4,130 matches
-
la Agenția „Periuță & Județul“. De mai bine de un an de zile îl apucase damblaua, povestea femeia. „Nu-și mai face datoria lui de soț, înțelegeți dom’ Preda“, i se destăinuise ea. „Parcă-i deocheat, drogat, deconectat, ce-o fi pățit, că toată noaptea stă pe calculator și umblă să dezbrace o turcoaică. Da’ știi cum umblă? Zici că-i halucinant. Om cu carte, profesionist la anunțurile lui, și s-a distrus dom’le cu calculatoru ăsta de-i zice întrenet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
pe tron și Mielului fie binecuvântarea și cinstea și slava și puterea, în vecii vecilor!»“ Goncea făcu o piruetă și se înclină. Aplaudă de câteva ori și îi ieși Vicarului înainte. Hohoti. „Ce biruință, băiete?! N-ai văzut ce-a pățit popa ăla din tren, de l-a băgat la Wintris? Ce-a biruit? Sau ambasadorul Pancratz ce-a mai biruit, de-a ajuns de umblă prin oraș, la prestația lui, cu pantalonii în vine și bate aerul cu cureaua?! Băgați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
dea o îndemnizație de 1 000 lei lunar femeilor care nășteau cel de-al treilea copil și pentru următorii. În aceeași zi, România devenea membră a Organizației Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială... Cât despre Magda, fata lui Georgiu Osirică, ce pățise după plecarea lui Tomnea numai ea mai știa. Căzuse și ea în mrejele lui Goncea. Trăise cu el. Rămăsese și însărcinată cu el, dar Goncea nu o lăsase să păstreze copilul. A stat aproape un an la tratament la sanatoriul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
la București, să-i ghicească de boală Elenei Ceaușescu. O luase împreună cu Goncea și cu doi colonei veniți special de la Minister. El fusese chemat ca reprezentant al culturii în Județ. Trebuia să se creadă că o duceau la „Cântare“. Ce pățise atunci! Goncea și cei doi colonei dispăruseră. L-au lăsat cu Andromanda la o casă de oaspeți a securiștilor de pe Batiștei, fost palat al unui prinț, Callimachi sau Sturdaza, de pe la mijlocul veacului al nouăsprezecelea. Trebuia să o supravegheze întruna. L-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
dezvoltate, nu la misticisme de-astea. Acuma, că nu mai înțelege lumea cum am predat noi etapa istorică, a început să-i vadă peste tot. Treaba lor, dacă-i ajută la ceva. Dar până la urmă poporul tot înebunește, cum a pățit săracul de popa Băncilă. Știi ce om de treabă era? Nici o reținere n-avea față de noi, după povestea aia cu frate-su, minerul...“ Izbucni în râs, făcându-i semn prozatorului să se apropie de scaunul lui. „Am avut și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
trebuit să-i arăt contractul de la ICRAL, că era casa pe numele meu, până s-a liniștit, chiar am râs cu ea odată când ne-am întâlnit la Wintris, venise și ea să facă raclaj, plângea și țipa, nu-ș’ ce pățise, că n-a vrut să zică, blestema doar la bărbați și la regulatul lor, că numai asta vor, dar n-au sentimente, i-am explicat cum e chestia, că bărbații chiar asta vor, să te-aplice la potriveală fără sentiment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
fi fost doar vouă mai ușor, la școală, la cămin. Credeam și că ai să mă aștepți. Mi-ar fi dat trei-patru ani și scăpam. Așa spuneau și ei. Goncea ăla insista să mărturisesc tot ce vroiau ei, că nu pățesc mare lucru. Numai să recunosc, să termine cercetarea. Știam că la întoarcere am să te găsesc... - Te-am așteptat, surâse ea. Cu o deznădejde pe care, acuma, nu o mai înțeleg. Dar atunci... Veneam aici, la căpitănie, să-mi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
plângând, deși îmi luasem o vagă măsură de precauție ascunzându-mă în spatele perdelelor. Dădea perdelele la o parte și mă prindea de bărbie: ce-ai, mă, mă întreba. Eu nu știam ce să zic. Plângi? continua. Nu e bine. Ai pățit ceva? Scuturam capul. Atunci nu mai plânge ca o fetiță, și mi se părea un argument cât se poate de rezonabil, în definitiv, de ce plâng ca prostul. Mai trecea vremea, iar o vedeam pe bunică-mea bocindu-se cu nu știu ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
vorbim despre două lucruri diferite. —Ai niște antihistaminice la tine azi? — Da. Sophie își pipăi buzunarele, dar nu găsi nimic. Ah, probabil că sunt înăuntru. Știu, le-am lăsat pe masă. Am luat o pastilă când am intrat. Întotdeauna o pățesc rău pe aici - probabil că din cauza ierbii și a florilor din curtea bisericii. Prin Brixton astea-s rarități. — Păi cred că cineva tocmai i-a strecurat câteva din pastilele tale lui Violet. Nu ziceai mai devreme că-și dau o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
o savurez mai bine. Putem să repetăm faza asta? Luminile scăzură și apoi se stinseră. —Bun. Și acum intri tu. Se auzi un zgomot de parcă cineva s-ar fi împiedicat, urmat de o înjurătură cu foc a lui Hugo. —Ai pățit ceva? îl întrebă Steve din culise. —La ce beznă e acolo, o să am nevoie de ochelari cu infraroșii, zise el iritat, ieșind pe scenă. —Bine, strigă MM, acum că toată lumea e gata, o să ne întoarcem la scena de dinainte. Vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
noi. Știam că Hugo nu asta voia să audă, dar, cu încăpățânarea mea, tot am spus-o. Din păcate pentru mine, Helen profită imediat de situație. — Cred că e foarte adevărat, zise ea. În plus, de unde știm noi că a pățit ceva cu adevărat? Se prea poate să fi inventat totul - telefonul, antihistaminicele... — Dar tu de unde știi? zise Hugo, pe un ton tăios. Păi toată lumea știe, zise Helen, cu dezinvoltură. Și, dacă vrei să afli adevărul, nici n-o cred prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
-mă să-i scot gluga. Inima îmi bătea nebunește; speram, nejustificat, să nu fie Hugo sub ea. Dar el era. Sângele i se prelingea pe frunte și-i picura în ochi. A deschis ochii și mi-a spus: —Violet! Ai pățit ceva? Asta m-a înfuriat atât de tare, încât m-a trezit instantaneu. M-am ridicat în capul oaselor, tremurând de nervi. Televizorul bâzâia, de parcă ar fi fost invadat de paraziți. Era șase dimineața, iar Hugo nu sunase. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
de rău dacă ar fi numai asta. Dar sunt ofițer, iar Mike era militar. Îi văzu nedumerirea. — Asta Înseamnă fraternizare și e unul dintre lucrurile care ne sunt interzise. Făcu pază o vreme Îndelungată. — Unul dintre multele lucruri. — Ce ați păți dacă ar afla? Întrebă el, necrezând că era necesar să specifice „cine“ să afle. Ea ridică din umeri. — Habar nu am. Unul dintre noi ar fi fost mustrat, probabil ar fi primit o sancțiune disciplinară. Poate chiar transferat Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
dacă același tip de apel pe care Brunetti era convins să-l primise Patta nu urmau să-l primească și redacțiile ziarelor. În acest caz, povestea avea să-și găsească un sfârșit rapid, așa cum se Întâmpla cu majoritatea poveștilor. Așa cum pățise și doctorul Peters. Nu știu, spuse el, răspunzând În cele din urmă Întrebării Paolei. Patta m-a avertizat, mi-a spus să nu mă Întorc la Vicenza. — Dar cu siguranță asta schimbă lucrurile. — Nu și pentru Patta. E-o supradoză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
lăsând capul pe spate și suflând un fuior de fum În sus. — Ce vă face să spuneți asta, sergent? — Nu-i greu de dedus, nu-i așa? Era doctorul lui Danny și-a fost a naibii de tulburată când a pățit-o băiatul așa de rău cu brațul. L-a tot Întrebat ce s-a Întâmplat, iar apoi iubitul ăla al ei, cel care-a fost omorât În Veneția, a-nceput și el să mă bombardeze cu Întrebări. Știați că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
cumva dacă Foster a găsit locul acela? — N-aș putea spune. A fost omorât la două săptămâni după ce a Împrumutat sensitometrul ăla și n-am mai avut ocazia să discut cu el. Așa că nu știu. Îmi pare rău că a pățit asta. Era un tip OK și-mi pare rău că prietena lui, doctorița, a trebuit să sufere atât de mult. N-am știut că erau atât de... Aici, nu reuși să găsească cuvântul potrivit, așa că se opri. Asta cred cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
ales când cerem ceva pentru altcineva. Brunetti nu spuse nimic atât de mult timp Încât contele Întrebă În cele din urmă: — Ce este? — E-un ofițer carabinier, Ambrogiani. Tocmai a primit o Însărcinare la Sicilia. Poți avea grijă să nu pățească nimic cât timp e acolo? — Ambrogiani? Întrebă contele, interesat parcă să nu știe altceva decât numele lui. — Da. Să văd ce pot face, Guido. — Aș fi foarte recunoscător. — La fel va fi, Îmi Închipui, și maggiore Ambrogiani. — Mulțumesc. — Cu plăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
la auzul vorbelor ei. Când eu am pășit în luna cealaltă, mi-am luat un angajament. Am devenit îngerul tău protector, Ana. Sunt cu tine în fiecare secundă din zi sau noapte. Te veghez mereu și am grijă să nu pățești nimic. În ultima seară când ai avut coșmarul, am adăugat ceva la icoana de deasupra patului, ca aceasta să alunge de acum visele rele. Am adăugat un zâmbet. Acum Sfânta Teodora zâmbește, așa vei ști că și eu zâmbesc, căci
Un înger păzitor. In: ANTOLOGIE:poezie by Dora Maris () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_682]
-
își ridice ochii din carte. Hei! Ai grijă să nu mai intri așa în oameni! Fata se întoarce, se uită în stânga, în dreapta: Nu e nimeni! Micuța se înfurie, dar o nouă fată, mai timidă se apleacă să o ajute: Ai pățit ceva, Dana? Nu-i nimic, hai să mergem Florica! Odată ce e ridicată de pe jos cu ajutorul Floricăi, este împinsă din nou de către o fată care face loc pentru o altă fată: Fiți atenți, trece președinta! Cine e președinta? întreabă Tania. Ea
Prietenia este magică. In: ANTOLOGIE:poezie by Flavia Cîmpean () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_669]
-
imediat - însemna un tranzit constant de la o experiență plină de disconfort la alta. Fir-ar al dracului! Ni s-a terminat laptele, l-a auzit bolborosind pe Jake. Alice s-a uitat în jos, la Rosa, sperând că ea nu pățise același lucru. Asta era problema cu alăptatul la sân; niciodată nu puteai să fii sigur. Chiar și după ce Rosa petrecuse ore întregi hrănindu-se sau măcar un interval care părea că se întinde pe ore întregi, deseori continua prin a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
întregi de joc plin de plăcere. Minnie Mouse-ul care lumina dispăruse de multă vreme; probabil că fusese dat unor drogați sau unor oameni fără adăpost. Alice nu îndrăznise niciodată să întrebe. Eu cred, a insistat ea, că Rosa n-ar păți nimic dacă, din când în când, ar primi mâncare de la borcan. Sau dacă i-aș prepara ceva care nu ne-ar obliga după aceea să redecorăm bucătăria. Ce anume, de pildă? a replicat Jake disprețuitor. Alice a ridicat din umeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
le aminteau tuturor afișele încă de acum câteva săptămâni, Chicklets urma să organizeze o licitație de prăjituri, la care toți părinții erau așteptați să contribuie. Hugo avea senzația pregnantă că dacă el s-ar fi abținut, copilul avea s-o pățească. Când a intrat în parcarea supermarketului, ploaia a început să se rostogolească pe parbriz. Ultimul loc din zona Părinți și Copii de lângă intrare tocmai fusese ocupat. Hugo a privit furios cum o familie cu greutate, formată din patru membri, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
după-amiază. Nu mai spune? a zis Alice nevenindu-i să creadă. Felul în care îl privea se traducea prin faptul că avea dubii că până și el putea să fie atât de cretin. —Ei, îmi pare rău pentru ce-ai pățit. Dar eu plec acum. La revedere. Dar ne vedem sămbătă, a îngăimat Hugo. Pentru cină, ții minte? — De fapt, n-o să pot să ajung. —N-o să...? Hugo căuta cu disperare cuvintele care s-o convingă să se răzgândească. În fond
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
izbucnind într-un hohot de râs disprețuitor. Sincer, draga mea, și eu aș vrea să știu cum reușesc. Dar, sigur, întreabă-mă. O să-ți spun ce știu. —Ăăă, păi... a ezitat Laura. Apoi a vărsat totul, fără nici o barieră, așa cum pățești când vomiți. A povestit cât de plictisitor i se părea rolul de mamă. Cât de abandonată de Fergus se simțea. Cât de puțin o împlinea - deși era puțin spus - Django. Cât de vinovată se simțea din toate aceste motive. Amanda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
repede, nici cicatrice nu a rămas, așa se întâmplă atunci când realitățile se intersectează, se întâmplă tot felul de lucruri ciudate, ați văzut, spre exemplu, Zona Crepusculară. Un serial care ar trebui să ne pună serios pe gânduri. Ei, cam așa ceva pățesc și eu, cu singura deosebire că Magicianul este un tip volubil, care mă scoate din joben atunci când simte nevoia să vadă cum fac pe mine de frică. Acolo am murit, aici trăiesc. Sau invers, nu sunt foarte sigur, poate mă
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]