4,003 matches
-
care o băgă În gură, și se văzu Încolțită de un câine mare și negru. Rămase Împietrită, cu cireașa Între dinți și, numadecât Începu să-i tremure picioarele de frică. Noroc cu paznicul care se ivi la fața locului și potoli câinele. - Ce faceți doamnă aici, știți că nu aveți voie, este o proprietate privată, cum de ați avut curajul să intrați? - Vă rog să mă scuzați, dar pofta mea a fost mare și nu v-am găsit la poartă să
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
21 iulie 1831, ziua când aceasta a început, până în 13 ianuarie 1832, statistică apărută în "Der Siebenbürger Bothe", XLVI (1832), nr. 8 (28 ianuarie)171, prezintă mici diferențe, dar le apreciem ca fiind mai amănunțite și mai exacte: Epidemia se potolise pentru moment, se deplasase mult spre apus și bântuia în 1832 cu furie Occidentul, pentru ca apoi, poposind în Peninsula Iberică, în 1833-1834, și în Italia, în 1835, să se întoarcă prin Austria și Ungaria în Banat și Transilvania, în 1835-1837
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
lucrurile, a sosit la Slatina, la 19/31 august, și a găsit acolo pe doctorul Estiotu în plin exercițiul funcțiunii. Măria Sa s-a dus printre bolnavi și, prin vorbele sale de mângâiere, dar mai ales prin prezența lui, le-a potolit spaima. A fost înființat un spital prin grija doctorului Estiotu și cu ajutorul ocârmuitorului [județului], aprovizionat cu toate cele necesare; a fost deschis un azil pentru cei care se socoteau mai înainte lipsiți de orice sprijin; bolnavii îmbărbătați au prins puteri
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
aducea la cunoștința Vorniciei că, mergând la satul Prișneni din jud. Mehedinți, a aflat de moartea de holeră a doi locuitori; la 15/27 octombrie s-au mai îmbolnăvit încă doi; dîndu-li-se ajutorul medical cuvenit, spaima locuitorilor s-a mai potolit. Protomedicul dădea apoi publicității o statistică cu numărul bolnavilor, însănătoșiților și decedaților de holeră de la 27 septembrie/9 octombrie până la 15/27 octombrie în județul Mehedinți 189: După cum se poate constata, per total, letalitatea în județul Mehedinți, a fost ridicată
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
de se încrucea tata și mama când mă vedeau cu dânsele. Și ca să mă scape de belea, m-au trimes la stână în dumbrava Agapiei, lângă podul Cărăgiței, unde erau și oile noastre, să șăd acolo până s-a mai potoli boliștea. Însă peste noapte a și dat holera peste mine și m-a frământat și m-a zgârcit cârcel; și-mi ardea sufletul în mine de sete, și ciobanii și baciul habar n-aveau de asta, numai se întorceau pe
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
bolnavi, 35 de decedați; la 22 iunie/4 iulie din 176 de bolnavi, 43 de morți și la 23 iunie/5 iulie din 191 de bolnavi, 52 încetați din viață. Din restul principatului erau comunicate următoarele date: Spre a mai potoli panica stârnită de cumplita molimă, ziarul "Vestitorul romînesc" publica, în numere succesive, diferite instrucțiuni medicale pentru prevenirea și îngrijirea cazurilor de holeră, făcând cunoscut, în același timp, că ținea la dispoziția cititorilor "o cărticică împotriva holerii, adică măsuri de pază
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
Comerțului din Pesta a trimis o altă circulară episcopilor din provincie la 9 iulie, prin care aceștia erau invitați să dea dispoziții preoților de a îndemna populația la un trai rațional și la îngrijirea metodică a bolnavilor. Ei trebuiau să potolească temerile oamenilor, arătîndu-le că intensitatea epidemiei era mai scăzută ca la 1831 și că maladia era curabilă, dacă se respecta tratamentul prescris. Spitalele și casele afectate unor asemenea instituții trebuiau păstrate în desăvârșită curățenie, iar medicamentele distribuite cu competență de către
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
trupei a fost regretabilă eroarea medicilor, căci, neștiind cu siguranță ce boală bântuie, nu luau măsurile trebuitoare: pentru moralul trupei însă... a fost binevenită, căci a liniștit spiritele. Când văzurăm cu câtă îndîrjire susțineau doctorii că nu era holeră, ne potolirăm și noi... E ciudat cum se obișnuiește omul cu toate: ce liniștiți trăiam noi printre sutele de holerici, în grămada aceasta de mizerie omenească...". Dar curând molima s-a extins la întreg corpul de armată. Acum, "cum se îmbolnăvea vreun
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
pământul crăpat. A trecut vreme multă de când praful nu a mai fost liniștit de stropii de ploaie. Cumpăna de la fântână stă nemișcată. Apa s-a retras de mult și cei din mahala merg la fântâna din deal pentru a-și potoli setea. E cald. Soarele nu are milă de nimic. A pârjolit tot ce a găsit sub razele sale. - și-a întors Dumnezeu fața de la păcătoși, maică. Ah, bine spune popa Cucoș. Suntem o mână de oameni și ne mai lăsăm
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
a dat a cincea parte din ce ai avut tu, dar tot nu i-am ieșit din vorbă. Am plecat de la casa mea cu fruntea sus. Varvara nu ridica ochii din podea. Nu-și privi o clipă mama. Își potolea lacrimile. Vorbele reci ale Rariței o sfâșiau. Nu credea că mama sa e în stare să spuie cuvintele acelea. Bătrâna își aranjă cu o mână părul ca nourii de vară de sub batic. O privi tăios pe fiica sa. Nu poate
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
gol. Acum era singură. Avea șapte ani și era pregătită să se descurce cu toate de prin gospodărie. Asta dacă nu se întoarce el și... Gândul o făcu să tresară. Coborî din pat și merse la găleata cu apă. Își potoli setea și ieși în pragul casei. Se va descurca singură. Dar cu ce să înceapă? Poate cu ceva de mâncare. Stomacul o anunțase brutal că este gol. Uitase când mâncase ultima dată. De parcă ar fi avut timp de așa ceva. Se
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
lui. Arabul nu făcea nici o mișcare, dar părea că ține ochii deschiși. Un vânt slab dădea târcoale școlii. Poate că va izgoni norii și soarele va lumina iarăși. În timpul nopții vântul se înteți. Găinile dădură semne de neliniște, apoi se potoliră. Arabul se răsuci pe o parte, întorcându-se cu spatele la Daru, căruia i se păru că-l aude gemând. Stătu la pândă, urmărindu-i respirația, mai puternică și mai regulată decât până atunci. Asculta răsuflarea aceea atât de apropiată și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
discipolilor, așezați pe scaune dispuse acum în rânduri concentrice în jurul șevaletului. Adesea, la ferestrele din față, apăreau și vecinii, mărind numărul privitorilor. Jonas discuta, schimba păreri, examina pânzele ce i se arătau, îi surâdea Louisei când aceasta trecea prin atelier, potolea plânsetele copiilor și răspundea călduros la telefon, fără să lase o clipă din mână penelul, cu care, din când în când, mai adăuga o tușă la tabloul început. Într-un anume sens, viața lui era plină, fiecare ceas era bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
puhoiului de oameni, își croi drum cu o mișcare atât de năvalnică încât, când se trezi singur, în urma mulțimii, tocmai în capătul străzii, se clătină pe picioare gata să se prăbușească. Se lipi de zidul fierbinte, așteptând să i se potolească răsuflarea. Apoi porni mai departe. Chiar atunci pătrunse în stradă un pâlc de oameni. Cei din față mergeau de-a-ndăratelea, și d'Arrast văzu că-l înconjurau pe bucătar. Acesta ajunsese la capătul puterilor. Din când în când se oprea, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
cheile potrivite ca să desferece sentimentele, lăsându-le mai apoi să țâșnească precum cele din cutia Pandorei. Dintre toate acestea: foame de dragoste, setea neostoită de îmblânzire a curgerii timpului, dorul de lumină, sunt printre cele mai pregnante. Erosul liric este potolit, tandru, liniștea abisală a sufletului alternând perpetuu culorile anotimpurilor: verdele înmuguririi, galbenul-auriu al pârguirii, arămiul vârstelor bogate ori albul pur al senectuții - elemente spectrale ale luminii descompuse în versuri de iubire: „m-am gândit să construiesc un turn/ din primăvara
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
nesigură împăcare deschide această reîntâlnire a zorilor ce-mi tulbură privirea... După-amiază de altcândva, din verile de demult... Rumoarea glasurilor în încăperile din jurul holului vast, unde bărbatul rămăsese, pentru moment, singur, așteptând sunetul soneriei. Zâmbea... Își imagina cum se va potoli treptat animația. Ca într-o secvență de film polițist, în chiar clipa când fata va avansa un prim pas, din trei pereți ai holului se vor da în lături ușile mari de sticlă : grupuri de bărbați și femei vor încercui
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
m-ar veghea, ocrotire maternă, ascunsă în muțenie. „Suflu înviorător e spiritul protector al ploii. Formează ceața, conduce norii și face să cadă apa care împodobește văile cu plante. De nu s-ar opri ploaia din cauza uitării datoriilor noastre... Să potolească tot ce respiră pe pământ și să învioreze pe acei care cântă puterea ploii, spre binecuvântare, și nu spre blestem, spre saturare, și nu spre flămânzire, spre viață, și nu spre moarte. Întoarce-te către mine, căci singur și strâmtorat
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
alb de lângă cuier, pentru o greșeală de amănunt, și când aceasta ripostează, smulge foaia de calc de pe planșetă și rupe desenul. Țipă apoi la ciufulita din spatele său că și-a tras planșeta prea în mijlocul sălii, împiedicând trecerea. După ce vacarmul se potolește, vecinul A.P. se ridică de pe scaun, se strecoară afară din sală, să ajungă la timp la librărie, să apuce un exemplar din cartea praghezului. Precis că o să fie coadă lungă și exemplare puține. Revine în sală după mai bine de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
au ținut sfat, au dat ostașilor mulți bani, 13. și le-au zis: "Spuneți așa: "Ucenicii Lui au venit noaptea, pe cînd dormeam noi, și L-au furat." 14. Și dacă va ajunge lucrul acesta la urechile dregătorului, îl vom potoli noi, și vă vom scăpa de grijă." 15. Ostașii au luat banii, și au făcut cum i-au învățat. Și s-a răspîndit zvonul acesta printre Iudei pînă în ziua de astăzi. 16. Cei unsprezece ucenici s-au dus în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
e în atribuțiile mele execuția?!... Să vedeți voi ce va zice domnul general, să țineți minte!... Acuma ce mai stai? Aide, potrivește cel puțin locul și trage mai sus funia!... Ce oameni! Ridică mâinile, revoltat, și-i întoarse spatele. Se potoli însă brusc, zărind pe cărarea dinspre sat un grup de ofițeri care se apropiau cu o gravitate solemnă. În frunte venea însuși comandantul diviziei, mic, gras, cu picioarele scurte și foarte roșu la obraz, bătîndu-și nervos carâmbul cizmei cu o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
băieți! Bologa izbuti să se strecoare, pe urmele medicului, până la picioarele gropii, în fața spânzurătorii. Gâtul îi era uscat și amar, iar inima i se frământa într-o emoție aproape dureroasă. Se simțea mulțumit că va vedea tot și, ca să-și potolească nerăbdarea, se uită împrejur, căutând cunoscuți și prieteni printre zecile de fețe tăbăcite de război și schimonosite sub povara căștilor de oțel... Generalul stătea în dreapta, numai la vreo trei pași, ursuz, nemișcat. Mai încolo însă locotenentul Gross trepida fără astâmpăr
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în afară de sufletul omului, un Dumnezeu științific, lipsit de taine și de necunoscut, un adevăr absolut, în dosul căruia să nu mai fie nimic, în care să se cuprindă și să se lămurească chiar și neantul... Seninătatea și simpatia profesorului au potolit încetul cu încetul avântul studentului. Chiar în prima vacanță universitară Apostol a venit acasă cu o "concepție de viață" pe care toată vara a explicat-o lui Alexandru Pălăgieșu, devenit notar în Parva. ― Omul singur nu e cu nimic mai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
că de o săptămână n-am primit nici o știre și pe aici geme pământul de oaste și cătane, de trăim mereu cu frica în sân. Totuși sunt puțin mai liniștită de când am auzit că, pe unde ești tu, s-au potolit bătăliile. O, dare-ar Dumnezeu să se sfârșească odată, că de atâta război ni s-a acrit sufletul și ne-au secat lacrimile. Tot așteptăm să ne pomenim cu tine pe acasă, măcar pe câteva zile, că alți ofițeri capătă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Sunt un nenorocit... Și totuși, în doi ani, o singură dată am fost acasă cinci zile! înțelegi? O, câinii, cîinii! Scrâșni dinții, cu lacrimi gârlă pe obrajii grași, înroșiți de emoție. Se auziră pași coborând în adăpost și Klapka se potoli brusc, întorcîndu-se cu spaimă spre intrare. Era un sublocotenent care venea să ia înțelegere cu Bologa în privința serviciului de noapte. ― Poate să ne viziteze și la noapte reflectorul și ar fi bine să-i pregătim o primire triumfală, zise sublocotenentul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
taină, ca o scuză față de conștiința dojenitoare. Dar își curmă gândul, alungîndu-și din suflet lașitatea: "Marta nu m-a îndemnat niciodată să fiu erou, cu nici o vorbă... Numai gelozia mea neroadă a socotit că, prin uniformă și vitejie, are să-i potolească cochetăria. Vasăzică numai eu sunt vinovat și trebuie să îndur remușcările..." De altminteri, trecutul i se părea mort și se ferea să-l dezgroape. Mai mult îl preocupa viitorul care-i mijea ca o auroră strălucitoare după o noapte vijelioasă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]