5,154 matches
-
Quintilian dubla ipostază, de trop și de figură retorică în formula simulare per contrarium, și dobândește valoare de filosofie la teoreticienii romantici germani, de exemplu la Fr. Schlegel, care o vor raporta la sinele absolut și la transcendent, prefigurând dominanta ontologică a postmodernismului, pentru care ironia va reprezenta un semn distinctiv. Sumara selecție de valențe istoricește constituite, indică deja dificultatea disocierii clare 134 între ironia ca principiu filosofic, etic, psihologic, retoric și ironia ca aspect al stilului literar. Acest polimorfism al
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
exprimă atât printr-o derută fără precedent la nivel spiritual, marcată de zguduitorul nihilism axiologic în filosofie și artă, cât și prin alienarea, lipsa de autenticitate și angoasa omului "aruncat în lume" (Heidegger), dar liber și responsabil de un destin ontologic fără sens. Pe acest fundal care-l propulsează atenției, absurdul suveran a constituit, în mod justificat, obiect al investigațiilor filosofice, psihologice și sociologice și a devenit una dintre temele de predilecție ale literaturii, așa cum, în contexte anterioare de criză profundă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
e de-a dreapta și de-a stânga mea") și de aceea, ultima lumânare, propriul trup aprins ca un rug, este pentru "sufletul" său, și nu ca jertfă supremă pentru un Dumnezeu mort. După toate aparențele, cea de-a treia "tragedie ontologică" soresciană marchează desprinderea de problematica absurdului. Între alții, Edgar Papu nota categoric în "Vatra" (iunie, 1980) că Marin Sorescu "își dă seama că acest absurd nu este o fatalitate inexorabilă care-l apasă pe omul modern, ci expresia unei erori
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Nathaniel Hawthorne, O. INQ., p. 84, apud. Cristina Hăulică, Textul ca intertextualitate, Editura Eminescu, București, 1981, p. 72. 48 În interviul acordat Taniei Radu în Flacăra, nr.26\1987, p. 15. 1 Pentru care Ion Vartic propune o argumentată explicație ontologică, precizând că Momentele revelează "existența ca existență" și conține "elementele de bază ale unei posibile ontologii a cotidianității", ceea ce face din Caragiale nu "un simplu ilustrator al moravurilor și mentalităților unei epoci, ci, întrucât are acces la o zonă mai
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Inițiere, care se apropie de mit în mod organic, cu entuziasm, prin metamorfoză, misterul învăluit în mit nerezolvându-se prin silogism și calcule, necesitând adeziune și transfigurare (nu e suficient să înțelegi simbolul, trebuie să-l "încarnezi").177 Dar fiind ontologic, misterul ține și de intelect, solicitând și o studiere logică.178 Pentru astfel de încercări, Vasile Lovinescu disecă mitul în patru straturi concentrice organizate în jurul unui nucleu, fiecare dintre acestea adaptat unui nivel al realității, corespunzând unor patru sensuri ale
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
se numește imaginație, este îmbibată de simbolism și continuă să trăiască din mituri și din teologii arhaice."431 În ceea ce privește arhetipurile, "tiparele unor serii de fenomene", cum le numește Corin Braga, ele pot fi explicate pe trei paliere: cel metafizic sau ontologic (în texte teologice ori filozofice), în care se consideră esența lor ca fiind obiectivă, depășind ființa umană, fie că sunt transcendente (în sens platonician) ca sursă a lumii fenomenale, fie că sunt imanente (în sens aristotelic) ca forme ce configurează
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
67 Ibid., p. 21. Dar Kant observă că și în gândirea științifică există două categorii de persoane, cele care favorizează omogenitatea, asemănarea, și cele care insistă pe specificitate, pe deosebiri, însă între aceste categorii de persoane nu există o opoziție ontologică, ambele atitudini fiind necesare cunoașterii. apud Ernst Cassirer, Mitul statului, p. 29. 68 Jacques Solé, op. cit., p. 12. 69 Lucian Boia, Pentru o istorie a imaginarului, p. 59. 70 Ibidem, p. 71. 71 Ibid., p. 74. 72 Patrice Bidou, op. cit
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
Ibid., p. 80. Pe de altă parte, definirea termenilor înainte de începerea unei dezbateri ar presupune definirea termenilor prin care definim acești termeni, ceea ce ar duce la o regresie infinită, mai spune Popper, amintind și poziția lui Quiné, conform căruia "relativitatea ontologică a limbajului" face ca indiferent de adevărul unui enunț, să existe posibilitatea ca anumite enunțuri clare într-o limbă să nu poată fi traduse, căci "două limbi diferite pot să conțină chiar în interiorul gramaticilor lor două perspective diferite asupra substratului
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
și "permite un evantai psihologic mai variat decât registrul convențional al comportamentului eroic". ibid., p. 17. 445 Ibid., p. 15. Ideea este preluată de către Borbely de la Gottfried Salomon. 446 Ibid., p. 29. Ulterior, în creștinism, infirmitatea devine indiciu al precarității ontologice și semn că eroul trăiește într-un sistem care împinge în plan secund corpul, favorizând eliberarea sufletului, adaugă autorul. 447 Joseph Campbell, The Power of Myth, p. 152. 448 Mircea Eliade, Mituri, vise și mistere, pp. 24-25. Aceasta se realizează
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
mânuiește cu ușurință tastatura și mouse-ul, ecranul îl ascultă, îi dă exact ceea ce Radu îi cere, nu-l pot prea bine urmări, imaginile de pe ecran se schimbă până când Radu se oprește la o figură abstractă, colorată, e prima dovadă, Dovada ontologică, îmi explică el, Și cuvintele care trec pe lângă mine n-au nicio dezlegare în universul meu lingvistic, grafica turtle, limbaj pascal, fractali, mie mi-a instalat programul un prieten programator, asta pare o propoziție coerentă, mi-o spune Radu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
făcut programul și eu pot intra aici, îmi indică cu degetul pe ecran niște semne unele sub altele, de aici îi pot modifica dimensiunea, stânga, dreapta, revine Radu în ecranul cu dovada, într-adevăr suprafața grafică s-a mărit, Dovada ontologică se adaptează programului de calculator, Și creativitatea? Capul surâzător al Dianei lasă în aer întrebarea lui Theo, îmi ia caietul din mâini, Haide acum, trebuie să mănânci! am primit instrucțiuni precise de la mama, dacă vrei îți aduc aici în cameră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
de bărbia rotundă, Și Theo are un copil cu Ana? e întrebarea ei, da, și el n-a știut nimic, Nu! cum a putut ea să nu-i spună? tulburarea din ochii ei albaștri, lasă-ți inima să vorbească] dovada ontologică a existenței lui Dumnezeu, nu înțeleg ce vrea să însemne, de ce ontologică? părintele Ioan spune că singurul loc din om unde se dă bătălia credinței e sufletul, de aceea lucrurile sunt atât de complicate, pentru că sufletul e un organ transcendent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
ei, da, și el n-a știut nimic, Nu! cum a putut ea să nu-i spună? tulburarea din ochii ei albaștri, lasă-ți inima să vorbească] dovada ontologică a existenței lui Dumnezeu, nu înțeleg ce vrea să însemne, de ce ontologică? părintele Ioan spune că singurul loc din om unde se dă bătălia credinței e sufletul, de aceea lucrurile sunt atât de complicate, pentru că sufletul e un organ transcendent al omului, asta a aflat-o Theo, Diana întoarce pagina cărții pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
îmbietor, eu?! De ce? Pentru că, pentru că, hai afară să mai citim! A nu știu câta oară recitesc pagina cu grafica pe calculator, Theo la Radu, Radu explicând despre dovezile existenței lui Dumnezeu, fiindcă Radu nu știe că există una singură, dovada ontologică, Daniel neînțelegând nimic, pe buze cu fiorul primului sărut, Diana cu cartea în mână, mai mult cred că visează decât citește, nu-i văd titlul cărții, e învelită într-o hârtie colorată cartea, Radu își pregătește expoziția cu grafica pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
Mai liniștit acum și totuși cu nerăbdarea în suflet, aș alerga spre, sunt cu caietul lui Theo în poiană, să citesc și să nu las să mă copleșească, mult citita pagină cu grafica pe calculator, Theo la Radu, dovada existenței ontologice a lui Dumnezeu, trec peste aceste rânduri, le-am mai citit și tot nu le-am înțeles, am rămas la întrebarea lui Theo, dar creativitatea, dacă face totul calculatorul unde e creativitatea artistului, Dar creativitatea, citesc, știi, îmi spune Radu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
mă intimidează de moarte, dovezi ale existenței lui Dumnezeu, sunt mai multe?! Radu vorbește ca și cum ar fi, cea de-a doua, cea cosmologică, pleacă propriu-zis de la experiență, mișcări peste tastatură ale lui Radu, mouse-ul și ecranul se schimbă, dispare dovada ontologică, o aplicație ar putea fi curba lui Hilbert, asta e o curbă continuă de lungime infinită care se generează într-un pătrat, e adică o funcție, și mintea mea se blochează iarăși la cuvintele neînțelese ale lui Radu, e o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
son décor, c’est proprement le sentiment de l’absurdité“ („Divorțul dintre ins și viața sa, dintre actor și decorul său, reprezintă chiar sentimentul absurdului“). Nu pot să cred că un individ anonim, ce nu și-a pus niciodată problema ontologică a propriei existențe, neștiind altceva decât să mănânce, să muncească, să doarmă și să fabrice copii, este cuprins așa brusc de un sentiment de l’absurdité. Mă Îndoiesc că acesta poate ajunge așa, hodoronc-tronc, la „raționamentul absurd“ al lui Camus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
lucru mi se cuvenea, ieșisem victorios la trecerea probei, eram un inițiat. Mă Întorceam din căsuța din pădure după ce Înviasem din morți. Acum, devenisem liber; puteam să mai particip și la alte probe, acest act de violență transformase statutul meu ontologic. Mă făcuse să trec la altă categorie socială. Experiența violentă mă iluminase; de aceea, am Înțeles perfect starea lui Martin Eden, o stare existențială paroxistică traversată anterior de mine și transferată de englezul Jack London În text. De fapt, eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Asta e tot ce vrei tu să faci?“, Îl Întreb din nou, cu vădit dispreț. „Asta!“, Îmi răspunde el rânjind cu satisfacție lubrică. „Atunci degeaba trăiești!“, Îi spun brusc, dându-i un ghiont abrupt În umăr. Această degradare de la rangul ontologic minim, conținută În apelativul „Degeaba trăiești“, a făcut rapid carieră În facultate; folosirea sintagmei Îi face pe unii să mă urască, iar pe alții - mai puțin proști - să mă ocolească, de teamă să nu-i blagoslovesc cu acest blazon ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
metabolizează, le transformă în propria-i substanță vitală, în timp ce și el, deopotrivă, își proiectează-n ele propriu-i statut existențial, pe care și-l recuperează apoi dramatic modificat, pătruns de amărăciune sau dulceață, într-o cascadă de schimburi și substituiri ontologice reciproce: în urma unor asemenea lecturi nici cartea, nici cititorul ei nu rămân la fel. Cartea sau cărțile-vortex ajung astfel să aparțină cu drepturi depline și cititorului, care își asumă în raport cu ea/ele poziția de „autor“. Îndărătul acestor observații, care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
roman pe temeiuri obiective, ci nivola sau riman (cum am echivalat eu în românește) ca o sondă lansată în interioritate, către „omul dinăuntru“. Spre a nu neglija nici teoria propriu-zisă a romanului, subalternă totuși, din punctul meu de vedere, celei ontologice, voi enumera pe scurt câteva din vederile lui Unamuno în acest domeniu așa cum rezultă din sincopatul său eseu biografico-romanesc sau roman biografico-eseistic: romanul e un gen deschis, pentru care subiectul este aproape inutil, important fiind nu „cum povestești“, ci cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
s-ar putea traduce prin estomparea contururilor fizice ale spațiului ficțional (un oraș nelocalizat), prin personaje fără relief portretistic, cum se obișnuia în romanul realist, și de multe ori lipsite și de consistență, dar ceața traduce mai ales imprecizia statutului ontologic, prin pendularea între real și vis, între hazard și destinul hărăzit, prin eludarea nivelului rațional de către actorii dramei omenești. Ceața, care dă titlul rimanului și apare de multe ori în momente cheie ale desfășurării narative, poate fi interpretată și ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
să i le aduc, mi se pare corect, dar insuficient, deoarece pe lângă protagonist și personajele vizibile, mai există și complicii lor, atât umani, cât și necuvântători, există scriitorul-autor, dar și autorul scris de visele personajelor sale transpuse în alt plan ontologic (Unamuno în conversația cu apariția onirică postumă a lui Augusto, relatată de el însuși), și toți își dezvoltă propriile realități textuale, mai mult sau mai puțin sesizabile, în câmpuri spirituale ascendente; în sfârșit, se manifestă și presiunea „exemplelor“ (în sensul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
sporim numărul confuziilor terminologice. Și decît să ne învîrtim la nesfîrșit în jurul semnificației unor cuvinte cărora uzura timpului le-a tocit complet virtuțile semantice, cel mai nimerit e să renunțăm la ele. Vocabule precum "adevăr", "sens", "semnificație", "realitate" sau "statut ontologic" nu ne mai spun astăzi nimic. Ele împiedică acordul oamenilor, de aceea sunt nu numai inutile, dar chiar oneroase. Părerea mea este că noi putem să ne folosim, într-o anumită măsură, de distincția dintre problemele care merită efortul de
Spinosul și inutilul adevăr by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8694_a_10019]
-
586, iar altul un Pentium V, la primul programul se ramolește, iar la al doilea zbârnâie. Performanțele nu sunt intrinseci, le afectează calitatea aparaturii-n care au fost descărcate.“ Îmi plăcea termenul ăsta, „intrinsec“, suna plăcut, intelectual, ca „epatant“ sau „ontologic“. Maria murea de plăcere când i le șopteam, în timp ce făceam sex. „Corect. Dar asta tot nu schimbă datele problemei, programul rulează, așa cum a fost scris inițial: mai devreme sau mai târziu, își îndeplinește toate sarcinile.“ „Și ipoteza?“, a revenit Maria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]