64,416 matches
-
facilitează declanșarea stărilor tensionale (sau chiar conflictuale) Între cele două sfere pe care le reprezintă absolutul și contingentul. „Spațiile” descoperite de George Popa În cel mai de seamă poem eminescian sunt În număr de patru, Însă numai trei sunt specifice personajelor lirice propriu-zise. Lui Cătălin Îi corespunde „spațiul strâmt”, Cătălina se simte atrasă de „spațiul ascensional al sentimentului”, Luceafărul are orizont de mișcare „spațiul sideral” cu intenții descendente o vreme (cât a durat dragostea pentru o ființă terestră) și un spațiu
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
fizică, ci mai ales de esență spirituală”. Astfel Încât ” Ea este un arhetip, o idee primordială a frumosului: și este o frumusețe de model stelar”. Cum și „luceafărul este prin natura sa lumină”, concluzia firească este că În cazul celor două personaje lirice comunicarea poate avea loc. Lumile din care provin cei doi nu sunt iremediabil separate. Lumina devine un element de legătură pe care Cătălina nu-l poate ignora În invocarea Luceafărului. Dar coborârea acestuia are ca efect metamorfozarea spațiului, pe
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
-l. Schimbarea condiției Însemnează negarea celei inițiale care explică existența sa eternă Într-o lume egală cu sine Însăși, departe de durată și mișcare. În schimb, În lumea Cătălinei autorul eseului descoperă trepte spre aspirație - altele decât pentru cele două personaje terestre. Și Hyperion aspiră spre ceva, echivalent cu Împlinirea ontologică „la un mai Înalt nivel” , prin intrarea „În circuitul viului”. Dar constată poetul ce gândește În termenii filosofici - eternul și efemerul ascultă de legi proprii. La rândul său, hermeneutul George
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
Înțeles că Luceafărul o vede astfel și că, de fapt, el este doar ecoul acestei viziuni În care fiica de Împărat este văzută ca „model al frumosului”, astfel spus, „o Întruchipare supremă a poeziei lumii”. Structura diferită a celor două personaje lirice - Hyperion și Cătălina - le Îndepărtează iremediabil, Încât autorul se Întreabă inspirat - și totdeauna pe linia intelectualului Însetat de adevăr - „care din cele două condiții ontice rămâne de preferat?” Răspunsul relevă condiția lui Eminescu Însuși, acesta părând a prefera „ruinele
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
60 și de atunci a publicat constant volume de nuvele sau romane, este și autorul recentului roman Țară ca un dos de palmă. Deși o așază în centru, ca protagonistă, pe tânăra profesoară Raluca Nicolae, autorul urmărește, de fapt, un "personaj" mai amplu, pe care îl precizează încă din titlu. Raluca, bucureșteană prin adopție, studiază în capitală și devine profesoară la o școală de arte și meserii. Din păcate, mediul nu e tocmai potrivit pentru caracterul ei sobru, rezervat. Trece prin
Țara unui romancier by Tiberiu Stamate () [Corola-journal/Imaginative/9290_a_10615]
-
devine profesoară la o școală de arte și meserii. Din păcate, mediul nu e tocmai potrivit pentru caracterul ei sobru, rezervat. Trece prin câteva momente neplăcute în clasă și în cancelarie, prilej potrivit pentru Emilian Bălănoiu ca, prin vocea unui personaj, profesor și el, să schițeze un portret caustic, din interior, al învățământului românesc: "școala este o perdea în spatele căreia se practică cu voie de la stăpânire umilirea și pedepsirea profesorilor, a intelectualilor, în cea mai bună tradiție postbelică și, în același
Țara unui romancier by Tiberiu Stamate () [Corola-journal/Imaginative/9290_a_10615]
-
postbelică și, în același timp, un staționar pentru repetenții de la gimnaziu, pentru micii delincvenți, pentru huligani pur și simplu care, lăsați în afara țarcului bine păzit numit școală, ar fi o mare amenințare pentru ordinea politică" (p.38). Împlinirea profesională a personajului feminin apare ca imposibilă în datele aces-tea. Când unul dintre colegi, Jean Malte, care era îndrăgostit de ea, îi cere (într-un pasaj ușor melodramatic) să-i promoveze pe toți elevii și să le motiveze absențele celor care lipseau nemotivat
Țara unui romancier by Tiberiu Stamate () [Corola-journal/Imaginative/9290_a_10615]
-
mai e bibeloul frumos pe care îl știau, o vor abandona. Dincolo de finalul care surprinde o dramă individuală, autorul reușește să radiografieze sistemul viciat al învățământului românesc, de ale cărui maladii (ne dă Emilian Bălănoiu de înțeles) suferă și acel "personaj" amplu, pomenit în titlu.
Țara unui romancier by Tiberiu Stamate () [Corola-journal/Imaginative/9290_a_10615]
-
rogu-te, stupida rimă!) În genere vorbind, el e indecidabil (de unde, multele interpretări contradictorii, care, de la Mircea Iorgulescu la N. Steinhard, au să se bată cap în cap). Râsu-i, oricum, e mai benign decât se crede, Caragiale agreîndu-și, în secret, personajele, în, cel puțin, măsura în care le antipatizează. De unde și umanitatea lor. Ele pot fi (și sunt) șarjate, fără să fie marionete; fac schime, dar schematice nu sunt. Ele se poartă foarte natural, fără teamă că, din stal sau de la
Gheorghe Grigurcu în dialog cu Șerban Foarță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/8941_a_10266]
-
Girimea, care, fiind una "model", se presupune că-i prin centrul capitalei, e strămutată între... Vulcanii Noroioși, din voia directorului de (obscenă) scenă. Cine l-ar crede pe ferocele "sergent în garda civică", Chiriac, capabil de trăirea (și discursul) unui personaj eminescian: "Am vrut să mă omor adineaori în curte, dar ți-am văzut trecând umbra peste perdeaua de la fereastră, ș-am vrut să te mai văz o dată." - Politizat în anii jdanoviști, Caragiale este, din păcate, repolitizat fără măsură de-a
Gheorghe Grigurcu în dialog cu Șerban Foarță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/8941_a_10266]
-
experiența sexuală într-o literatură care fusese pudică până la el. Despre respingerea calofiliei , ca "reacție motivată într-o proză preponderent lirică", inițiativă reluată în anii '60 de Marin Preda, autorul unui faimos articol îndreptat împotriva "făcătorilor de cuvinte". Despre numeroasele personaje inedite aduse de Eliade în proza românească (de ex. "tânărul european care descoperă Asia", "femeia cultă și concupiscentă", "tânărul cinic și ispititor", "adolescenta asiatică naivă și rafinată", "tinerii huligani care urăsc de-a valma, pe bătrâni și valorile vechi", "intelectualii
Viziunea totalității by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Imaginative/9470_a_10795]
-
de ex. "tânărul european care descoperă Asia", "femeia cultă și concupiscentă", "tânărul cinic și ispititor", "adolescenta asiatică naivă și rafinată", "tinerii huligani care urăsc de-a valma, pe bătrâni și valorile vechi", "intelectualii tragici și revoltați" și alte încă zece-cincisprezece personaje inedite, câte inventariază Eugen Simion).Despre, în sfârșit, drumurile deschise de Mircea Eliade în proza noastră fantastică ("a creat o școală fantastică după 1965"), idee, din păcate, numai enunțată, deși i-ar fi permis criticului dezvoltări. Sunt și unele întâietăți
Viziunea totalității by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Imaginative/9470_a_10795]
-
în proza noastră fantastică ("a creat o școală fantastică după 1965"), idee, din păcate, numai enunțată, deși i-ar fi permis criticului dezvoltări. Sunt și unele întâietăți atribuite de Simion în exces lui Eliade, cum ar fi aceea referitoare la "personajul care trece printr-o dramă a spiritului și poate muri din dragoste pentru un concept" pe care Eliade l-ar fi introdus "înaintea lui Camil Petrescu". Nu se putea pentru că și Jocul ielelor și Suflete tari ale lui Camil Petrescu
Viziunea totalității by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Imaginative/9470_a_10795]
-
dramă a spiritului și poate muri din dragoste pentru un concept" pe care Eliade l-ar fi introdus "înaintea lui Camil Petrescu". Nu se putea pentru că și Jocul ielelor și Suflete tari ale lui Camil Petrescu, unde apar astfel de personaje în poziție centrală, au fost scrise și au circulat înainte ca Eliade să se fi manifestat literar. Rezumând drastic, aș spune că în două mari direcții și-a canalizat eforturile Eugen Simion, cum de altfel ne-a și anunțat în
Viziunea totalității by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Imaginative/9470_a_10795]
-
o grandioasă ratare". Pe strada Mântuleasa este o capodoperă (și ea) "de limbaj aluziv", dar Lumina ce se stinge e "un proiect eșuat". Eșuat îi pare criticului și "micul roman Nouăsprezece trandafiri", în care "teoriile asfixiază în oarecare măsură viața personajelor". Memoriile de până în 1937 sunt "excepționale" , dar cele de după "nu mai sunt atât de interesante". Eliade devine în ele "prudent, cenzurează emoțiile, elimină aproape complet viața foarte intimă din narațiunea confesivă". Dar și prin eșecuri, prin experiențele ratate, nu chiar
Viziunea totalității by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Imaginative/9470_a_10795]
-
Ehei, nici Marfa nu mai e o biată nevestică, lipsită de experiență, pe care o poți dovedi doar vârându-te în mintea ei, așa cum făcuse ani buni Ivan Mihailovici rezolvând situații dintre cele mai delicate prin simpla intrare în pielea personajului: "să zicem că eu aș fi Marfa Stanilova, ce-aș face eu dacă el, adică tot eu, ar veni acasă, ușor afumat cu o sticlă din care am luat, adică a luat dumnealui, doar trei duște pe drum, probabil numai
Gde Buharest by Constantin Stan () [Corola-journal/Imaginative/9125_a_10450]
-
la nevastă-sa. Ea era ghemuită sub pătura verde și cu ochelarii pe nas, iar el se simțea în siguranță știind-o alături. O privea pe furiș, ca pe-o servietă veche și dragă. Apoi intrase total în acțiunea filmului: personajul înainta printr-o pădure, urmărit din umbră de criminal. Era liniște și tensiune maximă. Cristian încerca să antici, pe următoarea mișcare, când pe fereastra deschisă năvăliseră fără veste cele 8 sunet rătăcitoare. Erau transparente și alunecoase ca niște fiole de
Cristian by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/9686_a_11011]
-
îi este aplicată, la nivelul stărilor psihologice și al relațiilor sociologice. Perspectiva devine idee. Iar ideea capătă virtutea de a deforma. Așadar, de a conferi o identitate în anomie, proprie ființelor cu o individualitate vulnerabilă, condamnate la o singurătate colectivă. Personajele, concepute pentru o suficientă acoperire a umanului biologic, a ipostazelor existențiale și a unor tipuri de relație afectivă și spirituală, sunt stereotipuri bine reliefate, memorabile, legitimate literar prin lexicul și sintaxa care le locuiesc într-un fel stăruitor și, prin
Proza lui Aurel Dragoș Munteanu by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/9724_a_11049]
-
fluxului conștiinței, obiectualismul, proliferarea punctelor de vedere, glisarea focalizării narative. Fragmentarismul, o nouă proximitate a modurilor de expunere omogenizate (indistincția între monolog, dialog, relatare, descriere), elipsa unor categorii ale narațiunii realiste (intrigă), ilustrarea unui realism fenomenologic, al esențelor, reconfigurarea tipologică (personajul ca ființă retorică, definit așadar prin ce exprimă și nu prin ce este), osmoza document-ficțiune, într-o teleologie narativă urmărind configurarea unei atmosfere prezente în tot ceea ce se petrece - iată alte particularități ale retoricii romanului. Scarabeul sacru, 1970, este un
Proza lui Aurel Dragoș Munteanu by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/9724_a_11049]
-
reformatoare. Este un proiect eseistic și poematic de tip existențialist, al vieții în(spre) moarte, trăită exclusiv în tensiune contemplativă. Cartea este un (meta)roman al unei noi subiectivități și obiectivități, al unui nou protocol narativ și reflexiv, inițiatic, între personaje și narator, întâlnite într-o perspectivă absolută cu aparențe relativiste. Roman al necesității și libertății conștiinței, al unei lucide și dramatice conștiințe existențiale și thanatice, el a fost privit de critici cu suspiciune, ca un mod de evaziune din referențialiate
Proza lui Aurel Dragoș Munteanu by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/9724_a_11049]
-
eliberat de orice control și motivare extraestetică. Un nonconformist roman ideologic, spiritualist și nu materialist, simbolic, parabolic, hermeneutic și nu tezist, psihologic, sociologic sau politic, cum se impusese orizontului literar de așteptare, este evident în concepția lumii ficționale și a personajelor, prin care este prezentată. Personajele, aflate pe patul de boală și de moarte al existenței, sunt configurate revelator, ca resorturi conceptuale, cu aceeași grijă, din primul roman, pentru reprezentativitatea biologică, a vârstelor, de la bătrânețe la copilărie, și spirituală, ca experiență
Proza lui Aurel Dragoș Munteanu by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/9724_a_11049]
-
motivare extraestetică. Un nonconformist roman ideologic, spiritualist și nu materialist, simbolic, parabolic, hermeneutic și nu tezist, psihologic, sociologic sau politic, cum se impusese orizontului literar de așteptare, este evident în concepția lumii ficționale și a personajelor, prin care este prezentată. Personajele, aflate pe patul de boală și de moarte al existenței, sunt configurate revelator, ca resorturi conceptuale, cu aceeași grijă, din primul roman, pentru reprezentativitatea biologică, a vârstelor, de la bătrânețe la copilărie, și spirituală, ca experiență religioasă, creștină, a asumării morții
Proza lui Aurel Dragoș Munteanu by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/9724_a_11049]
-
de vedere politic, moral și social, față de istoria noului spațiu românesc postbelic, de așa-numite prefaceri revoluționare. Raportul necesitate-libertate este reluat în formă marxist-ortodoxă. Conștiința intelectuală, înstrăinată în relația ei cu utopia, devine în grad maxim deopotrivă pozitivistă și idealistă. Personajele apar ca niște caricaturi prăbușite sarcastic sub apăsarea conștiinței narcisiste, dar confiscată de seducția pentru un potentat politic al culturii oficiale comuniste, tovarășul Mierlă. Ele au date biografice sumare. Se văd angrenate într-o figurație epică redusă la căutarea simultană
Proza lui Aurel Dragoș Munteanu by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/9724_a_11049]
-
au origine de clasă ori apartenență de sistem politic. Posedă numai un fanatism, care nu este suficient de atent la realitatea utopiei comuniste. Chiar și un slujitor al aparatului comunist, gazetarul autoritar Dumitru Bejan, sfârșește în condiții neelucidate, ca un personaj existențialist al lui Sartre, în fundul mâlos al Dâmboviței. Nu știm cât de voluntar construit de către romancier, destinul său este unul de scarabeu. Cum menționează simbologii, scarabeul are, în descendență mitică mayașă, substanță și sens telurice. Romanul, de reorientare realist-naturalistă, al
Proza lui Aurel Dragoș Munteanu by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/9724_a_11049]
-
asigur că vom ajunge la rezultate concludente!). Și atunci, cine este domnul Naumescu? Domnul Naumescu există și este chiar un autor de proză și eseuri, care are un handicap locomotor și se deplasează în scaun pe rotile. Atâta doar că personajul, așa cum și eu, și dumneavoastră ne așteptam, este unul complicat, are mai multe straturi. Cel mai bine el ar putea fi rezumat prin metafora măștilor succesive, care se cer înlăturate pe rând până să ajungem la adevăratul său chip. (De
Măștile by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Imaginative/9337_a_10662]