2,925 matches
-
se scorojise și culoarea pălise din cauza umezelii; de pe verandă se vedea, În capătul străzii, marea de un albastru interns. De-a lungul străzii creșteau dafini, care erau destul de Înalți cît să-și arunce umbra asupra verandei, iar la umbră era răcoare. Într-o colivie de răchită agățată În colțul verandei era o mierlă care acum nu cînta, nici măcar nu ciripea, pentru că un tînĂr la vreo douășopt de ani, brunet, slăbuț, cu cearcăne vineții și neras, tocmai Își scosese de pe el un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
părĂsită“, se gîndi. „E exact genu’ de prostie care te bagă-n Încurcătură. Cum să mai dau vina pe alții, cînd chiar eu fac asemenea prostii?“ Pe terenul viran băieții continuau să joace baseball și de-acum se făcuse chiar răcoare. TÎnărul Își desfăcu tocul de piele de pe umăr și-și așeză pistolul mare lîngă picior. Apoi adormi. CÎnd se trezi era deja Întuneric, iar felinarul de pe colț strălucea printre frunzele de dafin. Se ridică, se duse pînĂ-n fața casei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
galben și canalul se-ntindea pînĂ la cea mai Îndepărtată insulă. VÎntul bătea Întruna și nu erau nici muște, nici țînțari. Sub acoperiș era o podea de ciment și vîntul bătea mereu printre stîlpii care susțineau acoperișul. Toată ziua era răcoare și noaptea era frumos și răcoros. — Îți amintești cînd a venit vasul Ăla mare, vasul arab, cum i s-a Împotmolit carena la reflux? — Da, mi-aduc aminte de vas - și echipajul a tras la mal cu bărcile, iar gîștele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
marilor copaci. Locurile golașe se-ntindeau pînĂ pe o culme și puțin după, dar apoi Începea pădurea. Mergeau pe pămÎntul maroniu, și-l simțeau răcoros sub tălpi. Nu erau tufișuri, iar crengile copacilor Începeau abia de la optișpe metri Înălțime. Era răcoare la umbră, și sus, printre vîrfurile copacilor, Nick auzea foșnetul unui vînt tot mai puternic. Nici o rază de soare nu trecea de coroanele copacilor, iar Nick știa că așa o să fie pînĂ la amiază. Soră-sa Îl luă de mînĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
de dincolo de mlaștină. Cerul era limpede, iar norii albi veneau din spatele dealurilor și se mișcau purtați de vîntul proaspăt; umbrele lor se mișcau deasupra mlaștinii și a dealurilor. VÎntul bătea printre copaci și, cum stăteau la umbră, li se făcuse răcoare. Apa era rece și proaspătĂ și ciocolata nu era chiar amară, dar era tare și crocantă. — E la fel de bună ca apa de la izvorul Ăla unde eram cînd i-am văzut prima oară. E și mai bună după ciocolată. — Putem să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
apoi căzÎnd lat. — Mi-e bine, Îi spuse fetei. O să trecem prin niște locuri frumoase imediat. — Unde zici c-o să fim la noapte? — Vedem noi. Cum ajungeam la golf, vîntul Ăsta o să se schimbe cu briza mării și o să fie răcoare. — Ar fi minunat. N-aș fi suportat să petrecem prima noapte În hotelul Ăla. — Am avut mare noroc să putem pleca. Nu credeam c-o să meargă așa de repede. — MĂ-ntreb cum s-o simți Tom. — Singur, răspunse el. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
becul. O sărută În Întuneric, frecîndu-și buzele de ale ei, simțindu-le pline fărĂ să le deschidă, simțind-o cum tremură În timp ce o ținea În brațe. O strînse tare și ea-și lăsĂ capul pe spate, ascultă marea și simți răcoarea vîntului care intra pe fereastră. Îi simți părul mătĂsos desfăcut pe brațul său și trupurile lor erau puternice și Încordate, și-și lăsĂ mîna pe sînii ei, simțind cum i se-ntăresc sfîrcurile, Înmugurite rapid sub degetele sale. — O, Roger
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
ar trebui să treci așa, orbește, prin locurile prin care treci, Însă În călĂtoriile lungi n-ai de ales. „Monotonia asta e obositoare“, se gîndi. „Asta și lipsa decorului. Ar fi locuri frumoase, dacă le-ai face cu piciorul, pe răcoare, dar așa, să conduci, sînt doar monotone. N-am condus atîta cît să mă obișnuiesc. Dar ar trebui să-mi revin mai ușor. Nu mi-e somn. Doar ochii Îmi sînt obosiți și plictisiți. Eu nu-s plictisit. E vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
face Întuneric. E bine pe-aici. Unele chestii sînt chiar frumușele. — Bine, așa facem. Și dimineață pornim mai departe. Atunci n-apucăm să mîncăm decît o singură dată. Da’ nu-i nimic, ne-ntoarcem altă dată, cînd o să fie mai răcoare, și atunci o să putem să mîncăm de-adevăratelea. Dragul meu, asta-i prima, să-i zicem așa, dezamăgire pe care am avut-o pînĂ acum. Așa că hai să n-o lăsĂm să ne strice cheful. O să facem niște băi ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
tu să nu-i poți săruta decît pe rînd, spuse mai tîrziu. I-au făcut așa de departe unul de celălalt. Își puse mîna peste celălalt, abia strîngîndu-l Între degete, și apoi Își lăsĂ buzele să hoinărească peste toată acea răcoare minunată, pînĂ ce se Întîlniră cu ale ei. Se Întîlniră și se frecară foarte ușor, dintr-o parte În cealaltă, fărĂ să piardă nimic din suprafață, după care o sărută. — O, dragul meu, spuse ea. Te rog, dragostea mea. Dragostea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
că am fost băgat la arest... hă, hă, hă! Nici o grijă, vere. Am glumit. Pe mâine! Dimineața, soarele primenit de roua dimineții îmi dă binețe, zâmbindu-mi galeș. Hodorogit de căruțe împietează gingășia aerului înrourat. Până să mă obișnuiesc cu răcoarea de afară, mă trezesc salutat de ieșean, aflat pe celălalt trotuar. Bună dimineața, vere! Ai făcut ochi? Dacă da, fă-te-ncoa’! Când ne-am văzut față în față, ne-am strâns mâna cu putere, ceea ce m-a făcut să
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
care întărește mănăstirii Hlincea stăpânirea - printre altele - a satului Frățileni, cu bălți de pește și cu vad de moară în apa Prutului, fânețe, loc de prisăci și scutirea de dări a 12 poslușnici. Și din nou „supt Codru”. Parcă simt răcoarea și murmurul codrului cu frunze răscoapte și neînchipuit de frumos colorate în plină toamnă, gata să cadă... Cu gândurile zburătăcite către acele vremuri, tropăim pe cărarea ce ne duce spre mănăstirea Cetățuia. Iată-ne în fața porții ce trece pe sub „Turnul
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
cu el... Am plecat grăbit spre Bariera Trei Calici. Când m-am văzut dincolo de pârâul Nicolinei, m-am proțăpit pe marginea uliții numită Calea Gălății și am rămas în așteptare... Pe când soarele, clipind somnoros, și-a arătat fața înfiorată de răcoarea dimineții, drumeții somnoroși horhăiau spre nu știu unde. Îndată a apărut și prietenul meu ieșeanul. Bună diminmeața, vere! Bună să fie! Da’ nu văd creanga de dud... Eu am luat-o drept o încercare de a șugui, dar cum văd tu ai
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
pleoapa stângă îmboldindu-mă “să fac ochi”. N-am zăbovit prea multă vreme și am plecat cu pas proaspăt spre Târgul Cucului, acolo unde ieșeanul sigur s-a înființat cu ultimul cântat al cocoșilor... Merg cu spor îmboldit și de răcoarea dimineții care se prelinge cu șiretenie pe șira spinării. Ca un făcut, am avut dreptate și de această dată. Dragul meu ieșean ședea cu ochii în soare așteptându-mă. Cine știe de când?... Ai venit mai devreme ca să ai timp să
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
deasupra orizontului, eram gata de plecare. Cu pas proaspăt, am pornit la drum... Când Hanul Trei Sarmale îmi dădea binețe, soarele încă nu se ițise deasupra Repedii... Doar o geană trandafirie ca o părere tremura pe creasta dealului. Înfășurat în răcoarea dimineții, mergeam cu spor. Priveam cu băgare de seamă la tot ce se arăta pe marginea stângă a drumului... Și... iată o căsoaie lungă, străjuită de doi castani bătrâni. “Deci asta-i renumita crâșmă despre care mi-a vorbit ieșeanul
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
clipele următoare, buzele haiducului îi sărutau obrajii, gâtul, sânii și mâinile... În câteva clipe, s-a trezit dezbrăcată și ghemuită pe un cojoc întins pe iarbă... Apoi totul s-a petrecut ca și cum ar fi trecut printr-un cuptor încins... Când răcoarea nopții săruta cele două trupuri goale întinse pe cojocul din poiană, s-a auzit al doilea cântat al cocoșilor... „Trebuie să plec. Acuș se face ziuă și...” - a îngăimat hangița. Răspunsul a fost un potop de sărutări, care au făcut
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
arbori și fără apă, pământul sa uscat, s-a transformat într- un deșert din ce în ce mai mare. Frumoasa grădină a devenit, în cele din urmă, pustiul imens care este astăzi. Nici urmă de câmpii mănoase, de frunze verzi, de fântâni și de răcoare, nici urmă de oameni care să se bucure de dărnicia pământului. ...De unde știu eu povestea asta - mă întrebați? De la părinții mei care o știu de la părinții lor și de la părinții părinților lor.. Pentru că în ținuturile acelea pisicile erau adorate ca
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
Iașilor. ― Uite la el. O idee mai frumoasă nici că se putea. Tot nenea Mitru va face rost de cea mai arătoasă birjă. Și când crezi că se pot plimba musafirii noștri? ― Eu cred că pe marțea viitoare, așa pe răcoare, Îi pot lua eu cu bihunca, fiindcă voi sunteți ocupați. Locurile pe unde să-i duc le vom hotărî sâmbătă - a luat inițiativa Petrică. ― Doamne, ce se vor bucura! În special tata Toader - s-a entuziasmat Gruia. ― Știți voi una
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
În scurtă vreme două birje au oprit puțin mai departe de poarta hanului. Musafirii se aflau deja perechi-perechi În uliță... Când birjele au pornit În pas Întins, gazdele au rămas În poartă, făcându-le din mână... Soția lui Petrică - simțind răcoarea nopții - a intrat fuguța În casă fără să bage de seamă că Petrică n-a urmat-o. Observând acest lucru, și-a spus: „O mai fi rămas afară, să ia o gură de aer, după obiceiul lui”. „Gura de aer
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Au mai discutat Încă o bună bucată de vreme. Strădania profesorului părea că dă roade. Gruia devenea din ce În ce mai Încrezător În forțele sale. ― Și acum, să urmăm zicerea care spune: călătorului Îi șade bine cu drumul... Seara de toamnă târzie, cu răcoare plăcută, a venit ca o mângâiere de mamă pe fruntea arsă de griji a lui Gruia. Involuntar, a dus mâna, ca În copilărie, când căuta mâna mamei așezată pe fruntea dogorită de „fierbințeală”... Gândul la acele momente au smuls - pentru
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Petre Poenaru. ― Mulțumesc pentru informație, domnule profesor... În câteva clipe Gruia a ieșit din cămăruța lui purtând sub braț niște coli de hârtie și În mână stiloul. Ca școlarii. ― Hai să ieșim - l-a Îmbiat profesorul. Când au ieșit În răcoarea dimineții de toamnă, Gruia a simțit un fior binefăcător... ― Știți cumva cine va fi În comisie, domnule profesor? ― Nu-i știu chiar pe toți, dar Îi știu pe specialiștii care vor fi prezenți. Este profesorul chirurg Statin, de la cealaltă clinică
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
cumsecade a satului patriarhal, ca bunica Leonora. Cu bucurii timide și zîmbete timide, cu gesturi timide și cuvinte timide. Pantofii de duminică, feriți cît se poate de... glodul strămoșesc, icoana Sfîntului Gheorghe, înnegrită de flăcările lumînărilor, respirația paradisiacă, atunci cînd răcoarea dimineții de Florii pătrunde plămînii. Știu că simplitatea asta a vieții de țară e doar închipuită, scoasă din basme. Cruzimea săracului, viclenia săracului, duritatea lui mi-au fost ascunse de-ai mei. Nu erau nici feți, nici frumoși țăranii din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
E în tradiție și să ciopîrțim cărți cu toporișca, și să le sechestrăm, și să le trimitem la topit. Ba le-am și mitraliat, în 22 decembrie '89. Ca să nu mai spun ce-au făcut cu ele minerii lui Cozma Răcoare". Nu m-am abținut să-l întreb cine-i autorul mîrșăviei. L-o fi luat apa pe Andru? Rectific: nu apa, vinul! O fi mîna vreunui securist, devoalat de Herr Professor ("Gata cu rapoartele, vreau raporturi corecte, colegiale"). Sau focul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
un costum Cerruti) de les mouches, de iarba plină de melcișori, de scaieți, de cioturi, de o vulpe tehuie care i s-a părut hienă, de șoriceii de pădure, rătăciți printre crengile pentru foc, de vînt și de ne-vînt, de răcoare și de ne-răcoare. Nu se pama după decor natural. Nici Bradutz nu se mai pama după decorul incult, natura naturans; suspina după cel compus, civilizat, după natura naturrata. Mi s-a părut chiar stînjenit de ce-i plăcuse cîndva: bradul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
les mouches, de iarba plină de melcișori, de scaieți, de cioturi, de o vulpe tehuie care i s-a părut hienă, de șoriceii de pădure, rătăciți printre crengile pentru foc, de vînt și de ne-vînt, de răcoare și de ne-răcoare. Nu se pama după decor natural. Nici Bradutz nu se mai pama după decorul incult, natura naturans; suspina după cel compus, civilizat, după natura naturrata. Mi s-a părut chiar stînjenit de ce-i plăcuse cîndva: bradul crescut ca un diapazon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]