4,839 matches
-
sintactice. Acești termeni intră în clasa morfemelor (verbe auxiliare etc.) sau în clasa auxiliarelor sintactice în exprimarea unor categorii lingvistice mai largi (verbe semiauxiliare, adverbe de modalitate etc.), constituenți autonomi ai sistemului de semne gramaticale, coexistând alături de sistemul de semne lexicale în organizarea și funcționarea sistemului semiotic al limbii. Din punct de vedere deictic, clasele lexico-gramaticale își accentuează identitatea specifică, fie prin poziția lor în desfășurarea actului lingvistic, fie prin dezvoltarea unor categorii gramaticale al căror conținut rezultă din raportarea la
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
altfel, o și condiționează. Din punct de vedere semantic, clasele lexico-gramaticale își definesc individualitatea în interiorul raportului limbă-gândire în interpretarea realității extralingvistice. Din această perspectivă se disting: A. - trei categorii de unități lexico-gramaticale, caracterizate printr-un raport de complementaritate între conținutul lexical și conținutul gramatical: • clase lexico-gramaticale cuprinzând cuvinte al căror sens lexical se dezvoltă prin intermediul raportului lume-gândire-limbă: substantivul, adjectivul, verbul, adverbul; • clase lexico-gramaticale cuprinzând cuvinte cu sens lexical variabil în funcție de situația de comunicare; cuvinte care „reprezintă” alte cuvinte înscrise direct în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
își definesc individualitatea în interiorul raportului limbă-gândire în interpretarea realității extralingvistice. Din această perspectivă se disting: A. - trei categorii de unități lexico-gramaticale, caracterizate printr-un raport de complementaritate între conținutul lexical și conținutul gramatical: • clase lexico-gramaticale cuprinzând cuvinte al căror sens lexical se dezvoltă prin intermediul raportului lume-gândire-limbă: substantivul, adjectivul, verbul, adverbul; • clase lexico-gramaticale cuprinzând cuvinte cu sens lexical variabil în funcție de situația de comunicare; cuvinte care „reprezintă” alte cuvinte înscrise direct în raportul lume-gândire-limbă: pronumele; • clase lexico-gramaticale cuprinzând cuvinte al căror sens rezultă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
trei categorii de unități lexico-gramaticale, caracterizate printr-un raport de complementaritate între conținutul lexical și conținutul gramatical: • clase lexico-gramaticale cuprinzând cuvinte al căror sens lexical se dezvoltă prin intermediul raportului lume-gândire-limbă: substantivul, adjectivul, verbul, adverbul; • clase lexico-gramaticale cuprinzând cuvinte cu sens lexical variabil în funcție de situația de comunicare; cuvinte care „reprezintă” alte cuvinte înscrise direct în raportul lume-gândire-limbă: pronumele; • clase lexico-gramaticale cuprinzând cuvinte al căror sens rezultă din raportul direct locutor-lume-limbă: interjecția. B. - o categorie de „cuvinte” (unități lingvistice), lipsite de conținut lexical
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lexical variabil în funcție de situația de comunicare; cuvinte care „reprezintă” alte cuvinte înscrise direct în raportul lume-gândire-limbă: pronumele; • clase lexico-gramaticale cuprinzând cuvinte al căror sens rezultă din raportul direct locutor-lume-limbă: interjecția. B. - o categorie de „cuvinte” (unități lingvistice), lipsite de conținut lexical, unele și de autonomie fonetică. Aceste unități lingvistice aparțin sistemului gramatical al limbii. Prin rolul lor în procesul de înscriere a unităților lexicale (clase lexico-gramaticale) în structura gramaticală a textului lingvistic, ele reprezintă două subclase: • Articolul; „cuvintele” asigură dezvoltarea unor
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sens rezultă din raportul direct locutor-lume-limbă: interjecția. B. - o categorie de „cuvinte” (unități lingvistice), lipsite de conținut lexical, unele și de autonomie fonetică. Aceste unități lingvistice aparțin sistemului gramatical al limbii. Prin rolul lor în procesul de înscriere a unităților lexicale (clase lexico-gramaticale) în structura gramaticală a textului lingvistic, ele reprezintă două subclase: • Articolul; „cuvintele” asigură dezvoltarea unor sensuri categoriale, asimilându-se morfemelor sau apropiindu-se de statutul lor funcțional; • Elemente de relație; prin conținutul lor semantic, de natură gramaticală, concretizat
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
originea) în raportul lume-gândire-limbă. Specificul fiecărei clase lexico-gramaticale este dat de combinarea proprie a trăsăturilor semantice, sintactice, deictice și morfematice, dar marcarea identității distinctive se realizează mai ales prin trăsături morfologice și sintactice. CATEGORII GRAMATICALETC "CATEGORII GRAMATICALE" Prin constanta lor lexicală, cuvintele analizează, în interiorul raportului limbă-gândire, și denumesc „obiectele” care alcătuiesc lumea extralingvistică sau, mai exact, reflectarea lor în conștiința lingvistică a vorbitorilor. Rezultatul analizei îl reprezintă sensul lexical al cuvintelor, sinteză între realitatea „obiectivă” a lumii și realitatea „subiectivă” a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prin trăsături morfologice și sintactice. CATEGORII GRAMATICALETC "CATEGORII GRAMATICALE" Prin constanta lor lexicală, cuvintele analizează, în interiorul raportului limbă-gândire, și denumesc „obiectele” care alcătuiesc lumea extralingvistică sau, mai exact, reflectarea lor în conștiința lingvistică a vorbitorilor. Rezultatul analizei îl reprezintă sensul lexical al cuvintelor, sinteză între realitatea „obiectivă” a lumii și realitatea „subiectivă” a reflectării lumii în conștiință. În analiza realității extralingvistice, cuvântul poate reține reflectarea obiectului în sine, ca reprezentant al unei anumite clase de obiecte, cu individualitate distinctă între alte
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Modul specific de realizare a acestor analize ale lumii extralingvistice în procesul de reflectare a ei în conștiința lingvistică determină dezvoltarea sensurilor lexico-gramaticale de gradul I; este prima treaptă de dezvoltare a unei dimensiuni gramaticale în planul semantic de natură lexicală. Sensurile lexico-gramaticale de gradul I, situate tot în planul constantei, determină identitatea claselor lexico-gramaticale la care cuvintele aparțin: substantiv, verb etc. Prin componenta variabilă, cuvintele interpretează diferitele raporturi în care se află înscrise sau pe care le conțin „obiectele” din
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
morfeme conjuncte, morfeme interne și morfeme libere. În funcție de realizarea lor fonetică în raport cu morfemul rădăcină, morfemele gramaticale sunt morfeme continue sau morfeme discontinue. Morfeme conjunctetc "Morfeme conjuncte" Morfemele conjuncte sunt morfeme specifice flexiunii sintetice; ele fac corp fonetic comun cu morfemul lexical (rădăcina). În funcție de poziția față de rădăcină (sau tema lexicală), între morfemele conjuncte se cuprind: • sufixele; morfeme care urmează rădăcinii sau temei lexicale; caracterizează mai ales flexiunea verbală, unde exprimă timpul și modul (în forma cânta-se-m, sufixul -se este morfem
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
realizarea lor fonetică în raport cu morfemul rădăcină, morfemele gramaticale sunt morfeme continue sau morfeme discontinue. Morfeme conjunctetc "Morfeme conjuncte" Morfemele conjuncte sunt morfeme specifice flexiunii sintetice; ele fac corp fonetic comun cu morfemul lexical (rădăcina). În funcție de poziția față de rădăcină (sau tema lexicală), între morfemele conjuncte se cuprind: • sufixele; morfeme care urmează rădăcinii sau temei lexicale; caracterizează mai ales flexiunea verbală, unde exprimă timpul și modul (în forma cânta-se-m, sufixul -se este morfem de m.m.c.p., -ea, din vorb-ea-m, morfem
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
discontinue. Morfeme conjunctetc "Morfeme conjuncte" Morfemele conjuncte sunt morfeme specifice flexiunii sintetice; ele fac corp fonetic comun cu morfemul lexical (rădăcina). În funcție de poziția față de rădăcină (sau tema lexicală), între morfemele conjuncte se cuprind: • sufixele; morfeme care urmează rădăcinii sau temei lexicale; caracterizează mai ales flexiunea verbală, unde exprimă timpul și modul (în forma cânta-se-m, sufixul -se este morfem de m.m.c.p., -ea, din vorb-ea-m, morfem de imperfect, -înd, din cânt-înd, morfem de gerunziu), dar intervin uneori și în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
morfem de m.m.c.p., -ea, din vorb-ea-m, morfem de imperfect, -înd, din cânt-înd, morfem de gerunziu), dar intervin uneori și în flexiunea nominală: -isim, în exprimarea superlativului, la adjective: o pasăre rarisimă; • prefixele: morfeme care preced rădăcina sau tema lexicală. În limba română clasa prefixelor cu sens gramatical este puțin numeroasă; se întâlnesc în flexiunea adjectivului, în exprimarea categoriei gramaticale a intensității; prefixele arhi-, stră-, supraetc. exprimă superlativul: străveche, supraaglomerat, arhicunoscut. În flexiunea verbală prefixul aexprimă un sens aspectual, dar
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
2) de structura fonetică a morfemelor contextuale. Sufixul -aintră în structura imperfectului verbelor de conjugarea I: a cânta și de conjugarea a V-a: a coborâ 5: Sufixul -eacaracterizează imperfectul verbelor de la celelalte conjugări. Morfemele diferite fonetic datorită apartenenței unităților lexicale la clase flexionare diferite sunt morfeme sinonime; sufixele de imperfect a și ea sunt morfeme sinonime când distribuția lor corespunde poziției din sistemul morfematic al limbii. Morfemul a, însă, intervine și în structura imperfectului unor verbe din conjugarea a II
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
i, sufixul -eaare realizarea fonetică a: descri-am; la verbele cu rădăcina terminată în consoană palatală (¿ sau ¤) sufixul a are realizarea fonetică ea: îngenunch’-ea-m, privegh’-ea-m. Morfemele diferite fonetic datorită relațiilor sintagmatice cu morfemele vecine din structura internă a termenilor lexicali sunt alomorfe 6; sufixul -adin structura verbului descri-a-m și sufixul -eadin structura verbelor tăc-ea-m, cit-ea-m sunt alomorfe ale morfemului(arhimorfemului) ea, specific sensului de „imperfect” în flexiunea verbelor de conjugarea a II-a - a IV-a. Sufixul -eadin structura verbului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fată, Merg cu o fată, Este iubit de o fată, Merge la școală etc.). Morfeme liberetc "Morfeme libere" Morfemele libere caracterizează flexiunea analitică; sub aspect fonetic ele rămân exterioare morfemului rădăcină. Unele dintre ele sunt chiar dislocabile prin alte unități lexicale, cu autonomie sintactică: să citești vs să le citești. Clasa morfemelor libere e constituită din două tipuri de elemente lingvistice: morfeme stabile și morfeme derivate, care pot fi variabile sau invariabile, simple sau complexe, continue sau discontinue. Morfemele stabile sunt
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
să le citești. Clasa morfemelor libere e constituită din două tipuri de elemente lingvistice: morfeme stabile și morfeme derivate, care pot fi variabile sau invariabile, simple sau complexe, continue sau discontinue. Morfemele stabile sunt elemente lingvistice care, lipsite de conținut lexical autonom, au în sistemul limbii exclusiv această identitate funcțională: exprimă sensuri lexico-gramaticale sau sensuri gramaticale categoriale. Prin aceasta, morfemele stabile intră în componența sistemului de semne gramaticale. Au identitate stabilă de morfem „articolul”, unele verbe, unele clase de „adverbe”, unele
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
59), „Se poate ca bolta de sus să se spargă,/ Să cadă nimicul cu noaptea lui largă.” (Ibidem, p. 38) Variabil în funcție de număr, gen și caz, articolul se constituie în morfem al acestor categorii gramaticale; articolul - a) asigură flexiunea unităților lexicale care nu pot realiza opoziții categoriale specifice la nivelul structurii morfematice, b) anulează omonimii morfologice sau c) exprimă redundant diferite sensuri gramaticale. a. Articolul definit asigură flexiunea substantivelor invariabile la nivel dezinențial: exprimă genitiv-dativul singular al acestor categorii de substantive
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sintagma viitorului și a perfectului potențial-optativ) și prezentul (în sintagma conjunctivului perfect), a vrea, imperfectul, avoi, prezentul. Majoritatea morfemelor libere sunt morfeme continue; funcționează ca expresie a unor sensuri gramaticale precedând sau, în situații speciale, urmând termenul purtător al sensului lexical: voi cânta (cânta-voi), foarte frumos, obraznic tare. Unele morfeme, cu structură complexă, sunt morfeme discontinue; dintre elementele din care este alcătuit semnificantul lor, unul precede morfemul lexical, celălalt îl urmează, de obicei, ca morfem conjunct; morfemul de conjunctiv este
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sensuri gramaticale precedând sau, în situații speciale, urmând termenul purtător al sensului lexical: voi cânta (cânta-voi), foarte frumos, obraznic tare. Unele morfeme, cu structură complexă, sunt morfeme discontinue; dintre elementele din care este alcătuit semnificantul lor, unul precede morfemul lexical, celălalt îl urmează, de obicei, ca morfem conjunct; morfemul de conjunctiv este un morfem complex discontinuu, format din conjuncția morfematică să, care precede verbul și dezinența -e sau -ă, expresie a persoanei a III-a, care urmează rădăcinii: să cânt-e
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este concomitent expresie a obiectului denumit și a clasei de obiecte din care face parte. Actualizarea sa ca semn lingvistic complex se realizează în spațiul variabilei, prin diferite categorii gramaticale specifice. Constanta (reprezentată de rădăcină sau, mai exact, de tema lexicală) prezintă doar variații semantice în interiorul raportului general-particular, adică, în desfășurarea raportului concept (corespunzând clasei de obiecte) - reprezentare (corespunzător obiectului particular avut în vedere în construirea mesajului), din interiorul semnificatului semnului lingvistic - rădăcină (sau temă lexicală). Substantivul iese din sfera obiectului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau, mai exact, de tema lexicală) prezintă doar variații semantice în interiorul raportului general-particular, adică, în desfășurarea raportului concept (corespunzând clasei de obiecte) - reprezentare (corespunzător obiectului particular avut în vedere în construirea mesajului), din interiorul semnificatului semnului lingvistic - rădăcină (sau temă lexicală). Substantivul iese din sfera obiectului comunicării când este actualizat prin categoria determinării sau a cazului, la vocativ; la vocativ, substantivul devine expresie a interlocutorului din actul lingvistic: „Căci te iubesc, copilă, ca zeul nemurirea.” (M.Eminescu,I, p. 22), eventual
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
reprezentant al clasei: „Acușa la ureche-i un cântec vechi străbate/ Ca murmur de izvoare prin frunzele uscate,/Acuș o armonie de-amor și voluptate/ Ca molcoma cadență a undelor pe lac.” (M.Eminescu, I, p. 96) Dacă un termen lexical, aparținând, de regulă, unei alte clase gramaticale, se înscrie în această paradigmă e semn că și-a schimbat statutul morfologic, adică s-a substantivat: „Cine mai poate face azi distincție între bine și rău?!”, „Mi-ai făcut un bine, ți
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dezvoltă anumite valori stilistice: „Am găsit o brânză!...” (= Am găsit brânză de foarte bună calitate sau foarte proaspătă.) b. Nu cunosc opoziția singular-plural; întrebuințarea la plural a acestor substantive reflectă schimbarea statutului lor semantic: substantivele devin substantive discontinue, cu sensuri lexicale diferite de substantivele continue omonime la singular: substantivul continuu apă denumește la singular materia ca atare: ”Faceți din piatră aur și din îngheț văpaie,/Să-nchege apa-n sânge, din pietre foc să saie.” (M. Eminescu, I, p. 94); în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sensul lor rezultă din dinamica permanentă, din interiorul semnificatului, între reprezentarea individuală a unui obiect și conceptul rezultând din situarea obiectului într-o clasă omogenă de obiecte, iar semnificația din raportul cu semnificantul: Prin aceasta, substantivele comune au un sens lexical stabil (sau relativ stabil), unic pentru toți vorbitorii unei limbi și traductibil într-o altă limbă, întemeiat pe generalitatea conceptului, și o semnificație variabilă de la un vorbitor la altul. Substantivele proprii sunt semne lingvistice cu structură și funcționarea simplificată: Semnificatul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]