3,340 matches
-
imperiale romane lângă Dealul Cetățuia. La Valea Lupului (lângă Fabrica de antibiotice) s-au descoperit morminte sarmatice, vase dacice și obiecte de podoabă. Din perioada de trecere spre feudalism s-au identificat pe teritoriul Iașiului, 19 așezări cu resturi de locuire din sec. IV, neîntărite. Locuințele erau colibe de suprafață și bordeie. Din secolele VII-X s-au descoperit locuințe rectangulare prevăzute cu cuptoare în formă de potcoavă precum și numeroase unelte, piese de veșminte și podoabe, încadrate în cultura de tip Dridu
Iași () [Corola-website/Science/296948_a_298277]
-
Vasluiului 17 sate. În pământ au fost sădiți atunci zece stejari și un frasin, în trunchiurile cărora, mai târziu, meșteri pricepuți au încrustat însemnul Moldovei - "capul de bour". Vasluiul este atestat documentar din anul 1375, dar dovezile arheologice demonstrează continuitatea locuirii încă din paleoliticul superior (30.000-8.000 î.e.n). Faptul că vatra târgului era amplasată pe terasele Dealului Morii constituia o adevărată barieră naturală în fața atacurilor din afară și, tocmai de aceea, Vasluiul capătă și conotația de reședință domnească
Vaslui () [Corola-website/Science/296968_a_298297]
-
a glaciațiunii următoare (Wurm), fenomene care au avut urmări importante asupra florei și faunei dobrogene, asupra vieții și activității oamenilor. În perioada feudala, pe ruinele romano-bizantine de la Cap Midia s-a dezvoltat cetatea "Zanauarda", fapt care vine să demonstreze continuitatea locuirii pe teritoriul administrativ actual al orașului Năvodari. Acest lucru indică și o circulație intensă și un schimb activ economic și comercial, folosindu-se căile navigabile marine și scurgerea naturală a lacului Tasaul în mare. Prima atestare documentara este din timpul
Năvodari () [Corola-website/Science/296982_a_298311]
-
anului 1850) a dus la o dezvoltarea a comerțului și meșteșugurilor (covoare orientale, prelucrarea pieilor). La sud-est de oraș, pe o terasă a dealului "Șapte cruci", la locul numit "Pietriș", au fost descoperite urmele unei așezări cu mai niveluri de locuire din neolitic, epocile bronzului, fierului, respectiv din epoca romană. Nivelurile arheologice sunt cuprinse într-un strat de 0,70m grosime. Repertoriul, alcătuit din vetre, ceramică, piese litice, securi, figurine, monede etc. au fost datate, catalogate și conservate de către E. Orosz
Gherla () [Corola-website/Science/296963_a_298292]
-
pe malul drept. Relieful a determinat extinderea orașului în jurul a două străzi paralele cu direcția râului, intersectate de șase străduțe, situate în partea de nord a Târnavei. Localitatea este atestată documentar din anul 1278, deși s-au găsit urme de locuire umană încă din neolitic. Prosperitatea localității a făcut ca partea de est să cuprindă satul Cuștelnic, asimilat orașului spre sfârșitul anului 2000, prin referendum local. În partea de vest și sud, peste râul Târnava Mică, se află zona Boziaș, comuna
Târnăveni () [Corola-website/Science/296990_a_298319]
-
apelor și asanarea mlaștinilor. Condițiile naturale erau favorabile vieții, pădurile oferind vânat, iar apele, mai ales cele din regiunea „Ochiurilor”, fiind bogate în pește. În vadul Suceviței, lângă fostul sat Vadul Vlădicii, au fost descoperite primele unelte, primele urme ale locuirii pe aceste meleaguri. După unii istorici Rădăuțiul ar fi fost cunoscut ca așezare stabilă încă din timpul dacilor sub denumirea de "Rottacenum" dată de ostașii garnizoanei romane de peste râul Siret. Sub influența slavă, denumirea latină se transformă în "Rădăuți". Conform
Rădăuți () [Corola-website/Science/296987_a_298316]
-
mănoase părți ale țării, zona în care a apărut Băileștiul pe arena istoriei a fost locuită permanent încă din cele mai vechi timpuri, principala ocupație a primilor locuitori constituind-o, încă din epoca pietrei, agricultura. Primele descoperiri arheologice care dovedesc locuirea vetrei orașului datează din perioada anilor 680-1025. Ca nume de localitate, Băilești, provine de la numele "Băilă", un neam fruntaș de oieri. Băilă împreună cu ai săi au făcut popas de iernare, ani la rând, în această zonă și astfel a apărut
Băilești () [Corola-website/Science/297005_a_298334]
-
de păduri rămase aici mărturie a vechiului codru al Vlăsiei. Malurile sinuoase ale Colentinei au adăpostit din cele mai vechi timpuri numeroase așezări omenești favorizate de condițiile naturale ale acestei zone. Datorită cercetărilor arhelologice s-a dovedit continua și intensa locuire umană. S-au descoperit: o vatră de locuire paleolitică, o așezare neolitică, 8 așezări din epoca bronzului, 4 din epoca fierului, 12 din secolele al III-lea -a l IV-lea, 2 din secolele al VI-lea - al VII-lea
Buftea () [Corola-website/Science/297016_a_298345]
-
al Vlăsiei. Malurile sinuoase ale Colentinei au adăpostit din cele mai vechi timpuri numeroase așezări omenești favorizate de condițiile naturale ale acestei zone. Datorită cercetărilor arhelologice s-a dovedit continua și intensa locuire umană. S-au descoperit: o vatră de locuire paleolitică, o așezare neolitică, 8 așezări din epoca bronzului, 4 din epoca fierului, 12 din secolele al III-lea -a l IV-lea, 2 din secolele al VI-lea - al VII-lea și 5 din secolele al IX-lea - al
Buftea () [Corola-website/Science/297016_a_298345]
-
de aprovizionare, toate datând din secolele III-IV și care atestă practicarea agriculturii și creșterea animalelor, iar resturile de vânat indică practicarea vânătorii. De asemenea în situl de la Cioreni s-a descoperit ceramică autohtonă, dar și romană aparținând secolelor II-IV, iar locuirea așezării se prelungește până în secolele VIII-IX. Tot în acestă așezare a fost identificată o necropolă aparținând feudalismului timpuriu din care s-au cercetat 50 de morminte. Este vorba de același lucru și în cazul cercetărilor de la Dumbrăvița unde materialul ceramic
Timișoara () [Corola-website/Science/296958_a_298287]
-
Serbia, se găsește localitatea Tekija. Cea mai scurtă legătură rutieră între cele două localități măsoară 35 km, peste podul de la Porțile de Fier. În linie dreaptă distanța dintre cele două localități este de 2 km. Paleoliticul superior - primele urme de locuire ale omului în zona Orșovei (Cazanele Dunării , Cuina Turcului și Băile Herculane, Peștera Hoților. Epipaleolitic (10.000 - 8.000 î.C. ) primele unelte agricole din zonă și primele manifestări de artă ale omului. Neolitic - bronz (5.500 - 2.200 î
Orșova () [Corola-website/Science/297034_a_298363]
-
penticostali, 187 alte religii. Din punct de vedere al vestigiilor arheologice, în arealul orașului Tîrgu Neamț a existat una din cele mai vechi așezări locuite din zona Moldovei, ele datând din neolitic și epoca bronzului. Cele mai vechi dovezi de locuire s-au găsit în zona Băilor Oglinzi (zona izvoarelor sărate), și anume ceramică ce datează din perioada culturii Starčevo-Criș (mileniul VI-V î.d. Hr.). Cultura aceasta a fost urmată de cultura Precucuteni (mileniu V-IV î.d. Hr.) și
Târgu Neamț () [Corola-website/Science/297002_a_298331]
-
AE TERN și TII (inscripții incomplete). Numeroase descoperiri numismatice se semnalează și la sud de oraș, în valea de la Hopârta: un "sesterius" (monedă romană) din vremea împăratului roman Traian, o monedă de bronz și o alta de argint. Urmele de locuire descoperite pe teritoriul orașului indică prezența oamenilor încă din epoca bronzului (Cultura Wietenberg). Au fost descoperite numeroase obiecte de tezaur, statuia zeiței Hecate și un relief cu Lupa Capitolina. Prima atestare documentară datează din anul 1203 sub numele de Uioara
Ocna Mureș () [Corola-website/Science/297033_a_298362]
-
trăiau Dacii cumidavensi. Articol mai detaliat găsim la Tinii cumidavensis. Numele antic al Râșnovului este „Comidava”, latinizat în „Cumidava“, iar sub această formă apare pentru prima oară menționat pe un monument din piatră din timpul împăratului Alexandru Severus. Urmele de locuire de pe teritoriul orașului indică prezența unei așezări dacice, dar mai târziu se pare că a existat aici și un castru roman de mari dimensiuni (114 x 110m). Săpăturile arheologice au scos la iveală în interiorul castrului fragmente de ziduri, fragmente de
Râșnov () [Corola-website/Science/297030_a_298359]
-
malul asiatic, se află vechiul Scutari (Üsküdar), cu o seamă de alte cartiere mai noi, întinse pe țărmul Mării Marmara, spre sud și pe cel al Bosfor-ului, spre nord. Orașul metropolă este considerat european deoarece centrul său istoric și ponderea locuirii de astăzi se află în Europa. Este centrul uneia dintre cele mai mari aglomerări urbane a continentului și reprezintă principalul pol economic al Republicii Turcia, cu toate că nu mai este capitală a statului. Nucleul Istanbul-ului, adică orașul vechi, este scăldat
Istanbul () [Corola-website/Science/296786_a_298115]
-
religii și stadii de dezvoltate pe scara civilizației. Chiar și astăzi cartierele care-l mărginesc oferă o imagine completă a compoziției etnice și religioase a metropolei. La începutul mileniului dinaintea erei noi în adâncul golfului a luat naștere o neînsemnată locuire umană, numită "Semistra", folosind calitile deosebite ale apelor lui pentru un port al navelor rudimentare. Mai târziu locuitorii s-au deplasat pe colina tringhiulară, mai înaltă, cuprinsă între Marea Marmara și minunatul și liniștitul golf. Noua așezare din sec. al
Istanbul () [Corola-website/Science/296786_a_298115]
-
ale breslelor, trecerea în revistă a unor trupe, sau concentrări ale unor forțe militare. Se poade spune că pe timpul otomanilor locul s-a menținut mult timp ca maidan pustiu, după care spre sfârșit a început a fi acoperit de o locuire mizeră și anarhică cu locuințe din lemn. Cel mai venerabil monument păstrat pe locul fostului "Hipodrom" antic din Istanbul și care era plasat pe "Spina" din mijlocul arenei, este "Obeliscul egiptean" adus din valea Nilului de împăratul [[Theodosius al II
Istanbul () [Corola-website/Science/296786_a_298115]
-
între 1,10 și 2,70 de metri. În perioada 1551-1697, cetatea intră în stăpânirea turcilor, care o transformă într-o fortăreață. “Avem imaginea unui monument de arhitectură echilibrat, ridicat și amenajat atât în scopuri de apărare, cât și pentru locuire. Ca structură el se aseamănă cu donjonul din Cheresig, cu donjonul seniorial din cetatea țărănească de la Câlnic, cu donjonul de al Vârșeț etc. Toate aceste monumente datează din a doua jumătate a secolului al XIII-lea și începutul secolului al
Ciacova () [Corola-website/Science/301014_a_302343]
-
depozitele miocene. Aceste izvoare care apar în general la baza versanților, de o parte și de alta a pârâului Sărata. În Sărata-Monteoru, în mai multe puncte s-au realizat descoperiri arheologice atribuite mai multor epoci. Cele mai vechi urme de locuire datează din eneolitic și au fost găsite în partea de sud-vest și în cea de est a localității, aparținând culturii Aldeni II-Stoicani (sit arheologic în punctul numit ). Cele mai importante descoperiri arheologice le reprezintă cele de pe dealul Cetățuia și de pe
Sărata-Monteoru, Buzău () [Corola-website/Science/301039_a_302368]
-
și înconjoară, începând cu Poiana Iezilor, La Bordeie și în Fund la Țarină până la Coasta Cârciumii și în vârf la Straja. Deși în zapise și hrisoave își găsește locul abia în secolul al XVI-lea, Brebu este continuă vatră de locuire ale cărei origini se pierd în negura istoriei. Vorbind de vechimea acesteia, bătrânii satului o plasează undeva în vremea geților și a dacilor, pentru că și "ei se ocupau cu creșterea vitelor, adică cu păstoritul montan, ca și brebenii". Strâns legată
Brebu, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301156_a_302485]
-
străbătută de șoseaua națională DN1A, care leagă Bucureștiul de Ploiești prin Buftea, și care pe teritoriul comunei se intersectează cu DJ711, drum județean ce duce la Târgoviște. Cercetările arheologice efectuate pe teritoriul comunei Butimanu au demonstrat o continuitate neîntrerupta de locuire pe aceste meleaguri. Primele indicii ale unei culturi materiale umane dateaza din paleoliticul superior(cca. 35.000-1.000 I.Hr): La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta numele de "Butimanu-Luceanca" și făcea parte din plasa Snagov a județului Ilfov
Comuna Butimanu, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301158_a_302487]
-
Drăgăești-Pământeni este un sat în comuna Mănești din județul Dâmbovița, Muntenia, România. Satul Dragăești-Pământeni este unul dintre cele trei sate care aparțin comunei Mănești . Vechimea locuirii umane pe aceste meleaguri este dovedită de descoperirile făcute în 1974 la punctul "La Izlaz" din Dragăești, unde au fost identificate două așezări prefeudale din secoul IV-V; materialul arheologic recoltat prezintă analogii cu cel descoperit în stațiunile de la Bucșani
Drăgăești-Pământeni, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301169_a_302498]
-
al XIII-lea existența "Țării lui Seneslau", situată la răsărit de Olt și care cuprindea, cu siguranta, cea mai mare parte a județului Dâmbovița. În momentul constituirii statului feudal Țară Românească se remarcă, atât documentar, cât și arheologic, o intensă locuire pe teritoriul județului, iar cercetările au scos în evidență existența unor așezări în mai toate zonele de relief (Cazaci, Băjești, Pucioasa-Șerbănești, Cobia, Mătăsaru, Speriețeni și multe altele).(Extras din: Scurt istoric - Consiliul Județean Dâmbovița) În zona satului se află un
Speriețeni, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301190_a_302519]
-
treceri peste ape, au constituit factori favorizanți în care comunitățile mici să se poată apară de furia cotropitorilor, chiar și atunci când aveau oști puține, neorganizate și nu dispuneau de arme suficiente și cu eficacitate mare(Bucură Dumbrava). Primele urme de locuire în perimetrul (moșia) actualei comune sunt atestate de existență urmelor așezărilor neolitice și a civilizației geto-dacice. Cele câteva puncte arheologice descoperite aici și luate în evidență de Muzeul de Istorie Galați, secția arheologie, așteaptă să fie investigate și cercetate, fiind
Comuna Cuca, Galați () [Corola-website/Science/301209_a_302538]
-
aceste investigații nu se pot finaliza fără surse materiale și funciare și mai ales fără interesul localnicilor. Localitatea este cunoscută nu numai de un număr restrâns de cetățeni ci, în mod deosebit, de istorici - perioadă secolelor X-XVI indicând urme de locuire în această vatra, urme ce se pierd în negura vremii. Cercetările arheologice făcute începând cu anul 1950 de către mai mulți cercetători precum Radu Vulpe, P. Dâmbovița, Prof. Brudiu, în special în zona Valului lui Athanaric (rex vizigot) au scos în
Comuna Cuca, Galați () [Corola-website/Science/301209_a_302538]