3,144 matches
-
al reflecției directe, limbajul eminamente oral etc. potrivit conținutului ce se caută pe sine. O trăsătură comună a multor poezii este caracterul lor epic, semnalând uneori chiar prezența anecdoticului. Combină uneori liricul cu epicul. Rezultatele obținute de poet în domeniul lirismului de tip baladesc, fără a fi remarcabile, merită totuși a fi relevate, deoarece vădesc în creația lui Labiș pe un bun mânuitor al uneltelor poetice, versul lui câștigând în suplețe, în capacitatea de a sugera concretul. Volumul de debut, „Primele
NICOLAE LABIȘ – RECURS LA MEMORIE DIMENSIUNI SPAŢIO-TEMPORALE ÎN POEZIA LUI NICOLAE LABIȘ by MIHAELA DUMITRIŢA CIOCOIU () [Corola-publishinghouse/Science/91867_a_107354]
-
abandonarea aproape totală a epicului și discursivității în favoarea unei lirici confesive directe. În Lupta cu inerția se concretizează unele schițe ale unor mari proiecte de poeme alegorice, de meditație filosofică în stil eminescian. Se prefigurează o reală adâncire a lirismului, prin îmbogățirea registrului de atitudini spirituale și de structuri formale. Inerția apare ca stare în care conștiința somnolează; pentru a o trezi e necesar un element nou. Versurile urmează o mișcare tipică: ațintirea privirii spre ceea ce nu se vede, în
NICOLAE LABIȘ – RECURS LA MEMORIE DIMENSIUNI SPAŢIO-TEMPORALE ÎN POEZIA LUI NICOLAE LABIȘ by MIHAELA DUMITRIŢA CIOCOIU () [Corola-publishinghouse/Science/91867_a_107354]
-
concretizată prin cantabilitatea versurilor, fastul și armonia imaginilor, marea încărcătură afectivă a cuvintelor, precum și prin crearea îndrăzneață de noi sensuri printr-o mânuire și folosire a mijloacelor de expresie cu ajutorul cărora a realizat un tip remarcabil de poezie reprezentativă pentru lirismul unei generații. Ceea ce surprinde cu deosebire în poezia lui Labiș este predilecția sa pentru muzicalitate. El a lăsat poezii care impresionează printr-o căldură și armonie limpede, fără stridențe lingvistice, trunchieri sau licențe poetice, cu un acord perfect, versul bucurându
NICOLAE LABIȘ – RECURS LA MEMORIE DIMENSIUNI SPAŢIO-TEMPORALE ÎN POEZIA LUI NICOLAE LABIȘ by MIHAELA DUMITRIŢA CIOCOIU () [Corola-publishinghouse/Science/91867_a_107354]
-
a elementelor vechi, îmbinarea lor cu fapte proprii graiurilor populare, inovațiile populare și stilistice frecvente, îl apropie de marii predecesori. Format la școala clasicilor poeziei române și universale, Nicolae Labiș este, poate, întâiul poet al anilor '50 care redescoperă sursele lirismului autentic, revigorând expresia poetică și inducând prospețime și candoare într-un peisaj literar de o ariditate flagrantă. Nicolae Labiș a rămas, mult timp, în istoria poeziei românești contemporane, ca o figură cu amprentă mitică, amprentă dată și de destinul necruțător
NICOLAE LABIȘ – RECURS LA MEMORIE DIMENSIUNI SPAŢIO-TEMPORALE ÎN POEZIA LUI NICOLAE LABIȘ by MIHAELA DUMITRIŢA CIOCOIU () [Corola-publishinghouse/Science/91867_a_107354]
-
s-au pierdut. Creația lui C., romantică, patriotică, a fost cunoscută și prețuită în epocă. Sub îndrumarea lui Heliade, tânărul, înzestrat cu un real talent, venise în contact cu poezia apuseană, detașându-se, datorită înrâuririi lui Lamartine, de tiparele neoanacreontice. Lirismul său prefigurează, prin reflexivitate romantică, înainte de Heliade și Gr. Alexandrescu, o nouă orientare a sensibilității artistice. Păstorul întristat (scrisă la 18 ani) vine încă în prelungirea liniei convenționale a secolului al XVIII-lea, cu ecouri din pastoralele lui Florian (scene
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286110_a_287439]
-
exprima idei general-umane, în pofida simbolisticii de avansată uzură pe care o etalează. Volumul Adâncuri și soare (1940) are o expresie poetică oarecum mai armonioasă, o simbolistică ceva mai modernă. Surprinzător în ipostaza sa cvasiermetizantă (Rouă), discursul își pierde cu totul lirismul când cedează în favoarea fondului religios direct (Închinare, Golgota) și când în tonalitatea confesivă, marcată, livrescul va fi exhibat în intenția pătrunderii în subteranele oniricului (Teama de întuneric). Frânturile poetice din Stinghere respiră, totuși, o atmosferă mai densă, conținând imagini pregnante
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288640_a_289969]
-
Tolstoi, I.S. Turgheniev ș.a.). Calendar vechi, căruia Vladimir Streinu îi reproșa „lipsa de ficțiune epică” și „naivitatea cam artificială a faptelor consemnate”, este un roman analitic, având ca temă centrală adolescența și nașterea primilor fiori de iubire. Caracterizată de un lirism exagerat, scrierea încearcă să recreeze și un tip de univers patriarhal rupt complet de lumea reală și de istorie. Folosind ficțiunea jurnalului, distanța dintre lumi sporește și prin decalajul între timpul acțiunii, în intenție o cronică a anilor 1913 și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290483_a_291812]
-
referință. Versul din Frunze, pomi, arbori (1968) nu reușește să iasă din siajul anterior, balastul descriptivo-baladesc fixând, mai mult decât era cazul, imaginea poetului în spațiul tradiționalismului, din care evadează abia în Ochiul neantului (1969). Deschizându-se sub semnul nopții, lirismul intră într-o zonă gravă, răsfrângând spaima în fața condiției umane și făcându-se ecoul unor stări intermediare induse de intuirea unor simboluri, tragice și impenetrabile, în spatele concretului cotidian. Din postura de homo viator (în care va fi întâlnit în sonetele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288831_a_290160]
-
parodia într-o manieră amintitoare de Rică Venturiano cu care, după cum vom vedea se identifică: "Oriunde-acum sclipești În depărtări albastre. Tu nu ești unde ești, Pierdută printre astre." Din păcate, aceste exerciții de școlar repetent nu arată doar inadecvarea la lirism! Dacă N. Iorga a fost un resentimentar incurabil, faptul se datorează și unor experiențe ce i-au traumatizat brutal adolescența și tinerețea aceste oaze ale nemăsuratului orgoliu; una din ele a fost o primă întîlnire cu I. L. Caragiale dramaturgul avea
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
cele poetice - oda, imnul, elegia, sonetul, meditația, legenda și balada, satira și fabula, alături de proză și dramaturgie. O creație întinsă pe jumătate de veac îl face contemporan cu mai multe faze ale literaturii, de la „dimineața” anacreontică a poeziei române la lirismul clasicității - căruia A., prin formație, temperament și concepție, i-a fost un exponent paradigmatic -, de la explozia romantică, receptată de sensibilitatea sa artistică, la primele armonii preeminesciene. O ideologie literară explicată greoi, dar temeinic, în prefețele volumelor tipărite, ca și în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285464_a_286793]
-
un personaj oficial, chiar aulic, incompatibil cu revărsarea sentimentală a „cântecelor” de tinerețe. Scrise sub influența literaturii anacreontice și a curentului arcadic, idilele pastorale, inspirate de muze artificiale (Filide, Silvia, Tirsi), având o imagistică bucolică și convențională, se contaminează de lirismul autohton al cântecelor de lume, de „alăută”. Nu lipsesc tânguirile la modă, suferințele afectate, patimi exagerate („urgia” amorului), șantajul sentimental („dorita moarte”): Rugă cătră Amor, Cântec [O, suspine arzător], [Ah, viață plin de jele] ș.a. O surprinzătoare Meditație, din 1821
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285464_a_286793]
-
realului din fragmente disparate - nu aduce noutăți în planul structurii, poemele se disting prin naturalețe, prin firescul lor. Surprinde trecerea dintr-un registru în altul, de la jocurile de limbaj la imaginea frustă sau la inserția unui detaliu șocant, prin care lirismul scurtcircuitează un poem, altfel discursiv sau evaziv ca semnificație: „lumea se strâmtează/ cu fiecare naștere/ câinii rămân tot mai des în două picioare/ ce oglinzi credeți voi/ ce oglinzi sunt mai fine/ decât pupilele dilatate de mirare sau ștreang/ a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289634_a_290963]
-
1974-1978). Debutează cu poezie în „Convorbiri literare” (1977) și editorial, cu volumul Fântâni carteziene (1980; Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut). Mai colaborează la „Viața românească”, „Luceafărul”, „Cronica”, „România literară”, „Tribuna”, „Dialog” ș.a. Universul poeziei lui D. se definește printr-un lirism cerebral, auster, în care miturile și simbolurile esențiale ale culturii europene ordonează într-o viziune geometrică elanurile romantic-juvenile ale unui suflet aflat la răspântia marilor întrebări existențiale: „Să îngenunchem în amurg / sub candela sfântă / a inimii noastre / și să cerem
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286685_a_288014]
-
romantică a poetului damnat: „și sufletul meu a văzut îngerii / sunând dintr-o trâmbiță neagră / peste împărăția deșartă / a cifrelor nopții / și s-a prăbușit asemenea lor / asemenea îngerilor / în prăpastia neagră.” Deși volumele de început stau sub semnul unui lirism de factură eminesciană, care se simte, difuz, și ulterior (muzicalitatea și sonoritatea versurilor, melancolia, motive precum lacrima, steaua, luna, fântâna etc. ori epitete precum „liniștit”, „dulce”, „rece”, „alb”, „albastru”), încă din Fântâni carteziene, sentimentul lumii și al sinelui ca spectacol
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286685_a_288014]
-
cu amplul eseu care marchează o dată în istoria modernismului românesc, Vers și poezie de Tudor Arghezi (continuat în numărul 3), replică la opiniile pe această temă exprimate de G. Panu în „Săptămâna” și „Epigonii”. Mitologia sacralității harului și concepția despre lirismul intelectual al școlii simboliste, în linia Mallarmé-Valéry, iar la noi - Al. Macedonski, sunt asociate în apărarea principiului artei pentru artă: „Arta nu e o meserie și nu slujește în principiu decât sieși, și rolul ei nu e cel de a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287819_a_289148]
-
Repere bibliografice: Simion Bărbulescu, Aurelian Chivu, „Oglinda cu lebede”, IL, 1969, 8; Simion Bărbulescu, „Saturnala”, CL, 1970, 7; Ioana Crețulescu, Imaginea țării de eres, LCF, 1977, 42; M.D. Lesovici, „Cina”, CRC, 1977, 45; Popa, Dicț. lit. (1977), 147; Mirela Roznoveanu, Lirismul sălbatic, LCF, 1979, 7; Popa, Ist. lit., II, 641. S.I.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286219_a_287548]
-
asemenea nume revista ar intra în circuitul european de valori). Directorul revistei se străduiește să facă din L. o școală, lecțiile de prozodie clasică și de artă literară urmărind să impună poeziei românești reguli, să fixeze limba și versul. Respingerea lirismului elegiac-intimist, care prolifera prin epigonismul posteminescian, se face de pe poziția poeziei sociale, o poezie „bărbată”, cugetată, izvorâtă din suferință, umanitară. Adevărate texte-manifest sunt poezia lui Macedonski Destul și prefața volumului său de poezii din 1882, apărute aici. În critică Macedonski
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287826_a_289155]
-
în domeniul ideilor literare și al teoriei poeziei, favorizând deschideri spre specificul poeziei moderne, L. a jucat prin Macedonski un rol de pionier. Șocante în momentul formulării, teoretizările lui Macedonski asupra specificului poeziei pregătesc terenul celor mai noi experiențe ale lirismului. El a publicat versuri libere (Hinov, 1880) înaintea lui Gustave Kahn și Jules Laforgue. Absurdul poeziei, „nelogica” ei sublimă, ce o înrudește în esență cu muzica, idei formulate de Macedonski în Despre logica poeziei (1880), reprezintă o aproximare intuitivă a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287826_a_289155]
-
volume de versuri - Îngeri de lut (1933), Fugarnice (1935) și „cântece mecanice” în Uzina umbrelor tangente (1937) -, toate în tiraje reduse, abia Alter ego! (1942) s-a bucurat de semnalări în presă. Cartea propunea o poezie intimistă, sobră, calmă, „un lirism liniștit, discret, un vers palid, alb, care-și poartă grațiile în vârful picioarelor, un sunet pur, cristalin, cu ecouri clare, dar șoptite” (Geo Dumitrescu). Versurile aminteau, în opinia unor comentatori, factura lirică a lui E.A. Poe și Stéphane Mallarmé, iar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290503_a_291832]
-
din Joc secund (1930). Mai mult, am încercat să înregistrăm, cât mai precis, "situația biografica", a poetului român, plasându-l într-un context istoric și cultural specific, cel al modernismului, în primul rând, în raport cu filozofia bergsoniana, dar și cu teoreticienii "lirismului absolut" (Stéphane Mallarmé, Paul Valéry, sau Henri Brémond), cu care are legături directe și vădite afinități. Descoperim, la poetul român, o viziune asupra poiesis-ului împărtășită și de alții, ce unește reflecția să asupra artei cu o practică poetica specifică, în funcție de
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
Arimathea, contribuția cea mai semnificativă la ciclul Graal-ului a lui Robert de Boron, cum că în el aceasta ar fi strâns sângele Mântuitorului răstignit, Graal-ul, la care se face aluzie aici, sugerează și idea de depășire a existenței individuale, caracteristică "lirismului pur". Mult mai probabil, "potirul propagat" este o imagine ce sugerează conul memoriei bergsonian, iar "insomnia concentric scuturata", explicitează, practic, ideea generării continui, centrifuge, de noi lumi (lumea artei, în particular), conform unor "principii" - continuitate, imprevizibilitate etc., de-a lungul
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
scopul moral al artei 15. Ecouri ale acestei concepții reverberează clar în estetismul moral poesc, conform căruia artă este apreciată pentru că trezește în Om ideea armoniei și ordinii, acționând, astfel, drept corectiv asupra viciilor 16, dar și în poetica barbiana: "Lirismul rezidă în altă funcție. În întărirea unei moralități eterne [s.n.]"17. Deși privit cu suspiciune și supus cenzurii, poiesis-ul rămâne totuși o parte esențială a educație cetățenilor, pentru ca, observă Platon, procesul prin care cunoaștem adevăruri mai înalte, începe cu identificarea
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
și pentru protagonistul din "Corbul", în ultimă, instanța, inaccesibila: Iar sufletul meu, din umbră ce se-ntinde pe podea / Nu se va mai ridică niciodată!"3 Fundamentală pare să fie, în viziunea barbiana, lipsa unei metode precise, în sensul rigorilor "lirismului absolut", care să transfigureze, să "transubstanțieze", ca să folosim chiar un termen al său4, prezența, prea copioasa, a datelor percepției directe ("tristul decorum, si multul eben..."), pe care, contrar propriei poetici, Edgar Poe se dovedise neputincios să le elimine, probabil, din cauza
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
Lethe, să uite de sine (= eul sau superficial) - si elaborează, ca și poetul american, care îi servește drept model, proiectul unei poezii lucide, atentă doar la "lucrurile ultime": Punctul ideal al acestei poezii [...] se așază sub constelația și în rarefierea lirismului absolut, depărtat cu mai multe poduri de raze "dezodia celeilalte poezii", poezie sentimentală, naivă sinceră, poezia "concurenței încă darwiniene, a formulelor individuale". Este o poezie în care emoția se naște din gândire, intelectuală, din certitudinea liberă a lirismului omogen, instruind
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
în rarefierea lirismului absolut, depărtat cu mai multe poduri de raze "dezodia celeilalte poezii", poezie sentimentală, naivă sinceră, poezia "concurenței încă darwiniene, a formulelor individuale". Este o poezie în care emoția se naște din gândire, intelectuală, din certitudinea liberă a lirismului omogen, instruind de lucrurile esențiale [s.n.], delectând cu viziuni paradisiace [...]10. O explicație mai detaliată a acestui aspect al creației poetice descoperim în conferința lui Ion Barbu despre Jean Moréas (1947), poetul francez, în care vede un continuator al revoluției
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]