2,945 matches
-
ceva e supărător și, până la urmă, enervant, tocmai gândindu-ne că avem de-a face cu spirite luminate, emancipate, de la care ne-am fi așteptat, poate, la mai puține sacrificii închinate feluriților idoli vetuști”). Enervarea este, de altfel, una dintre muzele cele mai fidele ale lui P. Încă din Tentațiile anonimatului el își manifesta simpatia pentru ceea ce numește „protexte” (un sinonim rezonabil e dat de combinația dintre „glosse” și „enervări”): notații de o ironie mușcătoare pe marginea unei secvențe culturale (Tentațiile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288782_a_290111]
-
și Dorohoi, 1759-1948, dactilografiat, Sulița, 1986. Ciubotaru, Ștefan, Monografia orașului Botoșani, Editura Axa, Botoșani, 1997. Ciubotaru, Ștefan, Pagini culturale botoșănene. 1802-1944, Editura Geea, Botoșani, 1994. Coțofrei, Vasile (et. al.), Dorohoi 600. File de monografie, Tipo-And, Dorohoi, 2007. Dimitriu, Eugen, Orașul muzelor. Case și locuri memoriale la Fălticeni, Editura Bucovina istorică, Suceava, 2002. Dolinescu, Elisabeta, Mihail Gr. Poslușnicu, Editura Muzicală, București, 1984. Emandi, Emil, Vasile Cucu, Mihai Ceaușu, Suceava. Ghid de oraș, Editura Sport-Turism, București, 1989. Gafencu, Ghe., Colegiul "Nicu Gane" 133
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
Pro Basarabia, Rădăuți, 2001, 128 p. 7 Ștefan Ciubotaru, Monografia orașului Botoșani, Editura Axa, Botoșani, 1997, 397 p. 8 Paul Miron, Grigore Ilisei, Fălticeni, mon amour; o scurtă istorie aproape sentimentală, Editura Polirom, Iași, 1996, 104 p.; Eugen Dimitriu, Orașul muzelor. Case și locuri memoriale la Fălticeni, Editura Bucovina istorică, Suceava, 2002, 262 p.; Mircea Vlădică, Vatra Dornei - plai mioritic de istorie și legendă, leagăn de credință și cultură bucovineană, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2007, 556 p. 9 Filaret Gh. Furtună
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
p. 75. 33 V. Coțofrei, Dorohoi 600..., p. 454. 34 I. Simionescu, Orașe din România..., p. 134. 35 Apud Vasile Nistoreasa, Fălticeni. Repere în timp, Editura Accent Print, Suceava, 2007, p. 195. 36 Ibidem, p. 247. 37 Eugen Dimitriu, Orașul muzelor. Case și locuri memoriale la Fălticeni, Editura Bucovina istorică, Suceava, 2002, p. 165. 38 Ibidem, p. 95. 39 Aurel George Stino, Fălticeneni care au fost, Editura Omnia, Iași, 2004, p. 21. 40 D.J.A.N. Suceava, Fond Prefectura județului Baia
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
oameni de litere; regii, papii, prinții se înconjurau de teologi, filosofi, poeți, gramaticieni, ale căror opere și sfaturi influențau adesea în mod substanțial deciziile politice. Și nu puțini erau cei care, printre conducătorii luminați ai vremii, se lăsau contaminați de muze, ba chiar sfîrșeau prin a rămîne în istorie mai degrabă pentru contribuția lor literară decît pentru vreo mare izbîndă istorică. E cazul, printre alții, al lui Charles, duce de Orléans (1394-1465), delicat poet cu o bogată operă, realizată îndeosebi în timpul
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
și virtuților cerești", pe care de n-ar fi putut-o sfârși, aveau s-o continue discipolii săi spre satisfacția lui postumă: "Oasele mele vor tresări din mormânt la versurile lor, și sufletul meu plin de urgia divină va deveni muza lor inspiratoare". GR. PLEȘOIANU Un cirac al lui Eliade este Gr. Pleșoianu (1808-1857), profesor la Craiova și traducător din Marmontel (Aneta și Luben), Fénelon (Întîmplările lui Telemah, fiul lui Ulise) și din alții. Prefața la Aneta și Luben are caracterul
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
tot mai bine-n țara mea"), e un făcător de goale versuri, moralizatoare și pline de poncife, sau, când sunt erotice, cântând cu dignitate "copilițe rumeioare" și pe "gentila dona". Nici Mihail Zamphirescu (1838-1878), amintit mai ales pentru "bufoneria literară" Muza de la Borta rece, împotriva "Junimii", nu era mai talentat. Acesta cultiva o poezie pesimistă, de genul cavernos. Poetul, uitând de Dumnezeu "în zi de decadință", se scufundă în "abizul profund de necredință", umplând lumea de "tristele-i lamente", urmărit de
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
SCRIERI: Eminescu comemorativ, Iași, 1909; Filosoful Conta. Viața și opera. Poeziile. Cugetările lui postume, Iași, [1910]; Caragiale. Omul și opera, Iași, 1912; Artistul reginei (Grigore Manolescu), Iași, [1913]; Eminescu în fața justiției, București, 1914; Umbra lui Christ, București, 1914; Veronica Micle, muza lui Eminescu, București, 1914; Quo vadis, București, 1915; Delavrancea apărând pe Caragiale, București, [1923]; Critica literară în secolul al XIX-lea, București, [1929]; Molière povestind copiilor, București, 1930; George Coșbuc, București, 1933; Simfonia venețiană. Romanul unei mari iubiri: Eminescu - Veronica
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288151_a_289480]
-
Al. Raicu, iar ultimele două numere (cu alt format și cu frontispiciul schimbat) menționează ca director pe Al. Raicu, iar ca redactori pe Ion Nistoreanu și pe Mihail Florian. Deși nu are un articol-program (înlocuit cu poezia De vorbă cu muza, semnată P. Mircea), P. se raliază tendințelor moderniste din literatura vremii. Versurile aparțin lui Virgil Carianopol, Al. Raicu, Teodor Scarlat, Ovid Caledoniu, dar și unor autori obscuri. Dan Petrașincu și Al. Raicu sunt prezenți cu fragmente de roman (Sângele și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288747_a_290076]
-
aici se află sursa ranchiunei lui C. Al. Ionescu-Caion, detractorul de mai târziu), exagerările moderniștilor (nici Caragiale nu este scutit de îngroșări, mai ales când săgețile lui vor fi îndreptate împotriva poeziei lui Al. Macedonski), relațiile necamaraderești existente între aleșii muzelor, spiritul de coterie, lipsa de responsabilitate a criticii ș.a. Procedeul întrebuințat frecvent este parodia. Se parodiază poezia epocii, stilul cronicarilor dramatici și al criticilor literari, stilul publiciștilor sau al politicienilor, sunt ridiculizate mai ales ambițiile nejustificate, reputațiile nemeritate. Deseori, simpla
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288205_a_289534]
-
merite în ceea ce privește propagarea unei literaturi de bună calitate. În paginile ei G. Coșbuc a tipărit pentru prima dată Noapte de vară, precum și alte poezii originale și traduceri. Tot aici debuta, dacă nu se iau în considerare versurile din revista școlară „Muza”, viitorul critic Ilarie Chendi (1893). Colaborează cu versuri și George Simu, Petre Dulfu, Zaharia Boiu, iar cu proză V. Ranta-Buticescu, C. Szatmary, T. Simtion. Un grup de intelectuali transilvăneni (Anton Pop, Iacob Onea, Marioara Bosga ș.a.) trimite culegeri de folclor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288156_a_289485]
-
legată mai mult de anii de tinerețe. Încă student, colabora din 1843 cu poezii și epigrame la „Foaie pentru minte, inimă și literatură”. În 1848 publica în „Amicul poporului” modeste versuri de critică socială și satire. Și colaborările literare la „Muza română” (1865) aparțin tot anilor studenției. Primele sale încercări poetice au fost criticate cu asprime de Andrei Mureșanu, care, într-un articol din „Foaie pentru minte, inimă și literatură” (1844), i-a reproșat licențe și stângăcii prozodice. Analiza severă a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285515_a_286844]
-
religios, politic culminând cu un crimen laesae maiestatis, ar explica verosimil motivele relegării. Aceste motive au, ca pretext, opera erotică ovidiană, iar ca hipotext, activitatea civică și politică a poetului. Ovidiu însă, sub mantia moralei slobode, ascundea focul sacru al muzelor care l-au înălțat din contingent la perenitate. El reprezintă, în ultimă instanță, un destin paradigmatic al omului liber în conflict cu teroarea istoriei. METAMORFOZA POEZIEI. Augustus poruncise ca Ovidiu să plece din Roma, ca relegat, într-un timp când
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
a adus poetului necazuri și bucurii: "Carmina nil prosunt. Nocuerunt carmina quondam / primaque tam miserae causa fuere fugae" (Pontica IV, 13, 41-42), sau "Gratia, Musa, tibi: nam tu solacia praebes / tu curae requies, tu medicina venis" (Tristia IV, 10, 117-118). Muza dobândește, așadar, sens existențial și poetul are această conștiință. Pentru Ovidiu, poezia este un miracol și are o triplă funcție: una terapeutică, alta salvatoare și, în sfârșit, alta metafizică dobândirea nemuririi. Ocurențele termenilor carmen și musa conferă această configurație. Importante
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
tamen ipse meo comitor fruorque / Caesar in hoc potuit iuris habere nihil" (Tristia III, 7, 47-48). Proclamarea autonomiei conștiinței artistice ne amintește de motivul rămas în germene în Fasti: "Est deus in nobis". Zeul care locuiește în sufletul său e Muza. Sufletul său devine în exil o catedrală în care motivele poetice au rezonanță de orgă. Imaginarul său poetic sublimează și mitizează ipostaze umane și le înalță la nivel universal. Prin creația sa de exil, care reflectă starea sa de surghiun
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
acest lucru, din moment ce afirma: Pace, novem, vestra liceat dixisse, sorores: Vos estis nostrae maxima causa fugae 74. Maxima causa a exilului ovidian consta, cum am sugerat până aici, în acest mod complex de a vedea viața (Weltanschauung), insuflat lui de Muze. La Ovidiu, care în mod aparent și formal se situa pe linia tradiției greco-romane, acest mod de a vedea viața era însă rupt de istoria trecutului și lipsit de posibilitatea de deschidere spre înalta lume spirituală care se anunța în
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
acest legendar Eumolpus care, potrivit unora este un rege al Traciei, fiu al lui Neptun și al Chionei, și care s-a stabilit în Atica, unde a primit lecții de la Orfeu, iar potrivit altora ar fi un atenian, fiu al Muzelor sau al lui Orfeu 218 în genealogia întocmită de sulmonez regelui Cotys se face simțită aceeași intenție de a polemiza, deja remarcată: originea nobilă a lui Cotys este de viță veche, spre deosebire de alte personaje care nu au deloc sânge nobil
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
moravurile (mores) și i-a îndulcit duritatea. Mai mult, Cotys a devenit un poet ilustru, Orfeu nemaifiind singurul poet al Traciei. Pe timp de război îl caracterizează curajul, iar pe timp de pace finețea. Și în ceea ce le privește pe Muze există un fel de alianță (aliquid foderis) între Ovidiu și Cotys: ambii sunt admiratori fervenți ai aceluiași cult. Poet, către un alt poet, Ovidiu întinde brațele implorând ca pământul trac să fie favorabil exilului său. O ultimă precizare: cauza exilului
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
să moară sub polul glacial, el își va aminti întotdeauna cu recunoștință de binefacerile acestuia, iar patria lui Ovidiu îl va auzi spunând că el este al lui Sextus Pompeius. Și toate regiunile îl vor auzi spunând la fel, pentru ca Muza sa să poată să ajungă dincolo de ferocii Geți. Se va afla de la toți că Sextus este cauza și protectorul salvării lui și că Ovidiu este al lui chiar mai mult decât dacă l-ar fi cântărit în aur. Cu această
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
se poate relaxa cultivând pământul, nu-i rămân decât Pieridele, slabă consolare, zeițe care nu au vreun bun meritat de la el. Fie ca Severus, care bea cu mai multă fericire de la izvorul Aoniei, să iubească întotdeauna literele, să aducă jertfe Muzelor și să-i trimită acolo vreo lucrare recentă. Se simte în cuvintele sulmonezului o stare de oboseală și de așteptare impresionantă. Ne aflăm aproape de momentul în care Ovidiu trebuie să fi primit vestea morții lui Paulus Fabius Maximus, cu care
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
o prietenie frățească: i-a fost bun sfătuitor, șef și tovarăș, atunci când Ovidiu, cu mână încă fragedă ținea frâiele. Ovidiu și-a corectat cărțile 301 sub cenzura lui Tuticanus, iar la sfaturile lui Ovidiu, Tuticanus și-a corectat greșelile, când Muzele îl învățau să compună Feacide-le. Această fidelitate, această bună înțelegere care a început încă din fragedă tinerețe, până la bătrânețe a devenit indestructibilă. Dacă Tuticanus ar fi rămas insensibil la aceste gânduri, Ovidiu ar fi crezut că inima sa e tare
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
o tolbă scitică: fie ca acestea să se împregneze de sângele dușmanului tău!" Clausa tamen misi Scythia tibi tela pharetra: Hoste, precor, fiant illa cruenta tuo. (v. 19-20) "Maxime, acestea sunt scrierile, acestea sunt cărțile din această regiune: aceasta este Muza care domnește în aceste locuri. Deși mi-e rușine că ți le-am trimis, pentru că par să nu valoreze mai nimic, acceptă-le, te rog, pentru că ți-au fost trimise din inimă". Această scrisoare ridică acut problema legăturilor dintre Ovidiu
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
grade diferite, și la Maiorescu și Eminescu. La Ienăchiță Văcărescu ezitarea ia forme teribile, pentru că poetul are impresia că-i lipsește pînă și instrumentul care să exprime această nehotărîre. Conștiința scrisului Începe, la el, printr-o conștiință a impreciziei limbajului. „Muză - zice el În celebra Gramatică - putere dă, mă rog, la graiurile mele / Zi-mi, cum să-ncep? ’n ce fel s-arăt gîndirea mea prin ele?” Speranțele lui se leagă, acum, de gramatică, aceea ce arată „alcătuire” și Învață pe
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mele / Zi-mi, cum să-ncep? ’n ce fel s-arăt gîndirea mea prin ele?” Speranțele lui se leagă, acum, de gramatică, aceea ce arată „alcătuire” și Învață pe toți În ce fel se poate face ceva fără greșeală. Invocarea muzei, convenție veche, ascunde la Ienăchiță Văcărescu o reală neliniște În fața foii albe. Cum să-ncep? este marea interogație a scrisului său. A face, a nu face constituie autentica lui dilemă și versurile, puține la număr, repetă dilema sub mai multe
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
său. A face, a nu face constituie autentica lui dilemă și versurile, puține la număr, repetă dilema sub mai multe chipuri. O regăsim formulată mai limpede În următoarele stihuri din Gramatică: „Și ce voiesc cum poci s-arăt? am glas? Muză, grăiește Zi ce să cuvine sau fă-mă a-nțelege. Cum să arăt mai pă-nțeles În grai curgere bună, Cugete frumoase, cu poetice faceri”. (s.n.) Versurile constituie un mic program estetic dominat, cum se vede, de ideea neștiinței de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]