5,997 matches
-
Întunecată. — Adâncimea: o sută cincizeci de metri, anunță pilotul. Jumătatea distanței. Submarinul scrâșni asurzitor, apoi emise mai multe pocnituri zgomotoase. Norman tresări surprins. — Este reglarea presiunii normale. Nici o problemă, domnule, Îl liniști pilotul. — Aha, făcu Norman, ștergându-și sudoarea cu mâneca. Interiorul submarinului părea acum mult mai strâmt, iar pereții parcă erau mai aproape de fața sa. — De fapt, zise Ted, dacă-mi amintesc bine, această regiune a Pacificului poartă numele de Bazinul Lau, așa este? — Exact, domnule, Bazinul Lau. — Este un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
menține la treizeci de metri, domnule. Pong! pong! pong! pong! — S-a oprit acolo. — Decuplează activul. Încă o dată auziră șuieratul hidrofoanelor. Apoi, distinct, o pocnitură. Lui Norman Îi ardeau ochii. Transpirația i se prelinse peste sprâncene. Își șterse fruntea cu mâneca costumului. Și ceilalți transpiraseră. Tensiunea devenise de nesuportat. Se uită din nou la monitorul video. Sfera rămăsese Închisă. Auzi șuieratul hidrofoanelor. Apoi un hârșâit, ca cel produs de un sac greu târât pe o podea de lemn. Pe urmă - din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
la cer?” -îl întreb la rîndu-mi. „-De ce să tresari doar cînd și cînd, luminat de descărcarea visului tău otrăvit de respirația morții, la urmă, cînd se termină totul? De ce, cînd durerea asta tremură în tine? Doar să-ți sufleci mînecile și să le scufunzi în propriul suflet. Și s-o ridici la piept, s-o simți întărindu-te... Și s-o lași să te facă fericit!” „-Fericire?”-face mirat Doctorul. „-Cum mai vorbești de fericire, atunci?” Pasărea șarpe își ia
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
nu e o soluție. Poate drogurile. Dar băutura nu. Mi-am dat seama cât de groaznică eram abia când am auzit fără să vreau o conversație purtată între mama, Helen și Anna. Tocmai mă pregăteam să intru în bucătărie, când mâneca de la pulover (puloverul tatei, de fapt) mi s-a prins de mânerul rotund de la dulapul din hol. În timp ce mă eliberam, am auzit-o pe Helen vorbind în bucătărie. —E așa o pacoste, se plângea Helen. Iar nouă ne e frică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
potrivit. — Ca tine și ca tata? — Touché, Sunny Jim. Ed se uită la uniforma lui albastră, făcută la comandă, ce atîrna pe un umeraș. Cu dungă ascuțită ca briciul, cu tresele de sergent și o singură tresă de vechime pe mîneca stîngă. De Spain spuse: — Eddie, Îți urez să treci cît mai curînd la trese aurite. Și la fireturi pe cască. Și să știi că nu te-aș trage de mînecă dacă mi-ai fi indiferent... — Știu. — În plus, ești erou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
tresele de sergent și o singură tresă de vechime pe mîneca stîngă. De Spain spuse: — Eddie, Îți urez să treci cît mai curînd la trese aurite. Și la fireturi pe cască. Și să știi că nu te-aș trage de mînecă dacă mi-ai fi indiferent... — Știu. — În plus, ești erou de război, ce dracu’! Ed schimbă subiectul: — E Crăciunul. Te gîndești la Thomas. — Mă tot gîndesc că aș fi putut să-i spun ceva. Nici măcar clapeta tocului n-o avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
baban. Lee Vachss și Abe Teitlebaum Îi urmăreau din priviri. Nici o vorbă să nu mai spui, Perkins! Perkins morfolea o scobitoare. — Curva ta știe că ți se scoală cînd Îi bumbăcești pe negrotei? Jack arătă spre perete. — Imediat Îți sufleci mînecile și-ți depărtezi picioarele. Perkins scuipă scobitoarea. — Nici măcar tu nu ești atît de nebun. Johnny Stomp, Vachss și Teitlebaum erau cu toții prin preajmă. — Jigodie, ia pupă tu peretele ăla! zise Jack. Perkins se aplecă peste masă și-și lipi palmele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
scuipă scobitoarea. — Nici măcar tu nu ești atît de nebun. Johnny Stomp, Vachss și Teitlebaum erau cu toții prin preajmă. — Jigodie, ia pupă tu peretele ăla! zise Jack. Perkins se aplecă peste masă și-și lipi palmele de perete. Jack Îi sumese mînecile - urme proaspete - și Îi goli buzunarele. Bingo! O seringă hipodermică. Se adună o mulțime, iar Jack făcu teatru pentru cei prezenți. — Urmele de ac și chestia din buzunar Îți asigură trei ani la Închisoarea de stat. Dacă mi-l dai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
biroul șefului Green. Ceilalți sînteți liberi. 114 - camera de martori a marelui juriu. Jack Înaintă printre draperii pînă la camera 114. Cameră aglomerată: reclamanții În cazul Crăciunului Însîngerat, Ed Exley Într-un costum prea nou, care avea Încă ațe pe la mîneci. Băieții de la Crăciun se strîmbară. Jack Îl agăță pe Exley: — Tu ești martorul cheie? — Corect. — Ar fi trebuit să-mi dau seama că tu ești ăla. Ce-ți aruncă Parker? Îmi aruncă? — Exact, Exley. Îți aruncă. Ce afacere, ce Înțelegere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
pe care se mai țineau niște cartilagii. Lăsă lanterna și sfîșie pînza cu ambele mîini, cu șobolanii și pastilele de naftalină sărindu-i În față. O ruptură lungă, o gaură de glonte În craniu, o mînă scheletică ieșită dintr-o mînecă. Pe haină - monograma „D.C.“ Se tîrÎ afară și inhală lacom aerul proaspăt. Hilda Lefferts era acolo. Ochii ei spuneau „Te rog, Doamne, nu asta!“ Aer proaspăt. Lumina zilei senine aproape că Îl orbea. Lumina albă Îi dădu ideea - cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
și aproape și acestea pierdute sub glasul femeii de dinainte auzit ca acum. Dar s-ar putea începe și alt fel: Când doi sau trei sau zece oameni sunt împreună și-i întrebi despre ce vorbesc, nu trăgându-i de mânecă, nici privindu-i rugător, ci aruncându-te brusc între ei și așteptându-i să răspundă, se lasă dintr-odată o tăcere atât de apăsătoare, încât se mai aud ecourile vorbelor de dinainte frânte de întrebare, cu înțelesul deja pierdut. Observase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
comori visate și orice încercare de-a o atinge n-o face decât să pălească și rămâi cu mâinile goale și... Când doi sau trei sau zece oameni sunt împreună și-i întrebi despre ce vorbesc, nu trăgându-i de mânecă, nici privindu-i rugător, ci aruncându-te brusc între ei și așteptându-i să răspundă, se lasă dintr-odată o tăcere atât de apăsătoare, încât se mai aud ecourile vorbelor de dinainte frânte de întrebare, cu înțelesul deja pierdut. Observase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Partea a treia Primul cerîc) Erau singuri în toată acea pustietate și aerul adia cu o răcoare gravă. Ședeau pe banca de lemn cu stinghiile lustruite de foița de gheață, înghesuiți unul în altul, el în paltonul cadrilat ros la mâneci, cu mâinile înmănușate întinse pe pulpele picioarelor, cu capul descoperit, ea în scurta ei îmblănită, în pantaloni și cizmulițe, cu părul, vârfurile urechilor și fruntea vârâte în căciula din blană cu fir lung, moale și lucios, și un șal de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
decât apuca să spună, în clipa următoare, „O, Doamne!“, ridicându-se și străbătând spațiul de la scaunul pliant la masă și înapoia mesei unde o aștepta el, privind-o cum vine într-o unduire a rochiei în culori de toamnă, din mânecile și gulerul căreia ieșeau brațele și gâtul de culoarea mierei, răsucindu-se în mers, înaintând și totuși ținându-și în frâu înaintarea, de parcă ar fi vrut să lungească incredibil apropierea clipei tulburător excitante a atingerii, cu pletele săltându-i pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
o să se întâmple - începe procedura de deposedare de averi. Deci trebuie să caut modalități de a acționa într-un fel. În sfârșit, votarea, pe la 10.15. Mi-am făcut datoria, ca de obicei. Dar o să-ncerc să-l trag de mânecă pe Sir Keith într-una din zilele următoare și să-l informez de partea cui sunt eu de fapt. Pare genul de individ care știe să păstreze un secret. 3 iulie 1974 Am uitat să menționez că Wendy a murit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
minutele următoare, în ciuda oboselii, am fost extrem de conștient de plăcerea leneșă cu care își întindea membrele, de mișcarea sânilor ei ridicați și coborâți de respirație, de subțirimea bluzei albastru cu roz pe care și-o scosese din blugi, suflecându-i mânecile. Cât despre mine, eram leoarcă de sudoare și gâfâiam zgomotos. În prima parte a călătoriei, nu crezusem că o să pot să merg până la capăt. Joan mă ținuse numai într-un urcuș, alegând drumul cel mai abrupt ori de câte ori ajungeam la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
tău. Michael se opri brusc când Tabitha spuse asta. Nu era sigur că auzise bine. — Semeni mult cu el, să știi. Exact cum mă așteptam. Aceiași ochi. Exact aceiași ochi. — Hai odată, spuse domnul Sloane, trăgându-l pe Michael de mânecă. Adăugă în șoaptă. E dusă, săraca. N-o băga în seamă. Să n-o zăpăcim și mai mult. Hilary rămase singură cu mătușa ei. Rămase un timp în picioare în fața focului, mușcându-și unghiile și străduindu-se să înțeleagă ultima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
să fiu, nu credeam că voi supraviețui. Se încovoia în față, cu capul în mâini. Tare mi-aș dori să dorm, Michael. O să mă ajuți, nu-i așa? Michael luă seringa din mâna întinsă și privi în timp ce Mortimer își sufleca mâneca. — Nu cred că mai am putere în degete, din păcate. Adoarme-mă, atâta te rog, Michael. Michael se uită la el, nehotărât. — Din bunătatea inimii. Te rog. Michael apucă mâna lui Mortimer. Pielea îi atârna. Avea ochii rugători ai unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
practicasem diverse sporturi, luasem parte la Întruniri de tineret și „ceaiuri dansante“ În case frumoase stil ranch, atunci când părinții respectivului coleg erau plecați de acasă. Purtasem pantaloni de trening la școală, jeanși la petrecerile de sâmbătă seara și bluze cu mâneci bufante la petrecerile dansante semiconvenționale. Iar facultatea! Ei bine, aceea fusese o lume de-a dreptul sofisticată În comparație cu liceul. Universitatea Brown oferea nenumărate tipuri de activități, cursuri și grupuri speciale de studiu pentru orice gen imaginabil de indivizi - artiști, neadaptați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
se curba Înlăuntru, concav, și felul În care oasele pelvisului i se proiectau În afară pentru că mă uluia Însuși faptul că Își etala stomacul la serviciu. Purta pantaloni negri de piele, moi și mulați pe picioare, și o bluză fără mâneci pufoasă (sau blănoasă?ă care i se mula pe sâni și se termina la vreo cinci centrimetri deasupra buricului. Părul lung, negru-tăciune, i se revărsa pe umeri ca o pătură groasă și strălucitoare. Unghiile de la mâini și picioare Îi erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
din blană de nurcă de la Miuccia Prada, o brățară Verdura cu mai multe rânduri de diamante din partea lui Aerin Lauders, un ceas Încrustat cu diamante de la Donatella Versace, o ladă de șampanie din partea Cynthiei Rowley, un set cu pulover fără mâneci și poșetă de la Mark Badgley și James Mischka, o colecție de pixuri Cartier de la Irv Ravitz, un șal de șinșila de la Vera Wang, o jachetă cu imprimeu zebră de la Alberto Ferretti, o pătură cu imprimeu Burberry de la Rosemarie Bravo. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
atât de musculos și avea bicepșii atât de umflați, Încât părea că e pe cale să explodeze din... catsuit? Doamne păzește! Purta un catsuit. Da, un catsuit din denim, dintr-o singură bucată, cu pantaloni foarte mulați, cu cingătoare și cu mânecile suflecate. Și o pelerină. Chiar purta o pelerină de blană mare cât o pătură, legată de două ori Împrejurul gâtului, și niște bocanci militari cât niște rachete de tenis În picioarele de mamut. Părea să aibă vreo treizeci și cinci de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
zici Miranda. Înțeles?“ M-am simțit din nou pălmuită, dar am ridicat privirea spre ea și am dat afirmativ din cap. Abia atunci am observat haina. Era chiar acolo, o grămadă de blană fenomenală pe marginea biroului meu, cu o mânecă bălăbănindu-se În gol. M-am uitat spre Emily. Ea și-a dat ochii peste cap, a făcut semn cu mâna spre dulap și a șoptit abia auzit; „Agaț-o“. Era grea ca o saltea udă abia scoasă dintr-o mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
rog. James mă aștepta pe treptele de afară, deși trebuie că temperatura coborâse binișor sub zero. Se dusese acasă să se schimbe și părea foarte, foarte slăbănog În pantalonii lui negri din piele Întoarsă și În puloverul lui alb fără mâneci, care scotea la iveală bronzul de miez de iarnă obținut artificial, dar foarte reușit. Eu arătam În continuare ca o amatoare, În fusta mea mini marca Gap. — Bună, Andy, cum a mers cu dus-și-predat-Carte? Am stat la coadă să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Așa că, atunci când eu ieșeam În fiecare dimineață după bunătăți, Emily rămânea să se ocupe singură de toate telefoanele și de o Mirandă mult prea matinală, energică și plină de pretenții. Eu o uram pentru că ea putea să poarte bluze fără mâneci la serviciu, pentru că nu trebuia să plece din biroul Încălzit de șase ori pe zi ca să alerge prin tot New York-ul, să facă aport, ca mine, să caute toate cele, să vâneze, să aducă. Ea mă ura pentru că eu aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]