4,097 matches
-
Fenomenul condiționează cunoștința veritabilă: numai el poate fi "obiect" al acesteia. Gândirea este mai largă decât cunoașterea, întrucât ea poate face obiect și din altceva decât fenomenul; și aceasta, cumva, în mod necesar: a) odată, pentru că facultățile de cunoaștere superioare (intelectul și rațiunea), având forme a priori, oferă și schema unui obiect care poate fi dat în experiență, însă ele pot, de asemenea, să funcționeze, să pună la lucru formele pure, astfel încât să fie gândit un obiect care niciodată nu va
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
posibilă însăși sinteza presupusă de orice act de cunoaștere veritabilă; b) apoi, fiindcă atunci când fenomenul se constituie prin contribuția facultății de cunoaștere, în primul rând a sensibilității, trebuie acceptat și altceva doar gândit de aici numele său: noumen -, ceva ce intelectul admite ca "lucru în sine", ca obiect numai al său, presupus doar, fiindcă niciodată acesta nu poate fi gândit decât în mod "negativ", categoriile intelectului neavând cum să-l preia.125 Atunci când noumen-ul este gândit în mod pozitiv (ca un
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a sensibilității, trebuie acceptat și altceva doar gândit de aici numele său: noumen -, ceva ce intelectul admite ca "lucru în sine", ca obiect numai al său, presupus doar, fiindcă niciodată acesta nu poate fi gândit decât în mod "negativ", categoriile intelectului neavând cum să-l preia.125 Atunci când noumen-ul este gândit în mod pozitiv (ca un positum), el trebuie să fie dat pentru o anume facultate de cunoaștere, care, deși nu-l poate prelua în sens de obiect al cunoașterii, pentru că
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
experiență (posibilă), îl ia totuși ca atare, ca fiind ceva ce depășește granițele experienței; așadar, în mod nelegitim (raportat la funcțiile cu care sunt investite facultățile de cunoaștere, potrivit lui Kant), el este gândit ca posibil. Facultatea în cauză poate fi intelectul sau rațiunea, în măsura în care ele funcționează aplicativ în sens transcendental, dar în absența unui obiect ce poate fi dat în experiență; sau poate fi imaginată o asemenea facultate de cunoaștere despre care totuși s-a vorbit în istoria filosofiei și înainte
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sursă a unui "văl al aparenței", care separă subiectul cunoașterii de "lumea reală"; pe de altă parte, realitatea, după Kant, este chiar ceea ce se constituie în felul de a fi al fenomenului, mai bine-zis, ansamblul fenomenelor, structurat de înseși principiile intelectului, atâta vreme cât acestea au o aplicare doar empirică: ceea ce înseamnă că vălul aparenței își pierde orice șansă de a semnifica ceva, nemaifiind vorba, în proiectul critic, de o autonomie totală a subiectului cunoașterii și obiectului cunoașterii. Din aceste motive, noumen-ul nu
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cunoașterii și obiectului cunoașterii. Din aceste motive, noumen-ul nu poate susține, cum s-ar părea, proiectul unei dislocări a dictaturii judicativului. El are funcții clare în sistemul cunoașterii, dacă este gândit negativ, și trebuie respins, ca fiind un nimic, atunci când intelectul are pretenția că el poate fi dat (positum) printr-o intuiție intelectuală (imposibilă pentru facultatea omenească de cunoaștere, după Kant). Noumen-ul rămâne ipostaza aparenței la nivelul intelectului. O aparență care, luată într-un sens anume, funcționează după necesitatea exprimată de
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cunoașterii, dacă este gândit negativ, și trebuie respins, ca fiind un nimic, atunci când intelectul are pretenția că el poate fi dat (positum) printr-o intuiție intelectuală (imposibilă pentru facultatea omenească de cunoaștere, după Kant). Noumen-ul rămâne ipostaza aparenței la nivelul intelectului. O aparență care, luată într-un sens anume, funcționează după necesitatea exprimată de facultatea de cunoaștere omenească. Necondiționatul are o funcție necesară în construcția kantiană: el face posibilă sinteza la nivelul Ideilor rațiunii (de care se ocupă dialectica transcendentală), sinteza
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aparență care, luată într-un sens anume, funcționează după necesitatea exprimată de facultatea de cunoaștere omenească. Necondiționatul are o funcție necesară în construcția kantiană: el face posibilă sinteza la nivelul Ideilor rațiunii (de care se ocupă dialectica transcendentală), sinteza conceptelor intelectului, pentru că Ideile nu ajung la experiență, ci doar la conceptele intelectului, pe care le unifică. Fiind astfel plasat, poate fi el socotit o ipostază a aparenței? Atâta vreme cât el apare ca o condiție de posibilitate a unor sinteze necesare ele însele
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de facultatea de cunoaștere omenească. Necondiționatul are o funcție necesară în construcția kantiană: el face posibilă sinteza la nivelul Ideilor rațiunii (de care se ocupă dialectica transcendentală), sinteza conceptelor intelectului, pentru că Ideile nu ajung la experiență, ci doar la conceptele intelectului, pe care le unifică. Fiind astfel plasat, poate fi el socotit o ipostază a aparenței? Atâta vreme cât el apare ca o condiție de posibilitate a unor sinteze necesare ele însele pentru facultatea de cunoaștere, am avea motive să ne îndoim de
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
devenit în același timp obiect de intuit și obiect de gândit), adică nu poate deveni fenomen, ceea ce înseamnă că este doar de condiția opusului constituirii fenomenale, anume de condiția aparenței. Funcțiile sale (toate legate de funcția generică a sintezei conceptelor intelectului în Idei) sunt trei, adică atâtea câte Idei transcendentale sunt. Întâi, el reprezintă "sinteza categorică într-un subiect", apoi "sinteza ipotetică a membrilor unei serii", în sfârșit, "sinteza disjunctivă a părților într-un sistem".127 Într-un fel, conceptul condiționatului
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sens numai în "unități sintetice" alcătuite din condiționate. În absența acestora, necondiționatul mai poate fi ceva, numai că o pretenție la cunoașterea sa înseamnă o îndepărtare de rosturile sale firești prin raportare la funcționarea facultății de cunoaștere, adică a sensibilității, intelectului și rațiunii. Pe această posibilitate de a gândi (de a lua) necondiționatul în sine ca obiect al rațiunii (al unei Idei transcendentale) se întemeiază distincția dintre rolul regulativ al Ideilor rațiunii pure (rol legitim) și rolul lor constitutiv, vinovat de
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sinteza rațională (prin Ideile transcendentale), posibilă pe temeiul necondiționatului, exprimă doar posibilitatea înaintării infinite în lanțul condițiilor pentru a ajunge deși niciodată nu se va întâmpla aceasta la absolut, dacă doar este pusă ordine în unitatea creată pe baza conceptelor intelectului, atunci avem de-a face cu o implicare regulativă a Ideilor, firească dată fiind prezența și configurația rațiunii în sistematica facultății de cunoaștere. Dacă, însă, Ideea se raportează direct la un obiect, ca și cum acesta i-ar fi dat în felul
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
purtătoare de adevăr: asemenea perspectivei logicii clasice de tip aristotelic, sau logicii generale, cum spune Kant însuși): "adevărul precum și eroarea, prin urmare și aparența, ca inducere în eroare, nu se găsesc decât în judecată, adică numai în raportul obiectului cu intelectul nostru."128 Mai mult, până și raționamentul, forma logică aflată în "administrarea" rațiunii (intelectul are "grijă" de principii), prezentat și de logica-organon drept formă a gândirii cu o proprie identitate, apare la Kant ca fiind, în ultimă instanță, tot judecată
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
spune Kant însuși): "adevărul precum și eroarea, prin urmare și aparența, ca inducere în eroare, nu se găsesc decât în judecată, adică numai în raportul obiectului cu intelectul nostru."128 Mai mult, până și raționamentul, forma logică aflată în "administrarea" rațiunii (intelectul are "grijă" de principii), prezentat și de logica-organon drept formă a gândirii cu o proprie identitate, apare la Kant ca fiind, în ultimă instanță, tot judecată: "Funcția rațiunii, în raționamentele ei, constă în universalitatea cunoașterii prin concepte, și raționamentul însuși
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
constitutiv? Dacă acestea două constituie și reglează cunoștința veritabilă care are forma judecății (sintetice a priori), atunci încadrarea susținută mai sus nu este nici măcar problematică. Și mai poate fi adăugat, în sensul acestei încadrări, faptul că deducția transcendentală a categoriilor intelectului are ca temei tipurile de judecăți. Toate acestea, desigur, nu fac inutile observațiile privind prezența elementelor non-judicative în proiectul filosofic al lui Kant. Dimpotrivă, prin indicarea și interpretarea lor într-un mod care presupune, esențial, luarea în considerație a sensurilor
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Kant adevărul se află, total, în proprietatea judecății. Mai mult, celelalte forme logice prezente și în logica organon: noțiunea și raționamentul (alături de judecată) nu pot fi ceva în ele însele, ci doar condiționat prin judecată. Astfel, categoriile (conceptele pure ale intelectului) sunt deduse din tipurile de judecăți, fiindcă ele nu pot fi altceva decât niște funcții în judecată. Raționamentele, pe de altă parte, nu sunt altceva decât judecăți desfășurate, socotește Kant. Pornind de aici și de la felul în care Kant justifică
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
între forma logică (categorie, concept) și un obiect corespunzător; mai mult, corespondența este adâncită formal- tehnic, de Kant, prin formularea unor reguli ale aplicației sintezei imaginative și unității apercepției, printr-un concept, la un anumit obiect: de fapt, toate principiile intelectului pur (axiomele intuiției, anticipațiile percepției, analogiile experienței și postulatele gândirii empirice) au funcție de condiționare formal-tehnică a judecății sintetice a priori; 3) timporizarea este operația logică de bază, iar operatorul logic principal este "eu gândesc", ca unitate aperceptivă în act (în
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aplicăm conceptele direct la lucruri (lucruri în sine), ci la reprezentările acestora date în intuițiile sensibile, să nu aplicăm Ideile transcendentale (conceptele pure ale rațiunii) nici la lucrurile însele, nici la reprezentările acestora în intuițiile sensibile, ci numai la conceptele intelectului etc. Ce se întâmplă dacă încălcăm aceste reguli-interdicții? Se constituie aparența (transcendentală), deoarece conceptele devin amfibolice, Ideile constituie paralogisme, antinomii etc.; înfrânarea cognitivă presupune, după cum se vede, comparația: între ceea ce corespunde regulilor (principiilor etc.) și ceea ce se abate și trebuie
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
corespunde regulilor (principiilor etc.) și ceea ce se abate și trebuie respins; nerespingerea așa-ziselor cunoștințe despre lucrurile în sine constituie, totuși, "regula" dialecticii tradiționale, socotește Kant, iar exemplul acesta ar trebui să constituie o piedică suficient de puternică în fața tentației intelectului și rațiunii de a-și încălca regulile proprii; c) eficiența judicativului constitutiv: sub acest titlul, mai devreme, în prezentarea lui Aristotel, am formulat câteva aprecieri despre rosturile constitutive ale elementelor anterioare prezentate, în așa fel încât să fie deschisă problema
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
rezistență ale dictaturii judicative, în condițiile unei critici radicale a ipostazelor anterioare ale ei. 3.2.2. Reducție și deducție; constituirea cunoștinței 3.2.2.1. Introducere Prezența timpului în toate momentele importante ale prelucrării "subiective" a cunoașterii (sensibilitate, imaginație, intelect) ne conduce către ideea că am putea descoperi în proiectul critic toate elementele unei reducții judicative. De altfel, chiar din felul în care, mai sus, au fost formulate ideile despre proiectul critic am putea extrage sensul unei asemenea interpretări. Totuși
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
urmă înțeleasă ca facultate a raționamentelor dialectice. Acest fapt nu poate fi ocolit; dimpotrivă, trebuie abordat cu toată atenția, fiindcă el pare a avea un anumit potențial non-judicativ, de vreme ce timpul nu are "poziția temeinică" dobândită prin activitatea sensibilității, imaginației și intelectului. Sensul "subiectivist" al timpului este însă subminat continuu în proiectul critic, prin alte sensuri ale sale: prin cel de idealitate, prin acela al nimicniciei timpului în absența "obiectului" etc. Ceea ce înseamnă că reducția judicativă, constând în recuperarea sensului de timp
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
transcendentală ca organon al constituirii cunoștinței veritabile; semnificația ei judicativă ca topos al constituirii fenomenale (a fenomenului și a cunoștinței veritabile) Partea cea mai dificilă a "criticii", susține Kant însuși, este cea referitoare la deducția transcendentală a conceptelor pure ale intelectului (categoriilor). Și aceasta pentru că noi folosim multe concepte empirice, a căror justificare urmărește însăși originea empirică a lor, însă, susține Kant, există și câteva concepte "care sunt menite folosirii pure a priori (cu totul independent de orice experiență) și a
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
urmă se definesc printr-o anumită funcție în judecată, pe care tocmai deducția o pune în evidență. Totuși, nu este vorba nici despre o funcție oarecare, ci despre una determinată prin tipul de judecată, și nici despre orice concept al intelectului, ci doar despre acelea care pot îndeplini funcția în cauză și care sunt supuse, în mod direct, sintezei aperceptive originare, în acest chip ele însele căpătând "puterea" de a se aplica intuițiilor sensibile, doar în acest chip devenind posibilă cunoștința
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fie ele reprezentări ca atare (sensibile) fie concepte. Rostul acestei poziții epistemice este justificat de Kant tot prin raportare la judecată: doar în structura acesteia categoriile pot funcționa potrivit poziției și rolului lor în cunoaștere și doar în acest mod intelectul ale cărui forme pure sunt categoriile apare ca o modalitate mediată de judecare, ca o "facultate de a judeca", de a lega concepte cu reprezentări (despre obiecte) sau cu concepte (despre reprezentări). Articulațiile analiticii transcendentale au fost introduse în subcapitole
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
analitici. Tocmai de aceea, primul pas corespunde scoaterii la iveală a regulilor impuse prin schematismul imaginației transcendentale. A constitui înseamnă, în acest context, a aplica un concept corespunzător la un obiect; în fapt, a aplica o categorie (concept pur al intelectului) la fenomene. O astfel de aplicare nu este posibilă, susține Kant, decât printr-un intermediar, care să aibă ceva din ambele părți ale "aplicației": din categorie și din fenomene (din intelect și din sensibilitate). Schema imaginației poate fi intermediarul în
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]