3,495 matches
-
deveni vagă, ca un vis. Deodată, însă, mesajul își croi încă o dată drum, undeva, la periferia conștiinței lui Ixtl. Trupul lui vlăguit se simți scuturat de un fior. Cele patru brațe i se întinseră, iar cele patru picioare îi zvâcniră, mânate de o forță oarbă. Era doar o reacție musculară. Privirea lui năucă și împrăștiată se însufleți brusc. Cu un efort extraordinar, își concentra toate energiile în direcția de unde veneau semnalele. Dar chiar în timp ce făcea acest efort, punctul de unde porneau semnalele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
cel dintâi. Dar cum nu existau la bord decât patruzeci și unu de tunuri, o astfel de măsură era exclusă. - A mai răpit vreun om? întrebă Grosvenor dând din cap. - Nu. Ca și ceilalți, Grosvenor se întreba ce motiv îl mâna pe monstru să răpească oameni vii. O explicație putea fi împrejurarea că, potrivit teoriei lui Korita, monstrul era preocupat de grijă de a se reproduce. Grosvenor întrevedea, îngrozit, posibilitatea unui adevărat masacru. - Eu, unul, sunt sigur că se va întoarce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
îl uimea acum din cale-afară. Pierduse un timp prețios. Dar, pentru a putea ucide, avea nevoie de o armă nimicitoare. Fără să stea mult pe gânduri, se îndreptă spre laboratorul cel mai apropiat. Ajuns acolo, se puse numaidecât pe treabă, mânat de o neliniște pe care n-o mai încercase până atunci. În timp ce trupul și fața îi erau aplecate peste utilaj, tălpile lui sensibile înregistrară o schimbare bruscă a vibrațiilor din interiorul navei Se opri din lucru și rămase la pândă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
Subțiindu-se și lungindu-se într-o anumită direcție, va porni pe urmele navei, oriîncotro s-ar îndrepta aceasta. Va începe astfel o luptă deznădăjduită pentru supraviețuire, sărind din galaxie în galaxie, întinzându-se tot mai departe în noaptea nemărginită. Mânat de o singură speranță - că va putea să acopere cu păduri suprafața planetelor, și de un singur gând - ca spațiul nu avea limite. Pentru oameni era totuna dacă lucrau pe lumină sau pe întuneric. Nava se așezase pe o întinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
recunoscut de aceia. Au avut cu toții Înțelepciunea de a nu-și vorbi și a nu-și face semne. N-a apucat să vadă Însă ce se mai Întîmpla, pentru că neamțul avea multe Întrebări de pus slujbașilor și militarilor și-l mîna cu pistolul din spate peste tot pe unde-și căuta interlocutorii. La un moment dat, părea că a găsit ce-l interesa și l-a dirijat pe Valeriu drept spre un vagon, ordonîndu-i să urce. Aceleași explicații date pazei că
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
mijloc era una dintre farsele politicii secolului XX: după ce au ajuns la putere, comuniștii albanezi au avut nevoie urgentă de un nou imn național pe o muzică mobilizatoare. Era urgent, ardea tare, pofta de putere Îi strîngea de boașe, Îi mîna Înainte. În jur, pustiu de talente muzicale proletare. Pe cine să Întrebe, cui să-i ceară? Păi, lui Victor Eftimiu, cel mai mare poet În viață născut Între granițele statului lor. În 1948, apreciind că În lume comunismul e veșnic
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
bine-ai zis și dumneata, baciu’ Ștefan, aprobă vizitatoarea. Au conchis că, dacă e vreun păcat la mijloc, acela nu poate fi decît al Partidului, că singur Partidul ăstora adună ape mari În munți, cum scrie și la ziar, le mînă și le adună pînă ce se fac eletrică. Iar eletrica o Împrăștie pe atîtea sîrme și antene, că n-ai cum să mai dai de ea, iar cînd o vezi, o vezi pentru că te lasă ei cu lumină În lampa
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
la țara cum spui tu și oi vini și io, oarecînd, după tine. Pomean a zîmbit la vorbele nevestei, a găsit oameni tulburați de nenorocirea lui gata să-l Împrumute cu bani de drum, s-a adunat laolaltă cu alții mînați de necaz ori chiar de visuri și a luat drumul spre porturile de la Adriatica. Floare s-a Întors În casa părintească din Giungi și s-a pus pe așteptat. Părinții și surorile ei mergeau zilnic la cîmp, la moară, la
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
În fiece sîmbătă, negreșit, la casele lucrătorilor, sosea din partea basului un butoi cu bere. Mă chinuiam să-mi bag În cap cum de venea acel butoi singur, fiindcă niciodată ea nu arătase cine-l trăgea după el ori cine-l mîna la vale. De cum zvîntau butoiul, muncitorii Își schimbau hainele, dar nu tocmai cu cele de sărbătoare, și mergeau la bal În - spunea mama Floare - „Pemnița lui Levandowsky“. Rostea Însă acest nume ungurește, cu accentul pe prima silabă și cu gura
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
a mai găsit nimic. Întors acasă după atîtea ghinioane, dar hotărît să-și facă datoria În gospodărie, a adunat cele șase oi ale familiei și le-a scos la păscut pe deal. Iarba, fiind rară la vremea aceea, le-a mînat dintr-un loc Într-altul În căutarea firelor răzlețe. În perindarea asta, a ajuns lîngă o grămadă de pietre. Se găseau mai multe asemenea movile Înșirate În linie dreaptă Încă din timpul războiului, cînd nemții plănuiseră să construiască o cale
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
așa, o putere a făcut zdup! cu ea Într-un șanț cu apă și ia-o pe strigă de unde nu-i! Nu o văzuse Floare nici pînă În acea clipă, o bănuise doar că-i dedesubt și știuse că de mînat cu atîta iuțeală numai dracul o mînă. A ieșit Îndată din șanț, necăjită mai mult pentru tutunul umezit decît pentru haine. S-a frecat la ochi și a Înțeles că se găsea taman la marginea satului căutat. Apropiindu-se de
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
retrimise de părinți, numai prin ei puteau să țină legătura. Mai căpătă un plic după aprinderea războiului. Pomean se arăta tare necăjit, temător de viitor și cu Încrederea În soartă mult slă bită. Nu-și dădea seama Încotro Îl va mîna focul. Nădăjduia, ca toți ceilalți, că-i vor frînge iute pe sîrbi și pe muscali și că nenorocirea nu va ține mult. În Încheierea fiecărei scrisori, pînă și-n cea de război, spunea că are să vină și el din nou
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Ceaușescu. Nici pe predecesorul lui nu l-am văzut, cu toate că În martie ’65, cînd tocmai sosisem de departe acasă, Într-o vacanță școlară, mama m-a săltat și m-a dus Într-o sală publică, aproape un templu. Mulți erau mînați Într acolo, se tăcea. Înghesuiți erau, se suspina. Golul dimprejur Îl domina din față și mai dinspre plafon un cub puternic. Lumina abia-mi mai pîlpîia la doi centimetri În preajma nasului, dar senzația de cub atotstăpînitor n-am s-o
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Este obligatorie sortarea deșeurilor reciclabile și a altor substanțe periculoase cum ar fi bateriile, cartușele de imprimantă etc. În școli se organizează acțiuni și proiecte care vizează interesul acordat de profesori și elevi pentru protejarea mediului înconjurător. Într-o lume mânată de interese materiale, educația pentru mediu este mai importantă ca niciodată. Copiii de astăzi sunt adulții de mâine. Trebuie să utilizăm toate mijloacele de care dispunem pentru a-i face să înțeleagă că protejând natura ne protejăm pe noi și
Coronița prieteniei by Prof. Cârlugea Maria, Şcoala Generală Nr. 2 Lupeni () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91748_a_93020]
-
Vasile Mustață aduc aminte mai curând de „carpetele“ cumpărate din Turcia de unii turiști români. „O salcie pletoasă se înclină / În lacul cu oglinda cristalină / Vezi luna, o cadână din serai. Doar câte-un nor cu-aripa străvezie / Filtrează, ca mânat de gelozie / Imaginile astrului bălai...“ Vasile Mustață are meritul de a folosi respectuos limba română. Atât și nimic mai mult. Mai bine să-i recunoaștem acest merit decât să-l copleșim cu aprecieri ditirambice, care îl pot face antipatic. Vesel
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
cu mine și cu Shula, Elya. Gruner nici nu aprobă, nici nu negă asta. Probabil prin rigiditatea posturii se apăra de o gratitudine ce n-o merita pe deplin. Pe scurt, dacă pământul merită abandonat, dacă este acum să fim mânați În șiruri spre alte lumi, Începând cu luna, nu e din cauza celor ca tine, ar fi zis Sammler. Puse În cuvinte asta mai pe scurt: — Sunt recunoscător. — Ești un gentleman, unchiule Artur. — Ținem legătura. — Da, să mai vii. Îmi face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
că el Îl reprezintă, cu adevărat, pe Amir Baian. - Și eu Îi doresc stăpânului tău aceeași liniște a sufletului, răspunse Oană. Deși, după câte Îmi spun cei cu vederea ageră, dincolo de Nistru a fost un adevărat masacru. Stăpânul tău e mânat de o dorință de răzbunare care stârnește furtună. - Stăpânul meu e cel mai mare luptător al Asiei, moștenitorul lui Gingis han. Dar acum el Îndeplinește poruncile celui care e mai presus de el. Marele Maestru al Ordinului Cuceritorilor, care este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
spre Brașov și urcând spre trecătorile munților. Peste tot, În satele românești, am văzut săteni venind să se Închine lui Vlad, singurul care a reușit să-l Învingă pe Mahomed, după bunicul său, Mircea. Am urcat munții zi și noapte, mânați de nebunia acestui prinț ciudat. Mesaje veneau și plecau de la cartierul lui general. Știam că forțele otomane depășesc două sute de mii de oameni. Vlad avea sub comandă treizeci de mii, dar se avânta spre turci cu siguranța unui Hannibal care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
era o greșeală comisă de mulți străini. Sensul unui chip zâmbitor nu e Întotdeauna lesne de deslușit, iar ceea ce trans mite surâsul unui european nu e Întotdeauna ceea ce intenționează el. Pe masa băiatului nu era nimic; nu comandase nici de mân care, nici de băut. — ...și, de bună seamă, istoria neștiută a navigatorilor musulmani. Păi și de ce nu-i dai bătaie? l-a Întrebat Margaret. Din a căzut pe gânduri și și-a făcut de lucru cu orezul pe care Îl
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
doar simulam prezența? În ce ținuturi îndepărtate se instala băiatul căruia îi plăcea să se strâmbe, fără să părăsească sufrageria ori sala de clasă? În ce direcție își desfășura el firul? De regulă, o luam pe firul timpului în jos, mânat de o foame insațiabilă de măruntaiele înecate în sânge ale istoriei și înnebunit după bezna totală a Evului Mediu sau mă opream în timpul baroc al unui război care dura treizeci de ani. Astfel, pentru băiatul care răspunde la numele meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
uimiți și a lectorului său, nu a ezitat să-și pună numele sub titlu; căci nu eu am fost acela care a rupt atunci micuța stropitoare a pruncului Iisus de pe altarul Fecioarei din Biserica Inima lui Christos. A fost cineva mânat de o cu totul altă voință. Cineva care a nu s-a ferit niciodată din calea răului. Cineva care nu a vrut să mai crească... Eu însă am tot crescut. Încă de la șaisprezece ani, când m-am dus la detașamentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
acțiune propice pentru partizani polonezi. Totuși, perioada mea de muncă în serviciul Reich-ului ține de o amintire stratificată diferit. Ea se deosebește - nu numai în detalii, ci și în tendința ei de a mă da de gol - de ceea ce Pilenz, mânat de nevoia sa de a scrie, îi reproșează Marelui Mahlke: am ratat ocazia de a învăța încă din prima lecție să mă îndoiesc, o activitate care, exercitată temeinic, m-a făcut în schimb capabil, mult mai târziu să mă îndepărtez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
mea, am învățat să recoltez sparanghel din straturi înalte, netezite, făcând cât mai puține stricăciuni. Așadar trebuie să fi fost în luna mai. Breyel, așa se chema satul. Acolo, viața se desfășura mai catolic decât în Biserica Inima lui Christos. Mânați de țărancă, Matthias și cu mine trebuia să mergem în fiecare sâmbătă să ne spovedim. Încă mai credeam în iad și știam destule păcate. Drumul de la gospodăria țăranilor până la școala din sat nu a lăsat nici o urmă. Și nici alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
între ceilalți. Unul dintre băieți îmi oferă la schimb ceva ce nu există altminteri decât de Crăciun: cartofi din marțipan tăvăliți prin cacao. Copleșit de realitate în asemenea măsură, mi se pare că visez. Pe urmă, alarma aeriană ne-a mânat în subsolul spațios al gării, care era folosit ca adăpost antiaerian. Curând, acolo s-a adunat o societate amestecată: soldați și civili, printre ei mulți copii, de asemenea răniți pe tărgi sau sprijinindu-se în cârje. Și în mijlocul lor un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
să se teamă, simte frica așezându-i-se pe spinare, vrea să-și aducă aminte de rugăciuni din copilărie, „Înger-îngerașul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu“, își strigă eventual mama - „Mama, mama!“ -, așa cum de la mare depărtare mama lui încearcă, mânată de presimțiri, să-l cheme la ea „Vino, băiețaș! Primești un gălbenuș frecat cu zahăr, la pahar“, dar rămâne singur cuc în pădurea întunecată, până când se întâmplă de-adevăratelea ceva. Am auzit pași sau ceva care lăsa să se bănuiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]