care personal nu se simțea în stare să i-l indice cu precizie, insă adaugă imediat că acela care ar putea să o facă ar fi Navigatorul-Căpitan al insulei lor, care ar fi încântat să îi explice căpitanului Mararei cum putea ajunge până acolo. Căzură așadar de acord că Roonuí-Roonuí să rămână pe uscat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de prizonieri, iar aceștia nu-și putură crede ochilor când descoperiră un semeț catamaran care parcă picase din cer, fără să bănuiască măcar că, de fapt, acesta se ridicase de pe fundul oceanului. Acum înțelegeau cum ajunseseră pe insula brutalii lor agresori, insă nu-și dădeau încă seama unde putuse să stea ascunsă enormă navă pe timpul furtunii. Roonuí-Roonuí și majoritatea oamenilor lui tăiară vegetația pe o rază destul de mare în jurul clădirii Marae și strânseră lemne cu care să aprindă focuri de jur împrejur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
urcară pe vas, ca să petreacă noaptea acolo, pe când cei mai buni războinici făceau de gardă pe insulă, cu riscuri foarte mici de a mai fi surprinși din întuneric. Tapú Tetuanúi ar fi dorit să facă parte din acest ultim grup, insă Miti Matái îl împiedică: Ești prea important ca să riști să fii omorât, spuse. Acum, ca Omul-Memorie nu mai e, tatuajele lui Vetéa Pitó, priceperea cârmaciului și cunoștințele tale rudimentare despre stele ar trebui să fie de ajuns ca să conduceți navă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
nu i se întâmple nimic aceluia care într-adevăr știa să ducă navă la liman. Tapú Tetuanúi reușise să-și facă o idee destul de clară despre stelele care traversau cerul de deasupra insulei Bora Bora în fiecare perioadă a anului, insă avea reale îndoieli cu privire la capacitatea lui de a face ca provele gemene ale Peștelui Zburător să i se supună și să urmeze drumul indicat, căci una era să știe unde se află insula, si cu totul altă să ajungă până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
plictiselii, atunci când aceasta atinge limitele pe care le atinsese în acel colț de Pacific. Se presupune că oamenii mării sunt obișnuiți cu monotonia unei vieți în care fiecare zi este la fel sau asemănătoare cu cea anterioară și cu următoarea, insă viața de la bord, în care totul era planificat și există un moment precis pentru realizarea fiecărei sarcini, nu avea nici o legătură cu apatia vieții în acel loc, unde nu era absolut nimic de făcut. Majoritatea bătrânilor marinari iubesc această monotonie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
a vitezei și a derivei, studierea schimbărilor mării și ale cerului, verificarea fiecărui detaliu al navei, serviciul de gardă, mâncatul la ore fixe, pescuitul, odihnă... fiecare lucru se face la timpul lui, iar folosirea judicioasa a acestui timp alunga plictiseală, insă peninsula aceea dezolata era că o pluta făcută din nisip, eșuată sub soarele tropical, și singurul lucru pe care-l puteau face era să caute un palmier la umbră căruia să lâncezească, urmărind zborul pescărușilor. Tapú Tetuanúi era totuși singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
clare pe care Roonuí-Roonuí i le lașase celui mai bătrân dintre Te-Onó, una dintre marile ambarcațiuni își făcu apariția în strâmtoarea apuseana și se apropie fără grabă, manevrata doar de șase vâslași. Miti Matái ordona să se apropie și Marara, insă păstrând o distanta prudență, până se asigura că nu se aflau războinici la bord și că, în afară de vâslași, nu se mai aflau pe navă decât un pumn de femei, iar majoritatea dintre ele le făceau fericite cu mâna. Prințesa Anuanúa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
observa că se schimbase foarte mult; nu mai era o adolescentă uscățiva, aproape fără forme, ci devenise o femeie frumoasă, mândră și semeața. Pe masura ce se apropiau, descoperiră că din cele nouă fete din Bora Bora nu mai rămăseseră decât șapte, insă alături de ele se mai aflau încă trei necunoscute. Abordarea navei inamice se dovedi o operațiune destul de delicată, iar primii care trecură puntea ei fură Roonuí-Roonuí și cu războinicii lui, luând poziție în spatele vâslașilor și amenințându-i cu lungile și ascuțitele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de gardă n-ar fi dat chiar în acel moment alarmă, arătând spre extremitatea insulei, unde tocmai își făcuseră apariția două enorme catamarane care avansau rapid înspre ei. Navă care servise pentru schimbul de prizonieri se întorcea încet înspre uscat, insă celelalte două aveau acum un aspect impresionant, datorită faptului că peste patruzeci de războinici vâsleau cu forța în fiecare dintre ele. Miti Matái o dădu la o parte, fără prea multa considerație, pe prințesa, ca să se poată concentra asupra acestei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
și puternice, care păreau anume concepute pentru a provoca daune cât mai mari. Ce șanse mai aveau să supraviețuiască în mijlocul oceanului, câtă vreme se aflau la milă unor asemenea asasini? Se întoarse către prietenii lui. Vetéa Pitó era foarte palid, insă strângea cu putere sabia în mână, în timp ce puternicul Chimé din Farepíti, la rândul lui, isi încleștase dinții și ținea cu ambele mâini o măciuca enormă, cu care părea dispus să-i zdrobească țeasta oricui ar fi încercat să se apropie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
copleșitor și fascinant. Cand ajunseră la vreo sută de metri de dușmani, Navigatorul-Căpitan strigă din nou: —Toți la tribord! Cârmiți spre tribord!... Catamaranul începu să vireze într-un unghi de patruzeci și cinci de grade. Pierdea viteza văzând cu ochii, insă impulsul inițial îi permise să alunece că o pala de vânt prin fața furioșilor Te-Onó, care nu-și puteau crede ochilor. Cand se găseau la vreo șaizeci de metri în lateral și la vreo patruzeci de metri încă în fața provelor navelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
capului o ghioaga lungă, si nu era nevoie să-l lămurească cineva ca să-și dea seama că acel individ înspăimântător nu era altul decât sadicul rege al temutelor „baracude“. În acel moment, prințesa Anuanúa încerca să se arunce în mare, insă Miti Matái - care îi urmărea și cele mai mici gesturi - o prinse de mână, o trânti pe punte și îi puse piciorul pe abdomen, menținând-o nemișcata, cu toate ca încerca să scape, se zbătea și îi strigă vorbe de ocara. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Zburător, pentru ca in nemișcarea oceanului, care părea acoperit cu ulei, să se facă reparațiile. Pentru aceasta, toți oamenii trecură pe puntea din stânga, făcând în acest fel că partea dreaptă a vasului să se ridice din apa atât cât era nevoie, insă încercând în același timp să mențină echilibrul, pentru a nu pune în pericol ambarcațiunea. Atunci dulgherul începu să se miște cu agilitatea unei maimuțe, atârnat de o funie groasă în exteriorul vasului și „cârpindu-l“ cu ajutorul unui ac uriaș din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
vină în ajutor, și nici măcar o dată n-a venit. Pentru mine e mort. Toți zeii sunt morți pentru noi. Era cât se poate de dureros să asculte o asemenea afirmație din partea unei ființe care se află abia la începutul vieții, insă trebuiau să se pună în locul ei ca să perceapă adevărată semnificație a cuvintelor pe care le rostea, având în vedere, în plus, ca tristețea ochilor și rictusul amar de pe chipul ei demonstrau, mai presus de cuvinte, cât de mult suferise. Cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cerea sângele atâtor strămoși. Cunoștințele care se acumulaseră de-a lungul secolelor trebuiau să treacă în alte mâini și, pentru asta, era nevoie atât de receptor, cât și de donator. Tapú Tetuanúi se arătă tot mai dornic să le primească, insă începuse să se teamă că l-ar putea pierde pe maestrul lui. Tot restul zilei nu se zări nici urma de navele dușmane și nici de vreo pasăre îndepărtată, care s-ar fi putut hrăni cu resturile de pe o navă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]