3,037 matches
-
zeci de metri și separate între ele prin creste înguste. Aceste forme de relief sunt cunoscute sub numele de badlands -uri (pământuri rele), foarte dezvoltate în statul Dakota (S.U.A), de unde au primit denumirea. Trăsătura cea mai caracteristică a morfologiei dezvoltată pe argile este dată de alunecările de teren. Alunecările produc importante degradări de terenuri, distrugerea unor căi de comunicație. Societatea omenească poate interveni în procesul genezei și evoluției alunecărilor de teren, cu scopul prevenirii, încetinirii sau opririi declanșării acestora
Relief petrografic () [Corola-website/Science/300770_a_302099]
-
într-o măsură mică prin intermediul apelor curgătoare. Aspectele cele mai variate și tipice ale reliefului nisipos se întâlnesc în regiunile cu climat arid și semiarid, și în special în cadrul regiunilor deșertice, care oferă cele mai favorabile condiții pentru dezvoltarea acestei morfologii. A doua categorie de regiuni cu relief nisipos o constituie zonele de țărmuri marine și lacustre, în lungul cărora se dezvoltă o plajă. Urmează câmpiile acumulative, văile largi ale marilor râuri, cât și unele zone unde nisipurile au fost scoase
Relief petrografic () [Corola-website/Science/300770_a_302099]
-
strâmte și adânci de tipul cheilor, ai căror versanți se prăbușesc și se surpă vertical. Asemenea văi se întâlnesc frecvent în China, iar la noi în Dobrogea. Desprinderea verticală sub formă de felii a loessului este o caracteristică distinctă pentru morfologie, ca de altfel și prăbușirea în trepte. Aceste prăbușiri apar nu numai în cadrul versanților văii, ci și în cadrul interfluviilor și pe fruntea câmpurilor, acolo unde se deschid râpe. Sufoziunea și tasarea sunt cauze principale ale producerii treptelor de prăbușire. Procese
Relief petrografic () [Corola-website/Science/300770_a_302099]
-
întreaga lungime a lacului de acumulare - 74 km. Totodată în lungul acestei porțiuni, de la barajul lacului până în coada lui - localitatea Crasnaleuca - în ultimii ani, au început să apară forme evidente de colmatare care în viitor vor putea aduce modificări în morfologia preexistenta a zonei și a Râului Prut. Din punct de vedere geobotanic, teritoriul satului Liveni aparține vegetației de silvostepă, reprezentată prin mici ochiuri de stepă și pâlcuri de pădure. Ochiurile de stepă, cu o mare răspandire în trecut, se mai
Liveni, Botoșani () [Corola-website/Science/300915_a_302244]
-
Orientali și Podișul Moldovei. Carpații Orientali sunt reprezentați prin „Obcinele bucovinene” - munții Obcina Mare cu înălțimi mai mari de 850 - 900 m, în partea de sud vest a teritoriului (Obcina Târsicilor). Înălțimea maximă este de 1030 în zona Piatră Muierilor. Morfologia acestei zone se caracterizează prin culmi alungite pe direcția NV - SE, (dealul Homorodului, dealul Vulturului), paralele cu direcția elementelor structurale din zonă. Obcina Mare corespunde Flișului Paleogen marginal al Unității de Tărcau. Podișul Moldovei este reprezentat în zona prin Dealurile
Comuna Marginea, Suceava () [Corola-website/Science/301968_a_303297]
-
cote cuprinse între 515 m. la " Dealul Ierdanima ”, 508 metri la " Dealul Găină ",respectiv 526 m la Țigla Frații și 350 m. la " Râtul lui Gotar ". Relieful, așa cum se prezintă, este unul de cuesta, din cauza monoclinului stratelor geologice, în care morfologia reflectă structura subasmentului. Alunecările de teren, prezente în perimetrul satului, au fost studiate de geomorfologi folosindu-se denumirea de glimee, la ceea ce localnici le spun Gruiețe, Dâmburi sau Țigle . Aceste deplasări (alunecări) bine reprezentate, sunt caracteristice zonei de câmpie a
Aruncuta, Cluj () [Corola-website/Science/300316_a_301645]
-
mari distanțe. Câinele enot, de asemenea, cunoscut sub numele japonez tanuki (Nyctereutes procyonoides) este o specie care seamănă cu Ratonul spălător dar care aparține familiei canidelor, fiind unicul reprezentant al speciei de Nyctereutes care hibernează. Acest reprezentant al canidelor cu morfologia corpului scurtă și îndesată este din punct de vedere al procurării hranei mai mult un oportunist decât un adevărat prădător. Stârvurile, ouăle, insecte, puii, melcii, micile rozătoare, broaștele și chiar broaștele râioase la al căror venin se pare că rezista
Câine enot () [Corola-website/Science/299710_a_301039]
-
repaus doar pentru câteva zile. Cu obiceiuri mai degrabă nocturne, enoții sunt animale destul de solitare la care nu se observă o structură socială prea dezvoltată, comună celorlalte canide, cu toate că anumite exemplare se bucură totuși de prezența altor enoți pe lângă ei. Morfologie Enotul este o specie de câine cu corpul scurt și îndesat, picioarelor scurte și părul des si lung. La adulți, lungimea de la cap la capătul corpului variază de la 50-70 centimetri, la care se adaugă o coada 15-25 cm. Înălțimea greabănului
Câine enot () [Corola-website/Science/299710_a_301039]
-
sunete din latină au evoluat diferit în română și în istroromână: Alte particularități comune graiurilor sunt: Unele particularități sunt specifice câte unui grai: Structura gramaticală a limbii istroromâne diferă întrucâtva de cea a românei, în principal din cauza influenței croate. În morfologie se remarcă nu numai influența croatei, ci și diferențele dintre graiurile din sud pe de o parte și cel din Žei̯ân pe de altă parte. În privința genului substantivelor se observă că neutrul ca în română (ambigen) s-a
Limba istroromână () [Corola-website/Science/299338_a_300667]
-
primește o nuanță velară: "cał" „cal”, "crieł" „minte, gând”. Transcrierea consoanelor diferită de cea din română: Observații: Structura gramaticală a limbii meglenoromâne diferă întrucâtva de cea a românei, prin unele trăsături arhaice și datorită unor influențe ale limbilor învecinate. În morfologie se remarcă atât trăsături sintetice, cât și analitice, precum și influențe ale limbii macedonene și ale aromânei, mai ales în graiul din Țărnareca. Singularul La masculin singular, pe lângă substantivele terminate în consoană, sunt mai multe decât în română cele terminate în
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
chimie fiind ținută de farmacistul Friedrich August Göttling. Ca promotor al evoluționismului, Goethe a emis ipoteze interesante privitoare la geneza diferitelor organe ale plantelor în lucrarea sa "Die Metamorphose der Pflanze" („Metamorfoza plantei”, 1790); cu aceasta lucrare el justifica locul morfologiei în domeniul botanicii. Publicul însă nu avea înțelegere pentru aceasta, astfel că Goethe a renunțat și abia 30 de ani mai tîrziu a urmat „Învățătura oaselori”. Impresiile despre natură din urma călătoriei în Italia și preocuparea sa cu evoluția plantelor
Johann Wolfgang von Goethe () [Corola-website/Science/297778_a_299107]
-
bunăstarea lui. În acest timp, Goethe a început să facă ordine în lucrările sale. În această perioadă scrie "Geschichte meines botanischen Studiums" („Istoria studiului meu botanic”), pînă în 1824, urmate de lucrările "Zur Naturwissenschaft überhaupt" („Către științe naturale”) gânduri despre morfologie, geologie și mineralogie. Goethe se imprietenise cu Karl Friedrich Reinhard și Kaspar Maria von Sternberg. Temporar, se dedică aspectelor mistice. Agendele și notițele din anii din urmă îi vor servi la scrierea lucrării "Italienische Reise" („Călătoria Italiană”). În anul 1821
Johann Wolfgang von Goethe () [Corola-website/Science/297778_a_299107]
-
a colectat aproximativ 23.000 exemplare. Botanică . Studiile lui Goethe asupra formele plantelor în special: "Die Metamorphose der Pflanzen", 1790 („Metamorfoza plantelor”, 1790), au fost recunoscute ca subiecte de îndrumare în lumea specialiștilor. În domeniul botanicii, el este considerat fondatorul morfologiei comparative. Una din descoperirile lui Goethe a fost, că nu numai frunzele verzi, ci și părțile din floare sunt la fel și fructele construite din frunze. Această descoperire, Goethe a formulat-o în anul 1787 cu cuvintele: "Vorwärts und rückwärts
Johann Wolfgang von Goethe () [Corola-website/Science/297778_a_299107]
-
și resturi lexicale este prea mic pentru a se trage o concluzie dacă era o limbă mai apropiată de limbile albaneze sau balto-slavice, ori dacă făcea parte dintr-o subfamilie indoeuropeană distinctă. Deși cea mai mare parte a gramaticii și morfologiei românești se bazează pe cea a [[limba latină vulgară|latinei vulgare]], limba română prezintă câteva trăsături specifice Balcanilor, care nu se găsesc în celelalte limbi romanice. Limbile din această [[uniune lingvistică]] aparțin unor subfamilii distincte de limbi indo-europene: bulgara, slava
Limba română () [Corola-website/Science/296523_a_297852]
-
O clasificare extrem de precisă a fost realizată în 1910 de folcloristul finlandez Antti Aarne (1867-1925), completată mai apoi de un american, de Stith Thompson. Clasificarea Aarne-Thompson include azi 2 340 tipuri diferite de basme. Folcloristul rus Vladimir Propp în studiul „Morfologia basmului“ a aprofundat structura naratologica a basmelor populare rusești. Pornind de la clasificarea să formaliștii ruși au dezvoltat naratologia, o știință care studiază elementele din care sunt alcătuite narațiunile. Criticul român de literatură, George Călinescu, a studiat basmele în studiul sau
Basm () [Corola-website/Science/298504_a_299833]
-
est aparte. Din cauza împrejurărilor istorice, în contextul asimilării treptate a istroromânilor cu populația majoritară croată, instroromâna a fost din ce în ce mai mult influențată de limba acesteia, ajungând să fie considerată de Coteanu o „limbă mixtă”, cu multe împrumuturi lexicale, inclusiv cuvinte gramaticale, morfologia fiind de asemenea influențată. Fiecare sat își are varianta sa, cu mici deosebiri între cele din sudul muntelui Učka, și mai mari între acestea și cea din Žejân. Înzestrarea limbii cu un aspect scris nu a avut loc, și cu
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
din Limba română în jurnalele din Austria, Banciu, în Cum vorbim și cum ar trebui să vorbim românește (Ardelenisme și alteisme) (1913), pune în discuție numeroase cuvinte și expresii nemțești și ungurești improprii limbii române, semnalând multe anomalii în fonetică, morfologie și sintaxă, lexicologie și locuțiuni.
Axente Banciu () [Corola-website/Science/307084_a_308413]
-
pentru prima oară pe viitoarea sa soție, Eliza (originară din Soroca). În 1928 se înscrie la facultatea de Științe Naturale din Iași, unde urmează cursurile profesorilor Ion Borcea și Paul Bujor, fiind, după doi ani, numit preparator la cetedra de Morfologie animală. Se specializează în fauna acvatică și marină, îndeobște în crustacei și pești. Dar nu ocolește nici fauna terestră, obținând licența de biologie în 1933 cu teza: ""Vipera berus" în Moldova și Basarabia". Imediat după licență, obține bursă de doctorat
Mihai C. Băcescu () [Corola-website/Science/307091_a_308420]
-
Constanța. Va petrece cinci ani în aceste instituții, obținând în 1938 doctoratul "cum laude" pe tema: "Mysidaceele din apele românești" (este vorba de un grup de creveți cu mare importanță trofică). Ca urmare, devine șef de lucrări la catedra de Morfologie animală de la Iași, condusă de Paul Bujor. În 1939, recomandat de Paul Bujor și de Emil Racoviță, obține o bursă de studii în Franța. Mihai Băcescu, tânăr savant perfect vorbitor al mai multor limbi, face o excelentă impresie la Muzeul
Mihai C. Băcescu () [Corola-website/Science/307091_a_308420]
-
de Științe din România. Membru al Societății Științifice de Anatomie din Berlin și al mai multor societăți științifice române și străine. S-a dedicat cercetărilor de zoologie, histologie, anatomie comparată, ecologie, etologie, publicând 34 de lucrări de specialitate din domeniile morfologiei, anatomiei fiziologice, fiziologiei animale și cinegetică, creând o adevărată Școală de biologie la Cernăuți. Meritele lui au fost recunoscute și de regimul postbelic comunist din România prin acordarea titlului de Profesor Emerit al Republicii Socialiste România. Studii privind terminațiile nervoase
Eugen C. Botezat () [Corola-website/Science/307121_a_308450]
-
învățat la liceului "George Bacovia" din Bacău, apoi a fost o perioadă de timp învățător suplinitor în satul natal. În 1922 a fost admis la Facultatea de Științe, Secția Științele Naturii a Universității din Iași, unde s-a specializat în morfologie animală sub conducerea profesorului universitar Paul Bujor. Specializările în domeniul citologiei animale a fost făcutela la Paris în Laboratorul de Anatomie și Histologie Comparată de la Sorbona și la Laboratorul de Histologie al Facultății de Medicină din Paris (1931-1932), apoi la
Vasile Gh. Radu () [Corola-website/Science/307149_a_308478]
-
la Stațiunea de Cercetări Marine de la Roscoff, la Stațiunea Zoologică Marină de la Agigea și la Stațiunea Zoologică de la Sinaia. A parcurs, rând pe rând, toate gradele universitare până la gradul de profesor universitar. În 1926 a fost preparator în Laboratorul de Morfologie Animală al Universității din Iași, în 1927 asistent, din 1933 șef de lucrări, iar din 1935 conferențiar la Universitatea din Iași. Din 1940 este profesor profesor la Facultatea de Științe Naturale a Universității din Cluj Napoca, decan al Facultății de Biologie-Geografie
Vasile Gh. Radu () [Corola-website/Science/307149_a_308478]
-
Normale Superioare din Iași. A fost numit în această funcție la data de 9 iulie 1894, adică îndată după obținerea diplomei de licență în Științe Naturale. În același an, în luna noiembrie, a fost numit și asistent la Laboratorul de Morfologie al Universității din Iași, sub conducerea profesorului Ion Cantacuzino, funcție în care a rămas până la 1 noiembrie 1897, când a demisionat spre a putea continua studiile în străinătate. Între timp (1896) a funcționat și ca profesor de științe naturale la
Dimitrie Călugăreanu () [Corola-website/Science/307147_a_308476]
-
științifice. Din 1920 și până în 1944, M. David a predat cursuri de Geografie fizică generală și de Geografia României. Trei dintre studenții săi - Gh. Filip, I. Dandescu și I. Gugiuman - au litografiat cursul despre Atmosferă (1930) și pe cel de Morfologie terestră (1933). Din aceste cursuri și din mărturiile unora dintre foștii săi studenți, rezultă că prelegerile lui M. David se caracterizau prin claritate, logică impecabilă și îmbinau analiza profundă cu largi sinteze care ofereau studenților înțelegerea cauzală a realității geografice
Mihail D. David () [Corola-website/Science/307177_a_308506]
-
Benedict M. Menkes (n. 11 noiembrie 1904, Rădăuți - d. 5 august 1987, Timișoara) a fost un medic și biolog român, de origine evreiască, cunoscut mai ales pentru contribuțiile în domeniul embriologiei și teratologiei experimentale și al morfologiei, unul din fondatorii învățământului și cercetării medicale la Timișoara, întemeietorul Centrului de embriologie din Timișoara. A fost profesor la Institutul de medicină, azi Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara. Din 1952 a fost membru corespondent al Academiei Române
Benedict Menkes () [Corola-website/Science/307205_a_308534]