2,953 matches
-
în eșecul ce acompaniază întotdeauna derogarea oamenilor de la adevărata lor condiție. La Vanea, a cărui putrezire o joacă admirabil C. Adamovici, fiecărui impuls îi urmează devierea către farsă. Stereotipia l-a distrus și el a devenit doar o metaforă a nimicului. Violent, regia îi subliniază incapacitatea de mai controla acțiunile în "scena împușcăturii", adevărată secvență cinematografică prin strălucita ei fluență, ca și în acel moment, aproape crud, al marii declarații. Exasperat, Vanea iese în avanscenă și de acolo transmite umanității șansa
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Iar desăvârșirea este o implozie orbitoare și rece. După ultima fulgerare dintre actori, înconjurul rămâne vid, purificat prin iradiere, și intangibil. După spectacol pare de-a dreptul incredibil că aceeași scenă ar mai suporta să fie populată cu hățișul încâlcitelor nimicuri disperate și omenești. Scena finală a spectacolului Personajele sunt transe... se slujesc de actori, istovindu-i ca pe niște hipnotizați. Asemeni unor astre, ele nu au umbră, diferența dintre ele fiind de luminiscență; strălucesc întunecos ori resemnat, jucăuș sau epuizant
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
bufoni virtuoși ai uitării, ne-au sechestrat timpul. Ascundem prin farmec degradarea ce a început să ne placă, însăilând idealuri ce se plictisesc de truda noastră. Atingem moartea fără rost, fardându-ne cu cioburi de veșnicie. Singuri și rostuiți de nimicuri ne batem stângaci în soartă, destrăbălându-ne sufletele în ridicole partide de sfâșiere... Ne lăfăim în râs-plânsul de zi cu zi, chiuind a viață... Strigăm metafore în semn de revoltă, hăulind amăreala dulceagă a trecerii. Trecem desăvârșiți și continuu... Suntem
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
matematica, m-am stabilit, la Paris, acum 46 de ani.) Pentru că una e să vorbești, alta este să scrii! De ce? Pentru că "Verba volant, scripta manent!". În plus, trebuie să evit tentația de a vorbi doar pentru a spune un grandios "NIMIC" ori cea a unei elegante "bateri a apei în piuă", să refuz o aleasă și distinsă plictiseală mondenă, cu toate că ar fi plăcut de a perora "despre "NIMIC", singurul domeniu în care am largi competențe", precum pretindea sclipitorul Oscar Wilde. 2
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
m-a "speriat" profunzimea lui Caragiale, contemporaneitatea sa. Din textele sale am înțeles că există două dimensiuni fundamentale care îi ordonează opera: demonismul politic și cel erotic, delirante amândouă, legătura între acestea făcând-o o altă forță la fel de tiranică: "bășcălia". Nimicul care sufocă întregul univers caragialian. Această lume se aruncă cu o patimă nebună într-o trăire falsă. Caragiale este o obsesie și încerc să-l deslușesc înțelegându-mă pe mine însumi. Spectacolele mele care apelează la un text caragialian nu
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
care zboară printer stele, da, un fel de astronaut, dar nu neapărat un specialist ci așa, simplu, un călător care ar ajunge, să zicem pe Marte! Interviu realizat de Corina PAVEL 1997 Acești artiști tineri nu mai fac cârdășie cu nimicul Dragă Alexa Visarion, exceptîndu-l pe Tudor Giurgiu, președintele fondator, activ și ipso facto omniprezent la TIFF, ești, pare-mi-se, singurul regizor român aflat la fața locului din prima pînă în ultima zi a festivalului, deși n-ai nici un film
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
dar și aici era o problemă: nu cumva o mediocritate a publicului a impus o mediocrizare a cinematografiei și filmele mediocre au chemat un public al lor? A fost îmi permit un termen mai dur un fel de cîrdășie a nimicului. Acești artiști tineri nu mai fac cîrdășie cu nimicul și, poate de aceea, uneori, atitudinea lor e atît de tranșantă, în comparație cu ce a fost înainte. Eu respect această atitudine, deși n-o înțeleg tot timpul. Fiindcă mi se pare sub
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
mediocritate a publicului a impus o mediocrizare a cinematografiei și filmele mediocre au chemat un public al lor? A fost îmi permit un termen mai dur un fel de cîrdășie a nimicului. Acești artiști tineri nu mai fac cîrdășie cu nimicul și, poate de aceea, uneori, atitudinea lor e atît de tranșantă, în comparație cu ce a fost înainte. Eu respect această atitudine, deși n-o înțeleg tot timpul. Fiindcă mi se pare sub inteligența acestor tineri o negare globală. Cineaștii de azi
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
început de trei ori și de fiecare dată l-am pierdut. Ideile s-au întărit în această așteptare. Existența mea, pragurile și răspântiile venite din copilărie, frica și energia ei, detenția tatălui, teama de risipire și ratare, atacul agresiv al nimicului... suferință și bolile celor dragi... bătrânețea atotcuceritoare, toate se întâlnesc în acest film. Pândit de propria lașitate, fascinat de descoperirea înțelesului trecerii, puternic, fragil, senin, căutător de neliniște... Amintirile se mărturisesc... Cu sufletul sfințit de dragoste vorbesc despre vină, pierdere
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
a celor două ființe: artistul și boieroaica. Artistul aristocrat, rafinata boieroaică. Încăperile ei sînt neîntrerupte puneri în scenă. Dezordonat-spontane, ca într-un încă necunoscut teatru al absurdului. În care lucrurile scumpe, inimaginabile, aduse de pe meridiane, fac un dialog incredibil cu nimicurile de utilitate zilnică: radiocasetofoane cu alură de navă interstelară, prosoape zvîrlite peste șampoane și deodorante, rame cu irizări nemaivăzute, ibrice și răzători, albume somptuoase, cărțulii fanate, pandantive, scobitori, coliere, supozitoare, acvarii cu minuscule broaște țestoase, demachiante, rochii, ginși, cotoare, coji
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
președinte își gîndește strategiile. Nu puține. Și, oricum, nu anoste. Dimpotrivă. Cea mai proaspătă ieșire la rampă a, totuși, congenerului lui Nicu de la "Tănase" e în materie de Constituție. Cînd umoristul își dă seama că începe să se piardă în...nimicuri, cum ar fi traficul de influență (i.e. marea corupție), se duce direct la Constituție. Vexîndu-i pe iliescienii pur-sînge, moașele Constituției iorgovane, cu orgolii de cod napoleonian. Și, cum noul show nu putea fi unul oarecare, lansat, la o adică, de pe
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
de o vacuitate evidentă, mergînd de la găselnița ultimei bienale venețiene, cu unul din saloanele ei naționale realmente gol, pînă la fojgăieli locale vrute, în ochii acelorași globtrotteri de proiecte, să racodeze, vezi doamne, insuportabila desuetudine periferică la alămurile globale ale nimicului. E o poftă smintită în a pulveriza, a artificializa și ce-a mai rămas natural în ființa ce se confruntă acum din ce în ce mai dramatic cu propria-i condiție. Ne e teamă că în schizofrenia generală a prospectorilor computerizați ai artei totul
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
sistematic ieșirile în arenă ale complexatului băiețică vizual? Atît de insolent la modă acum, dar și atît de trist anonim, în cazna de a-și propune vidul. Doar înțeleaptă detașare?... Cineva ar trebui să-i onoreze pe acești insurgenți ai nimicului cu imediate întîmpinări, fie ele și galante. Să le frăgezească retina, arătîndu-le că rasatele tendoane ale frumoaselor lor partenere de trotuar sau de terasă există. Și că merită măcar bravada cruciaților madrigaliști. (Caca! ar răspunde băiețică Baetica.) 10 mai Dacă
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Uniunii Scriitorilor din România și membru al Societății "Kant" din România și al Centrului de Cercetare a Istoriei Ideilor Filosofice, Universitatea din București. A publicat: Căutarea de sine și chemările tradiției; Topos-ul formal și istoric al silogisticii; Fenomenul și nimicul. Proiectul fenomenologic concept și aplicații; Situațiile existențiale; Răstiri către sine. Încercări de ideologie polifonică; Răstiri către cei de-o seamă cu sine. Încercări noi de ideologie polifonică. La Editura Institutul European au mai apărut: Proiectele filosofiei kantiene; Cetatea sub blocada
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dar că nu s-a ajuns încă în orizontul propriu-zis al non-judicativului. Unele dintre filosofiile românești actuale se prind de anumite teme care conduc, chiar potrivit convențiilor din orizont judicativ-constitutiv, către limitele acestuia, anume în spațiul judicativului regulativ; tematizări ale "nimicului" (Ioan Petrovici, Iosif Brucăr), ale "existenței divine și personale" (Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu, Emil Cioran), ale raporturilor dintre condiționat și necondiționat (C. Rădulescu-Motru, Ioan D. Gherea), ale eului constituant ("subiectiv", Alexandru Dragomir, "obiectiv", Mircea Florian) etc. scot la iveală semne
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
șuetă", "filosofia pentru audiență de tip media", "filosofia ca terapeutică" etc. Iată un motiv pentru care "metoda" din lucrarea de față ("Prima parte" din Prima Introducere la dictatura judicativului), aflată, într-un fel, în prelungirea demersurilor proprii din Fenomenul și nimicul. Proiectul fenomenologic concept și aplicații, în strânsă legătură cu cele din Situațiile existențiale și în orizontul aplicativ al Fenomenologiei situațiilor existențiale (din Exerciții fenomenologice asupra filosofiei românești interbelice / Filosofia românească interbelică. Perspectivă fenomenologică), nu va fi îngăduitoare cu glumele antropologiei
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
filosofic, fie actul prin care apare ceva demn de a fi monumentalizat) nu poate fi tematizată, nu-și poate deveni sieși "voce a propriei conștiințe", decât prin dezvăluirea temeiului său ultim, anume "absolutul". Îi putem spune acestuia din urmă și "nimicul", ori "cel-ce-nu-se-află-printre-lucruri", ori "Fi-ul", fiind vorba de fiecare dată despre ceva ce nu este de condiția gândirii (a subiectului) sau a obiectului acesteia, pentru că le luminează pe amândouă, condiționându-le astfel în sensul felului lor de a fi și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acest fel ies la iveală, din debutul demersului, diferențele dintre regulile metodei fenomenologice, încetățenite în filosofie, în bună măsură, de natura dictaturii judicativului, și atitudinea fenomenologică, oarecum liberă față de aceste reguli. Fenomenul are în alcătuirea sa două elemente: datul și nimicul, ambele posibile, pe rând și în unitatea lor, printr-o/pentru o conștiință, ea însăși dependentă ființial, cumva, de "ființarea privilegiată", omul. Cel dintâi, datul, este fenomenul în calitatea sa de "obiect" recunoscut ca atare de o conștiință, ca fiind
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pentru o conștiință, ea însăși dependentă ființial, cumva, de "ființarea privilegiată", omul. Cel dintâi, datul, este fenomenul în calitatea sa de "obiect" recunoscut ca atare de o conștiință, ca fiind ceva, înlăuntru-i sau în afară; cel de-al doilea, nimicul, este corelativul obiectului, în măsura în care acesta se legitimează (sau măcar tinde să capete un sens prin conștiința însăși) pe temeiul propriei identități "obiectuale", ca nefiind ceva. Fenomenul însă ține în propria sa ființă dat și nimic, unitatea sa ființială fiind înaintea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și de nimic care tind să-l destrame. Totuși, el este ceea ce este numai printr-o/pentru o conștiință. Prin retragere, sustragere, contragere toate, poziționări ale sale față de conștiința constituantă el rămâne în ființă, trecându-și datul (propriu) în condiția nimicului (propriu) și pe acesta din urmă în cea dintâi; altfel spus, trecându-se pe sine însuși când în condiția de dat pur și simplu, când în aceea a nimicului acestuia, ca expresie a unei neîncetate lupte lăuntrice a unității fenomenale
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
constituantă el rămâne în ființă, trecându-și datul (propriu) în condiția nimicului (propriu) și pe acesta din urmă în cea dintâi; altfel spus, trecându-se pe sine însuși când în condiția de dat pur și simplu, când în aceea a nimicului acestuia, ca expresie a unei neîncetate lupte lăuntrice a unității fenomenale, adică, în ultimă instanță, ca veritabil hybris al conștiinței constituante. Toate aceste fapte, care vizează atât aspectul operațional al constituirii fenomenale, cât și aspectul obiectual al acesteia, sunt posibile
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aceste fapte, care vizează atât aspectul operațional al constituirii fenomenale, cât și aspectul obiectual al acesteia, sunt posibile numai datorită intenționalității; fiindcă aceasta are în structura sa complexă, operațional-obiectuală, atât condițiile de posibilitate ale "datului", cât și pe cele ale "nimicului". În cel mai simplu act de cunoaștere scenariul de mai sus se consumă în întregime. Cunoscând prin sensibilitate, spre exemplu, vizual, un obiect aflat acum în fața noastră o carte așezată pe masă condiția de "dat" este aceea care se impune
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acesta apare ca un fapt al limitării din sine a conștiinței (constituante), iar pe de altă parte, ca un exces al acesteia, care îl cuprinde, totuși, chiar și atunci când se sustrage în condiția datului sau se retrage în aceea a nimicului. De aici lipsa de semnificație a unei "fenomenalități" pure în privința surprinderii fenomenului (veritabil sau retras) și, în compensație, semnificația totală a unei "fenomenologii" pentru condiția de "fenomen". Aceasta înseamnă, în ultimă instanță, că în afara logos-ului nu putem vorbi despre
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nimic, adică de-o seamă cu "obiectul" său. Nu este vorba însă despre o generalizare a nimicnicirii, ci mai degrabă despre un început de fenomenologizare, act care presupune, dar nu oricum, ci originar, o reflexivitate: conștiința, conducând datul către condiția nimicului, în sensul de a-i spori putința lui de a fi fenomen, se pune pe sine în cauză, operând asupră-și exact în felul în care operează asupra datului: prin trecerea sa în condiția spre care conduce datul: către condiția
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în sensul de a-i spori putința lui de a fi fenomen, se pune pe sine în cauză, operând asupră-și exact în felul în care operează asupra datului: prin trecerea sa în condiția spre care conduce datul: către condiția nimicului. În fenomenologia "clasică", un asemenea lucru pare a fi imposibil. Nimicul nu are nici o șansă de a se "pozitiviza", fiindcă de la bun început "conștiința" este ceva, "obiectul" ei, de asemenea, chiar dacă acesta din urmă este luat ca fiind constituit în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]