3,738 matches
-
cineva se aventurează pe rîul lor. Ce urma este ușor de intuit. Vechile posturi de observație s-au transformat cu timpul în sătucuri mai mari sau mai mici, cu nume sonore, smulse dintr-o istorie lungă și presărată generos cu măreție. Torita Tiberina găzduiește mormîntul nefericitului Aldo Moro și domină valea Sabinei. Privirea mea cuprinde ținutul unde erau Sabinele, cu vedenii rodite de imaginația mea, stimulată și de primarul locului. Nu numai pe Sabine le-au furat romanii, domnule primar. Oamenii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
se află virgula? Înainte de NU sau după NU ? Îmi clătesc ochii cu finețea artistică a unei statui turnate în bronz. Un copil în mantie conduce un car. Datat între 478-474 înaintea lui Hristos, nu poți să nu fii copleșit de măreția oamenilor ce-au viețuit în aceste locuri. În țara lui Pericle (III) La Sfîntul Andrei Am mers destul de mult pînă ne-am dat seama că, de fapt, am luat-o spre Delphi și nu spre Thiva. Căutam un drum printre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
ani, Vasa a revăzut lumina zilei și se odihnește, în toată splendoarea lui, într-un muzeu special. Vasa nu și-a făcut datoria atunci, dar și-o face acum. Vasa aduce venituri importante de la cei care vor să-i vadă măreția și să-i afle tragedia. Ce-ar fi fost Suedia dacă Vasa și cei cinci confrați ai săi ar fi fost imbatabili în luptele navale? Este greu de răspuns, dar cu certitudine că acum ar fi existat un alt fel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
și aruncă turlele spre sfidarea timpului. Opt secole de strajă pe valea năzurosului rîu Le Guil. Vauban l-a consolidat pe vremea lui Ludovic al XIV-lea și de atunci acesta domină ca un senior, conștient de atîta noblețe și măreție. Pe o coastă de munte se văd lumini aprinse într-un sătuc cu douăsprezece case. Este celebrul și căutatul Meyries. Acolo este casa mea, mă anunță Jean oarecum vesel. Încă cinci kilometri, dar ce mai contează? Un vin bun, un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Avea becuri, avea kilometraj, avea claxon, avea portbagaj, bidonaș, frîne. Tot ce era nichelat strălucea, tot ce era vopsea lucea de-ți lua ochii. Iar sus, în șa, trona Héctor, care mișca tacticos pedalele și privea pigmeii din jur cu măreție și simpatie. Copii se uitau la dulcea minune cu admirație și, mai ales, cu jind. Alergau după el cîtiva metri și apoi se opreau să vadă zborul acelei mașinării imaginate de un orisha (zeu) inventiv și puternic. La Habana n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
patrulater, cu latura de 5 metri. Înălțimea este de 30 de metri. Despre acest turn vorbește admirativ Paul de Alep, care a vizitat Moldova pe la 1653. El spune că: „Nu are pereche în toate aceste țări prin înălțime, lărgime și măreție. Dacă vrei să ajungi în vârful lui trebuie să urci cele 120 de trepte trecând prin cele două caturi cu încăperi boltite, o încăpere a clopotelor, o galerie superioară și în sfârșit terasa de unde ți se deschide o vastă panoramă
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
fascinate de micile ei dexterități analitice. Cine parcurge însă marile texte ale Antichității privind grija de sine simte, la un moment dat, că ceva lipsește. Chiar dacă predică eliberarea eului de registrul determinărilor contingente, „sculptarea“ sinelui în vederea unei desăvârșiri dătătoare de „măreție sufle tească“ și de noblețe iradiantă, înțelepciunea lumii greco romane suferă, de la o vreme, de un soi de inflație a eului. Preocuparea de sine riscă să instaureze, de jur împrejurul persoanei, un tot mai apăsător spațiu al singurătății. Sinele evacuează lumea. O
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
impostură. Toate viciile luxului ies astfel, necenzu rate, la iveală: ostentația, violarea moralității și a bunei-cuviințe, asfixia spirituală prin supralicitarea apetitului material, disproporția între venitul curat și cheltuiala promiscuă. Alături de criza strictu lui necesar, trăim, deopotrivă, criza superfluităților nobile, a măreției și a somptuarului. Am rămas cu Iri și cu Monica. La mai mare! Despre mânie Diferența esențială dintre Est și Vest este, cred, diferența dintre mânie și calm, dintre tensiune și destindere. E vorba de atmosfera în care respirăm, de
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
egolatru disprețuiește, fără să vrea, subiectul propriei perorații. Nu contează despre ce sau despre cine vorbește. Că tema e Shakespeare, Newton, doctrina corporatistă sau flora sud-africană nu contează. Ceea ce contează e „expertul“ de la pupitru, vasta lui pricepere, farmecul lui inegalabil, măreția prezenței sale, fragedele lui trăiri și sentimente. În cele din urmă însă, cel lovit de această patimă își dăunează deopotrivă sieși: devine antipatic, de nesuportat, nefrecventabil. Există unele indicii de natură să avertizeze, încă de la început, asupra unui discurs lung
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
nici un pericol și de nici un sacrificiu, ce este a se face pentru realizarea unui plan propus; respinge orice cerere care ar putea presupune din partea sa teamă sau speranță și nu admite nici o pace, decât cea pe care i-o dictează măreția. Poarta din contră este pe punctul de a fi amenințată în situația ei actuală de toți din toate părțile: de la cruda și nestatornica Persie, direcția sud-vest-nord, până la pașnica corăbioară din Veneția și la cuibul de pasăre, Raguza; nesiguranță internă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
desăvîrșirea lucrării, debarasînd ambele sexe de o impuritate reziduală și făcîndu-l pe fiecare conform cu natura sa. Această metafizică, acest mod de a gîndi nu sînt ale noastre. Putem totuși să recunoaștem coerența lor și să nu ne arătăm insensibili la măreția și frumusețea lor. în loc să-i expediem pe acuzați într-o zonă a subumanului și, fără voia noastră, să validăm astfel niște prejudecăți rasiste, ne-am strădui să arătăm că niște obiceiuri lipsite de sens într-un anumit complex cultural pot
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
La Potière jalouse o trilogie. În toate aceste cărți, am încercat să dau locul ce i se cuvine unei imense literaturi orale prea ignorate din cauză că a rămas îngropată în culegeri savante și la care e adesea greu de ajuns. Prin măreția sa, prin interesul pe care îl prezintă și prin frumusețile sale, ea nu este totuși cu nimic mai prejos decît tradițiile lăsate moștenire de Antichitatea clasică, lumea celtică, civilizațiile orientale și extrem-orientale. Și ea aparține patrimoniului cultural al umanității. Iar
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
care Comte o avea pentru Italia și pentru Dante nu era fără rezerve. Arta lui Dante și apoi cea a pictorilor Renașterii suferă din cauză că s-au născut în momentul în care ordinea feudală și ambiția de universalitate care a constituit măreția catolicismului medieval erau deja la asfințit : . Și Comte continuă : . Formulînd această judecată cu privire la spiritul Renașterii italiene la începuturile ei, Comte se dovedea, ca întotdeauna, un puternic analist și un mare filozof al istoriei. Nu avea însă nici o educație artistică, ceea ce
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
o ființă integral purificată (trup și suflet) spre jertfire”, scrie Virgil Maxim în „Imn pentru crucea purtată”. Într-adevăr, nu se putea găsi un titlu mai adecvat pentru cartea lui Virgil Maxim, care este o odă închinată lui Dumnezeu pentru măreția, iubirea, dar și discreția cu care conduce viața fiecăruia dintre noi, punându ne de fiecare dată în situația optimă mântuirii noastre. Sigur că ne putem duce cu gândul și la Patriarhul Avraam, care s-a lăsat cu totul în brațele
Poezia închisorilor by Cristian Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/822_a_1750]
-
duhovnicească inestimabilă a celei care a fost maica Teodosia. Poezia maicii Teodosia e o poezie cu valențe profund creștine, care-ți transmite pe de o parte un sentiment de liniște și împăcare, pe de altă parte o plecăciune profundă în fața măreției, dar și a jertfei Mântuitorului noastru Iisus Hristos, pe care fiecare dintre noi ar trebui să-l simțim manifestat în viața noastră, deschizându-i ușa sufletului nostru, pentru a deveni vii cu adevărat: Am fost cândva mormântul nou în care
Poezia închisorilor by Cristian Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/822_a_1750]
-
astfel luând ființă satul. Deși mic între satele bucovinene, Probota ocupă un loc important în comuna Dolhasca, județul Suceava, prin suprafața mare de teren (90 ha) - care-l face al doilea sat din comună, după Dolhasca, dar mai ales prin măreția mănăstirii Probota, una din cele mai frumoase biserici din țară, inclusă în patrimoniul UNESCO. Așezată în partea de S-E a județului Suceava, în vecinătatea râului Siret, la aproximativ 50 km de județul Suceava, Probota face legătura cu județul Iași
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
și urmașii dumneavoastră veți face mâine ceea ce eu am încercat astăzi, dar am fost înfrânt. Dacă eram învingător, aș fi avut statui în fiecare oraș al României. Cer să fiu condamnat la moarte și refuz dinainte orice fel de grațiere.” Măreția care atingea sublimul a căpătat-o Mareșalul Ion Antonescu prin testamentul său: „Ție scump popor român; Sunt mândru că am făcut parte dintr-o națiune de dublă ascendență, daco-romană și care în Istorie a fost ilustrată de marea figură a
Înstrăinata noastră Basarabie by Ion Lupu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/833_a_1563]
-
Astfel în anul 1896, luă drumul Romei și după două luni de mers pe jos, străbătând câmpii, văi, dealuri, învingând obstacolele puse în cale de munții Alpi, ajunge mulțumit la rădăcina Columnei lui Traian, pe care o admiră în toată măreția sa. În fața acestui simbol al virtuților latine, Badea Cârțan se închină creștinește, așa cum o făcea în fața icoanelor din biserica satului său Oprea Cârțișoara. Soarele asfințise de mult, stelele se arătaseră și licăreau pe cerul Italiei, iar ciobanul nostru, nu din
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
e așa de puternică, încât nici bani de drum nu-i trebuie. Așa a străbătut Italia și Franța; a văzut Columna lui Traian la care s-a închinat ca la sfintele icoane din stâna lui, s-a minunat de zgomotoasa măreție modernă a Parisului și i-a părut totdeauna rău că n-a trecut Pirineii, dincolo de cari alți frați îl așteptau» Patru săptămâni încheiate a stat Badea Cârțan la Roma, apoi pleacă și vizitează Neapole, Pompei, Capri, Ancona, de unde prin Fiume
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
venerabilul profesor V.A.Urechia i-a explicat că lumina științei, artei și principiul politic al naționalităților ne vin de acolo, se hotărî să plece spre apus de soare. Astfel în anul 1879 îl găsim la Paris, minunându-se de măreția «orașuluilumină». Prin bulevardele largi și împodobite de splendoarea feerică a vitrinelor, cu căciula n stânga și cu măciuca-n dreapta, Badea Cârțan avea iluzia că se află într-un palat regesc. Și aici, ca peste tot pe unde a umblat
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
norilor trec în zbor crestele Caucazului, parcă te văd înlănțuit pe cea mai colțuroasă dintre ele, însângerat și mândru, cu fruntea ridcată spre cer, atât de nobilă pradă cruntei mînii a zeilor. Deasupra acestor stînci scăldate în amintirea suferinței și măreției tale, te salut cutezătorule Prometeu!.... părinte al unei răzvrătiri nemuritoare, făuritor al lumi care urcă!”<footnote Alexandru Mitru, Din legendele Olimpului, Editura Tineretului, 1966, p. 21 footnote> În clipa acea mă gândeam și eu la lumea zeilor, dar nu la
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
înălțimea mănăstirilor care apăreau după cotituri una câte una, când spre abisul prăpăstiilor amenințătoare, am ajuns la mănăstirea Sfântul Ștefan, prima pe care am întâlnit-o în stânga drumului nostru. Am coborât ca să dăm piept în piept cu priveliștea care demonstra măreția naturii, imensitatea spațiului terestru cu prăpăstiile adânci și cu stâncile înalte, că te cuprindea teama admirându-le. Cât de mici suntem în fața naturii!exclamă fiică- mea. ─ Și cât de neputincioși! Dar omul nu și-a neglijat inventivitatea, uite, ce grădină
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
cea structurală a propriei singurătăți "vorbinde" din interior, răzbate intens în noua realitate artistică: Adesea în nopțile calde se culca gol pe malurile lacului, acoperit numai c-o pânză de in ș-atunci natura întreagă, murmurul izvoarelor albe, vuirea mării, măreția nopții îl adânceau într-un somn atât de tare și fericit, în care trăia doar ca o plantă, fără durere, fără vis, fără dorință 184(s.n.). Realitatea, prelungită în poezie, își găsește reflectare, într-un mod surprinzător, în vis: luna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
tocmai pentru că poetul noi spune El (adică noi, geniile) l-avem din cer133. Datul acesta, transpus în poezie (N-auzim noaptea armonia din pleiade?/ Oceanele-nfinirei o cântare-mi par c-ascult134), îl face să confunde murmurul universului tainic, perceput în toată măreția sa, cu versul său muzical și armonic. El n-are nimic comun cu atonalitatea: Și blânde, triste glasuri din vuiet se desfac,/ Acușa la ureche-i un cântec vechi străbate/ Ca murmur de izvoare prin frunzele uscate,/ Acuș o armonie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
al zborului-plutire, devin în poem un cutremur nervos și o concentrare de sine, căci hotărârea de-a cere Demiurgului nemurirea este o faptă de ordinul celor care transgresează însăși imuabila ordine a universului. De data aceasta, zborul lui Hyperion are măreție: Porni luceafărul. Creșteau/ În cer a lui aripe. Timpul se concentrează și el: Și căi de mii de ani treceau/ În tot atâtea clipe. Îl trag în urmă încă fire impalpabile ale sentimentului pământean: El zboară, gând purtat de dor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]