4,088 matches
-
În glasul ei însă era atâta uimire, că Apostol nici nu îndrăzni să răspundă și se bucură când "căprioara" trecu la Ilona, s-o descoase și să-și astâmpere curiozitatea prin fel de fel de întrebări. După ce preoteasa se mai potoli, Boteanu le spuse o veste grozavă, pe care adineaori, îndată ce a plecat Apostol, i-a adus-o un soldat ce se află în gazdă pe aici, prin vecini... Soldatul tocmai se întorcea din Făget și acolo a aflat că azi-noapte
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
picioare, fără spetează, pe lavoarul din cellalt colț... Își scoase casca încet, fără zgomot, și o așeză cu băgare de seamă pe scaun. Își netezi părul pe tâmple, cu amândouă palmele, de multe ori, parc-ar fi vrut să-și potolească o durere. Apoi merse până la ușă, patru pași, se întoarse lângă masă. Peretele era văruit cam de mult și varul plesnise. Se rezemă cu mâinile de dunga mesei. Scândurile nu se împreunau bine și crăpătura dintre ele era astupată, neagră
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu nouă încredere. Cine a fost în luptă știe că orice viteaz are și momente de șovăire. Dar o singură rătăcire nu poate șterge o viață întreagă de fapte, oricât ar umbla pretorul să mă ponegrească..." Încetul cu încetul se potoli. Dragostea de viață îi născocea mereu argumente și dovezi salvatoare. Pe urmă va începe o viață nouă din temelie, clădită pe realități, nu pe himere. Toată viața lui trecută a crescut dintr-o rădăcină bolnavă pe care trebuie să și-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
confuz.... Gândul lui e dus departe, la căpițele din deal, la brazdele încă neîntoarse sau la cele neadunate încă. Începe războiul nervilor, un război cu sine însuși, care îi stârnește panică și groază. Se precipita în gol parcă, apoi se potolește cu greu, de-a lungul patului, după ce a deschis televizorul. În mână apucă la întâmplare un ziar pe care începe să-l citească dintr- un capăt în celălalt. Nu scoate o vorbă, nu comentează nimic, stă, citește, cântărește, meditează, apoi
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
expresie de îngrijorare pe chip, n-ar fi vrut să-i dau toate planurile peste cap, dar eu m-am întors cu fața la pământ, să nu îi mai văd chipul frumos și îngrozitor, scormonesc pământul cu degetele, și ea îmi spune, potolește-te, nu este sfârșitul lumii, ne va fi mult mai bine așa tuturor, iar eu urlu, ție îți va fi mai bine, nu mie, mie îmi va fi groaznic, îmi va fi întotdeauna rău din cauza ta, ești asemenea viespii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
nu ar fi împins deasupra mereu alți munți și alte platouri. Vânturile de pe Acheron duceau o luptă necruțătoare cu lumea care le-a dat naștere. Nimeni nu avusese cutezanța de a le tăgădui stăpânirea întreagă a văzduhului, de a mai potoli încrâncenarea furtunilor de nisip, de a se împotrivi vijeliei, până, la venirea oamenilor. Aceștia anexaseră Acheronul, iar ei nu revendicau această planetă sub forma actuală (o priveliște infernală de stânci cu forme chinuite și de nisip, abia vizibile printr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
nu reușesc să intre. ― Ca un vierme, replică fratele ei, scoțând limba. Ea îl îngână. ― Ți-e necaz, ți-e necaz. El întinse mâna să-i piște limba și ea țipă de spaimă, aruncându-se îndărătul unui analizator de filoane. ― Potoliți-vă, porunci Anne Jorden cu un glas în care era mai multă iubire decât supărare. Stați și voi locului două minute măcar, da? Nu mai este mult. Ne întoarcem curând la Hadley și... ― Dumnezeule! Russ Jorden se ridicase pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
câțiva ani buni. Cei care trăiesc acolo au experiență și dispun de un material fiabil. Poate că n-au terminat încă reparațiile, dar tăcerea lor dă de gândit unor persoane. Trebuie să vedem ce-i acolo. Numai așa se mai potolesc spiritele. Probabil că vor rezolva problemele pe care le au acum, până la sosirea ajutoarelor, și că expediția asta nu va fi decât o pierdere de timp și de bani, dar trebuie să facem ceva. Nu era nevoie să intre în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
încărcătoare, creatura se îndepărtă, învârtindu-se, spre lumea inospitalieră de care încercase să fugă. Ripley se uită la ea până când ajunse o pată, un punct pe care-l înghițiră norii lui Acheron. În buncăr, aerul formă câteva vârtejuri, apoi se potoli. Sistemele de reciclare de pe Sulaco lucrau la înlocuirea oxigenului pierdut în spațiu în ultimele momente ale luptei. Bishop nu-i dăduse drumul lui Newt. Din trunchiul secționat atârnau niște organe interne artificiale și niște cabluri sfârâitoare. Pleoapele se deschiseră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
organului genital masculin purtat cu mândrie de un domn pe nume Robert. Se prosternează în fața lui, se miră tot timpul cu icnete mistice, împreună cu naratorul, de mărimea întregului aparat masculin de reproducere. Ei bine, fetele reușesc până la urmă să mai potolească din virilitatea nesățioasă a masculului propus de Aldulescu. Brumaru și-a câștigat acel drept misterios de a scrie „la fel“. Nu mai insist asupra cazului. Probabil, pentru binele lui și al fanilor, trebuie să stau liniștit și să privesc cum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2191_a_3516]
-
celălalt o traistă și ăla cu lopețica se-apleacă și-ncepe a lua pământ și pietricele până umple traista. După care mi-au făcut un semn cu mâna și p-aci ți-e drumul. Mai stau eu ce mai stau, potolesc câinii și când dau să mă culc, fraților, aud un vuiet și văd o lumină mai ceva ca la apocalipsă, suind dinspre Poiana lui Buzatu, știți, unde-au prins-o atunci pe stareță cu Buzatu. Era cum ai vedea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
geremea. Ce citește ăla, bre? - zice turcul către ovrei. — O geremea, efendi! - răspunde roșu la față ovreiul. Ce geremea, bre! - zice turcul și rap! jap! îi mai trage o pereche de palme. Deodată, toată larma, toată vânzoleala, tot umbletul se potolesc ca prin farmec. Dinspre plaiul Eschișer, în violetul înserării, iese stăpâna mării, semiluna. Păgân, creștin, ateu se aruncă în pulbere. Nu mișcă nimeni. Dinspre palat se aude un ropot și un pâlc de ieniceri vine în goană spre mulțime să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
bucur, mă bucur! - rânji hangiul, turnând în pahare. Insul mai înalt se întoarse spre ai săi și deschise gura să scoată și el un chiot, dar dădu cu ochii de cei doi călugări. — Stoooi! - răcni el în loc să chiuiască. Ceilalți se potoliră ca prin farmec. Insul înalt își scoase șapca, veni spre Metodiu, îngenunche și spuse cu sfială: — Blagoslovește, părinte, un biet păcătos. Fii binecuvântat, fiule - zise Metodiu, făcând deasupra părului roșcovan semnul crucii. — în linie, adunarea! - făcu cu glas scăzut roșcovanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
religios. Căci doamna, căutând să suplinească întrucâtva absența focosului hatman, se întorsese în marea ei nevoie de iubire și tandrețe către Domnul Dumnezeu. Acesta însă, persoană fină și cu mult mai abstractă, nu se arăta, în refuzul său de a potoli gânguritul suspinător al doamnei existând și o bună doză de cochetărie. In fiecare noapte doamna, într-o cămeșuță subțire de bumbac pe al cărei guler erau brodate cu fir de aur cuvintele: AMOR OMNIA VINCIT înălța rugi fierbinți cerului înstelat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
jupânului Macek. Un târcol azi, un târcol mâni, astfel că nu mai e nimic de făcut. în afară, desigur, de acel act lăsat de Domnul pe pământ prin care explicabilele necesități ale omului sunt înlocuite de necesitatea de a te potoli: căsătoria. Căci ce este căsătoria, scumpă doamnă, dacă nu un scop care se transformă într-un mijloc? Din căsătorie culegi multă înțelepciune și la drept vorbind nu mai ești, ia, așa, o vacă de muls pentru fiecare. Un cămin ferm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ascultați, ci a posterității noastre și a posterității posterității voastre. După câteva ore bune de zbucium, Marea Neagră, asemeni unei țări ce se trezește brusc învecinată cu un imperiu barbar de care era până atunci depărtată printr-o mare cultură, se potoli. Cei trei moldoveni și cu țigăncușă stăteau pe prora în niște jilțuri de răchită, privind visători jocul leneș al valurilor. — La ce te gândești, spătare? - sparse tăcerea glasul cald al țigăncii. Spătarul Vulture se scărpină agale în barbă, părând că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
care, pe cât se putea simți, ieșea un indescriptibil miros de pește. în stânga colibei era un coteț din scânduri rare printre care se zărea învârtindu-se un porc negru și slăbănog căruia, de altfel, Covaliov îi aruncă pe dată doi-trei pești, potolindu-l. Lângă coteț se ridica un soi de magazie unde se înșirau câteva bărci găurite, pline cu rațe. Tot acolo își avea sălașul și câinele. Uitându-se mai cu atenție, Barzovie-Vodă regretă imediat că romanii se rătăciseră atât de iute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
să nu se mai repete, ne cerem scuze Cetitoriului și trecem la episodul 182. Episodul 182 AMINTIRI Pe la asfințit, când soarele se înjumătățește trecând peste culmi, când în aerul cald, luminos, timp de o minută, patimi, pofte, dorințe, disperări se potolesc, când gâdele cu securea ridicată, cu ochii sângeroși, privind gâtul dezvelit al sărmanei victime, are o clipă de înduioșare, gândindu-se că a fost și el cândva copil, gângurind și ținându-se de fustele maică-sii în vreme ce ea, aplecată, tăia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
lui Sas”, fu trezită în puterea nopții de înspăimântătoare lovituri în ușa cămării unde-și ținea ultimele provizii de vin și mâncare. Fiind singură sub plapumă și crezând că sunt hoții, coborî la cămară abia spre dimineață când zgomotele se potoliră și descoperi în jurul butoiului cu moare de varză patru cerbi lopătari beți turtă care, la vederea ei, se îndepărtară pe două cărări, în șir indian, spre pădure, boncăluind de mama focului. Ba, colac peste pupăză, prin noiembrie dădu un ger
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
marginile pământului nostru stau alții, cu saci mai mici, dar tot cu fundul lipsă. Roma a făcut nu cu aur puțin atâtea cruciade. I-ar fi oare greu să facă fericiți câțiva flăcăi mintoși, arși de dorința de a-și potoli setea de credință pe malurile Tibrului? — Ei, ce zici, s-ar putea? - zise papa Grigorie al XV-lea către cardinalul Damiani. Tu știi ce bani avem. Damiani stătu câteva clipe tăcut, socotind în minte. Dacă am reduce garda elvețiană de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Doar sunt fiul tău! Deci, numai noi doi știm că, pe o linie Îndepărtată... - ... foaaaarte Îndepărtată! - și mama arată cu o mână depărtarea, foarte, aceea. - ... ești rudă cu... - Șșșșt! - ... rudă cu șșșștim-noi-cine! Mama râde cu multă voie bună. Când se potolește, o Întreb: - De ce nu-i spui pe nume lui... fără-nume? - Cum, nu-i spun? se uimește mama. Ba-i spun, ce crezi tu...Numai că n-are el nevoie să-i spun eu - adică numele lui n-are nevoie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
În gură. Am vrut să-l opresc, dar n-am mai avut timp Un tînăr care trecu pe lîngă mine - probabil angajat al localului - mă dădu la o parte și-i trase cu mîna pe cei rămași, aruncîndu-i pe jos. — Potolește-te! spuse el aspru. E dezgustător ce faci.. Și Își văzu mai departe de drum. Individul care Înghițise gîndacii căuta parcă ceva, plimbîndu-și limba printre dinții lipsă. I se citea o neliniște În priviri: — Măiculiță! Ce sărați sînt!... Uscați ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
linia de plutire a apei, eram din nou stăpîn pe mine. Moartea lui a stîrnit un val extrem de puternic, care a trecut și pe la picioarele mele, luînd cu el linia firavă a drumului de la marginea stîncii și după ce s-a potolit furtuna, totul și-a revenit la normal, nu mai existau motive de neliniște. La urma urmei, răspunderea ce-mi revenea se cerea redusă la primii treizeci de mii de yeni. Aveam obligația să Îmi mai continui ancheta Încă cinci zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
trupului meu bolnav de iubire neconsumată, care tânjea după atingerile lui. Abia înghițeam câte puțin din mâncare. Îmi trecuse foamea ce-o simțisem după săniuș. Foamea mea era alta și de această dată îmi doream cu adevărat să mi-o potolesc. - Chiar așa, biată Laura?! - Da! Am adunat mereu, pe ascuns, în fiecare an, toate aromele primăverilor ce treceau pe lângă mine, iar acum mă simțeam pregătită să le ofer acestui bărbat, care mă zăpăcise complet și pe care simțeam că îl
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
a mai îmbătrânit și a lăsat-o mai moale. Fie așa și-a dorit el, fie a lăsat-o mai moale din cauza copilului și a familiei, lucru care este absolut normal, pentru că la un moment dat trebuie să te și potolești. Mie îmi place că e genul de reporter care stă și trage pentru reportajele lui. Eu n-am răbdarea lui. El caută un subiect și apoi stă și lucrează la el până îi iese. Mă gândesc la reportajele din Guantanámo
TRANSMISIUNEA ÎN DIRECT by ANA-MARIA NEAGU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/861_a_1560]