3,897 matches
-
cum răspunde ea la diferite solicitări, despre ceea ce a premers acestei activități a ei ș.a.m.d. Din faptul că noi putem vedea cuvinte tipărite sau scrise și pronunța cuvinte fără să citim nu rezultă că cititul este „un proces lăuntric“, ceva accesibil doar acelei persoane care îl realizează. Expresia „a citi“ este folosită pentru o activitate, pe care o persoană cu anumite caracteristici și precedente o realizează în anumite împrejurări. Ceea ce știm despre acea persoană și acele împrejurări ne va
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
oamenilor. Presupunerea că putem numi și descrie ceea ce fiecare dintre noi simte și gândește a primit formulări exemplare în textele filozofilor. Să ne gândim bunăoară la Descartes, care afirma că gândirea este o substanță. De reprezentarea că există o lume lăuntrică de obiecte care se deosebește de cea exterioară doar prin aceea că acestea sunt „private“, că pentru ele expresii ca „știu“, „cunosc“, „descriu“ ar putea fi folosite într-un mod tot atât de neproblematic ca și pentru cele din lumea exterioară, se
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
la o situație în care activitatea oamenilor ar fi însoțită de monologuri, de o convorbire cu ei înșiși: „Dar ne-am putea închipui și un alt limbaj în care cineva și ar putea nota sau ar putea exprima experiențele sale lăuntrice - sentimentele, stările sufletești etc. - pentru propria sa folosință? - Ei bine, nu putem noi oare să facem asta în limbajul nostru obișnuit? - Dar nu asta am eu în vedere. Cuvintele acestui limbaj trebuie să se refere la ceea ce poate ști doar
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
întemeierea», «confirmarea», «infirmarea» enunțului.“45 Nu poate să fie vorba însă de nimic din toate acestea în cazul expresiilor despre ceea ce simțim. Expresiile verbale ale durerii nu se bazează mai mult pe introspecție, înțeleasă ca observație asupra a ceea ce este „lăuntric“, decât se bazează țipetele și gemetele de durere. Între toate aceste exprimări și durere, ca experiență subiectivă, relația nu este o relație exterioară, empirică, o relație de simultaneitate sau de succesiune între anumite evenimente, ci o relație conceptuală. Este incorect
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
ale durerii și este corect să se spună că durerea este ceea ce conferă semnificație acestor exprimări sau manifestări.46 Multe din însemnările lui Wittgenstein sunt îndreptate împotriva reprezentării că distincția dintre durere și expresiile ei este distincția dintre o realitate lăuntrică, la care are acces doar subiectul, și una exterioară, publică. Această reprezentare se bazează între altele, pe observația că putem ascunde adeseori ceea ce simțim sau îi putem convinge pe alții că simțim ceea ce nu simțim de fapt. Este o reprezentare
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
simțim ceea ce nu simțim de fapt. Este o reprezentare care va putea fi zdruncinată doar prin raportare la acele jocuri de limbaj care ne indică cum folosim aceste expresii. Vedem atunci că tendința noastră de a distinge două lumi, lumea lăuntrică și cea exterioară, nu este decât rezultatul interpretării greșite pe care o dăm distincției gramaticale dintre expresiile despre experiențe subiective și cele despre fapte accesibile observației. Atunci când ne-am însușit limbajul, noi am fost învățați să vorbim într-un anumit
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
un nume și poate să fie descris. Prin punerea în evidență a acestei distincții gramaticale, devine clar cât de greșită este și impresia că psihologia ar studia o realitate diferită de cea care constituie obiectul cercetării în celelalte științe, „lumea lăuntrică“. Nu este vorba să se conteste că psihologia cercetează stări și procese psihice. Însuși termenul psihologie o spune. Ceea ce pune în discuție Wittgenstein este ideea că problema cercetătorului ar fi „să pătrundă“ dincolo de ceea ce este controlabil prin observație, să ne
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
1954, Peter Strawson aprecia că elementele fundamentale ale gândirii lui Wittgenstein ar putea fi redate prin câteva din formulările sale ce privesc relația limbajelor cu formele de viață, a semnificației expresiilor cu contextul în care apar ele și a „proceselor lăuntrice“ cu criteriile lor externe.64 Iar David Pears sintetizează ceea ce este comun interpretării lui Kripke și interpretării pe care o dă el considerațiilor lui Wittgenstein despre „urmarea unei reguli“ în felul următor: „Cercetarea lui Wittgenstein asupra urmării de reguli, ca
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
metafizicii tradiționale sunt pseudopropoziții lipsite de conținut cognitiv, aprecieri pe care le găsea apropiate de cele ale „oamenilor de știință și filozofilor antimetafizicieni“. Faptul că atitudinea lui Wittgenstein față de metafizică nu a fost una univoc negativă îl atribuie unui „conflict lăuntric“ caracteristic personalității sale. Carnap își amintește că în discuțiile din Cerc se considera drept ceva de la sine înțeles că, din punctul de vedere al Tractatus-ului, „clarificarea logică a gândurilor“ se va înfăptui cu instrumentele pe care le oferă un limbaj
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
a concede că, finalmente, Emil Brumaru nu poate fi comparat decât cu... Emil Brumaru. Adică un inegalabil caligraf al spațiului (doar în aparență) bucolic, în fapt remodelat de singura perfecțiune grea pe care este dispus să o vadă ochiul său lăuntric: "O, vechi și dragi bucătării de vară,/ Simt iar în gură gust suav de-amiază/ Și în tristețea care mă-nconjoară/ Din nou copilăria mea visează:/ Ienibahar, piper prăjit pe plită, / Pești groși ce-au adormit în sos cu lapte
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
a rupt sunt, în ciuda oricăror aparențe, două mulțimi disjuncte. Certitudine care are ca rezultantă lirică tocmai de-solidarizarea și închiderea într-un cerc al suferinței singulare, căci declanșate, simultan, de mai mulți factori. Un sumbru inventar al cauzelor estropierii ființei lăuntrice constituie materialul poetic ideal pentru una dintre cele mai ironice artes poeticae din carte. Plasată, de altfel, în finalul cărții (putând fi citită, așadar, și ca anticipare a viitoarei opțiuni auctoriale), această promisiune de detașare totală care este La patrie
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ontologic fundamental și element primordial de constituire a lumii fizice un text în care se descrie obișnuita "plimbare printre ruinele sufletului meu" se și numește Dezechilibrul meu susține echilibrul precar al lumii. Ca în această mărturisire directă, lapidară, a impasului lăuntric, poetul preferă peste tot dicțiunea nerelativizată a suferinței inerente procesului de chestionare identitară. Proces în cursul căruia intervin și invariantele bine știute: spectrul ratării, anxietatea, oboseala reiterării acelorași atitudini, incertitudinea soluționării crizei. Scriitorul le dă însă glas nemijlocit, fără să
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
fel de marcaj al distanței pe care autorul acestei poezii o așează între propria interioritate și un cititor inapt să o circumscrie altfel decât trunchiind-o, așadar agresând-o. Și mai direct este țipătul aruncat mulțimii care îi asaltează universul lăuntric tradus în cheie lirică: "Am tras cu creta un cerc și încă unul/ am scrijelit mii de cercuri/ țipându-le noli me tangere/ noli me tangere/ Ei atunci au scos chei franceze, clești,/ patente, răngi și alte delicate unelte ale
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
față de propria persoană: "elle se plaît à elle-même plus que tout" [Maupassant, Notre cœur, p.159]. Pariziana are un adevărat cult al propriei persoane. Ea se autocontempla la propriu și la figurat 52, proiectându-și în exterior visele și himerele lăuntrice. Autoaprecierile sale sunt superlative 53. Investita cu toate aceste calități, Pariziana se crede un personaj unic și prețios: "elle se croyait un être presque unique, une perle rare" [Maupassant, Notre cœur, p.83]. Ceea ce o caracterizează este o perfectă autosuficiență
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
ca și în visele ei. Dincolo de limba orală, admonestativă, hipnotică, mitică, umanitatea propriu-zisă a făcut să înflorească un limbaj izolat sub formă de litere. Pornind de la scris, ea a creat un limbaj mai izolat, un limbaj fără context, o limbă lăuntrică, secretul, o zonă de umbră absolut nouă. Morala dominantă, recurgând iarăși la voce în imagine, voce provenind din imagine, este iarăși o lume de morți zeificați și despotici care îi tratează pe oameni ca pe copii sau ca pe sclavi
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
o dată, prezența". 51Vezi, Joaquin Maria Aguirre Romero, art. cit., p. 16: Cred că Ana Blandiana păstrează un sentiment vădit de nostalgie a unității primordiale, concepută nu ca un peisaj, nici ca o formă de ecologie, ci mai degrabă ca primordialitate lăuntrică a omului. Este vorba de aceeași unitate pe care o întîlnim la Hölderlin sau Novalis conștiința faptului că limba funcționează ca o formă de aproximare a unui fond comun, care aparține speciei prin simpla existență a acesteia".. 52Ana Blandiana, La
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
mai diferite situații de viață. Din acest punct de vedere importanța acțiunii morale cât și stabilirea motivelor personale nu pot să fie determinate decât de voința, opțiunea subiectivă, sentimentele sale și de conflictele valorico - normative ce au loc În alcătuirea lăuntrică a subiectului moral. 3. În sfârșit, „investirea” cu libertate a ființei umane responsabilă presupune o autoritate investitoare și care - cel puțin teoretic - poate să-i retragă această „investitură” subiectului moral. Lévinas Însuși sesizează acest neajuns al concepției sale, subliniind importanța
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
domenii ale științelor "pozitive". Iată enunțuri de acest tip: "După ce se înșuruba, aparatul se declanșa singur grație unui sistem de referințe automate, care arătau cu precizie matematică locul pe unde trece din lobul frontal anterior al creierului, către nucleii cenușii lăuntrici, fasciculul de fibre nervoase care face puntea între aceste sedii psihice. Atunci, prin două găurele opuse, țîșneau dintr-o parte și din alta, străbătînd oasele frunții, două fascii de raze, care, întîlnindu-se într-un minuscul trăsnet radioactiv, în punctul ales
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
de unde impresia de castitate care degajă din paginile nuvelei? Din faptul că între eroi aproape nu există atingere fizică. Este încă un element specific scrisului dostoievskian: absența vizualizării contactului fizic. Funcția haptică a privirii este imposibilă fără sprijinul pe imaginea lăuntrică a corporalității, care se formează tocmai din firele nevăzute ale atingerilor anterioare 6. Noi nu vedem cu adevărat ceea ce nu am atins cu mîna (mîna fiind luată aici în sensul foarte larg de posibilitate a oricărei atingeri prin intermediul oricăror mijloace
[Corola-publishinghouse/Science/2088_a_3413]
-
unor categorii economice esențiale ca: bani, dobîndă, avuție, comerț, respectul față de muncă, rigoarea și raționalitatea economică, cumpătarea, spiritul capitalist ca fenomen de masă, toate fiind, în bună măsură, fructele Reformei. "Cauza comportamentului diferit trebuie căutată în primul rînd în specificul lăuntric durabil al confesiunilor, și nu numai în situația istorico-politică exterioară dintr-un moment sau altul"1. Pentru Walt Whitman Rostow (Etapele creșterii economice -, 1960), întreaga economie, pentru a se dezvolta, trebuie să parcurgă cinci etape distincte, după modelul celor petrecute
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
simbolice față de care a fost mereu atras); * strategia fatală, care le poate încorpora pe toate celelalte la un loc în mișcarea de a găsi logica unui sistem și nu adevărul său: "strategia fatală este deseori înțeleasă ca o evoluție catastrofică lăuntrică sistemului. În concepția mea, lucrurile stau exact invers. Înseamnă a găsi o formă de joc și de destin care să contracareze tocmai această evoluție implacabilă a sistemului"578. Aceste strategii discursive sunt prezente pe parcursul scrierilor sale, combinarea lor cu un
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ca răul ignorat să învingă. Problematica psihologică nu interesează pe nimeni, cel care cade nu este ajutat nici măcar de medici. Pentru aceștia deținuții sunt simple numere, în sufletul lor nu merită să descinzi, spre a sugera o cale de ieșire lăuntrică. Greșeala este întărită cu nepăsare și cinism, încât scurta autoscopie din final, deși nesatisfăcătoare, este unica oază meditativă a romanului, o stopare a delirului. Clejan recunoaște că este principalul vinovat pentru situația sa, pentru viața trăită pasiv, ca o succesiune
Succesiunea măștilor by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Imaginative/8651_a_9976]
-
dialectică. Prima consecință a fenomenului spun specialiștii este conturarea omului european ca om agonal: ca un om care luptă mereu și la tot pasul împotriva a ceva, fie că e vorba de iraționalul terifiant care-l înconjoară, sau de terifiantul lăuntric, interior, care-l hărțuiește și îl neliniștește. A doua consecință e insularizarea: Europa educată, rafinată, concepută ca o mare "insulă" de sociabilitate ilustră și de civilizație, opusă spune Jacques le Goff în studiile sale dedicate medievismului "pădurii" negre, întunecate din
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
385. În opinia Ruxandrei Dreptu, care semnează o monografie Octav Băncilă, "o constantă a lecției de pictură pe care românii au învățat-o la München a fost maniera de a reprezenta chipul omenesc ca o majoră înscenare fizionomică a vieții lăuntrice a modelului [...]386. Portretul de femeie reprezintă genul în care se reflectă noua sensibilitate, figurile feminine induc uneori o ambiguitate stranie. Moștenitoarea romanticei femei elfice, la femme fragile, este la fel de enigmatică precum la femme fatale. Un rol important îl joacă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
numai de avantajul acelor variații care se manifestă și sunt folositoare fiecărui organism în cadrul relațiilor sale complexe de viață.“ Evoluția speciilor nu este, prin urmare, o mișcare într-o direcție fixată, fie printr-o cârmuire exterioară, fie printr-o tendință lăuntrică proprie naturii. Unii istorici ai științei vor sublinia că tocmai înțelegerea evoluției ca un proces neorientat, nedirecționat, este ceea ce conferă, în primul rând, teoriei lui Darwin o pregnantă noutate și originalitate în lumea de idei în care a apărut. Evoluția
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]