29,239 matches
-
toți bărbați. Îmbrăcați frumos, în costume și cămăși albe, cu cravate la gât. S-au oprit la ușă și au început să vorbească între ei: - Ea este, ea e vinovată! Nimeni până acuma nu a îndrăznit pe valea aceasta să râdă de noi, ea e prima! zise unul dintre ei. - Nu, nu ea e vinovată, ci feciorul ei! Ea nu știa nimic despre noi, el i-a citit și i-a povestit. El e vinovat! - Ba e vinovată și ea! De ce
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
noi, ea e prima! zise unul dintre ei. - Nu, nu ea e vinovată, ci feciorul ei! Ea nu știa nimic despre noi, el i-a citit și i-a povestit. El e vinovat! - Ba e vinovată și ea! De ce a râs și ne-a bârfit? Ce stăm acum, că n-am venit doar să ne uităm la ea? Doi dintre ei au făcut un pas spre mine și, în acel moment, parcă mi s-a dezlegat cugetul și am început a
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
bună la suflet ca pâinea. Copiii o iubeau mult și se adunau în jurul ei ca albinele la flori. Colegii de muncă o numeau „călugărița”. Ea nu știa, de față cu ea nu pronunța nimeni acest cuvânt. Știa, însă, că toți râdeau de ea și de convingerile ei religioase, dar acest lucru nu o făcea să sufere. Odată, în timpul recreației, una dintre colege, care era profesoară de istorie, îi povestea Anei visul pe care il avusese noaptea trecută. O visase pe bunica
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
cuptoraș, îl găsea mereu pe taică-său, el era bucătarul familiei de toată viața. Mereu avea o pată de funigine pe față... Când îi ziceau să se șteargă, el dădea cu mâna și o înșira și mai mult. Ce mai râdeau ăștia mici de bunelul! Și el râdea cu ei împreună... Ioana nu putea să creadă că toate aceste lucruri nu le va mai vedea, nu le va mai putea numi „ale mele” sau „ale noastre”. Încercă să-și aducă aminte
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
el era bucătarul familiei de toată viața. Mereu avea o pată de funigine pe față... Când îi ziceau să se șteargă, el dădea cu mâna și o înșira și mai mult. Ce mai râdeau ăștia mici de bunelul! Și el râdea cu ei împreună... Ioana nu putea să creadă că toate aceste lucruri nu le va mai vedea, nu le va mai putea numi „ale mele” sau „ale noastre”. Încercă să-și aducă aminte când trecuse ultima dată pe la casa părinților
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
pot vedea multe prietene și vecine... Simțea așa o bucurie! Se gândi ce norocoasă era că avea așa o mamă, îi venea să se ducă la ea și să o cuprindă, să o sărute, dar îi era rușine să nu râdă maică-sa de ea. O cuprindea și o săruta numai noaptea, când obosită adormea, atunci când credea că ea nu simțea. Nici nu bănuia că maică-sa se prefăcea doar că doarme, că simțea tot, dar nu-i zicea nimic, o
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
aleagă ceva bun din ea. Vecina se aplecă iute și își umplu mâinile cu mâl și cu viteza săgeții reuși în doar câteva secunde să-l înșire pe rochița ei de sus până jos. Fugi repede și împreună cu cealaltă soră râdeau de fericire că reușise să facă așa faptă. Biata Ioană! Nu reuși nici să priceapă ce se întâmplase! Uluită, umilită, rănită, îndurerată... toate veniseră deodată asupra ei. Lacrimile curgeau șiroi din ochișorii ei. Rochița ei cea nouă! Sărmana mamă, ce
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
mai întâi, apoi ne duceam la o mătușă, nașa Paraschiva, sora mai mare a tatei, care era singură și avea nevoie de ajutor. Eram mulți copii, mai mulți de zece. Toată ziua povesteam fel de fel de întâmplări hazlii și râdeam cu plăcere. Părinții ne mai abăteau de la ale noastre, povestindu-ne istorioare cu învățătură creștină. Nouă ne plăceau mult acele istorioare, felul în care le povestea taică-meu îi captiva pe toți copiii. Aceste istorioare ne influențau mult, după ce le
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
juca bunelul cu nepoții, erau niște clipe cu adevărat frumoase. Pe de-o parte, părinții care mai erau tineri și copilașii mici și nemiloși, care nu-i jeleau defel, cerând de la aceștia să îndeplinească toate cerințele jocurilor. Erau momente când râdeam toți, ne bucuram unul de altul din tot sufletul și primeam multă satisfacție sufletească. Apoi, seara, după ce cinam, iar copilașii, obosiți, adormeau, noi cei mai mari luam câte un scăunel și ne așezam afară sub cerul senin și înstelat, la
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
lui Dumnezeu. Cu oamenii din jurul vostru, vecini, colegi de muncă, prieteni să vă stăruiți totdeauna să fiți corecți, nu supărați pe nimeni, ajutați pe tot omul dacă puteți. Numai trăind în pace cu toții, veți avea pace și voi. Să nu râdeți de nimeni niciodată, că fiecare om este diferit, pe unii oameni îi pot durea tare atunci când cineva râde de ei. Să știți că credința este temelia unei vieți liniștite și a păcii din familie. Două lucruri nu se pot face
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
nu supărați pe nimeni, ajutați pe tot omul dacă puteți. Numai trăind în pace cu toții, veți avea pace și voi. Să nu râdeți de nimeni niciodată, că fiecare om este diferit, pe unii oameni îi pot durea tare atunci când cineva râde de ei. Să știți că credința este temelia unei vieți liniștite și a păcii din familie. Două lucruri nu se pot face neavând credință: nu se pot crește copii înțelepți și nu se poate trece ușor peste necazuri. Feriți-vă
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
la mulțimea copilașilor care, după ce primiseră Sfânta Împărtășanie, se jucau veseli și gălăgioși prin curte. Mă apropiasem și mă așezasem alături de ea. Ea nu-și lua privirea de la copii. Cerceta toate mișcările lor, părea că participă la jocurile lor. Zâmbea, râdea și comenta câte ceva de felul: „Uite, ce îndrăzneață e Ana-Maria! Ce cumințică și drăguță e Kristina! Andrieș se vede că e mai mare decât ceilalți...”. Eu o priveam și mă miram de felul ei de a admira copiii. Sufletul ei
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
striga din când în când, întrebându-mă ce fac. La început, nici nu bănui că eu sufeream atât de mult din cauză că nu aveam o păpușă, dar când își dădu seama cât de mult mă schimbasem - nu mai vorbeam, nu mai râdeam - se îngrijoră. Încercă să mă consoleze, dar eu plângeam și o imploram să împrumute bani de la bunica Dosia și să-mi cumpere una, promițându-i că voi fi ascultătoare și voi sta numai în casă. Nevoie mare pe capul mamei
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
zilele de duminică și de sărbători, pentru că, în celelalte zile din săptămână, nu lipsea de la colhoz. Chiar și în ziua de Paști, îl puteai vedea lucrând în via sa. Nu era credincios, pentru el nu exista Dumnezeu. De multe ori, râdea de vecinul său, când acesta mergea la biserică sau sărbătorea. Sursa lor principală de venit era această vie, adică vinul pe care îl vindeau, până la câteva tone pe an. Banii nu au lipsit niciodată de la ei. Dar, cealaltă latură a
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
fără voie, cum mă întorceam plină de glod până în cap. Biata mamă, când mă vedea, îi venea să plângă. Parcă aud și acum cum zicea cu ciudă și cu jale: - Doamne, asta mai mică o să mă bage-n pământ! Eu râdeam și mă bucuram că puteam face ce doream. Știam că riscam să fiu zgâlțâită de cap de mama, dar ce era aceasta în comparație cu plăcerea de a alerga prin ploaie și de a simți apa rece cu picioarele goale? Nimic! Pe cât
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
cuptoraș, îl găsea mereu pe taică-său, el era bucătarul familiei de toată viața. Mereu avea o pată de funigine pe față... Când îi ziceau să se șteargă, el dădea cu mâna și o înșira și mai mult. Ce mai râdeau ăștia mici de bunelul! Și el râdea cu ei împreună... Ioana nu putea să creadă că toate aceste lucruri nu le va mai vedea, nu le va mai putea numi „ale mele” sau „ale noastre”.” (Casa părintească). În acest univers
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
el era bucătarul familiei de toată viața. Mereu avea o pată de funigine pe față... Când îi ziceau să se șteargă, el dădea cu mâna și o înșira și mai mult. Ce mai râdeau ăștia mici de bunelul! Și el râdea cu ei împreună... Ioana nu putea să creadă că toate aceste lucruri nu le va mai vedea, nu le va mai putea numi „ale mele” sau „ale noastre”.” (Casa părintească). În acest univers mirific, fericirile sunt simple și, cu atât
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
nopții, bea și fumează ca turcii". "Băiatul dumneavoastră ce zice?" "Ce să zică, că-i în spital, ea cu burta la gură, umblă lela toată ziua, vine numai după miezul nopții, moartă de beată". Se uită la copil și zice râzând: "Așa-i că vine moartă de beată, mă-ta?" Fetița zâmbește îngerește și o imită pe bătrână: "Motă beată". "Vezi, și copila asta știe, hai la mama să-ți dea ceva bun". Se scotocește în sân, scoate de sub cămașa soioasă
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
de-a lungul coastei vezi case foarte frumoase, vederea la Oceanul Pacific se plătește scump și este un motiv de fandoseală. Numai că vraja apei dispare după câteva săptămâni. Chiar dacă vezi oceanul doar din baie, te costă bani grei, spune Kati. Râdem amândouă. Spun: "I am hungry". Râde: "Just moment, please". "It's OK". Intrăm într-o pensiune. Bucătarii se mișcă nestingheriți în spațiul deschis, preparând tot felul de specialități. Miroase bine, pensiunea are și o terasă, dar mai întâi mergem să
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
foarte frumoase, vederea la Oceanul Pacific se plătește scump și este un motiv de fandoseală. Numai că vraja apei dispare după câteva săptămâni. Chiar dacă vezi oceanul doar din baie, te costă bani grei, spune Kati. Râdem amândouă. Spun: "I am hungry". Râde: "Just moment, please". "It's OK". Intrăm într-o pensiune. Bucătarii se mișcă nestingheriți în spațiul deschis, preparând tot felul de specialități. Miroase bine, pensiunea are și o terasă, dar mai întâi mergem să vizităm vitrina în care sunt expuse
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
În așteptarea mâncării, vizităm colecția de papagali. La marginea terasei se află un șir de cuști. În fiecare cușcă, câte doi, trei papagali. Marea lor majoritate sunt galbeni și albaștri. Un fel de invazie de galben și de albastru. Kati râde și-mi spune în engleză: "Lipsește roșul". Râd, mă simt tot mai bine cu femeia aceasta. O simt ca pe o soră mai mare, deși are cu cel puțin cincisprezece ani mai puțin ca mine, dar a adoptat un aer
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
marginea terasei se află un șir de cuști. În fiecare cușcă, câte doi, trei papagali. Marea lor majoritate sunt galbeni și albaștri. Un fel de invazie de galben și de albastru. Kati râde și-mi spune în engleză: "Lipsește roșul". Râd, mă simt tot mai bine cu femeia aceasta. O simt ca pe o soră mai mare, deși are cu cel puțin cincisprezece ani mai puțin ca mine, dar a adoptat un aer de protecție și mă simt bine în această
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
ca "în sânul lui Avraam". Mama ei plăcintea toată ziua, făcea lapte de pasăre și tort cu frișcă, iar papricașul de pui era prezent pe masă în fiecare seară. Se plângea că o să se facă cât o batoză în timp ce părinții râdeau în hohote. "Ți se vede prin urechi. Ar trebui să mănânci ca lumea zece ani de acum încolo, să te faci om". "De o oră tot mănânc". "Mai mult mesteci", zice tatăl ei și adaugă: "leită maică-ti". Se culcă
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
curs, a urcat la catedră, și-a aranjat cărțile într-un șir ordonat și a început să-și confecționeze scrumiera de hârtie. "Vreți să-mi spuneți și mie ce s-a întâmplat, stimați tovarăși?". Una dintre fete a început să râdă: Aide nu vrea să se mărite cu Gelu". În clipa aceea, Aide a sărit printre bănci, a aruncat o privire ucigașă spre povestitor și a părăsit sala de curs. Profesorul a așteptat să se potolească furtuna și și-a expus
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
intre în intimitatea Aidei în cele câteva minute de dinainte de curs. În timpul cursului și după aceea devenea o fată normală, se ambala în explicații, punea întrebări provocatoare profesorului, scotea din impas cu eleganță câte un coleg sau câte o colegă, râdea cu un râs molipsitor, cumva în cascade, avea un râs cristalin care umplea sala de curs sau cârciuma în care își făceau veacul, unde mai venea și profesorul din când în când. În cârciumă Aide devenea una din studentele perfecte
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]